Calendarul apicultorului

Pentru ca activitatea apicolă să dea roadele scontate este nevoie ca apicultorul să fie şi un bun manager. Iată pe scurt principalele îndatoriri ale fiecărui apicultor, repartizate pe lunile calendaristice:

Ianuarie

Albinele se află în odihna de iarnă. Apicultorul trebuie să le asigure o linişte desăvârşită (fără zgomote şi trepidaţii, ciocănituri în stupi etc.). Controalele care se pot face în stupină se referă la verificarea urdinişurilor să nu fie blocate, la înlăturarea eventualelor deranjamente provocate de păsări (în special piţigoi). Este indicat a se monta hrănitoare pentru aceste păsări care altfel vor căuta să se hrănească cu albinele moarte de la urdiniş sau ieşite afară deranjate de ciocănituri. În această lună este indicat a se continua perfecţionarea teoretică prin participarea la cursuri, conferinţe, cumpărarea de reviste, accesarea bibliotecilor şi a Internetului pe teme apicole etc. În această lună se definitivează planificarea activităţii stupinei pentru noul an apicol care a început în august-septembrie.

Februarie

În colonii reîncepe activitatea de creştere a puietului. În zilele cu temperaturi în jur de 120C s-ar putea conta pe un început de zbor de curăţire, la stupii cu funduri detaşabile putându-se interveni pentru scoaterea cartoanelor aşezate pe fundul lor etc. În stupină se curăţă zăpada de pe vatra stupinei, se pun paie, rumeguş etc. pentru ca albinele ce ies la zbor să nu rămână îngheţate pe zăpadă. Se pregătesc turtele cu miere sau cu şerbet pentru sezonul care urmează. Periodic se controlează urdinişurile şi scândurile de zbor care vor fi curăţate de albinele moarte (căci acestea atrag păsările, care, prin ciocănituri repetate deranjează liniştea albinelor din ghem). Se continuă aprovizionarea păsărilor cu hrană lângă stupină. Se continuă pregătirea teoretică şi repararea uneltelor apicole (rame, însârmări etc.).Pentru a preveni pierderile de albine ieşite la zborul de curăţire zăpada de pe vatra stupinei va fi adunată şi pusă la rădăcinile pomilor sau transportată în altă parte. Urdinişurile superioare se închid definitiv. Pe timpul zborurilor de curăţire urdinişurile de jos se ţin larg deschise iar apoi se micşorează la 2-3 cm. Stupii trebuie feriţi de curent şi de umiditate. În stupină se instalează un adăpător cu apă caldă. Cartoanele de control puse în noiembrie pe fundul stupilor vor fi retrase. Dacă stupii sunt prevăzuţi cu funduri mobile acestea vor fi întoarse. Cu această ocazie se vor face observaţiile de rigoare despre felul iernării, notând cantitatea de albină găsită moartă, măsurată cu un pahar mare ce conţine 70 g albină.

La stupii cu fundul fix curăţirea se face mai târziu, o dată cu revizia de fond. Reziduurile de pe fund şi albinele moarte se ard.Începând cu luna februarie consumul de hrană este din ce în ce mai mare, fapt pentru care coloniile cu lipsuri vor fi ajutate cu faguri cu miere (preîncălziţi) de la rezervă sau cu turte cu miere cristalizată pusă direct deasupra cuibului. Lipsa păsturii nelinişteşte mult albinele, foamea de păstură generând o creştere mai mică de puiet şi o longevitate micşorată a noii generaţii, albinele doici epuizându-şi proteinele organice acumulate în corpul gras. Dacă dispunem de faguri cu păstură aceştia vor fi introduşi lângă ghem, după ce vor fi stropiţi cu 100 g sirop cald. În lipsă se poate da polen sau înlocuitori (praf de lapte) sub formă de turte. Polenul pulverizat poate fi dat pe deasupra podişorului cu sită, deasupra unui cartonaş de 10 x 10 cm aşezat deasupra ramelor. Polenul trece prin sită şi cade pe cartonaş, albinele luându-l şi folosindu-l la creşterea puietului.Pentru a avea şanse mari de valorificare a culesului de la salcâm stimularea timpurie trebuie începută de la sfârşitul acestei luni, sau cel târziu în prima decadă a lunii martie. Prin înlocuirea contingentelor vechi de albine, în care iarna s-au putut răspândi o serie de boli, micoze şi paraziţi, se produce spontan o însănătoşire şi o înviorare generală a coloniilor. Dar, până la schimbarea albinei bătrâne, va apare o perioadă de criză în viaţa coloniilor de albine. Acumularea de albine pentru formarea marii rezerve de culegătoare pentru marele cules din luna mai va avea loc abia în lunile martie, aprilie şi mai.

Pentru ca hrănirea de stimulare să dea rezultate sunt necesare 55-60 zile de stimulare înainte de apariţia culesului principal. Stimularea trebuie oprită în funcţie de planul de cules, cu 30 de zile înainte de apariţia ultimului cules principal, altfel, populaţia numeroasă va consuma din rezerve şi chiar va roi. În mod obişnuit, pentru a creşte puietul dintr-un fagure de cuib, albinele consumă un fagure de miere şi păstură. De aceea, apicultorii care nu au un cules însemnat până la salcâm, care înfloreşte în jurul datei de 15 mai, nu vor începe hrănirea de stimulare decât în jurul datei de 15-20 martie şi o vor opri în jurul datei de 15 aprilie. În situaţia în care apicultorul practică stupăritul pastoral hrănirea de stimulare va continua până în preajma plecării.

Martie

În natură începe dezvoltarea anumitor plante (salcia, brusturul, brânduşa, răchita etc.). La albine începe dezvoltarea coloniei ca unitate biologică. După zborul de curăţire se consumă mai multă hrană din rezervele stupului (inclusiv din corpul gras). Se supraveghează atent zborul de curăţire şi în caz de forţă majoră se unifică coloniile slabe. Se aplică şerbet sau pungi cu miere la coloniile fără hrană suficientă, notându-se orice intervenţie în fişa fiecărei familii.

Aprilie

În această lună înfloresc arţarul, aninul, plopul, ulmul, cireşul, sălciile, pomii fructiferi etc., coloniile continuându-şi dezvoltarea pe seama unor provizii şi culesuri pe măsură. Se pot descăpăci faguri cu miere după diafragmă, administra porţii mici de sirop sau turte cu miere. Spre sfârşitul lunii se trece şi la lărgirea cuibului cu faguri buni de ouat. Apicultorul trebuie să urmărească următoarele aspecte:

• dacă albinele efectuează un zbor normal;
• la un control scurt să observe dacă coloniile nu sunt cumva orfane;
• coloniile găsite orfane sau foarte slabe să fie unificate;
• toate coloniile să fie stimulate în vederea creşterii unei cantităţi cât mai mari de puiet;
• se introduc hrănitoarele sau RCH;
• se face tratarea medicamentoasă contra varrozei;
• se tratează prin fumigaţii cu sulf rezerva de faguri având grijă ca vasul cu sulf să stea deasupra fagurilor, întrucât vaporii de sulf sunt mai grei decât aerul şi se lasă în jos;
• pe suprafeţele disponibile se va îmbunătăţi vegetaţia poleno-meliferă prin plantarea unor plante ca rostopasca, facelia, pomi fructiferi sau sălcii decorative.

Mai

Este perioada de înflorire a salcâmului alb, a trifoiului şi paltinului de munte. Dezvoltarea coloniei este favorizată de primele culesuri masive care determină împuternicirea lor prin creşterea puietului şi apariţia albinelor tinere, albinele manifestând o tendinţă de ocupare tot mai accentuată a spaţiului stupului. Dacă nu au la timp spaţiul necesar albinele intră în frigurile roitului. De aceea trebuie avută în vedere lărgirea cuibului la timp cu faguri sau corpuri noi. Se va continua dezinfectarea fagurilor de la rezervă. Se organizează pastoralul având grijă să facem din timp recunoaşterea locurilor de amplasare a stupilor la salcâm I şi II etc.

