Sunt răspândite pe întreaga suprafaţă a pământului. Unele trăiesc pe uscat, altele în apă. Unora le prieşte umezeala, altora uscăciunea etc. Clasificarea lor se face pe anumite grupe. Din acestea, grupul animal şi cel vegetal sunt cele care ne interesează pe noi apicultorii.

Bacteriofag

Bacteriofagii sunt inframicroorganisme epifite (cele care distrug bacteriile) ce trăiesc pe petalele florilor entomofile. Când albinele culeg nectar şi polen, ei vin în contact cu perişorii corpului, fiind transportaţi în stupi unde încep procesul de nimicire a bacteriilor care le convin, asanând coloniile de albine. Aşa se explică însănătoşirile miraculoase ale albinelor grav bolnave, care au participat la un cules bun. Bacteriofagii cultivaţi au un caracter specific fiecărei boli, neacţionând şi asupra altora. Bacteriofagii care acţionează asupra mai multor specii de bacterii se numesc bacteriofagi polivalenţi. A se vedea şi Fitoncide şi Antibiotice.

Barbă

Este denumirea pe care o dau stuparii formei de ciorchine în care albinele se strâng la urdiniş, sub scândura de zbor, sub fundul stupului sau pe faţa peretelui frontal, majoritatea albinelor ce alcătuiesc barba făcând parte din categoria albinelor care abia au făcut zborurile de recunoaştere, colonia pregătindu-se de roit. Barba apare şi atunci când colonia suferă de căldură, de sete, de lipsa culesului şi a proviziilor (în acest caz barba este formată în majoritate din albine bătrâne - inactivitatea fiind mijlocul practic de economisire a proviziilor). Dacă albinele nu intră în stup după stropirea cu apă sau hrănirea cu sirop de miere, barba se va scutura împreună cu matca formându-se un roi ce se va muta la răcoare. Botcile de roire găsite se vor distruge iar dimineaţa roiul se va reda coloniei.

Formarea bărbii pe timpul unui mare cules este dovada lipsei spaţiului de depozitare. După adăugarea noilor magazine de depozitare barba se scutură în spaţiul nou creat şi albinele îşi vor relua activitatea. Dacă după luarea acestor măsuri colonia nu-şi revine la activitatea normală, bărbile vor fi folosite la întărirea roilor stoloni formaţi în stupină sau a familiilor mai slabe.

Baza meliferă

Totalitatea plantelor melifere din raza economică de zbor (1,5 km) a unei stupine constituie baza meliferă. La stabilirea unei vetre trebuie avut în vedere existenţa unei baze melifere corespunzătoare numărului de stupi întreţinuţi, luându-se în calcul şi stupinele învecinate. Crearea unei baze melifere artificiale necesită eforturi deosebite şi o planificare adecvată (pentru a se crea culesuri eşalonate), principalele plante recomandate fiind: facelia şi plantele medicinale sau industriale cu potenţial melifer ridicat. Locurile sărăturoase şi neproductive pot fi folosite, dacă sunt însămânţate cu specii melifere care se pretează la un asemenea regim (sulfina albă şi galbenă, talpa gâştei etc.), culturi care contribuie chiar la îmbunătăţirea unor astfel de terenuri. Terenurile abrupte ale dealurilor, nefolosite în agricultură, pot fi de asemenea însămânţate cu plante melifere consolidatoare (precum splinuţa) etc.

Condiţii

Pentru valorificarea din plin a bazelor melifere este indicat ca stupii să fie eşalonaţi în vetre de câte 30-60 colonii, iar celelalte stupine să fie situate la cel puţin 300-1000 m, în funcţie de bogăţia florei.

Crearea unei baze melifere artificiale este foarte greu de realizat. Plantele cele mai recomandate sunt facelia, coriandrul, napii, căpşunii etc., având grijă să asigurăm culesuri eşalonate pe o perioadă cât mai îndelungată.

Băşica porcului

Creşte frecvent pe imaşuri. După uscare se poate arde în afumător provocând sedarea albinelor. Albinele afumate într-o anumită măsură ameţesc şi-şi pierd memoria. Dacă sunt afumate prea mult, mor. Dacă există printre cititori vre-un practician în acest domeniu, aştept completări.

