Text

P

păianjenii, parafinarea stupilor, paralizia albinelor, paraloca, paratifoza, paroi, partenogeneza, pasta pentru mătci, pastoral, păpădia, păduchele, păsările și animalele insectivore, pătrunjel, PECO, penicilina, perioada optimă de creștere a mătcilor, pierderea capacității de ouat a mătcilor, plante dăunătoare, plante nectaro-polenifere, ploșnița de câmp, podișorul Snellgrove, polenizarea, poluarea, populația închisă, pregătirea unificării, preduceaua apicolă, prelucrătoarele, prepararea siropului, presa de faguri, presa pentru saltele, presiunea de selecție, prigoria, prezența puietului, primenirea de sânge, productivitatea muncii, propolisul, prenimfele mătcilor, pucioasa, puietul bolnav, puiet răcit, pulverizatorul, punga rectală, puntea reper, puricii de frunze, puterea optimă a familiilor de albine.

Paralizia albinelor

Paraliia este o boală infecto-contagioasă provocată de un virus, ce se manifestă din luna mai până în septembrie. Albinele își pierd perișorii de pe corp, devenind negre, lucioase și lente, refugiindu-se pe la colțurile stupilor sau pe speteaza superioară a ramelor. Mai totdeauna albinele sănătoase le elimină din stupi, înaintea apariției acestor simptome (din cauza mirosului lor neplăcut). Mirosul albinelor moarte este asemănător cu al peștelui stricat.

Boala apare de obicei atunci când în stup temperatura este prea ridicată și mediul uscat. Se recomandă umbrirea și hrănirea cu sirop. Cercetătorul Savof a folosit cu succes biomicina (2 tablete de 0,125g la 600 g sirop 1:1), administrând câte 1 litru de sirop medicamentos la interval de 3 zile.


 

Paroi

Denumirea populară a roiului primar.


 

Partenogeneza

Este o formă de înmulțire sexuată ce constă în dezvoltarea unui nou organism dintr-un ovul nefecundat. Albinele fac parte din rândul insectelor partenogenetice care se pot înmulți chiar fără împreunarea cu un mascul, din ouăle lor născându-se numai trântori. După legile geneticii trântorul este haploid.

În lumea insectelor partenogenetice, în mod obișnuit, descendentul este echivalentul ascendentului și dintr-o femelă se naște tot o femelă. La albine această însușire face excepție - dintr-o femelă născându-se un mascul - această formă fiind numită arhenotocă. Chiar și din ouăle de mătci, atunci când sunt nefecundate, se vor naște tot trântori.

Ca o excepție care confirmă regula, unii practicieni au observat că unele mătci nefecundate, sau în situații cu totul excepționale, chiar coloniile bezmetice, reușesc să-și facă mătci normale. Explicația ce s-a dat a fost a furtului de ouă fecundate din alți stupi, ceea ce ar scoate albina din categoria ființelor ce se conduc numai după instinct. O altă explicație ar fi aceea a ieșirii la zbor de împerechere a unor albine ouătoare. Aceste caracteristici apar mai ales la albinele tunisiene și caucaziene.


 

Pasta pentru mătci

Este făcută din miere, zahăr pudră și păstură, având aceeași componență ca cea de mai sus, la care se adaugă 7% păstură scoasă dintr-un fagure, obținându-se un amestec consistent. Pasta se prepară cu 3-4 luni înaintea primăverii, punând-o în borcane bine închise și ferite de lumină. Înaintea introducerii în coliviile de expediție a mătcilor, ea se frământă puțin și se introduce ușor între tuburi.


 

Păpădia

Are o durată de înflorire de 15 zile, înflorind primăvara și sporadic toamna, polenul și nectarul ei fiind de o valoare foarte mare pentru albine.


 

Păstrare

Păstrarea mătcilor de rezervă

O soluție ar fi folosirea unui stup pentru mai multe mătci, utilizând aceste mătci de rezervă ori de câte ori este nevoie. Trebuie acordata o mare atenție diafragmelor despărțitoare, ca nu cumva să existe vre-un orificiu pe unde s-ar putea strecura mătcile. Fiecare compartiment va avea urdiniș propriu și podișoare separate. În lipsa de cules aceste nuclee trebuiesc hrănite. O soluție provizorie poate fi și folosirea coloniilor păstrătoare. 

Păstura

Valoarea sa alimentară este de 3 ori mai mare decât cea a polenului, și de 9 ori mai mare decât a oricărui înlocuitor de polen, păstura având o putere antibiotică de 3 ori mai mare decât cea a polenului. Albinele care în primele 8 zile de la eclozionare consumă multă păstură sunt mai viguroase, putând atinge o longevitate de până la 233 de zile, un mare rol jucându-l și calitatea polenului consumat.

Extragere

Fagurii cu păstură sunt tăiați fâșii. Porțiunile compacte cu păstură sunt rupte în bucăți de mărimea unei nuci și sunt trecute printr-o mașină de tocat carne. Rezultă o pastă uniformă care se mestecă cu miere (1 parte păstură + 2 părți miere). Se mestecă 10-15 minute iar după 24 de ore stratul de sus (circa o treime) care constă din ceară, resturi de păstură și miere, se raclează (poate fi folosit primăvara - diluat în șerbet sau sirop - pentru stimularea familiilor de albine). Dedesubt rămâne un produs superior la care se adaugă 1% tinctură de propolis, pentru a-i îmbunătăți gustul și valoarea terapeutică.

Influențe

Spre deosebire de polen, păstura e sterilă și este mai ușor preluată și digerată, valoarea sa alimentară fiind de 3 ori mai mare decât a polenului, întrecând de 2 ori valoarea oricărui înlocuitor. În ceea ce privește proprietățile antibiotice, păstura întrece de 3 ori pe cele ale polenului, care după o păstrare timp de 3 luni își pierde mai mult de 30% din calități. Cu toate acestea, deși păstură are o valoare alimentară  mai mare decât a polenului proaspăt, polenul proaspăt stimulează mai bine ouatul mătcilor.

Formarea rezervelor de păstură în faguri

Acolo unde familiile sunt puternice și în natură a apărut un cules abundent de polen, dispunând de stupi verticali dubli sau multietajați, vom introduce direct pe fund un corp cu faguri mai vechi, goi, peste acest corp așezând o gratie Hanemann, fagurii cu puiet și matca. Când fagurii vor fi aproape completați cu păstură, îi vom ridica în corpul cu matcă, pentru ca albinele să depoziteze un strat de miere și să-i căpăcească, sau vor fi pudrați cu zahăr farin, după care vor fi ridicați și puși la păstrare în depozite uscate și curate, feriți de atacul găselniței și dăunătorilor specifici, prin sulfurizare regulată cu bioxid de sulf, pe suprafața fagurilor punând și o farfurie cu 100 g formol (care să nu fie mai concentrat de 30%).

Pericolul de alterare a păsturii apare atunci când aceasta este expusă la umiditate, provocând pericistimicoza.

Eliminarea păsturii alterate din faguri

Pentru a evita stricarea fagurilor sau darea lor la topit se procedează în felul următor:

  • Se prepară o soluție de 2 g bicarbonat de sodiu la litru de apă, care cu un vermorel este pulverizată pe toată suprafața fagurelui atacat, până când celulele s-au umplut cu soluție.
  • Fagurii astfel umpluți se afundă într-un vas mare umplut cu o soluție asemănătoare, unde rămân 12 ore. Soluția provoacă o vie efervescență a păsturii care înmuiată, este eliminată apoi prin centrifugare.