Iunie

Obţinerea mătcilor de mare productivitate necesită o muncă de selecţie, rezultatele acestei munci fiind cu totul deosebite. Din punct de vedere al surselor nectaro-polenifere este considerată cea mai bogată lună (continuă să fie în floare castanul, oţetarul, salcâmul arţarul, arinul, alunul, cruşinul), înfloreşte teiul, zmeurul, sparceta, muştarul, măzărichea, trifoiul hibrid, facelia, floarea soarelui etc. Coloniile pregătite încă din luna mai de către apicultor ajung la dezvoltarea maximă, dând mult de lucru prin apariţia tendinţelor de roire sau preocupărilor legate de înmulţire. Se organizează deplasările la pastoral.

Iulie

Sunt posibile în continuare înfloriri la tei, floarea soarelui, mur, salcâm japonez, trifoi, sulfină albă etc. În această lună se va acorda o importanţă mărită următoarelor aspecte:

• studierii posibilităţii deplasării la culesuri târzii sau administrării de hrăniri cu biostimulatori;
• terminarea lucrărilor de înlocuire a mătcilor; dezvoltarea roiurilor şi nucleelor; desfiinţarea coloniilor slabe şi bezmetice;
• stabilirea şi aranjarea locului de iernare; tratarea cu pucioasă a rezervei de faguri.

August

Sursele nectaro-polenifere sunt tot mai reduse ele mai dăinuind doar în unele zone geografice cum sunt cele din Deltă sau în culturi (facelia, trifoi, muştarul alb, iedera, dalia, floarea soarelui furajeră în a doua semănătură). Această lună este punctul de pornire pentru viitorul an apicol. Semnalul este dat de albine care încep să-şi alunge trântorii, pregătindu-se de iernare. Albinele care eclozionează în a doua jumătate a lunii august şi în luna septembrie vor forma populaţia de iernare. Cuibul va fi treptat redus, coloniile slabe vor fi unificate, se vor începe hrănirile de completare şi de stimulare (înlocuind în prealabil mierea de mană).

Septembrie

La organizarea cuibului pentru iernare se va avea în vedere includerea în cuib a fagurilor cu miere căpăcită şi a celor cu polen şi păstură astfel încât la sfârşitul lunii, acestea să-şi poată forma la rândul lor rezerva de grăsimi şi proteine. Se curăţă hrănitoarele, se dezinfectează utilajele, se revizuiesc şi sortează fagurii de la rezervă prin îndepărtarea celor uzaţi şi negri. Se face încă un tratament cu pucioasă. Se vor lua măsuri contra furtişagului şi a viespilor prin aşezarea capcanelor (sticle cu coji de mere sau alte fructe aşezate în preajmă).

.

Ceaiurile stimulative

Sub formă de infuzie sau decoct, nu numai că stimulează dar au şi proprietăţi medicamentoase putând fi date albinelor în hrana stimulentă (ceaiul de cuişoare) sau medicamentoasă (ceaiul de măcriş). Preparate separat şi strecurate ele sunt adăugate în sirop, împreună cu o cantitate de miere (1 lingură la litru sirop), totdeauna calde, proaspete şi în mici cantităţi. A se avea grijă să nu folosim soiurile cu floare galbenă sau roz de floarea şoricelului (nerecomandate pentru albine), ci numai florile albe. Unele sucuri de legume conţin fitoncide care distrug mulţi microbi nocivi şi prelungesc viaţa albinelor: 25 g suc de ceapă la litru sirop prelungeşte viaţa albinelor chiar dacă siropul se dă fără întreruperi; cu aceeaşi cantitate de suc de usturoi se poate prelungi viaţa, dar dacă se dă fără întrerupere durata de viaţă scade. Sucul de morcov se dă 100 g la 10 litri dar cu întreruperi.

Atenţie!

Ceaiurile nu trebuie să fie foarte concentrate pentru a nu îndepărta albinele. Exemplu: pelinul în exces face siropul foarte amar.

Ceapa

Ca şi usturoiul, ceapa conţine fitoncide şi este indicată a fi folosită în combinaţie cu ceaiuri, vitamine şi alte sucuri de legume, la alcătuirea siropurilor de stimulare sau medicamentoase, prelungind viaţa albinelor. Siropul cu suc de ceapă (25 ml la litru) se administrează fără restricţie, cu condiţia ca hrana ingerată să nu fie depozitată în faguri, compromiţând mierea recoltată.

Centrifuga

Extractorul se recomandă a fi confecţionat din inox. Există 2 tipuri: tangenţial şi radial. Cel mai folosit este cel tangenţial (mai puţin voluminos) neajunsul lui constând în etapizarea extracţiei pentru a evita distrugerea fagurilor. In cazul stupinelor mari se recomada folosirea extractorului tangential.

Citate celebre

Einstein

Dacă albinele ar dispărea de pe suprafaţa globului omul nu ar mai avea de trăit decât aproximativ 4 ani; mai multe albine, mai multă polenizare, mai multă iarbă, mai multe animale, mai mulţi oameni (Traducere libera).

Cloroformul

Este folosit pentru anestezierea albinelor (aproximativ 15 picături pe o sugativă introdusă pe urdiniş, sub rame, după care se astupă urdinişul timp de 2-3 minute), în vederea recuperării familiilor bezmetice.

Colectari

Colectarea şi condiţionarea polenului

Colectoarele se instalează atunci când în natură există polen destul de mult, la acele familii care au mai mult de 4 rame ocupate cu puiet, deoarece, cu cât este mai mare suprafaţa acoperită cu puiet, cu atât este mai mare şi cantitatea de polen ce se aduce zilnic în stup. Se vor aşeza în poziţie activă seara (fiind lăsate cel puţin 7-8 zile), după încetarea zborului pentru că albinele să recunoască noua situaţie atunci când se vor reîntoarce.Fiecare colector trebuie protejat de ploaie şi de razele soarelui cu o copertina improvizata iar polenul trebuie ridicat zilnic, în special din cele lăsate la urdiniş unde, din cauza aerului cald, care este evacuat din stup, se produce un condens puternic datorat aerului rece din atmosferă, fapt ce-i măreşte mult umiditatea. Polenul recoltat trebuie uscat cât mai repede, deoarece daca este ţinut mai mult, în contact cu aerul poate primi o serie de microorganisme  care îl fac de nefolosit. Uscarea se face prin folosirea utilajelor anume construite în acest scop şi în care se realizează temperatura de maximum 45 oC. Polenul este bine uscat atunci când daca îl turnam dintr-o mâna în cealaltă se aude un sunet metalic asemănător celui care se aude la vânturarea fasolei sau a cerealelor uscate. După condiţionare, polenul se depozitează în bidoane sau borcane închise ermetic, în prezenţa bioxidului de carbon sau a tetraclorurii de carbon. Pentru 1 kg de polen în vederea conservării contra moliei polenului sunt necesare conţinutul a doua capsule de autosifon sau 20 picături de tetraclorură de carbon, după introducerea conservantului vasul legându-se la gura. Un alt mod de conservare constă în punerea polenului în saci de masă plastică sau în recipiente perfect închise ce pot fi păstrate în locuri răcoroase unde temperatura nu depăşeşte 8 oC, în beciuri sau în frigidere, sacii trebuind să fie perfect etanşi. Polenul destinat hrănirilor timpurii poate fi conservat în amestec cu zahar pudră (1 parte zahar pudra şi 2 părţi polen), păstrat la temperatura camerei. Polenul proaspăt poate fi păstrat prin omogenizare în miere (1 kg polen proaspăt, după alegerea tuturor impurităţilor, este omogenizat într-un vas cu 0,4 kg miere de salcâm. Pasta obţinuta se pune în borcane care se leagă la gura cu celofan şi se păstrează în frigider, în compartimentul de sub congelator.