Benzaldehida

Este o substanţă organică provenită din uleiul artificial de migdale care, în contact cu aerul se oxidează formând acidul benzoic. Benzaldehida poate fi folosită pentru alungarea albinelor din corpul de extracţie, fără riscul ca mirosul său să influenţeze mierea, produsul fiind folosit chiar drept conservant pentru alimente. Produsul se pulverizează pe un podişor de scândură rece (dacă e cald substanţa se evaporă rapid provocând dezorganizarea coloniei). Înaintea aşezării podişorului pulverizat, colonia se afumă uşor pe deasupra, pentru a îndruma albinele să coboare în cuib. Pe timpul căldurilor prea mari nu se recomandă folosirea acestui procedeu deoarece provoacă ameţirea albinelor.

Bezmeticirea

Este o formă de patologie socială. Scăpate de sub controlul mătcii familiei, albinele acceptă mai multe false mătci. Bezmeticirea este declanşată sau oprită de prezenţa sau absenţa botcilor sau a mătcii. Botcile luate în creştere de un stup bezmetic nu sunt însă viabile întrucât larvele de trântor nu se pot hrăni cu lăptişor de matcă şi mor în primele zile de evoluţie. În cazul familiilor bezmetice solicitările sunt atât de puternice şi dominante încât blochează toate celelalte funcţii cum ar fi: culesul, clăditul, apărarea etc.

Semnele bezmeticirii

Metode de recuperare a familiilor bezmetice

Restabilirea coloniei bezmetice se face prin mai multe metode. Desfiinţarea lor se face totdeauna la începutul primăverii şi toamna târziu când, colonia se mută de pe vechiul loc şi după o uşoară afumare şi ciocănire a pereţilor albinele sunt scuturate. Ele se vor întoarce la vechiul loc şi vor intra în stupii vecini unde sunt primite (vin cu guşa plină).

În orice stupină se pierd anual cam 4% din numărul coloniilor (din cauza bezmeticirii, îngrijirii neraţionale etc.). Familiile bezmetice apărute pe timpul iernării se desfiinţează, prin scuturarea albinelor la oarecare distanţă de stupină (într-o zi călduroasă), culegătoarele fiind preluate de stupii învecinaţi. Cele apărute pe timpul verii, dacă au albină multă, pot fi recuperate.

Metoda transvazării unei larve

Metoda mutării unei larve mai mici de 3 zile dintr-o colonie normală dă rezultate bune cu condiţia ca bezmeticirea coloniei să nu fi depăşit 2 săptămâni (adică să nu aibă puiet căpăcit de trântori provenit din ouăle depuse de albinele trântoriţe). Se vor strica toate botcile, lăsându-se 1-2 clădite mai de curând, din care se vor elimina larvele, pe locul lor fiind transvazate larve corespunzătoare, luate din cuibul unei colonii normale.

Metoda stupului nou (Hristea)

Alegem un nucleu cu matcă şi, cu 24 ore înaintea lucrării, uniformizăm mirosurile, colonia bezmetică şi nucleul primind deasupra ramelor câteva bobiţe de naftalină. Apoi, ducem stupul bezmetic la 50-60 m depărtare. Deschidem stupul bezmetic şi alegem ramele cu provizii şi fără puiet de trântor, le scuturăm în stupul de provenienţă, după care le mutăm într-o cutie de stup nouă prevăzută cu podişor, având grijă să nu rămână nici o albină pe ele. Aşezăm stupul nou, cu fagurii scuturaţi, pe vechiul loc ocupat de colonia bezmetică şi introducem nucleul cu acelaşi miros, format din 2-3 rame cu puiet, albină şi matcă, de o parte şi de alta a cuibului plasând ramele ce au aparţinut familiei bezmetice. Introducem matca într-o colivie automată şi închidem stupul astfel format.

Ne întoarcem la stupul bezmetic şi îi scuturăm în iarbă toate albinele rămase pe fagurii cu puiet de trântor, rame ce vor fi date la reformă. Albinele bezmetice venind acasă şi găsind o colonie ce are acelaşi miros ca al lor şi regină, nu mai lasă albinele ouătoare să depună ouă şi chiar le ucid. O parte din ouătoare nici nu mai vin acasă sau chiar dacă se mai întorc vor fi ucise.

În cazul în care nu dispunem de un nucleu, albina stupului bezmetic va fi preluată de vecinul său, prin scuturarea albinei sau prin folosirea metodei cu ziar.