 

Pătrunjelul

Împotriva furnicilor se recomanda și folosirea mai multor fire de pătrunjel, puse deasupra podișorului stupului.


 

PECO

Este o prescurtare ce desemnează bările Europei Centrale și Orientale.


 

Penicilina

Administrată primăvara în sirop 1:1, în doze mici de 3 ori din 7 în 7 zile (200.000 U. I. la 1 litru sirop) mărește rezistența albinelor. Mierea extrasă de la stupii la care s-a administrat penicilină nu se mai comercializează însă.


 

Pericistimicoza

Este o boală ce provine de la o ciupercă microscopică și entomofagă numită Pericystis apis Mossen. Atacă numai puietul (mai ales cel de trântor). Vitalitatea sporilor ciupercii durează 15 ani. Ciuperca se dezvoltă și în coloniile bezmetice - pe puietul de trântor - uneori acționând împreună cu loca europeană. Cadavrele larvelor atacate sunt sfărâmicioase și se transformă într-o pulbere asemănătoare cu varul.

Pentru combatere se recomandă topirea fagurilor infectați, dezinfecții profilactice periodice, tratarea cu Micocidin și Codratin, presărarea pe fundul stupilor a câtorva bobițe de var nestins, dezinfectarea vetrei și stupilor și menținerea în stupină doar a familiilor puternice și indemne la boli.


 

Pepiniere colective

Nucleele din pepinierele colective trebuie să fie destul de puternice (cel puțin 1 kg albină), iernarea cea mai bună făcându-se pe 4 faguri.


 

Perioada optimă de creștere a mătcilor

Perioada optimă de creștere a mătcilor corespunde perioadei de roire naturală (mai-iulie). Cu toate acestea, pentru a avea controlul asupra trântorilor, este de dorit să fie începută cât mai timpuriu (cu cel puțin 30 de zile înainte de înflorirea salcâmului).

Atât familiile mamă și tată cât și familiile pornitoare și crescătoare să fie menținute cât mai active. De la data căpăcirii primei botci vom lua măsuri de populare a nucleelor de împerechere, iar cu 48 de ore mai înainte de eclozionarea primei mătci, vom distribui mătcile nucleelor de împerechere. La 9-10 zile de la formarea botcilor, acestea sunt mutate în familiile păstrătoare sau în nucleele de fecundare. După terminarea distribuirii botcilor, nucleul cu matcă și familia orfanizată crescătoare vor fi unificate (în vederea unificării mirosurilor folosind salicilatul de metil, punând 4-5 picături pe o bucată de vată cu care se vor tampona cele 2 adăposturi de albine).

Pentru reușita operației: se vor îndepărta diafragmele familiei orfane; ramele vor fi împărțite în două, către pereții stupului; în intervalul astfel format se vor introduce ramele nucleului (cu matca pe rama din mijloc); nucleul cu matcă, adus pentru unificare, va fi încadrat de ramele cu puiet (periate de albine) care la orfanizare erau necăpăcite (date spre creștere altor familii); stupul se închide și nu va mai fi deranjat decât după 2-3 zile; atunci când sunt amplasate pe fagurii cu puiet, botcile trebuiesc decupate cu multă ceară la bază, pentru a permite fixarea în ramele de nucleu, imediat deasupra puietului (pentru ca matca să iasă direct pe puiet), la de 5-8 cm de leațul superior (fiind protejate de eventuale răciri); dacă botcile necesită un transport mai lung, se recomandă a fi așezate în cutii tapetate cu vată sau introduse în buret (în poziție verticală), cu orificii special confecționate, ferite de expunerea la soare și de mirosurile toxice. Larvele sunt mai rezistente decât se admite în general; în laborator 50-90% din larve pot să trăiască la temperatura camerei 24 de ore. În practică se estimează că larvele se dezvoltă normal chiar dacă sunt ținute 5 ore în afară familiei, mai ales dacă temperatura exterioară este puțin mai ridicată. Nu trebuie însă expuse la soare pentru a nu se usca lăptișorul.

Creșterea se poate prelungi și în luna august cu condiția folosirii la creștere a unor familii împuternicite cu faguri cu puiet și hrănite suplimentar cu turte de miere și sirop.


 

Pierderea capacității de ouat a mătcilor

Trebuie pusă pe seama unor accidente  și a unor boli (nosemoză etc.). Uneori glandele anexe ale spermatecii degenerează, iar matca depune ouă nefecundate devenind trântoriță. Mătcile care cad pe fundul stupului iarna și sunt readuse la viață depun ouă nefecundate, devenind mătci arhenotoce. Uneori este nevoie de intervenția apicultorului pentru înlăturarea cu ajutorul unei pensete a dopului de spermă care înfundă oviductele (la mătcile de curând împerecheate). Mătcile crescute toamna târziu riscă să rămână neîmperecheate iar primăvara vor depune doar ouă nefecundate. Dacă după fecundare albinele pornesc să facă din nou botci înseamnă că matca nu este corespunzătoare.

Este știut faptul că dimensiunile celulei influențează depunerea ouălor fecundate ori nu. Există și anomalii explicabile: depunerea ouălor fecundate în celule de trântori sau a celor nefecundate în celule de lucrătoare. Explicația este următoarea: celulele de trântor au fost modificate de albine prin strâmtorarea gurii celulelor astfel ca marginea acestora să preseze asupra pântecelui mătcii, care va depune, în aceste condiții câte un ou fecundat; depunerea ouălor de trântor în celule de lucrătoare se petrece numai spre sfârșitul sezonului de ouat, datorită faptului că mușchii mătcii, ce apucă punga cu spermatozoizi, obosesc câteodată și, ne mai funcționând, cu toată apăsarea pereților celulei de albină, punga nu se deschide și astfel oul depus rămâne neîmperecheat.


 

Pierderile de mătci

O regină nou născută învață întâi să zboare, făcând zboruri de orientare, în timpul acestor ieșiri putând dispărea din diferite cauze (intrarea în alt stup unde este masacrată, pierderea orientării, păianjenii, păsările etc.), în stupinele noastre media mătcilor pierdute poate atinge 1/3 din totalul nucleelor de împerechere.


 

Pintenul apicol

Este o unealtă cu ajutorul cărei se fixează fagurii artificiali pe sârmele ramei. Este format dintr-o rotiță dințată, care are în mijlocul muchiei un șanț, pintenul fiind folosit la cald, cu ajutorul lui încorporându-se sârma ramei în grosimea fagurelui artificial. Este bine să folosim alternativ 2 pinteni pentru ca unul să poată fi încălzit între timp.


 

Podișorul Snellgrove

Este alcătuit dintr-o foaie de placaj de 4 mm grosime, acoperind întreaga suprafață de deasupra a corpului de stup, foaia având tăiat în mijloc un orificiu dreptunghiular de 60 x 140 mm acoperit cu plasă metalică cu ochiuri de 2 mm, fixată pe ambele fețe ale placajului. Pe cele 4 margini ale foii de placaj se bat pe ambele părți câte 2 șipci de lemn de 20 mm grosime și 30 mm lățime, formând o dublă ramă pe ambele fețe ale placajului. În șipcile înconjurătoare sunt prevăzute în mijloc cu câte 8 deschideri, ce vor servi ca urdinișuri suprapuse în tehnica cedării culegătoarelor din corpul de sus familiei de bază găzduite în corpul de jos.