Curăţirea rapidă a polenului

Curăţirea polenului recoltat de albine se poate face bine şi repede cu ajutorul unui ventilator electric de birou, care se aşează în interiorul unui tunel prismatic, confecţionat din carton sau PFL, în vederea dirijării aerului suflat. Pe partea opusa a tunelului, deasupra unei tăviţe, în curentul de aer, lăsam sa curgă câte puţin polen. Corpurile străine uşoare ca: aripile, picioruşele albinelor, scamele etc. sunt antrenate de aer şi cad pe o coală de hârtie aşternută lângă tavă. Albinele moarte şi alte corpuri mai grele cad pe polenul din tavă dar ele sunt uşor vizibile şi pot fi culese şi îndepărtate cu uşurinţă. Pentru uscarea polenului este folosita o rama de lemn de dimensiunile 50 x 40 cm din scânduri de brad groase de 2 cm cu lăţimea de 1 cm. La colţuri rama e prevăzuta cu picioruşe de lemn înalte de 5 cm având fixată pe colţuri o pânză de tifon bine întinsă, prin lipire cu aracet. Seara, după strângerea polenului din sertaraşe, aşezăm polenul în cadrul ramei, pe pânza de tifon, într-un strat nu mai gros de 1 cm. Peste faţa de sus a ramei aşternem o altă pânza de tifon, întinsă bine, aşa încât spaţiul de 1 cm de la suprafaţa stratului de polen până la marginea de sus a ramei sa rămână liber. Încărcate cu polenul zilei, ramele sunt adăpostite în timpul nopţii în cabana stupinei. A doua zi, daca vremea e frumoasă, se scot ramele afară din cabană şi sunt aşezate pe capacele stupilor, ancorate cu sfoară, că sa nu fie luate de vânt. În trei zile uscarea este completă. Dacă ploua ramele trebuie lăsate în cabană. Dacă nu plouă dar cerul e acoperit, expunem ramele afară, la aer, cu multă grijă. Pânza de tifon are firul scămoşat şi nu lasă soarele sa pătrundă la polen. Dacă nu se sfarmă uşor, este semnul că polenul e destul de uscat. A doua probă constă în aruncarea într-un borcan de sticlă a boabelor de polen. Dacă la izbirea de pereţii de sticlă se aude un zgomot sec pe care îl fac şi boabele de grâu în aceiaşi situaţie, ne putem convinge definitiv că polenul este suficient de uscat.

Uscarea polenului cu ajutorul energiei solare

Folosind şipci de 20 x 10 mm se confecţionează nişte dreptunghiuri de 400 x 500 mm, cărora le aplicăm o plasă din material plastic, obţinând astfel nişte tăvi cărora le aplicăm apoi, la fiecare, câte 4 picioare din şipca de 20 x 10 x 50 mm fixate în cele patru colţuri. Polenul este întins în aceste tăvi în strat de cca 10 mm care, în greutate, reprezintă circa 1 kg. Stratul de polen este acoperit cu o bucată de hârtie pergament, după care tava este învelită în tifon şi aşezată pe acoperişul de tablă al unui stup.

Conservarea polenului

După uscare, polenul se curăţa de impurităţi şi de praful de polen. Separarea prafului de polen se face cu ajutorul unei site dese. Praful de polen va fi utilizat în hrănirea coloniilor iar grăuncioarele uscate şi curăţate vor fi păstrate în locuri uscate, în borcane ermetic închise, tratate cu bioxid de carbon, spre a ucide dăunătorii care s-ar fi putut strecura în masa lui. Polenul curăţat, împărţit în două categorii: de primăvară şi de vară, îl punem la păstrare în borcane mari, de 20 de litri iar bioxidul de carbon îl procurăm din capsulele de autosifon care se vând la sifonării. Pentru difuzarea lui în masa de polen, ne servim de armătura metalică - prelungită cu ţeava de sticlă a unui autosifon. Introducem ţeava de sticlă în borcan, în masa de polen, rămânând afară armătura metalica. În lăcaşul cunoscut înşurubăm şi descărcăm succesiv câteva capsule de bioxid de carbon. Controlăm apoi cu un chibrit aprins (introdus în interiorul borcanului la gura lui), dacă nivelul bioxidului de carbon a ajuns la gura borcanului. Dacă chibritul se stinge, înseamnă că în borcan este destul bioxid de carbon, dacă nu completăm. Bioxidul de carbon e un gaz mai greu decât aerul. Scăpat din capsulă cu forţă el cade până la fundul borcanului. În afara metodei de tratare cu CO2 se poate folosi metoda de tratare cu tetraclorură de carbon.

Coliviile

Coliviile sunt mici dispozitive de diferite tipuri folosite pentru protecţia mătcilor sau a botcilor atunci când acestea sunt introduse în alte colonii. De fiecare dată când sunt folosite acestea se opăresc cu apă fiartă şi sunt lăsate să se usuce în vederea îndepărtării mirosului mătcii precedente şi dezinfectării. Dacă nu vom proceda aşa, matca introdusă în cuşcă, simţind mirosul unei rivale, începe să se agite în colivie, fapt ce va contribui la îngreunarea primirii ei de către albinele stupului. Coliviile trebuie să fie prevăzute cu pastă de miere, zahăr pudră şi polen iar ochiurile sitei să fie de 2-2,5 mm mărime pentru ca schimburile dintre albine şi matcă să se facă în cele mai bune condiţii. Aşezarea coliviei se face între 2 faguri cu puiet necăpăcit, căci acolo sunt cele mai multe albine tinere, având grijă ca în colivie să nu fie nici o albină însoţitoare. Dacă stupul este atacat de hoaţe trebuie mai întâi să înlăturăm cauzele furtişagului şi numai după ce totul a intrat în normal poate fi eliberată matca din colivie. Întotdeauna, după ce s-a introdus o matcă să se pună la urdiniş un vestibul de control.

Colivia automată

Este prevăzută cu 2 canale de dimensiuni diferite ce se umplu cu şerbet (vezi catalog apicol 1976 la poziţia 1412). Primul canal va fi eliberat în 24 ore, albina gazdă putând intra în cuşcă, luând contact cu matca. După alte 12 ore va fi eliberat şi cel de-al doilea canal prin care matca, familiarizată între timp cu albinele, va ieşi din colivie şi îşi va începe activitatea.

Colivia tip Miller

Este una din cele mai folosite fiind confecţionată din plasă de sârma cu ochiuri de 3 mm cu ajutorul unui calapod de lemn. Unul din capete este închis complet iar la partea opusă se găseşte orificiul de introducere a mătcii, pe unde aceasta poate fi eliberată de către albine. Acest orificiu se acoperă cu un dop de lemn care, după 24-48 de ore, este înlocuit de apicultor cu un dop din fagure artificial, perforat, pentru a putea fi ros mai uşor de către albine. Colivia este introdusă întotdeauna, în poziţie oblică, cu vârful în jos în mijlocul cuibului, în prezenţa puietului şi pe porţiuni de fagure cu hrană având grijă să nu năclăim matca.

Colivia Titov

Se lucrează cu ea după aceleaşi principii. Poate fi procurată de la magazinele apicole (vezi Catalog apicol, reper 1411).

Colivia tip capac

Cu ajutorul acestei colivii (vezi Catalog apicol reper 1417) se realizează acceptări sigure în orice perioadă a anului. Familia de albine căreia trebuie să i se introducă noua matcă se orfanizează un timp mai îndelungat, perioadă  în care se vor distruge toate botcile apărute. Se aplică colivia cu matcă pe o zonă de fagure din mijlocul cuibului, care cuprinde o mică suprafaţă cu miere şi puiet în eclozionare. Colivia tip capac cu plasă de sită este de formă pătrată (cu laturile de aproximativ 130 mm), sau rotundă, fiind prevăzută la bază cu o ramă de tabla zincată înaltă de 18 mm, având zimţi pe marginea de jos, care se înfig în fagure, prinzând sub ea matca. Pentru a se evita prinderea mătcii în zimţii ramei, într-un colţ al capacului, se decupează un orificiu oval (de 15 x 25 mm) peste care glisează un oblonaş din tablă (pe unde introducem matca). Sita coliviei capac are ochiuri de 2,5 x 2,5 mm şi este prinsă de rama de bază cu o altă ramă din tablă cositorită (sau nituită).