Metoda Atanasiu

Se scot ramele cu albină şi se scutură la o distanţă apreciabilă, apoi se introduc în stup (fără albine), şi se aduce o matcă tânără împerecheată (în colivie). Uşoara stropire a ramelor şi a populaţiei din stup cu sirop de zahăr diluat, simplifică lucrurile. Albinele ouătoare, fiind mai greoaie, nu mai pot reveni la stup, de la locul unde au fost scuturate.

Metoda Condurache

În ziua 1

Albinele se lasă 24 de ore: fără hrană şi fără rame.

În ziua a 2-a

Se introduc: un hrănitor uluc cu sirop (administrat zilnic) şi o matcă tânără împerecheată (în colivie), fixată pe partea de jos a hrănitorului uluc.

În ziua a 3-a:

Recoltam făguraşul clădit cu celule de trântor pentru ca albinele să poată creşte un altul, de data aceasta cu celule de albine lucrătoare. Apariţia făguraşului cu celule de lucrătoare constituie indiciul că matca a fost acceptată. Mătcile false dispar şi este momentul ca matca să fie eliberată. Restituim fagurii cu miere şi păstură, cei cu celule de lucrătoare şi ajutăm familia cu 1-2 rame cu puiet căpăcit. Restul ramelor deformate le trecem la reformă. Această metodă dă rezultate foarte bune.

Metoda Drăgan

Albinele bezmetice se stropesc, pe înserat, cu o soluţie apoasă de valeriană După terminarea operaţiei de stropire se introduce o matcă liberă între albine şi se închide stupul.

Metoda Mârza

După ce ramele au fost rărite la circa 2 cm, se introduce pe urdiniş o bucată de sugativă de circa 10 x 10 cm, peste care s-a turnat 15-20 picături eter şi se închide urdinişul. După aproximativ 5 minute se deschide stupul şi se formează din nou cuibul. Regina este introdusă atunci când albinele, anesteziate şi căzute pe fundul stupului, ocupă fagurii şi îşi reiau activitatea.

Metoda Perret-Maisonneuve

Albinele ouătoare acceptă matcă doar atunci când vom folosi o matcă ce s-a născut cu maximum 30 de minute înainte. La ieşirea din botcă a mătcii îi dăm drumul, fără altă precauţie, prin gaura hrănitorului şi după 8-10 zile vom constata noua pontă. Albinele vor face să dispară ouăle şi larvele de trântori, şi vor lichida albinele ouătoare, rămânând doar nimfele căpăcite până la eclozionare. Singura dificultate este să dispunem de o astfel de matcă la momentul dorit.

Dacă introducem o botcă ea va fi distrusă. Din fericire există şi aici o soluţie: să înfăşurăm botca matură, pentru a rezista la manipulări, în hârtie de aluminiu, lăsând liber doar discul pe care matca tânără îl va decupa la ieşire. Albinele nu vor mai putea distruge aceasta botcă iar vârful acesteia este foarte solid aşa încât matca  va ieşi şi va fi primită. După acceptare este bine să se dea familiei o ramă cu puiet în eclozionare, pentru asigurarea doicilor necesare.

Metoda Vartolomei

Familia bezmetică este aşezată deasupra unei alteia normale, peste care s-a pus o plasă de plastic, după ce în prealabil i s-a scos şi înlocuit toţi fagurii cu puiet, iar într-un hrănitor sau într-un fagure s-a asigurat apă pentru 24 de ore, timp în care, substanţa de matcă din familia de jos face ca albinele ouătoare să fie readuse la normal sau să fie omorâte de celelalte albine. După 36 de ore se scutură albinele de pe fagurii familiei bezmetice peste cei ai familiei normale, fără nici o pierdere de albină. Locul familiei bezmetice trebuie să rămână gol pentru a nu atrage fostele albine la vechiul loc.

Acest narcotic este folosit la fecundarea artificială a mătcilor. Dacă se foloseşte la narcotizarea albinelor fumul nu trebuie dat în cantităţi prea mari, după administrare fiind posibilă pieirea albinelor sau micşorarea vitalităţii. Atunci când se folosesc fumigaţii cu sulf, bioxidul de carbon contribuie la formarea acidului sulfuros, utilizat în tratarea fagurilor împotriva nosemozei.

Atenţie!

Albinele de toamnă nu vor fi niciodată narcotizate, operaţia având efect negativ asupra iernării.