Tipul original Snellgrove are numai 6 astfel de deschideri urdinișuri, partea rămasă fără urdinișuri putând fi folosită la amenajarea unei deschideri ce va permite unui furtun de cauciuc să comunice cu hrănitorul plasat în corpul de jos (orificiu ce se va deschide pe partea din față a stupului).

Tăietura din mijlocul foii de placaj joacă un mare rol la unificarea mirosurilor. Americanii au înlocuit placajul cu o pânză metalică rigidă, cu ochiuri de 1 mm, care unifică mai bine mirosul ambelor unități, iar pe timpul iernii cele 2 colonii iernate sub același acoperiș își împrumută mai ușor căldura.


 

Polenizarea

Este o lucrare de transportare a polenului de la o floare la alta, cu ajutorul unor agenți străini veniți din afară (vântul, apa, păsările și insectele), cele din urmă polenizând circa 82% dintre plantele entomofile (3 sferturi dintre aceste procente fiind satisfăcute de albine). Foloasele indirecte aduse de albine agriculturii și horticulturii sunt de zeci de ori mai mari decât cele aduse apicultorilor.


 

Polenul

Este un aliment primordial pentru larve și pentru albine. Huber a fost primul cercetător care a observat că larvele eclozionate într-un cuib lipsit de polen mor. Compoziția polenului variază în raport cu specia din care provine. Fără polen albinele nu pot crește puiet, nu pot produce ceară iar activitatea lor vitală se întrerupe. Recoltarea și transportul polenului este o muncă foarte obositoare (o culegătoare făcând doar 3-5 drumuri pe zi), uneori unei albine trebuindu-i aproape 2 ore pentru a strânge o încărcătură. Polenul strâns de albine este mai valoros decât cel strâns manual. Albinele tinere care nu au acces la hrana proteică din stup nu pot secreta hrană larvară și au o mortalitate ridicată. După cum se știe, la sfârșitul sezonului apicol din cauza lipsei de flori, albinele consumă în această perioadă rezervele de polen sau de păstură, rămânând pentru iarnă fără proteinele absolut necesare pentru creșterea puietului.

A se citi si: colectarea, curatirea, uscarea, si conservarea polenului.

Polenul ca hrană a albinelor

În hrana de toamnă a albinelor are o deosebită însemnătate, cele tinere, începând cu cele de 9 zile consumând o mare cantitate de polen în vederea formării țesutului gras, depozitându-l în cavitatea pericardică din apropierea învelișului chitinos dorsal al abdomenului. Aceste rezerve sunt folosite la creșterea puietului pe timpul iernii și primăvara timpuriu. Acest autoconsum le scurtează viața și le uzează foarte mult, lipsa polenului facilitând apariția nosemozei.

Polenurile se împart în 3 categorii:

  1. active: de la pomii fructiferi (părul și mărul fiind pe primul loc), salcie, iarbă neagră, sulfină, rapiță, muștar, mac, levănțică, pătlagină, bărbușoară, rotunjoară și porumb;
  2. medii: păpădia, arborii de pădure (arțarul, alunul, arinul, mesteacănul etc.)
  3. inactive: levănțică hibridă (complet steril), cât și cele de la brad, pin și alte conifere care, deși conțin unele substanțe folositoare, sunt lipsite de proteine.


Există și unele plante ce conțin polen toxic, cum este săpunarița, cât și unele soiuri de bumbac și alte specii care devin toxice în anumite condiții.

Polenul și cuibul coloniei

Albinele consumă polen sau păstură imediat după eclozionare, având nevoie să-și completeze proteinele ce le lipsesc pentru dezvoltarea tuturor organelor.

Polenul și matca

O matcă provenită din cea mai bună linie, dar care în stadiul larvar nu a primit lăptișor în cantitate mare și de bună calitate (din cauza lipsei de păstură în cuib), va fi o matcă mai puțin valoroasă. Și cu cât în natură va fi un cules mai bogat de polen iar în stup se vor găsi rezerve sporite de păstură, cu atât însușirile mătcilor crescute vor fi mai valoroase.

Polenul și sănătatea coloniei

"Principala cauză a scăderii populației sănătoase în perioada de primăvară - spune Farrar - o constituie cantitatea insuficientă de polen care trebuie să asigure creșterea puietului la sfârșitul iernii și începutul primăverii". Constatarea cea mai clară a influenței lipsei de polen asupra coloniei poate fi făcută în anii secetoși, când florile se trec repede iar albinele nu-și pot face rezerve de polen suficiente, ajungând să intre slăbite în iarnă, cu albine puține și o recoltă mică de miere. Aceasta se răsfrânge și asupra primelor luni ale anului următor, până când apare culesul masiv de polen. "După o vară târzie, săracă în polen, - afirma Slavik - urmează o primăvară bogată în nosemoză".

Prezența abundentă a polenului în stup frânează extinderea locei și a altor boli, puietul hrănit cu substanțe albuminoide însemnate rezistând mai bine decât cel hrănit cu zgârcenie.

Pe timpul sezonului activ o colonie puternică consumă aproximativ 45-50 kg de polen.

Polenul și iernarea albinelor

Puietul născut iarna, datorită prezenței păsturii lângă ghem este bine hrănit și are o rezistență mărită față de răcelile apărute pe neașteptate atât pe timpul iernii cât și pe timpul primăverii. Lipsa păsturii silește albinele să-și consume rezervele organice, în primăvară doicile nefiind în stare să crească mai mult de 20-30% din ouăle depuse de matcă.

Pentru o iernare corespunzătoare sunt suficiente 2 rame cu păstură, care să nu fie cu totul pline și care trebuie să fie așezate lângă ghem, sau chiar acolo unde el se formează.

Formarea rezervelor de polen

Farrar recomandă cel ca în fiecare stupină să se găsească, la sfârșitul iernii, cel puțin 1 kg polen rezervat pentru hrana fiecărei colonii de albine. Pentru aceasta este nevoie să ne ocupăm din timp cu recoltarea și conservarea polenului.

Un mijloc practic de a forma o rezervă de polen, fără intervenția albinelor, este folosirea metodei de scuturare a inflorescențelor paniculilor de porumb, recoltare care se face în felul următor:

Dimineața, după ce soarele s-a urcat pe cer, având legată la gât o glugă larg deschisă, sau o cutie de placaj, apicultorul apleacă cu atenție paniculul în glugă și-l scutură puternic, o persoană putând aduna astfel 2 kg pe zi. Polenul astfel adunat se așează într-un strat de 2 cm pe o prelată de polietilenă într-o cameră umbrită, dar cu curent ușor, pentru ca să se usuce. După 2-3 zile polenul se cerne și se pune la păstrare, tratându-l cu vapori de sulf, acid acetic glacial sau tetraclorură de carbon.

Polenul și păstura în combaterea afecțiunilor umane

Atenție! Polenul alterat datorită umezelii este foarte toxic și trebuie aruncat, nicidecum uscat și consumat.

Fără a avea contraindicații sau incompatibilități cu medicamentele polenul este un aliment-medicament natural ce contribuie la fortificare și regenerare.

Consumul zilnic a 1-3 lingurițe de polen, vindecă anemiile cele mai avansate, mărește numărul globulelor roșii cu circa 1 milion / mm3, și are efecte salutare în afecțiunile hepatice. În cazul oamenilor sănătoși este un puternic întăritor al sistemului imunitar, iar în cazul celor bolnavi, prin asociere cu medicamentele prescrise de medic contribuie la vindecarea mai rapidă.