Colivia tip Benton

Aceasta este folosită, de regulă, pentru transportul mătcilor la distanţă (vezi Catalog apicol reper 1416). Pentru eliberarea mătcii se creează un orificiu în dreptul compartimentului cu hrană, opus orificiului pentru introducerea mătcii şi albinelor însoţitoare. Se introduce în mijlocul cuibului şi se fixează cu ajutorul unei plăcuţe metalice între două rame în aşa fel încât hrana să fie în jos. Reuşita introducerii e sigură, doar dacă eliberarea să se realizeze într-un timp mai îndelungat (până la 8 zile).

Cuşca tip Zander

Cusca Zander (vezi Catalog apicol reper 1408) va fi asigurată cu hrană de bună calitate (şerbet din zahăr pudră şi miere de salcâm) şi totdeauna cu 5-7 albine însoţitoare foarte tinere (3-10 zile), luate de obicei din familia pornitoare. În cazul neasigurării acestor condiţii, calitatea viitoarelor mătci poate fi compromisă.

Coloniile

Coloniile de strânsură

Unii apicultori folosesc metoda împuternicirii familiilor de producţie prin cedarea culegătoarelor a 1-3 colonii vecine, obţinând colonii foarte puternice care vor da producţii record, dar, în cazul culesurilor compromise acestea riscă să roiască.Coloniile de strânsură sunt formate fie prin unirea a 2-3 colonii, fie prin unificarea coloniei mamă cu nucleul ajutător din acelaşi stup sau cu roiul stolon alăturat. Cele mai rentabile colonii provenite din strânsură sunt cele care au 5 kg de albină culegătoare.

Coloniile doici

FC este prescurtarea familiei crescătoare sau familiei doici ce se ocupă cu hrănirea viitoarelor regine. Creşterea botcilor se poate face fie prin orfanizarea totală sau temporară a FC, fie în prezenţa mătcii. Înainte de căpăcire botcile pot fi crescute fără izolarea mătcii, cu condiţia ca acestea să fi fost pornite în creştere într-o familie tip starter. După căpăcire, este nevoie să izolăm matca, întrucât prezenţa botcilor căpăcite începe să o deranjeze. Familiile crescătoare sunt organizate şi fac parte din lotul de prăsilă, ştiut fiind că o parte din însuşirile lor vor fi transmise, prin hrană, viitoarelor regine.Se aleg din LP (lotul de prăsilă) fiind asigurate cu multă miere, polen şi albină tânără. În fiecare stup crescător se introduce numai câte 1 ramă cu 2 şipci port-botci cu larve, ridicată din starter. Atunci când larvele cu botci sunt căpăcite putem introduce cea de-a doua ramă port-botci scoasă din starter.

Rama port-botci va trebui să aibă (pe speteaza superioară) notată poziţia ei faţă de mijlocul cuibului (cu ajutorul unei săgeţi), poziţie care nu va fi niciodată schimbată, indiferent de câte ori va fi scoasă rama. Botcile vor fi verificate din 24 în 24 de ore, cele mici şi boţite fiind eliminate.A 2-a şi a 3-a zi, când vine rândul să eclozioneze celelalte larve din fâşiile puse în pornitor, acestea se introduc în alţi stupi crescători şi nicidecum în cei ce au deja în cuib câte o primă ramă cu botci. Abia în a 4-a zi de la prima operaţie, când primele rame port-botci au deja botci căpăcite, se pot introduce în primii 2 stupi crescători alte rame port-botci cu larve gata de eclozionare, scoase din stupul pornitor, acestea aşezându-se separat de prima ramă, având între ele un fagure despărţitor cu puiet căpăcit. După alte 3 zile primele rame cu botci din primii 2 stupi crescători se retrag definitiv, botcile distribuindu-se la nucleele de împerechere, ori la stupii cu mătci bătrâne spre preschimbare, sau sunt transferate în cuştile de eclozionare (tip Zander) puse într-o familie puternică, în vederea implantării în nuclee de împerechere suficient de puternice (pentru a asigura temperatura optimă).

Mânuirea ramelor port-botci se va face cu toată atenţia, fără lovituri, zdruncinături, evitând verificările în zilele cu vânt, soare puternic, mai ales dacă botcile nu sunt căpăcite. Pentru a nu pierde căldura stupii pornitori, crescători şi păstrători trebuie să fie bine împachetaţi. Mătcile crescute în condiţii vitrege nu dau rezultatele scontate, calitatea lor fiind influenţată mult de lipsa căldurii şi alimentaţiei bogate.

Coloniile finisoare

Finisarea botcilor în corpul al doilea al stupului despărţit cu gratie nu dă rezultate bune. Colonia de finisare trebuie să fie independentă, puternică şi orfană, cu albine care circulă în stup fără intermitenţe şi alimentată mereu cu hrană şi cu puiet căpăcit. De aceea este indicat ca ramele port-botci să fie puse întotdeauna în corpul inferior, între 2 faguri cu puiet larvar, stupii de creştere fiind totdeauna bine împachetaţi pentru a feri botcile de variaţiile bruşte de temperatură (botcile fiind foarte sensibile). Pentru a preîntâmpina distrugerea botcilor de către mătcile coloniilor finisoare, ramele port-botci sunt izolate cu gratii Hanemann.

Coloniile mamă

Sunt familiile de albine donatoare de larve viitoare mătci, alese din lotul de prăsilă (LP), cu însuşirile cele mai bune din stupină, organizate special în acest scop. Pentru a avea la o dată precisă larvele dorite, matca familiei donatoare este izolată pe un fagure clădit, bun de ouat (stropit cu sirop pentru a fi însămânţat mai uşor). După însămânţare fagurele este ridicat şi folosit pentru transvazare sau formarea botcilor de creştere artificială a mătcilor. În prezent există o tehnologie de creştere ce foloseşte botci de plastic, utilajele putând fi procurate din străinătate, una din adrese fiind Karl Jenter, Eschenweg 17, D-72622 Nürtingen, Tel. und Fax 07022/39880 (Ausland: 0049/7022/39880).

Colonii păstrătoare

Pot fi coloniile crescătoare sau cele special orfanizate pentru păstrarea botcilor şi mătcilor de prisos protejate, fiind indicate mai ales cele cu albină tânără, chiar şi coloniile furnizoare orfanizate în acest scop. Botcile lăsate în familiile crescătoare, fără protecţie, pot fi atacate de prima matcă eclozionată. Pentru preîntâmpinarea pierderilor ele se pun cu 2 zile înainte de eclozionare, în câte o colivie de protecţie, unde, după eclozionare, într-o mică scobitură de la fundul coliviei mătcile găsesc câteva picături de miere amestecată cu hrană proteică. Prin plasa de sârmă a coliviilor mătcile sunt hrănite de albinele doici. Coliviile de păstrare sunt aşezate într-o ramă specială, denumită ramă port-colivii cu 2 stelaje basculante, unde ele stau înşirate pe 2 rânduri. Coliviile de păstrare rămân în coloniile crescătoare-păstrătoare cel mult 3-4 zile până la amplasarea în nucleele de împerechere, coloniile respective fiind hrănite din abundenţă cu hrană proteică.