Blocarea cuibului

La un cules abundent albinele au tendinţa de blocare a cuibului, împiedicând ponta mătcii, fapt ce se va răsfrânge negativ asupra viitoarei generaţii, mai ales în practicarea stupăritului pastoral sau atunci când urmează un nou cules.

Pentru deblocarea cuibului se ridică în corpul al 2-lea fagurii din cuib cu mierea adunată în primele zile, înlocuindu-i cu alţii gata clădiţi. La stupinele mari se recomandă intercalarea peste cuib a unui corp cu faguri gata clădiţi.

Bolile albinelor

Albinele mai suferă şi de anumite boli care se datorează unei slăbiciuni organice generate de o înrâurire neprielnică a mediului exterior, o hrană neîndestulătoare, o intoxicaţie, o oboseală, o îngrămădire prea mare de murdării în intestine, microbii nefiind, în acest caz, izvorul principal al infecţiei sau al bolii, ci un corolar şi, de îndată ce răul de la început e înlăturat şi microbii primejdioşi dispar, se stinge şi boala. În această privinţă este indicat să prăsim albinele care luptă mai bine cu boala (cazul albinelor italiene care şi-au căpătat o pseudo-imunitate la locă, cu care luptă de mult timp, căci ele au trăit într-o climă călduroasă şi umedă).

Preîntâmpinarea bolilor

Este mai uşor să previi decât să tratezi şi, de aceea, măsurile igienice trebuie să constituie principalul obiectiv al apicultorului. Aceste măsuri ţin de o bună aşezare a stupinei, de o bună pregătire a apicultorului şi de aplicarea dezinfecţiilor preventive atât în stupina proprie cât şi în celelalte stupine.

Se va avea in vedere:

• Asigurarea surselor curate de apă în pastoral;
• Diminuarea stresului de transport şi evitarea înăbuşirii familiilor de albine;
• Evitarea marilor aglomerări de familii de albine în pastoral şi apropierea de graniţele ţărilor unde se manifestă epizootii la albine;
• Evitarea practicări haotice a stupăritului pastoral (sursele care nu secretă nectar conducând la grave perturbări şi îmbolnăviri, precum şi mari cheltuieli de transport ce fac stupinele nerentabile);
• Trebuie înlocuite mătcile bătrâne şi toate mătcile familiilor care nu progresează, folosind tehnica FA;
• Se va urmări înlocuirea treptată a tuturor fagurilor vechi (purtători de germeni infecţioşi), cu faguri noi crescuţi în sezonul de primăvară-vară.
• În vederea spririi rezistenţei la invaziile virotice se recomandă:
  • hrăniri de completare şi stimulare;
  • igiezarea stupinelor a stupilor, a coloniilor de albine si a conditiilor referitoare la viata individuala a albinelor;
  • mentinerea in stupina doar a familiilor puternice, cu matci de valoare, provenite din Reginele recordiste ale stupinei (verificate in productie);
• Hristea recomanda ca fiecare stup să aibă prevăzută câte o sticluţă cu formol, iar fundul sa fie presărat din cand in cand cu praf de pucioasa (presărat cu mare grijă, o doză prea mare putând fi letală pentru mătci şi puiet. In plus, nu stiu daca folosirea sulfului nu are interdictie in UE. Cei care doresc să experimenteze sunt rugaţi să-mi comunice dozele care dau rezultatele cele mai bune, fără a dăuna albinelor);
• evitarea posibilelor cauze generatoare de boli.

Păstrarea în stupină doar a familiilor puternice constituie baza marii productivităţi şi a sanatatii albinelor, organismele invadate de boli şi furtişag fiind de obicei cele mai slabe, mai sărace în hrană şi mai incapabile să-şi păstreze căldura primăvara timpuriu şi iarna, căzând cu uşurinţă pradă nosemozei şi altor boli.

Atenţie! Roii găsiţi în perioadele nepotrivite pentru roire (roii târzii) provin cu siguranţă din stupi infestaţi sau scorburi infectate de nosemoză şi de aceea trebuie evitată prinderea lor.