După colectare și conservare, polenul își pierde 50% din proprietăți după 3 luni, iar după 6 luni, până la 76%.


 

Poluarea

Albinele - cu riscul vieții lor - ne dau semnalul de alarmă asupra existenței în mediul ambiant a noxelor industriale (reprezentate de acizii de sulf, pulberile fine de plumb, zinc, mangan, ape reziduale etc.), care influențează negativ și starea sănătății oamenilor - prin declanșarea de îmbolnăviri și reducerea limitei medii de viață.


 

Populația închisă

Populația închisă este o populație de creștere care este ferită de introducerea necontrolată de material genetic. Astfel de populații pot fi menținute prin izolare geografică completă sau prin însămânțări artificiale. Durată maximă a unei astfel de populații, spre a nu apărea efectul de consangvinitate, este de maximum 20 de generații.


 

Pregătirea unificării

Între coloniile puternice:

  • cu 24 de ore înainte ambele colonii vor primi câte 1 fagure cu puiet necăpăcit, fără albina acoperitoare (scoși de la alte familii);
  • a 2-a zi vor fi unificate după uniformizarea mirosurilor, folosind cutii noi, metoda cu ziar, protejarea mătcii etc., după metodele de unificare cunoscute.


Între coloniile slabe

Unificările nu se fac niciodată între colonii puternice și colonii nejustificat de slabe care și-ar putea datora starea respectivă unei boli molipsitoare. Aceste colonii ar fi bine să fie unite între ele alegând drept gazdă pe cea cu matca cea mai bună, noua colonie fiind considerată încă mediocră.


 

Preducea apicolă

Este un instrument folosit de curelari cu care se perforează curele, ca o ștanță cu marginile tăiate și cu diametre diferite, în apicultură fiind folosită preduceaua nr. 8, cu ajutorul căreia se poate extrage câte o celulă cu larvă abia eclozionată, care este lipită apoi pe un dispozitiv mobil.

Cercetătorul Örösi Pall Zoltan folosește și el o preducea, inovație proprie, cu ajutorul căreia scoate o rondelă de ceară cu ou din fundul unei celule și face creșterea de mătci pornind de la ou. Această preducea este făcută din tablă de 0,4 mm grosime din care se taie un dreptunghi de 6 cm lungime, lat de 8 mm. La unul din capetele înguste ale acestuia se ștanțează un pătrat de 0,6/0,6 mm, care este ca un vizor. Dreptunghiul de tablă se înfășoară în jurul unui cui cu diametrul de 3 mm, marginea dinspre vizor fiind bine ascuțită. Ea se înmoaie în apă, se introduce în celula cu ou și printr-o ușoară apăsare și o rotire a ei, marginea de jos taie fundul celulei și prinde în ea rondela de ceară pe care se află oul. În acest scop poate fi folosit și creionul metalic ce poate fi vizualizat în lucrarea "Catalog apicol" elaborată sub conducerea prof. dr. ing. V. Harnaj, redactată de C. Antonescu , București, 1976 la poziția 1402.


 

Prelucrătoarele

Sunt albine tinere sau vârstnice (secrețiile glandulare producătoare de enzime crescând odată cu vârsta) care au trecut de stadiul de doici și cerese, ocupându-se cu primirea și prelucrarea nectarului și polenului, cu ajutorul invertazei făcându-le ușor digestibile și asimilabile. Transformă zaharurilor brute și compuse în zaharuri simple (glucoză și fructoză), făcându-le digestibile și ușor asimilabile. Cu ajutorul glandelor faringiene dau și o altă enzimă (alta decât invertaza) care acționează asupra glucozei din miere, și folosind oxigenul din aer, transformă o parte în acid gluconic, astfel încât imprimă mierii o reacție acidă și bactericidă ce contribuie la buna ei conservare. Activitatea de prelucrare este o muncă grea ce cere un consum de substanță albuminoidă pe care acestea o iau atât din polen cât și din rezervele lor corporale.


 

Prepararea siropului

Siropul de zahăr pentru toamnă-iarnă se pregătește astfel: în apa clocotită, se toarnă zahăr câte puțin, amestecând mereu lichidul până la completa dizolvare.

Prepararea siropului la rece se face cu aparatul tip L. S. Pădurean ce constă din amenajarea unui butoi de 200-400 litri, care să aibă înălțimea de 2,5 ori mai mare decât lățimea, prevăzut cu un robinet în partea de jos. În vas se introduce un stativ pe 3 picioare, peste care se montează o ramă cu pânză strecurătoare metalică rezistentă, cu ochiuri de 2-3 cm, fixată pe margine și întărită pe dedesubt cu un balot de tablă galvanizată, spre a susține greutatea zahărului. La o margine a plasei se introduce un tub subțire (cu interiorul de 1,5-2 cm), tubul ieșind la suprafața butoiului pentru a permite ieșirea aerului dislocat de lichid. Picioarele stativului trebuie să ocupe 1/4 sau 1/3 din înălțimea vasului. Peste pânza metalică se pune o sită tip ciur de cernut făina, între stativ și cazan introducând o garnitură de bumbac. După umplere vasul se acoperă cu un capac.

Prepararea siropului se face astfel: se pune zahăr tos 2/3 sau 3/4 din capacitatea vasului, după care se toarnă apă rece dedurizată (de ploaie, de râu sau de zăpadă topită), apa depășind cu o lățime de palmă zahărul tos. Robinetul se ține închis până ce compartimentul de jos s-a umplut cu sirop (evacuarea totală a aerului). Siropul scurs va avea densitatea de 65%. Pentru ca apa să se concentreze la această densitate, pe suprafața gratiei strecurătoare trebuie să se găsească un strat de zahăr de cel puțin 8-10 cm. Zahărul pudră sau cubic nu pot fi folosite. Viteza de scurgere a apei depinde de mărimea suprafeței de strecurare. Dintr-un litru de apă folosit cu această metodă se obțin 2,2 litri sirop cu o concentrație de 65%. Nu se folosește niciodată apa caldă, căci în acest caz concentrația va depăși 67%, iar după răcire, zahărul aflat în surplus va cristaliza din nou.

În cazul în care dorim o concentrație mai slabă, la siropul obținut la rece se va adăuga cantitatea de apă dorită, care poate fi încălzită și amestecată cu siropul concentrat.


 

Presa de faguri

Poate fi folosită numai dacă dispunem de ceară de ceară de cea mai bună calitate (albă), provenită numai din faguri naturali, ceara provenită din fagurii vechi necesitând o sterilizare adecvată, făcută cu o aparatură performantă. Este formată dintr-o tavă metalică cu 2 componente: fund și capac, turnată dintr-un anumit aliaj, având marginile ridicate oblic. Pe fundul tăvii și pe capac sunt imprimate bazele celulelor unui fagure.

Modul de lucru:

Pe o masă de lucru perfect orizontală, acoperită cu o bucată de pâslă sau un șervet gros pus în patru, așezăm presa. Punem în presă puțină apă caldă în vederea încălzirii ambelor componente. După încălzire, umplem provizoriu tava de jos cu o soluție făcută din miere cu vin în proporții egale (sau spumă de săpun sau apă glicerinată 5%). Adâncim apoi capacul presei în tava plină cu soluție. Soluția de prisos va fi scursă din presă într-un vas.