Coloniile tată

Se recomandă să existe câte o familie crescătoare de trântori pentru fiecare 50-100 de mătci. În cazul începerii lucrărilor extratimpurii, creşterea trântorilor se demarează cu 15 zile mai devreme (în cazul în care mătcile ocolesc fagurii de trântori puşi în mijlocul cuibului, acestea se izolează pe fagurii respectivi cu gratii despărţitoare iar coloniile se stimulează puternic). În momentul ieşiri la împerechere a mătcilor neîmperecheate, trântorii cu însuşiri nevaloroase din celelalte colonii sunt izolaţi în stupii de provenienţă prin montarea unor gratii Hanemann sau a colectoarelor de polen.

Combaterea furtişagului

Pentru a nu se ajunge aici este nevoie să prevenim, apariţia furtişagului apariţia acestuia fiind datorată în cea mai mare parte greşelilor apicultorilor. Combaterea constă în următoarele:

• scândurele de zbor ale stupilor atacaţi şi albinele hoaţe vor fi udate cu apă;
• urdinişurile stupilor slabi vor fi drastic micşorate;
• în faţa urdinişului atacat se înclină o oglindă, ceva mai lungă ca urdinişul şi puţin mai înaltă decât el, astfel încât acesta să poată fi ascuns cu totul; hoaţa când vrea să intre vede în oglindă propriul ei chip şi, bănuind că-i iese înainte o apărătoare, se retrage în grabă, după câteva nereuşite renunţând; albinele propriului stup, îşi vor găsi repede intrarea, pe marginile şi spre capetele oglinzii;
• în cazul în care măsurile obişnuite nu dau roadele scontate, vom ciocăni stupul pentru ca albinele să iasă în număr mare şi să vină în ajutorul luptătoarelor; cu acest prilej hoaţele vor părăsi şi ele stupul şi când încearcă să intre din nou îl vor găsi închis de albinele ieşite la urdiniş, se vor descuraja şi-şi vor căuta de lucru în altă parte;
• un alt mijloc este ungerea scânduri de zbor, în dreptul urdinişului, cu acid fenic, creolină sau petrol;
• când totuşi furtişagul nu poate fi oprit, sau a doua zi totul se reia de la început, vom însemna cu făină albinele hoaţe şi le vom urmări unde se duc; în cazul depistării stupului atacator, acesta va fi adus în locul celui atacat şi viceversa;
• în cazul în care stupul atacator nu aparţine stupinei, în locul lui va fi adus un stup gol, vechiul stup fiind complet închis şi ţinut la rece, asigurându-i apa necesară, până la trecerea pericolului.

Comportarea faţă de albine

Mânuirea albinelor este abecedarul apicultorului începător. Zadarnic cunoaşte cineva toată teoria apicolă dacă atunci când trebuie să aplice nu va avea răbdare, sânge rece, linişte, stăpânire de sine ca să nu irite albinele printr-o comportare bruscă şi fără rost. Oamenii nervoşi, cu mişcări repezi, care vor să facă totul în fugă, care nu pot să rabde usturimea ascuţită a înţepăturii albinei până aşează încet fagurele la locul lui, pentru ca abia apoi să scoată acul, numai după ce îşi vor corecta o astfel de comportare, vor putea face apicultură. Comportarea neatentă şi brutală duce implicit la iritarea albinelor. De pildă, când se scutură în stup albinele de pe faguri, colonia se tulbura mult. Operaţia se face în faţa urdinişului pe un carton sau un placaj. Dacă totuşi trebuie ca scuturarea să se facă în stup, se vor scoate mai întâi 3-4 faguri din marginea stupului de pe care albinele se scutură în golul rămas.

Fagurii cu puiet deschis nu se scutură, ci se mătură cu peria apicolă. Folosirea periei de scuturat se face cu atenţie. Rama de pe care albinele sunt periate se ţine de una din laturile înguste (lăţimea periei fiind cât lăţimea ramei), împingând uşor albina. În situaţia în care este nevoie să periem albina de pe un fagure cu puiet, rama se va ţine inversată (cu leţişorul inferior în sus, iar cu cel superior în direct contact cu una din ramele cuibului). În felul acesta mişcarea de măturare a albinelor se face în direcţia de înclinare naturală ce o au celulele în fagure, fără ca firele de păr din perie să poată pătrunde în celule. În al doilea rând, în această poziţie peria nu atinge antenele albinelor care în majoritate stau pe fagure cu capul spre leţişorul superior. Acestea sunt organe foarte sensibile care atinse provoacă reacţii de apărare şi atac. Operaţia periatului se face încet, cu mişcări uşoare, scurte, pentru ca albinele, împinse cu peria, să coboare în intervalul dintre doi faguri.Apicultorul trebuie să fie întotdeauna curat, să nu miroase a sudoare, a mirosuri tari, alcool, să nu aibă carii dentare netratate, să fie îmbrăcat în halat alb cu mâneci lungi ce se încheie cu elastic, să aibă asupra sa un echipament apicol strict necesar (afumător, dăltiţa de ridicat ramele, peria, lădiţa portativă), având la îndemână şi unele utilaje mărunte (colivii de închis mătcile, cuie, ciocan, cleşte etc.).

Afumarea albinelor se face cu măsură. În cantitate mare fumul ameţeşte albinele, le face să-şi piardă simţul direcţiei, le dezorganizează şi le întărâtă. Reorganizarea totală a coloniei are loc abia după 48 de ore. Acesta este şi motivul pentru care apicultori buni practicieni evită să umble la stupi în timpul marilor culesuri, iar atunci când cercetează stupii sunt cât mai operativi, folosind fumul cât mai puţin cu putinţă. La revizia de primăvară fumul sperie aşa de mult regina încât aceasta, dacă se nelinişteşte şi începe să fugă pe faguri riscă să fie omorâtă de albine. De aceea afumarea stupilor, mai ales printre rame va fi evitată.

Comportarea mătcii

Cât e forate tânără matca nu iubeşte lumina şi fuge de zgomot, sensibilitate care dispare pe parcurs. După eclozionare, tânăra matcă distruge toate botcile căpăcite, rozându-le lateral pentru crearea unui mic orificiu pe unde îşi introduce acul. Albinele lărgesc apoi acest orificiu şi elimină cadavrul mătcii omorâte. În cazul în care unele regine reuşesc să eclozioneze se încinge lupta între ele, prinzându-se una de alta corp la corp, căutând să se sfâşie cu mandibulele şi să se străpungă cu acul, rămânând în final doar o singură matcă.Cu 4-5 zile înainte de ieşirea primului roi matca bătrână devine neliniştită, depunând doar câteva ouă căci albinele nu o mai hrănesc corespunzător. În aceste împrejurări matca emite uneori un fel de sunete, "cântecul mătcii", sunete ce se repetă tot mai des până în momentul plecării roiului primar.Cântecele reginelor tinere înainte de eclozionare sunt mai vioaie şi mai agresive. La eclozionarea tinerei mătci, dacă colonia nu vrea să mai roiască, o lasă pe tânăra regină să-şi atace surorile care mai sunt în botci. Atunci când colonia roieşte albinele nu permit rivalelor să se întâlnească şi să se atace (hrănind mătcile captive în botci) manifestările de mânie ale ambelor tabere putând fi auzite de apicultorul atent. Uneori, astfel de sunete emit şi mătcile împerecheate, în perioadele când nu sunt bine hrănite (atunci când nu ouă - perioada de diapauză), sunetele fiind mai grave.

Controlul primirii mătcilor

Controlul acceptării se face după ce a trecut cel puţin o săptămână de la introducere, întrucât albinele pot ucide noua matcă, chiar dacă a început să ouă. În perioada lipsei culesului sau al declanşării furtişagului acceptarea este foarte grea şi de aceea se utilizează toate metodele posibile pentru a determina acceptarea (hrănirea stimulativă, ridicarea fagurilor cu puiet larvar etc.

Condiţiile de cules

În perioada culesurilor abundente coloniile de albine primesc uşor mătcile tinere, dar când culesul lipseşte acceptarea devine greoaie (albinele izgonesc trântorii - a nu se confunda cu izgonirea normală din toamnă - există tendinţă de furtişag etc.). Dacă însă în perioada lipsită de cules, cu câteva zile înainte, dăm familiilor sirop din abundenţa, mătcile vor fi primite foarte uşor, mai ales dacă se continuă hrănirile şi după introducere. A se avea în vedere prevenirea furtişagului căci în aceste condiţii mătcile nu vor fi primite.

Condiţiile de transport

Un transport de durată (5-7 zile) constituie o piedică mare pentru acceptare, întrucât matca suferă un şoc fiziologic, care se caracterizează prin întreruperea ouatului o perioadă mai lungă sau mai scurtă, fapt ce-i produce un dezechilibru, motiv pentru care albinele, sesizând fenomenul, nemulţumite de ea, o elimină din start sau uneori după începerea firavă a pontei.

Consangvinitate

Una din metodele de ameliorare folosită cu scopul de a consolida însuşirile dobândite la un număr restrâns de indivizi sau numai la unul singur este CONSANGVINITATEA sau împerecherea înrudită. Împerecherea consangvină între reproducători cu însuşiri deosebite duce la obţinerea rezultatelor superioare atunci când este însoţită de o intensă muncă de selecţie.

Adelfogamia sau consangvinitatea este împerecherea indivizii înrudiţi de aproape. Efectele consangvinităţii la animale sunt foarte diferite, în cazul creşterii albinelor fiind indicată o consangvinitate moderată, înăuntrul unei rase, dublată de o constantă hibridare între liniile şi tulpinile acesteia.

Tulpina ameliorată este unitatea imediat superioară, adică o uniune de familii şi de linii ce acoperă un anumit teritoriu. Mai multe tulpini formează o rasă (exemplu: rasa carpatină). Pentru evitarea efectelor negative cauzate de o consangvinizare prea strânsă crescătorul de mătci trebuie să ia următoarele măsuri:

• matca coloniei din care se ia materialul biologic să întrunească suma calităţilor prevăzute la capitolul selecţie;
• colonia crescătoare să aibă aceleaşi calităţi excepţionale, dublate de predispoziţia deosebită spre creştere;
• colonia crescătoare de trântori să aibă o matcă din altă linie;
• la 2-4 ani se face o infuzie de sânge proaspăt pentru coloniile crescătoare de trântori, prin procurarea de mătci din alte linii
• ce aparţin aceleiaşi tulpini (şesul Munteniei, Banat, Ardeal etc.);
• coloniile producătoare de material biologic să fie foarte puternice şi bine aprovizionate cu miere şi păstură;
• vor fi eliminate din start mătcile purtătoare ale însuşiri negative (cum ar fi puietul împrăştiat etc.);
• fiecare crescător să-şi pună foarte bine la punct metoda de creştere, căutând să se apropie cât mai mult de îndeplinirea condiţiilor naturale de creştere în vederea asigurării reuşitei.

Constipaţie

Constipaţia este o stare patologică, o consecinţă sau simptom al unor boli infecţioase, ori a unor intoxicaţii cu nectar şi polen otrăvit, făcând multe victime printre albine. De obicei ea se datorează unei stări anormale a tubului digestiv căruia, celulele intestinului subţire nu-i mai secretă sucurile digestive necesare pentru descompunerea, asimilarea şi eliminarea polenului din organism. Pe traiectoria intestinului gros se adună şi se compactează reziduurile materialelor nedigerate formând dopuri care împiedică alimentarea şi respiraţia normală.Albinele bolnave au pântecele umflat, nu pot să zboare, se târăsc pe pământ, îşi freacă abdomenul de orice lucru mai aspru, fără să poată da afară reziduurile. În cele din urmă se adună câteva la un loc, de obicei pe plantele vecine stupului şi acolo se prăpădesc de foame şi frig. Aceste simptome sunt asemănătoare cu cele întâlnite la acarioză şi nosemoză şi de aceea, adevărata boală se poate depista numai prin analize de laboratorOdată cu măsurile preventive de înlăturare a cauzelor afecţiunii albinelor li se va administra sirop cu infuzie de flori aromate ca: isop, cimbrişor, salvie, levănţică, melisă (din toate câte 1 g la 3 litri apă fiartă), infuzia fiind amestecată cu 40 litri sirop (administrat în porţii de 300 g pe zi), sirop în care se adaugă şi 2 linguriţe de alcool de 50-60 grade. Infuzia trebuie dată călduţă (nu fierbinte căci siropul fierbinte provoacă constipaţia), cât mai proaspătă (în nici un caz mai veche de 3 zile), în porţii mici, timp de mai multe zile (3-4), cu condiţia ca temperatura de afară să fie prielnică zborului de curăţire.

Calicirea

Calicirea este o operaţie ce constă în amputarea mătcii (tăierea unei aripi, a unui picior etc.), în vederea schimbării ei liniştite. Folosirea unor astfel de metode, de cele mai multe ori este neproductivă, ducând la degradarea ori pierderea unor mătci de calitate. Örösi Pall a mutilat 16 mătci (2 au pierit, 4 au rămas aşa mutilate şi 10 şi-au schimbat liniştit matca). Mătcile înlocuite pe cale liniştită în toamnă sunt de o valoare mai redusă decât cele selecţionate.

Calitatea mătcii

Calitatea mătcii este factorul principal care asigură acceptarea. Prin calitate se înţelege valoarea ei interioară şi nu cea aparentă data de formă, mărime, culoare. De cele mai multe ori aceste calităţi se suprapun, dar de multe ori nu sunt compatibile, fapt ce determină neacceptarea, sau schimbarea după scurt timp de la începerea pontei. O matcă de bună calitate, care a mai ouat, care se comportă dezinvolt în cuşcă sau care, atunci când a fost eliberată din cuşcă domină albinele ("matcă îndrăzneaţă") prin modul de comportare, place acestora, facilitând acceptarea ei totală. În perioadele nefavorabile acceptării aceste mătci sunt însă omorâte imediat. "Mătcile timide" chiar şi atunci când încep ponta, manifestă permanent spaimă, fug, se ascund, trezind suspiciunea albinelor vârstnice care enervate de această comportare găsesc permanent momentul s-o atace. De aceea, se recomandă controale cât mai rare şi cât mai scurte, evitându-se folosirea fumului.

Canibalismul albinelor

Fiecare a observat că dacă descăpăceşte celulele cu trântori albinele sug conţinutul larvelor, folosind foarte grijuliu masa proteică şi grasă din ouă, larve şi pupe. De obicei, canibalismul se declanşează din următoarele cauze:

• foame proteică,
• lipsa păsturii sau
• existenţei polenului în cantităţi insuficiente, larve malformate.

Canibalismul se manifestă mai accentuat la începutul activităţii de ouat a mătcilor, prima serie de ouă fiind în general consumată de albine.

Capcane pentru roi

Pentru atragerea roilor naturali, pot fi folosite cutii de stupi sau stupi primitivi mici de formă conică, făcuţi din răchită împletită şi aşezaţi prin arbori la diferite distanţe depărtare de stupină. Capcanele sunt cercetate apoi zilnic pentru a le ridica pe cele populate cu albine, transvazând albinele în stupi sistematici. Se ştie că albinele sunt atrase de mirosul de propolis sau de cel emanat de fagurii vechi, de unele substanţe cum ar fi: mătăciunea, propolisul, esenţa de lămâie, menta, levănţica etc. Unii apicultori îmbibă la 3-4 zile interiorul capcanelor cu un amestec din esenţele menţionate mai sus, în vederea atragerii roilor. Un amestec mulţumitor este cel din alcool, soluţie de propolis şi extract de coajă de lămâie.