Măsuri igienice privitoare la stupină

S-a observat că bolile sunt cu atât mai nimicitoare cu cât distanţa dintre stupi este mai mică şi viceversa. Acest lucru se explică prin faptul că albinele nu nimeresc întotdeauna stupul de provenienţă şi intră în stupii vecini, răspândind boala. Pentru aceasta, stupii vor fi aşezaţi la 2 metri depărtare unii de alţi. Acolo unde nu este posibil, urdinişurile vor fi cât mai bine individualizate şi, dacă se poate stupii vor avea direcţii diferite de zbor.

În stupină şi mai ales în faţa stupilor trebuie să existe o curăţenie desăvârşită. Pentru aceasta se va avea în vedere ca oglinda stupului să fie curăţată de iarbă, albinele găsite moarte să fie măturate şi arse etc.

Stupii vor sta pe picioare înalte de cel puţin 25 cm, fiind apăraţi astfel de umezeală şi de pătrunderea şoarecilor care sunt purtătorii unor microbi primejdioşi. Picioarele stupilor vor fi unse cu păcură, pentru a preîntâmpina intrarea furnicilor, iar dacă observăm albine care se târăsc pe jos, vor fi unse cu clei, din cel folosit la ungerea pomilor deoarece, în felul acesta, albinele bolnave nu se mai pot căţăra pe ele şi nu mai pot pătrunde în stupi.

Trebuie să fie alimentat zilnic cu apă proaspătă, călduţă şi puţin sărată, pentru ca albinele să nu se ducă să sugă apa de prin gunoaiele putrede, de unde, odată cu apa, sorb fel şi fel de microbi vătămători. În fiecare săptămână, seara, interiorul adăpătorului să fie văruit bine cu var, care este un bun dezinfectant.

Măsuri igienice privitoare la stupi

Stupii rău încheiaţi vor lăsa goluri care, pe lângă frigul şi umezeala ce ar pătrunde înăuntru toamna, primăvara şi iarna, oferă posibilitatea intrării hoaţelor ce pot aduce şi boala.

În stup şi pe platforma lui trebuie să fie o curăţenie desăvârşită. La stupii slabi, din două în două săptămâni se vor curăţa fundurile. Atunci când în interiorul stupilor vom găsi prea multe albine moarte şi rumeguş de ceară, trebuie găsită cauza şi înlăturată.

Toate componentele stupului trebuie numerotate cu acelaşi număr şi literă, de la fund până la capac, magazii de recoltă şi chiar rame (cu ajutorul unor plăcuţe de tablă).

Măsuri igienice privitoare la viaţa coloniilor

Să fie cât mai numeroasă, coloniile puternice luptând cu mai multă forţă cu bolile.

Cauzele slăbirii coloniilor sunt 3:

Puterea unei colonii depinde, în primul rând, de regină. În general, reginele bune sunt cele tinere, provenite din stupii recordişti şi crescute în colonii recordiste. Din 2 în 2 ani, sau, în cazul practicării transhumanţei, vom avea grijă să schimbăm reginele anual, în primul rând la coloniile ce au dat producţii slabe şi medii. Importul reginelor străine este, de multe ori, o cauză a răspândirii bolilor. De aceea, importul reginelor din alte ţări (cum ar fi cele din rasa italiană) este indicat a se face numai în staţiunile de experimentare şi cercetare apicolă.

Crescătorii de mătci trebuie să ştie că deşi reginele îndeplinesc anumite condiţii de selecţionare, totuşi, dacă strămoşii lor au suferit de anumite boli, acestea, după câteva generaţii, pot să se ivească din nou, albinele suferind şi de boli congenitale ce se moştenesc de către urmaşi. De aceea, creşterea reginelor se recomandă a se face de fiecare apicultor în parte, cu respectarea tuturor regulilor de selecţie. Selecţionarea şi găsirea unor soiuri (suşe) de albine din aceeaşi rasă care să reziste la boli este unul din obiectivele şi dezideratele apiculturii moderne, ştiut fiind că, de-a lungul timpului, unele suşe de albine au devenit imune la anumite boli ce au activat pe un anumit areal.

Nimic nu înlesneşte mai mult infestarea unei stupine decât furtişagul, căci albinele hoaţe atacă cu precădere stupii slăbiţi de boli, o dată cu prada luând şi boala coloniei atacate. Măsurile de prevenire a furtişagului, pentru a da rezultate, trebuie luate de toţi apicultorii şi în toate stupinele.