Din acest moment se începe turnarea cerii topite și limpezi acoperind întreaga suprafață a tăvii de jos și punând repede capacul, presându-l cu putere. Așteptăm în această poziție câteva minute, până când ceara de prisos ieșită pe margini s-a sleit. binând bine apăsată presa cu ambele mâini, o ridicăm de pe bucata de pâslă și o adâncim într-un vas cu apă rece, după care presa este scoasă repede, se taie ceara de prisos de pe margini și se ridică capacul, cu foaia de fagure artificial bine imprimată, ce se dezlipește cu vârful unui cuțit de lemn, ștergând cu un prosop ambele fețe ale fagurelui. Cele mai potrivite foi ca grosime sunt cele care cântăresc circa 90 g (adică 11 foi la kg).


 

Presa pentru saltele

Este alcătuită dintr-o bucată de lemn tare, ce formează baza ei de sprijin, având o grosime de 12 cm, înălțime de 15 cm și lărgime de 50-70 cm, astfel încât să poată ieși o saltea care să poată acoperi podișorul. Paiele sau papura sunt introduse între șipcile ce ies vertical din bucata de lemn (ca dinții de pieptene), și, pe măsura introducerii și presării cu ajutorul unei scărițe, sunt cusute cu sârmă galvanizată de 0,7 mm, folosindu-ne de ajutorul a 2 andrele lungi de 12-15 cm, ce se introduc alternativ între spațiile dintre șipcile verticale. Când salteaua este gata cusută între toate spațiile dintre șipci, se retrag cele 2 cuie lungi care țineau fixată scărița, aceasta se scoate în sus, iar perna se ajustează la dimensiunile dorite, cu ajutorul unui cuțit mare și bine ascuțit.


 

Presiunea de selecție

Difuzarea continuă într-o anumită zonă a materialului biologic recordist (masculi și femele) obținut din cadrul populației închise, asigură presiunea de selecție, adică ameliorează continuu, pe linia dorită, materialul biologic din zona respectivă. Această metodă avansată de selecție se practică și în stupinele specializate cu scopul de a crea linii de albine cu însușiri superioare stabile. Spre deosebire de selecția în masă aici se organizează verificarea calității produșilor și se urmărește îndeaproape modul în care familiile folosite la reproducție transmit însușiri valoroase la descendenți.

În ciuda succeselor înregistrate în unele programe de ameliorare, bazate pe linii sau hibrizi, problemele asociate lor au determinat investigarea altor metode de creștere care să fie mai puțin dificile, mai ieftine și mai sigure.


 

Pregătirea de roire

  1. De obicei în familia de albine care nu se pregătește de roit, polenul depozitat în celule are o culoare mată spre deosebire de cel adus recent și depozitat în celule, în familiile ce se pregătesc de roit, care are o culoare lucioasă. Aceasta observație trebuie să fie un semn pentru apicultor că familiile respective se pregătesc de roit, știut fiind ca la o familie care se pregătește de roit matca își restrânge mult ouatul iar albinele doici, care nu mai au nevoie de polen îl acoperă cu un strat subțire de miere, ceea ce îi conferă acestuia culoarea lucioasă. Cu cât se apropie timpul de roit, cu atât celulele cu polen lucios se înmulțesc în stup.
  2. Cantitățile tot mai mari de albine tinere doici (care ajung la hrănirea disproporționată a puietului).
  3. Supraaglomerările, lipsa culesurilor de mare intensitate etc., alcătuiesc factorii ajutători ai instinctului de roire - instinctul de roire fiind, de fapt, factorul decisiv.
  4. Odată declanșate "frigurile roitului", pe marginile laterale și inferioare ale fagurilor apar primele pregătiri de botci, numărul lor crescând în următoarele zile (între 40-100). Concomitent matca e mai puțin hrănită și, ca urmare, își reduce ouatul.

Condițiile roirii

  1. interne (dezvoltarea familiei, rezervele),
  2. externe (anotimpul, clima) și
  3. predispoziția genetica.

Curba de roire la albine

Familiile optime pentru producție sunt cele care au 14 spații, acesta fiind pragul de roire. Familiile care sunt prea puternice (depășesc 14 spații) sau sunt prea slabe (sub 5 spații) trebuie egalizate ca putere, valorificând la parametri maximi culesurile.

Eficiența economică se poate determina luând în calcul comparația dintre numărul de roi ce se pot pierde prin depășirea pragului de roire și cantitatea de miere ce se poate obține în plus prin menținerea familiilor de albine în starea în care se află.

Procesele premergătoare roirii

  • șomajul,
  • încetarea pontei,
  • bărbile și
  • construirea botcilor.

Numai un stimulent deosebit poate interveni în mecanismul roirii și acesta este o sursa abundentă de nectar, ce declanșează instinctul dominant al culesului. Procesul de roire se desfășoară în condițiile țarii noastre în lunile mai-iunie cu toate că sunt și roiuri mai târzii (uneori chiar în luna august).

Construirea botcilor de roire poate fi oprită doar la apariția unui cules puternic.


 

Prevenirea bolilor

Bolile pot fi prevenite prin măsuri igienice, nu prin folosirea antibioticelor.

Cea mai indicată măsură este păstrarea în stupină doar a familiilor puternice, sănătoase și productive, asigurându-le provizii suficiente și de calitate, spațiu suficient și un regim constant și normal de căldură.


 

Prevenirea furtișagului

  • să deschidem cât mai rar stupii (după notele noastre din caietul de evidență din stupină, de preferința în a două parte a zilei, în nici un caz dimineața) și să-i închidem cât mai repede posibil;
  • să nu lăsam rame cu miere sau chiar fără miere descoperite sau uitate prin stupină;
  • urdinișurile trebuie să fie proporționate în funcție de puterea familiei;
  • stimulările sau hrănirile se vor face doar seara târziu sau chiar noaptea;
  • apa să nu fie așezată în fața stupinei;
  • stupii să fie așezați în rânduri rare sau în grupuri distincte și cu distanță între familii;
  • să avem permanent în stupina materiale necesare pentru apărare contra furtișagului (acid fenic, gaz, creolina, etc.).

 

Prevenirea pagubelor provocate de găselniță

Capacitatea de distrugere a larvelor de găselniță este neînchipuit de mare: într-un sezon apicol găselnița se poate reproduce de 3 ori:

  1. prima generație a unei femele este de 1000 de larve și poate consuma 0,4 kg ceară;
  2. descendența acesteia poate consuma 400 tone ceară
  3. etc.

Pentru prevenirea pagubelor ce s-ar putea produce la rezerva de faguri este absolut necesar a se păstra doar fagurii noi, de culoare deschisă, nereformabili tratați periodic cu sulf (50 g pucioasă pentru fiecare metru cub de spațiu). Pentru a se preveni pierderea bioxidului de sulf se astupă toate găurile și se lipesc toate crăpăturile, luându-se toate măsurile pentru prevenire incendiilor. Bioxidul de sulf omoară doar larvele, de aceea tratarea fagurilor se repetă după fiecare 10-15 zile.

Fagurii vechi, reformabili trebuie decupați cât mai repede, ceara fiind pregătită prin folosirea metodei cu sacul de folie (bucățile de ceară fiind introduse într-un sac ce se expune la soare), după care se prelucrează în ghemotoace (cocoloașe) putând fi păstrată în siguranță în pungi de plastic, saci de pânză etc., până la prelucrare.


 

Prevenirea roirii

  • Una dintre măsurile deosebit de importante ale prevenirii roirii naturale constă în a se da de lucru familiei de albine. Familiile foarte puternice, predispuse la roire, pot ceda faguri cu puiet și albină în vederea formării roilor stoloni sau în vederea întăririi familiilor slabe, primind în loc faguri artificiali, contribuind astfel la menținerea tuturor familiilor în stare activă.
  • Dacă s-a intrat în frigurile roitului este necesar ca roirea să fie prevenită prin formarea de roiuri artificiale, după metodele cunoscute, bune rezultate dând metoda roirii prin mutare simplă. Roirea artificială trebuie făcută cam pe la orele prânzului, într-o zi călduroasă și însorita când majoritatea albinelor sunt plecate, fagurii roiului stolon având asigurată și apa necesară albinelor pe timpul când sunt ținute închise.

Controlul roirii cu ramă clăditoare

  • Rama clăditoare se pune în aprilie și din 7 în 7 zile recoltăm fagurele clădit în ea. În funcție de rezultate putem aprecia starea de fapt a familiilor din stupină:
  • Dacă aceasta ramă este reconstruită în toți stupii înseamnă ca totul merge bine.
  • Dacă timp de o săptămână nici un stup nu a clădit nimic înseamnă că nu există cules.
  • Dacă majoritatea coloniilor au clădit rama iar altele numai au început să clădească sau n-au clădit nimic, este foarte probabil ca aceștia să se pregătească de roit.

Variante de preîntâmpinare a roirii

În cazul în care nu se dorește înmulțirea coloniilor:

  • se suprima matca, se rup botcile, și se introduce în centrul cuibului un nucleu de rezervă cu o matcă tânără din anul trecut; la această epocă unificările reușesc aproape întotdeauna; pentru siguranță se recomandă ca familia ce se pregătește să roiască să fie scuturată într-un stup nou ce va fi ocupat, mai întâi, cu fagurii nucleului de rezervă;
  • se suprimă matca și se lasă o singură botcă; după 7 zile această operație trebuie refăcută;
  • se suprima matca și botcile, introducându-se o botcă a cărei matcă se va naște în următoarele 24 ore;
  • se aplică metoda de roire prin mutare simplă sau varianta Taranoff.

În toate cazurile, ramă clăditoare va semnala dacă scoaterea familiilor din frigurile roitului a reușit.

Metoda simulacrului de roire

Este o operație care dă albinelor impresia că au roit deja. În acest scop se așează în fața stupului la care se provoacă roirea, la circa 30 cm distanță și la același nivel cu scândura de zbor, o planșetă ceva mai lată ca un fund de stup. Colonia se afumă bine iar pereții stupului se ciocănesc, pentru ca albinele să-și umple gușile cu miere. Aprovizionarea masivă a gușilor cu miere este condiția esențială a reușitei operației.

Se lasă apoi colonia liniștită cam 4-6 minute, după care deschidem stupul și scuturăm fiecare fagure, inclusiv matca, pe planșeta goală. Albinele se vor îndrepta spre direcția stupului, dar, dând de spațiul gol de 30 cm, se strâng sub planșetă în formă de ciorchine, ca la roire. În această stare de ciorchine colonia este lăsată 90 de minute, timp în care se strică toate botcile, fagurii cu puiet fiind așezați într-un corp gol așezat deasupra altei colonii, albinele acelei colonii hrănind larvele necăpăcite.

După trecerea celor 90 de minute se aduc fagurii cu puiet în stupul lor, fără albina acoperitoare, și se întoarce brusc planșeta astfel ca ciorchinele cu albine format dedesubt să vină deasupra, lipind imediat marginea planșetei de scândura de zbor a stupului. Albinele vor intra pe urdiniș și vor ocupa fagurii din stupul lor. Este bine ca odată cu fagurii cu puiet să introducem și câțiva faguri artificiali.

Metoda spargerii unității cuibului ori inversării lui

Se aplică în special la stupii de tip vertical și constă în mutarea cuibului din corpul superior în cel inferior și viceversa, din 2 în 2 săptămâni. Începând din mai, matca preferă fagurii noi pentru depunerea ouălor. La stupul orizontal se execută o lucrare asemănătoare cu metoda cat în cuib.

Metoda preschimbării stupilor puternici în locul celor slabi

Este o metodă bună, având grijă ca odată cu preschimbarea să distrugem toate botcile de roire pornite, asigurând coloniei puternice pentru câteva zile apa necesară, deoarece ea își va pierde toate culegătoarele. Operația se execută în plină zi de cules. Prin acest procedeu ambele colonii vor deveni productive, mai ales dacă coloniei slabe i se va înlocui și matca (în cazul în care slăbirea coloniei se datorează acesteia).

Roirea prin deplasare sau mutație

Se face atunci când colonia a intrat în frigurile roitului, iar culesul mare este aproape. Metoda are numeroase variante.

Metoda 1

Colonia A care a intrat în frigurile roitului se deplasează puțin de la locul ei și este înlocuită cu un stup nou A2 plin cu faguri goi gata clădiți și câțiva faguri artificiali, colonia A2 fiind pusă în situația unui roi natural. În fața acestui stup se așează o foaie de carton gudronat pe care se vor scutura toate albinele acoperitoare din stupul A, inclusiv matca, după ce mai întâi stupul s-a ciocănit și s-a afumat puternic, ca albinele să se îndoape cu miere. Albinele vor intra în noua locuință care, dacă nu este suficient de încăpătoare, va mai primi încă un corp cu faguri gata clădiți.

Stupul A cu fagurii cu puiet și hrană de pe care s-au scuturat toate albinele, se așează în locul altei colonii puternice din stupină - colonia B - aceasta din urmă mutându-se pe un alt loc. Stupul A va primi culegătoarele coloniei B și-și va face botci de salvare, sau va primi o nouă matcă.

Metoda 2 (Vasenko)

În plină activitate de zbor, se lasă în vechiul stup o botcă necăpăcită sau cu ou, 3 faguri cu puiet căpăcit, 2 faguri cu provizii, golul rămas completându-se cu faguri gata clădiți, într-unul din faguri punându-se un pahar cu apă călduță. Într-un corp nou se pune matca cu restul de faguri (cărora li se strică toate botcile), completându-se golul rămas cu faguri gata clădiți. Corpul cu matcă se așează peste corpul de jos, având poziția urdinișului inversată. În corpul de jos vor intra toate albinele culegătoare ale stupului, umplând cu miere ramele găsite libere. După umplerea acestora vom adăuga un alt corp sau magazin, cu faguri gata clădiți, având și câțiva faguri artificiali intercalați. Cu 2 zile înainte de eclozionarea botcii din corpul de sus se verifică dacă nu cumva în corpul de jos au mai apărut și alte botci care, dacă vor fi găsite, vor fi distruse. După împerecherea mătcii cele 2 colonii se vor unifica prin metoda cu ziar, matca de sus fiind oprită pentru organizarea unui nucleu în stupul pepinieră.


 

Prezența puietului

Prezența puietului influențează într-un mod cât se poate de favorabil producția mierii și a cerii. Atunci când larvele sunt ridicate din cuibul coloniilor de albine activitatea culegătoarelor se reduce cu 88%.


 

Primenirea de sânge

Consangvinizarea strânsă trebuie evitată prin așa zisa "primenire de sânge" prin aducerea de "material nou" la 3-4 ani (provenit din afara razei de acțiune a albinelor proprii).


 

Prinderea roiului

În ziua în care primele botci sunt căpăcite, dacă condițiile meteo nu sunt împotrivă, după ora 11 (de regula între 12-14) pleacă roiul primar cu matcă bătrână, de regulă așezându-se pe un copac sau pe un alt suport din apropierea stupinei.

După 7 zile de la plecarea primului roi, ar trebui să eclozioneze primele mătci dar, deși maturate, acestea nu pot ieși din lăcașul lor datorită albinelor care, pe măsură ce mătcile rod căpăcelul, îl refac lăsând numai un orificiu pentru hrănirea mătcilor. Datorita acestei perioade de reținere forțată ele sunt capabile să zboare imediat după ieșirea din botcă. Prima matcă care eclozionează începe să-și distrugă rivalele. Această acțiune este posibilă numai în prezența unei atitudini îngăduitoare din partea albinelor care, în cazul dorinței de roire, ies cu prima matcă eclozionată. Dacă au trecut 14-15 zile de la ieșirea primului roi, familia de bază nu mai este în stare să dea alt roi, în aceasta situație familia îngrijind ultima matcă rămasă. Din diferite motive se mai poate întâmpla ca matca familiei de bază să piară înainte de formarea primului roi. În aceasta situație familia sau renunță la roire sau primul roi iese cu prima matcă eclozionată (sau cu mai multe), fiind un roi secundar (ca structură biologică).

Imediat după așezare roiul trimite albinele cercetașe pentru a găsi adăpostul definitiv. La întoarcerea acestora sau în următoarele două zile roiul se desface și își ia zborul către noul adăpost. Rareori roiul, din lipsa unui adăpost își construiește locul unde s-a instalat provizoriu la început.

Modalități de prindere

Apicultorul nu trebuie să lase roiul să plece mai departe ci imediat după așezarea lui să ia măsuri de recoltare, recoltare care se face cu ajutorul roiniței (o lădița mai ușoară). Dacă roiul este așezat pe o cracă mai subțire aceasta se taie cu o foarfece de pomi și roiul suspendat se scutură direct în stupul pregătit pentru el, având grija să se strângă toate albinele.

Dacă roiul este așezat la înălțime, roinița (sub formă de clopot, împletita din paie) se leagă de capătul unei prăjini și se duce până lângă roi, care este scuturat de un ajutor cu o altă prăjină. Roinița cu roiul prins se așează pe pământ în apropierea locului unde a fost roiul pentru ca să se strângă în ea toate albinele roiului. Este necesar a ne strădui să trecem în roinița toate albinele pentru ca numai așa putem fi siguri ca am luat și matca acestuia.

Adesea, în învălmășeala plecării albinele scapă de sub supraveghere mătcile tinere din botci și o dată cu roiul secundar sau terțiar pleacă mai multe mătci, acești roi zburând mult mai departe și mult mai sus. La prinderea roiului secundar trebuie să ne grăbim căci acesta pleacă mult mai repede. La prinderea lui se caută să se recupereze toate grupele formate în jurul tinerelor mătci pentru a nu diminua puterea roiului. Roii secundari sau terțiari se înalță foarte sus, fiind anevoie de prins. Pentru ușurarea prinderii, dacă suntem prezenți în stupină în momentul roirii, vom pulveriza cu apă roiul în zbor, iar cu o oglindă de buzunar se trimite un fascicul de raze asupra lui. Fiind înfricoșate de aceste raze albinele se vor așeza pe cel mai apropiat pom. În cazul în care o familie se pregătește de roire și vrem să o prindem mai ușor, vom scurta una din aripile mătcii, care, neputând să zboare, va cădea pe pământ, determinând roiul să coboare pe locul cu matca.

La instalarea roilor secundari sau terțiari trebuie să lăsăm în stup și un fagure cu puțin puiet în vederea reținerii albinelor, acești roi având tendința să plece mai departe. În noaptea următoare instalării are loc lupta dintre mătci roiul rămânând cu o singura matcă iar uneori fără nici una.

În timpul formării ghemului de albine pe crenguța unde se prinde roiul sau după ce ghemul  a fost format, se aduce un fagure ce conține puiet de toate vârstele (scuturat de albine și agățat pe vârful unei prăjini). Rama respectivă se țin în mijlocul aglomerației de albine sau se alătură de ghemul de albine fără să se atingă creanga de care s-a prins roiul. Albinele din roi vor ocupă imediat fagurele cu puiet, împreuna cu matcă. Roiul prins se scutură într-un stup gol echipat cu faguri artificiali și 1-2 faguri cu provizii. Dacă au mai rămas albine la locul respectiv, operația se repetă.

Metoda 1

Într-un stup se pun 4-5 faguri artificiali, peste care se scutură roiul și apoi cu ajutorul fumului se aranjează podișorul și capacul, urdinișul fiind larg deschis. După o oră se completează și restul de faguri, în așa fel încât toate albinele să fie repartizate pe faguri.

Metoda 2

În față stupului destinat primirii roiului, în care s-au așezat fagurii necesari, se întinde o pânza în așa fel încât să se lase liber drumul spre urdinișul care este larg deschis. La o distanță de 30-40 cm de urdiniș se răstoarnă tot conținutul roiniței. După un moment de dezorientare în care albinele se împrăștie în toate părțile, grămada de albine se organizează și primele albine atrase de mirosul fagurilor artificiali pătrund în stup lăsând, din glanda Nasanov, mesaje către celelalte albine. În curând toate albinele se îndreaptă către urdinișul stupului, printre ele numărându-se și matca. Folosind această metodă, în cazul roilor secundari sau terțiari, se pot descoperi chiar mai multe mătci din care apicultorul poate recupera una din ele după ce s-a asigurat că o altă matcă a pătruns în stup.

Metoda 3

Înregistrându-se pe o bandă de magnetofon sunetul emis de albinele care semnalizează chemarea roiului către stup, cu ajutorul mesajului sonor s-au putut instala mai rapid alte roiuri. Metoda a fost aplicată și la prinderea roiurilor din zbor, prin montarea în roiniță a unui mic difuzor ce reproduce înregistrarea respectivă.


 

Productivitatea muncii

Productivitatea muncii și mărirea producției depind de:

  • existența unui număr suficient de faguri,
  • buna calitate a fagurilor (primenirea din 3 în 3 ani a fagurilor vechi).

Greutatea larvelor crescute în fagurii vechi este mai mică, lungimea trompei și durata vieții mai scurtă, rezistența la boli mai scăzută. Cu cât fagurii sunt mai vechi, cu atât stratul interior al celulelor se strâmtorează datorită cămășuielilor nimfelor și resturilor nedigerate ale puietului (mediu prielnic pentru virusuri, microbi, acarieni, micoze, insecte dăunătoare), ajungându-se la degenerarea albinelor nou născute.


 

Propolisul

Este o substanță plastică opacă, parfumată, lipicioasă la cald, de culori diferite, ce se întărește la rece și se topește la 78 grade Celsius. Conține acizi rizinici, inhibină, fitol (alcool primar nesaturat aflat în clorofila plantelor), diferiți coloranți vegetali (în special crisină), substanțe minerale ca fosfor, potasiu, calciu, sodiu, siliciu, albumină, fier, acid galic și benzoic etc. Eterurile lui volatile balsamice (10 %) provin din tegumenul uleios al polenului. Ele au proprietăți anestezice și antibiotice cu efecte însemnate în unele boli ale coloniei (cum ar fi loca). Conține până la 30 % ceară și 50 % rășină și este adunat mai ales de pe mugurii de plop sau ai unor anumite plante și pomi. Albinele propolizează spațiile libere până la 3,5 mm. Prin recoltarea la un interval de 30 de zile, randamentul de recoltare pe familia de albine crește de 1-2 ori față de recoltarea la un interval de 60 de zile.

Câteva bobițe de propolis puse în afumătorul aprins face ca fumul să fie plăcut și liniștitor. Pentru atragerea roilor unii stupari folosesc buduroaie sau roinițe unse în interior cu soluție de propolis.

Stupii flambați și dezinfectați pot fi spoiți în interior cu un lac pregătit cu alcool și propolis, după metoda lui Latev. Propolisul poate fi folosit și în compoziția lacurilor pentru lustruirea mobilei, fiind lacul cel mai durabil și mai lucios. Viorile Stradivarius au fost lăcuite cu un lac de propolis după o rețetă rămasă necunoscută.

Odată recoltat, propolisul se adună în cocoloașe cât un ou și se învelesc în staniol sau hârtie pergament ori folie de plastic, păstrându-se într-o cutie de tablă ermetic închisă.

Propolisul poate fi folosit al combaterea tuberculozei, la înlăturarea infecțiilor, la cicatrizarea rănilor. Soluția cu propolis se prepară cu alcool de 900 , în care se adaugă 10-15% propolis pur și se lasă la macerat într-o sticlă cu dop șlefuit (pentru împiedicarea evaporării substanțelor balsamice și eterurilor volatile din amestec. După 10 zile de macerare și agitare a conținutului, acesta se filtrează și se folosește la badijonări, tamponări etc.


 

Prenimfele mătcilor

Sunt foarte sensibile la temperatură și șocuri imediat după căpăcire. O cădere de la numai 10 cm pe un suport dur le vatămă. Menținerea botcilor în afară familiei este posibilă timp de 24 de ore. Se pot face expedieri de botci ca și de ouă.


 

Pucioasa

Floarea de pucioasă pudrată pe fundul stupului în fiecare săptămână (după recomandările lui Hristea în Stupăritul, p 554 maxim 100 mg de fiecare ramă), este un bun mijloc de a împiedica răspândirea bolilor. Emanațiile sulfuroase, încete dar neîncetate, împiedică cu totul dezvoltarea microbilor de origine vegetală, apărând astfel stupul de boală Trebuie avut grijă însă să nu folosim în exces acest praf, întrucât, atunci când temperatura depășește 30ÚC sulful poate deveni toxic pentru albine.

Puietul bolnav

În categoria bolilor bacteriene de care suferă puietul se numără: loca, septicemia, paratifoza. Dintre bolile virotice amintim puietul în sac, iar dintre cele micotice aspergiloza (puietul văros) și pericistimicoza . Puietul poate muri și din cauza unor boli care atacă masiv albinele adulte sau unor intervenții greșite ale stuparului, care deschide stupul pe timp nepotrivit, în primăverile reci.

Puietul răcit poate apărea chiar și fără deschiderea stupului, la coloniile puternic atacate de nosemoză, care nu mai au suficiente albine de acoperire. O altă greșeală făcută de stupari este lărgirea cuibului peste puterea coloniei, mai ales atunci când timpul nu s-a statornicit. Din această cauză, introducerea fagurilor pentru lărgire nu trebuie să se facă central, prin "spargerea cuibului", ci lateral, forțarea pontei ducând uneori la o hrănire mai slabă și la expunerea mărită la bolile primejdioase. O altă greșeală este ajutorarea coloniilor slabe cu elipse de puiet prea mari pentru puterea lor. Puietul băgat la centrifugă odată cu ramele cu miere, chiar dacă ajunge la eclozionare, rămâne cu anomalii: albinele nu pot zbura, sunt plăpânde și mor curând. Puietul necăpăcit este pur și simplu eliminat integral.

Una din cauzele îmbolnăvirii puietului este insuficienta lui hrănire, când lipsesc rezervele din stup sau apa sau când există prea puține doici.

Puietul în descompunere provenit din familiile bezmetice, emană un miros asemănător cu cel al locei europene. În acest caz nu este nevoie de tratament ci de remedierea situației, înlăturând fagurii respectivi și dând coloniei bezmetice o matcă și câțiva faguri cu puiet căpăcit în eclozionare.

Puiet părăsit, sau flămând, poate fi găsit și în primăverile reci, când matca și albinele, înșelate de câteva zile calde, extind peste măsură puietul pe faguri, și la o răcire bruscă, colonia este obligată să se restrângă în ghem, lăsând o parte din puiet descoperit. Larvele rămase descoperite se descompun. În mod obișnuit albinele elimină aceste larve de îndată ce timpul se încălzește.

Puietul flămând are o culoare albă și se prezintă chiar în stadiul de nimfe. Explicația este aceea că, deși flămânzite, larvele sunt totuși căpăcite de albine dar, ele nu se mai pot dezvolta normal, au o rezistență diminuată și nu mai sunt viabile. Uneori este bine a se interveni cu păstură sau înlocuitori (substituente albuminoide).

Puietul sufocat, căruia i se mai zice și "opărit", apare la coloniile care au fost transportate pe distanțe mai lungi, fără asigurarea unei aerisiri corespunzătoare.

Puietul împrăștiat are la origine:

  • boli ale puietului cauzate de:
    • bacterii (cele mai periculoase fiind loca americană și europeană);
    • virusuri (virusul paraliziei acute etc.);
    • fongii și spori (puietul văros, puietul în sac)
    • pesticide
    • acarieni
  • boli ale albinei adulte și
  • infecții ale puietului - cazuri mai rare.

Apicultorul este cel care trebuie să depisteze la timp și corect - pe baza unui diagnostic precis - originea acestor deficiențe, luând cele mai adecvate măsuri de tratament și igienă. Existența a mai multor focare de infecție în stupină presupune elaborarea unei tehnici de tratament adecvate care să nu streseze și mai mult coloniile de albine, știut fiind că administrarea necontrolată a medicamentelor contribuie la scăderea rezistenței naturale a albinelor în lupta cu bolile.


 

Pulverizatorul

Cel mai bun pulverizator este cel acționat sub presiune, având o pompă de aer, cu care se creează presiune în bazinul aparatului. Aparatul poate fi folosit ca înlocuitor al afumătorului, când în el se pune apă cu puțin acid acetic, care pulverizat liniștește albinele. Cu ajutorul lui se pot pulveriza soluții medicamentoase sau se pot umple cu sirop faguri pentru hrănire, sau cu apă caldă, atunci când ei sunt lăsați 2-3 zile pentru înmuierea învelișurilor nimfelor rămase după numeroasele generații de puiet, dând astfel posibilitatea albinelor să le poată roade și elimina din celule.


 

Punga rectală

Are capacitatea de 150-160 mm3.


 

Puntea reper

Este o scândură obișnuită vopsită într-o culoare deschisă, folosită atunci când urdinișurilor unor roi stoloni sunt prea apropiate, albinele formându-și reflexe condiționate precise, orientându-se direct spre urdinișul indicat de reper. Poate fi folosită și la roirea prin divizare.


 

Puterea optimă a familiilor de albine

Dadant afirma că raportul optim între celulele ocupate cu puiet și cele goale în timpul culesului este de 1 la 1,5 sau chiar de 1 la 2. Pentru a avea rezultate bune în ceea ce privește producția de miere este nevoie să respectam riguros acest principiu, puietul numeros, mai ales cel larvar, care are nevoie de o îngrijire deosebită, nefiind întotdeauna în favoarea producției de miere.

sus   
Teodor Boncescu, Pitesti, Romania © 2002      Ultima actualizare:
DHTML Menu / JavaScript Menu - Created Using NavStudio (OpenCube Inc.)