Cauzele roirii

• Micimea capacităţii stupului - stupii mici roind în proporţie de 70%, cei mari în proporţie de 5%;
• Căldura prea mare din interiorul stupului - direct proporţională cu mărimea populaţiei;
• Lipsa de aerisire - datorată unui urdiniş prea îngust sau rău aşezat (prea sus), pe timpul verii fiind indicat ca fagurii să fie ceva mai ridicaţi faţă de fundul stupului (18 mm, condiţii oferite de fundul mobil tip RA 1001); deci, cu cât urdinişul va fi mai jos şi mai larg, cu atât aerisirea se va face mai bine;
• Reaua aşezare a stupilor - expunerea lor în bătaia soarelui grăbeşte apariţia dispoziţiei de roire;
• Existenţa unei bogate surse de polen prin împrejurimi - duce la o dezvoltare sporită a cuibului şi la blocarea fagurilor cu polen, la apariţia culesului fagurii umplându-se prea repede;
• Existenţa prea multor trântori - stimulează instinctul roirii; Iernile prea scurte sau prea lungi - în primul caz trântorii apar prea devreme, în al doilea caz căldura prea mare usucă vegetaţia şi e favorabilă roirii;
• Bogăţia de nectar - înrâureşte felurit asupra roitului:

  • când timpul e favorabil (atmosferă umedă şi căldură potrivită), nectarul nu e prea apos, albinele neavând nevoie de prea mult spaţiu pentru maturare, spaţiul fiind suficient pentru o dezvoltare normală;
  • dacă e prea mult nectar şi timpul e ploios, nectarul va fi diluat şi albinele au nevoie de o suprafaţă mult mai mare de faguri şi atunci vor ocupa celulele cuibului, rupând echilibrul coloniei, care găseşte roirea ca pe o soluţie salvatoare.
• Existenţa unor regine cu predispoziţii native de roire - provenite din botci de roire etc., declanşează roirea chiar şi atunci când nu există nici un motiv. Pentru aceasta, apicultorii conştiincioşi au grijă din vreme să producă o selecţie îngrijită a mătcilor.

Consumul de hrană pe timpul iernii

O colonie iernată pe 250 g albină (2.500 albine) consumă numai cu 100 g mai puţin decât una iernată pe 2 kg albină (20.000 de albine). Cu cât numărul de albine va fi mai mic, cu atât consumul va fi mai mare pentru compensarea lipsei numărului necesar de albine în vederea menţinerii unei temperaturi constante. Consecinţa imediată va fi uzarea prematură a organismului albinelor. Din această cauză, iernarea coloniilor mediocre se recomandă a se face aşezându-le în acelaşi stup câte 2 sau mai multe, despărţite prin diafragme etanşe.

Controlul coloniei

Controlul unei colonii nu trebuie făcut oricând şi în orice împrejurare. Pe vreme ploioasă, cu vânt şi timp rece albinele sunt irascibile. Un control în plină zi şi cu un oarecare cules în natură, se face foarte uşor, fără înţepături. Cea mai bună temperatură pentru control începe de la 14 0C la umbră. Dacă este vânt mai tare şi operaţia nu poate fi amânată, stupul trebuie să fie adăpostit de curenţi, folosind un cort protector sau un panou de protecţie.La control nu trebuie să răvăşim întregul stup pentru a găsi matca. Vom folosi mai întâi o gratie Hanemann care se va lăsa 2-3 zile în stup după care vom urmări fagurii cu ouă. Pentru uşurarea scoaterii din stup a unei rame, se împing celelalte rame cu ajutorul dălţii apicole, iar dacă stupul este plin la refuz cu rame, prima şi a doua ramă, dacă matca nu se află pe ele, vor fi aşezate provizoriu în lădiţa de transport. Fiecare ramă desprinsă de pe scaunul ei va fi ţinută puţin diagonal în golul rămas iar dacă o scoatem din stup, pentru examinare, va fi ţinută totdeauna deasupra cuibului, existând pericolul ca vreo matcă să se sperie şi să-şi dea drumul jos de pe fagure.La examinarea unui fagure lumina solară trebuie să cadă din spate, rama ţinându-se cu ambele mâini de două colţuri diagonale, uşurând astfel întoarcerea ramei.

Controlul ouatului

Nu trebuie să se facă prea curând, ci doar după 10 zile, fără a folosi fumul, fără a atinge sau freca albinele de pe o ramă cu alta, şi fără a căuta matca, ci doar puietul. Matca tânără e fricoasă, se sperie de orice zgomot şi chiar de lumina de afară şi începe să alerge pe faguri, fiind luată drept străină şi sufocată de albinele coloniei.

Controlul primirii mătcilor

Controlul acceptării se face după ce a trecut cel puţin o săptămână de la introducere, întrucât albinele pot ucide noua matcă, chiar dacă a început să ouă. În perioada lipsei culesului sau al declanşării furtişagului acceptarea este foarte grea şi de aceea se utilizează toate metodele posibile pentru a determina acceptarea (hrănirea stimulativă, ridicarea fagurilor cu puiet larvar etc.

Crearea spaţiului fără îngrădirea mătcii

Coloniile puternice - cu una sau 2 mătci - sunt întreţinute după metoda Snellgrove, prin inversările urdinişurilor, adăugarea de corpuri suplimentare, inversarea periodică a cuiburilor şi unificarea celor două colonii păstrând matca cea mai tânără etc. la stupii verticali cu magazin intercalăm cel de-al doilea magazin sub primul, la care albinele au început să albească fagurii în partea de sus. Dacă culesul este încă în toi putem folosi corpuri întregi ca magazine. La stupii verticali se aplică gratia Hanemann, limitând cuibul mătcii sau se poate adăuga un corp de strânsură deasupra etc. La stupii orizontali cu 2 mătci, se retrage una din mătci şi se unifică coloniile cu puţin înaintea culesului etc.

Creşterea şi selecţia mătcilor

Creşterea mătcilor necesită multă pricepere şi stăpânirea perfectă a tehnicii de lucru. Sunt folosite felurite metode: naturale sau artificiale, fiecare apicultor alegându-şi şi perfecţionându-şi în final propria metodă.Orice intervenţie în creşterea şi dezvoltarea larvară afectează obligatoriu dezvoltarea sistemelor şi deteriorează calitatea mătcilor. Însuşirile rele sau bune pot fi modificate în raport de:

însuşirile trântorilor cu care s-a împerecheat matca, influenţa albinelor doici, mediul în care a crescut larva de matcă,
asigurarea spaţiului şi a unui număr de albine corespunzător gimnasticii funcţionale (extinderii la maximum a ouatului mătcii).

Dacă unei mătci prolifice nu i se asigură spaţiu corespunzător extinderii cuibului prolificitatea ei se poate pierde.

Caracterele bune ale unei mătci selecţionate pot fi observate abia la a doua generaţie, datorită faptului că larvele ieşite din ouăle depuse de ea au fost hrănite de doici provenite de la fosta matcă ce avea caractere mediocre. Atunci când odată cu matca recordistă sunt trecuţi şi faguri cu puiet căpăcit crescuţi într-o colonie recordistă rezultatele apar mult mai repede.Acestea sunt motivele pentru care la creşterea tinerelor mătci trebuie să folosim colonii crescătoare şi donatoare de cea mai bună calitate, ocupându-ne din vreme şi de asigurarea unor trântori din familiile de elită. Fixarea definitivă a unei linii selecţionate poate fi atinsă abia după mulţi ani de muncă şi cu condiţia ca lucrarea de selecţie să fie executată în toate stupinele din regiunea respectivă, respectând întru totul criteriile de selecţie.

Cuibul albinelor

Cuibul coloniei este locul în care se desfăşoară ponta mătcii - reprezentat de un număr de faguri, de obicei aflaţi în mijlocul stupului, cât mai aproape de urdiniş (unde aerul este proaspăt şi schimbul de gaze se face mai uşor). Fagurii, în mod natural sunt clădiţi vertical şi paralel. Atunci când sunt clădiţi perpendicular pe urdiniş, în limbajul apicultorilor sunt "în pat rece", iar când sunt clădiţi paralel cu urdinişul sunt "în pat cald".Primăvara creşterea puietului progresează cu atât mai repede cu cât colonia a ieşit din iarnă cu pierderi cât mai reduse, cu albine sănătoase eclozionate în toamnă, fără să fi participat la lucrări grele (creşterea puietului sau prelucrarea siropului).Principala grijă a stuparului, dirijată cu 60 zile înaintea culesului principal, este obţinerea a 4-5 kg de albine culegătoare. Atingerea acestei cantităţi coincide cu apariţia pragului de roire când apar trântorii şi botcile de roire, coloniile urmând să fie în continuare supravegheate îndeaproape. Intensitatea creşterii puietului scade pe măsură ce puterea familiilor creşte (albinele familiilor puternice fiind mai mult ocupate cu strângerea nectarului decât cu creşterea puietului.

Culegătoarele

După 14-15 zile de muncă în stup sau chiar mai devreme (5-6 zile), albinele trec la culesul nectarului. Activitatea culegătoarelor este îndreptată în 3 direcţii: apă, nectar sau polen. La plecare, fiecare culegătoare se aprovizionează din stup în funcţie de distanţa pe care trebuie să o parcurgă până la sursă. Culegătoarele transportă nectar, polen sau apă (sacagiţe), în funcţie de necesităţi. Cercetătorii consideră că 25% din culegătoare transportă numai polen, 55% polen şi nectar, restul aducând apă. Plecând la cules culegătoarea ia în guşă o doză de miere corespunzătoare distanţei pe care trebuie s-o parcurgă. Indicaţia izvoarelor de nectar se face prin intermediul dansului şi al efluviilor emise de glanda Nasanoff. Culegătoarele mai comunică între ele şi cu ajutorul ultrasunetelor.Activitatea din afara stupului este cea mai istovitoare ocupaţie (anevoioasă şi obositoare, expusă la tot felul de pericole), răpind albinelor cele din urmă rezerve de energie (pentru fiecare kg de miere fiind necesare 70.000 de zboruri). Îmbătrânite şi obosite, albinele trec la munci mai uşoare în stup dar, nu mai trăiesc decât puţine zile.

Cules

Activitatea desfăşurată de culegătoare pentru acumularea nectarului şi polenului în stup se numeşte cules. La cules albinele preferă vizitarea plantelor melifere care au cea mai ridicată concentraţie de zahăr şi de polen.

După gradul de intensitate:

• slab,
• activ,
• mediocru,
• de stimulare,
• de întreţinere,
• mare (de producţie),
• excepţional,
• de noapte.

Intensitatea culesului este influenţată de:

• secreţia abundentă a nectarului unei anumite flori;
• numărul mare de culegătoare disponibile în stupină la culesul principal;
• distanţa de stupină a sursei de cules.

O albină care culege nectar de la 8 km consumă tot nectarul pe drum. În cazul în care sursa de nectar încetează albinele plecate la cules nu se mai întorc sau vin epuizate (fiind nevoite să-şi consume rezervele corpului gras). 

Curăţitoarele

Sunt albinele tinere producătoare de salivă, cu ajutorul căreia spoiesc şi curăţă celulele fagurilor din interiorul cuibului, ridicând de pe fundul lor rezervele lăsate de nimfe ori resturile năpârlirilor. Apoi, cu o soluţie de salivă şi propolis ce conţine antibiotice, spoiesc interiorul fiecărei celule pentru ca cuibul să rămână curat şi dezinfectat de eventuala floră microbiană ce s-ar fi putut cuibări acolo.

Corpul gras

Este o rezervă pe care albina şi-o face în organism prin consumul de substanţe proteice, mărindu-i durata de viaţă.

Cortul protector

Este o piesă folosită în special la lucrările de primăvară şi toamnă, pe timpul înclinaţiei spre furtişag, vremii nefavorabile şi vânturilor puternice. Este alcătuit din 4 rame mari mobile de 1,50 m x 1,50 m x 1,80 m cu lanteţi de 2/3 cm, având fixate, pe 3 din cele 4 rame, tifon prins cu piuneze. Panoul din faţă se acoperă cu o perdea prinsă în inele pe o vergea de fier mobilă, ce se prinde în 2 scoabe. În interior cortul are 2 bare transversale pentru manevrare. Panourile mobile ale cortului se prind între ele cu şuruburi cu piuliţe la capete. Un bun cort protector poate fi şi o umbrelă mare şi înaltă, ca cele de pe plajă, al cărei picior de sprijin se fixează cu un dispozitiv la stupul ce se controlează. De marginile umbrelei atârnă în falduri o draperie de tifon care atinge aproape pământul. Sub această umbrelă se poate lucra fără nici un pericol de furtişag.

Colectorul de propolis

Tip folie

Colectorul de propolis poate fi o folie de linoleum dur, cu dimensiunile de 42/33 cm, putând avea utilizări multiple. Poate fi utilizată ca podişor (când e aşezată deasupra ramelor din corpul de jos, dând astfel posibilitatea circulaţiei albinei şi în cat, iarna acoperind 8 rame de cuib), ca foaie de control (fiind aşezată pe fundul stupului cu faţă colorata în sus, după ce s-a făcut ultimul tratament cu Varachet - aceasta fiind combustibilă - ce se va ridica la revizia de primăvară, uşurând lucrările de curăţire a fundului stupilor). După ridicare foaia se curăţă sumar, se spală, se dezinfectează şi se păstrează până la o nouă utilizare (Pentru amănunte se pot cerceta revistele: "România apicolă" 2000, numerele 10-11, şi "Apicultura în România" 1987, nr 7). Pe post de colector de propolis se foloseşte toamna (între 1 august - 30 septembrie) şi primăvara (când apare la albine tendinţa de propolizare). Este aşezată cu faţa colorată pe spetezele ramelor din cuib. Trebuie avut grijă ca albinele să aibă posibilitatea de a se deplasa în cat la hrana din rame sau la cea din tavă şi să asiguram o ventilaţie corespunzătoare. Din două în două săptămâni ridicăm colectorul de pe rame şi răzuim propolisul depus, separând cu grijă propolisul de ceară, şi eventualele impurităţi, putând recolta într-o zi de la 50 de familii, aproximativ 0,5 kg de propolis de cea mai bună calitate. În această perioadă, dacă în magazine mai există cantităţi mici de miere, acestea vor fi furate de albinele din cuib, fără posibilitate de furtişag dacă executam rapid lucrarea de descăpăcire, lucru care nu se va întâmpla dacă nu există această placa despărţitoare. În cazul în care avem probleme cu hrănirea pentru completarea rezervelor de hrană, pe aceste plăci se aşează farfurii sau tăviţe pe care se pun borcane cu sirop - cu gura în jos pe tăviţă şi cu 1 sau 2 beţe de chibrit pentru ca siropul să poată fi luat de albine. Se realizează astfel o hrănire suplimentară a familiilor de albine nelăsând nici o şansă albinelor hoaţe sau  viespilor, care pentru a pătrunde până aici ar trebui să traverseze întreaga familie. În plus, prin acest sistem nu avem pierderi de albine care la utilizarea altor sisteme se îneacă.

Concluzii:

• albinele propolizează spaţiile libere cu mărimea de până la 3,5 mm, iar zona cu propolizarea cea mai intensă este zona de deasupra cuibului;
• dispozitivele de recoltare a propolisului formate din ţesătură textilă impregnată cu material plastic cu ochiuri de 1 mm, cu suport din linoleum sau pânză groasă, de dimensiunea podişorului, aşezate deasupra ramelor, pot asigura o cantitate mai mare de propolis/familie de albine, cu un interval optim între recoltări de 30 de zile;
• propolisul recoltat astfel este de cea mai bună calitate.