Roirea naturală este unul din mijloacele de răspândire a bolilor de care suferă colonia de unde a plecat roiul. De aceea este indicat a se lua măsuri drastice de prevenire a roirii naturale, pentru roirea artificială folosind numai coloniile selecţionate în acest scop.

Măsuri igienice privitoare la viaţa individuală a albinelor

Se face diferenţiat, în funcţie de anotimp. Pe timpul iernii este indicat ca urdinişurile să fie lărgite în funcţie de numărul fagurilor lăsaţi în cuib care, la rândul lor, trebuie să fie bine acoperiţi cu albine. Dacă urdinişurile sunt prea mici, vaporii de apă, neputând ieşi afară din cauza unei aerisiri necorespunzătoare, se vor condensa pe pereţi, care, umezindu-se, vor strica aerul şi vor forma un mediu neprielnic pentru albine, prielnic însă pentru anumiţi microbi de origine vegetală (ciuperci şi micelii), care se vor dezvolta de minune în umezeala caldă a stupului. Aici, microbii prind să se înmulţească, formând o inflorescenţă deasupra puietului sau fagurilor cu miere. Primăvara, doicile înghit hrana infectată de boală, se îmbolnăvesc şi ele şi o transmit atât puietului cât şi celorlalte albine.

La coloniile bolnave aerisirea trebuie să fie cât mai activă, fără ca printr-o prea mare deschidere a urdinişului să înlesnim furtişagul.

Cele mai multe boli pornesc de la o hrană prost păstrată şi de o calitate necorespunzătoare. Mierea ideală pentru iernare este cea de salcâm. În cazul în care constatăm prezenţa mierii de mană sau provizii insuficiente pentru iernat, completarea proviziilor se va face şi cu sirop de zahăr rafinat, dat albinelor în luna august, la prelucrarea lui participând doar albina de vară, albinele având timp suficient pentru căpăcirea mierii. Hrănitoarele sunt numerotate, schimbarea lor de la un stup la altul favorizând răspândirea bolilor. Ele vor fi spălate şi dezinfectate din când în când.

Neliniştirea albinelor datorată zgomotelor puternice, şoarecilor etc., le face să-şi încarce intestinele cu mai multe provizii, acest lucru generând reziduuri mai mari, reziduurile fiind elementul prielnic dezvoltării microbilor.

Masuri igienice privitoare la igiena apicultorului

Bolile albinelor adulte

Cele mai cunoscute sunt:

Cauzele bolilor

Boala de mai

 Această boală afectează mai ales albinele tinere (între 5 şi 13 zile). Se bănuieşte că se datorează alimentarea albinelor tinere cu polen stricat. Ar putea fi încadrată în categoria bolilor micotice. Unii cercetători o pun în legătură cu nosemoza care ar genera pierderea albinelor culegătoare, albinele tinere rămânând fără apă şi hrănindu-se în majoritate cu polen sunt intoxicate de surplusul de proteine. Zander sfătuieşte să se pulverizeze coloniile bolnave cu apă sărată. Alţii susţin că boala se datorează consumului de polen toxic produs de unele plante ca: piciorul cocoşului, nemţişorii de câmp, omagul, ceapa de sămânţă, tutunul, laptele cucului, unele specii de castan. 

În cazul constatării acestei boli stupina va fi mutată la alte culesuri şi hrănită cu sirop cu miere (2 părţi apă la 1 parte miere). Stupii se dezinfectează cu formol.

Boala de pădure

 Boala închircirii şi a cheliei albinelor, numită şi boala neagră apare accidental şi este atribuită fie mierii de mană (în special celei de la stejar), fie intoxicaţiilor chimice, fie avitaminozei sau agenţilor patogeni din ordinul virusurilor. Albina bolnavă începe să se înnegrească din ce în ce mai tare, până ajunge din brună închis, în negru lucios. S-au văzut albine a căror paralizie e parţială, cu o agitaţie extremă a membrelor neatinse încă, o înţepenire a antenelor, al cărei scapel se înnegreşte. La altele, antenele se strâng ca un covrig. Albinele atinse de această boală nu mai pot să recolteze polenul. Pe scândura de zbor ele sunt recunoscute numaidecât şi sunt ucise fără milă. Boala apare fără a cauza depopulări masive şi dispare fără a se aplica un tratament specific. Nu există tratament specific. Se poate da totuşi, timp de 2 săptămâni, sirop de miere în doze de 200 g zilnic.

Simptome caracteristice: