P
păianjenii,
parafinarea stupilor,
paralizia albinelor,
paraloca, paratifoza,
paroi, partenogeneza,
pasta pentru mătci, pastoral,
păpădia, păduchele,
păsările și animalele
insectivore, pătrunjel, PECO,
penicilina, perioada
optimă de creștere a mătcilor, pierderea
capacității de ouat a mătcilor, plante
dăunătoare, plante
nectaro-polenifere, ploșnița
de câmp, podișorul Snellgrove,
polenizarea, poluarea,
populația închisă, pregătirea
unificării, preduceaua apicolă,
prelucrătoarele, prepararea
siropului, presa de faguri,
presa pentru saltele,
presiunea de selecție,
prigoria, prezența
puietului, primenirea de
sânge, productivitatea
muncii, propolisul, prenimfele
mătcilor, pucioasa, puietul
bolnav, puiet răcit, pulverizatorul,
punga rectală, puntea
reper, puricii de frunze,
puterea optimă a familiilor de
albine.
|
Paralizia
albinelor
Paraliia
este o boală infecto-contagioasă provocată de un virus, ce se
manifestă din luna mai până în septembrie. Albinele își pierd
perișorii de pe corp, devenind negre, lucioase și lente, refugiindu-se
pe la colțurile stupilor sau pe speteaza superioară a ramelor.
Mai totdeauna albinele sănătoase le elimină din stupi, înaintea
apariției acestor simptome (din cauza mirosului lor neplăcut).
Mirosul albinelor moarte este asemănător cu al peștelui stricat.
Boala apare de obicei atunci
când în stup temperatura este prea ridicată și mediul uscat. Se
recomandă umbrirea și hrănirea cu sirop. Cercetătorul Savof a
folosit cu succes biomicina (2 tablete de 0,125g la 600 g sirop
1:1), administrând câte 1 litru de sirop medicamentos la interval
de 3 zile.
Paroi
Denumirea populară a roiului
primar.
Partenogeneza
Este o formă de înmulțire sexuată
ce constă în dezvoltarea unui nou organism dintr-un ovul nefecundat.
Albinele fac parte din rândul insectelor partenogenetice care
se pot înmulți chiar fără împreunarea cu un mascul, din ouăle
lor născându-se numai trântori. După legile geneticii trântorul
este haploid.
În lumea insectelor partenogenetice,
în mod obișnuit, descendentul este echivalentul ascendentului
și dintr-o femelă se naște tot o femelă. La albine această însușire
face excepție - dintr-o femelă născându-se un mascul - această
formă fiind numită arhenotocă. Chiar și din ouăle de mătci, atunci
când sunt nefecundate, se vor naște tot trântori.
Ca o excepție care confirmă
regula, unii practicieni au observat că unele mătci nefecundate,
sau în situații cu totul excepționale, chiar coloniile bezmetice,
reușesc să-și facă mătci normale. Explicația ce s-a dat a fost
a furtului de ouă fecundate din alți stupi, ceea ce ar scoate
albina din categoria ființelor ce se conduc numai după instinct.
O altă explicație ar fi aceea a ieșirii la zbor de împerechere
a unor albine ouătoare. Aceste caracteristici apar mai ales la
albinele tunisiene și caucaziene.
Pasta
pentru mătci
Este făcută din miere, zahăr
pudră și păstură, având aceeași componență ca cea de mai sus,
la care se adaugă 7% păstură scoasă dintr-un fagure, obținându-se
un amestec consistent. Pasta se prepară cu 3-4 luni înaintea primăverii,
punând-o în borcane bine închise și ferite de lumină. Înaintea
introducerii în coliviile de expediție a mătcilor, ea se frământă
puțin și se introduce ușor între tuburi.
Păpădia
Are o durată de înflorire de
15 zile, înflorind primăvara și sporadic toamna, polenul și nectarul
ei fiind de o valoare foarte mare pentru albine.
Păstrare
Păstrarea
mătcilor de rezervă
O soluție ar fi folosirea unui
stup pentru mai multe mătci, utilizând aceste mătci de rezervă
ori de câte ori este nevoie. Trebuie acordata o mare atenție diafragmelor
despărțitoare, ca nu cumva să existe vre-un orificiu pe unde s-ar
putea strecura mătcile. Fiecare compartiment va avea urdiniș propriu
și podișoare separate. În lipsa de cules aceste nuclee trebuiesc
hrănite. O soluție provizorie poate fi și folosirea coloniilor
păstrătoare.
Păstura
Valoarea sa alimentară este
de 3 ori mai mare decât cea a polenului,
și de 9 ori mai mare decât a oricărui înlocuitor de polen, păstura
având o putere antibiotică de 3 ori mai mare decât cea a polenului.
Albinele care în primele 8 zile de la eclozionare consumă multă
păstură sunt mai viguroase, putând atinge o longevitate de până
la 233 de zile, un mare rol jucându-l și calitatea polenului consumat.
Extragere
Fagurii cu păstură sunt tăiați
fâșii. Porțiunile compacte cu păstură sunt rupte în bucăți de
mărimea unei nuci și sunt trecute printr-o mașină de tocat carne.
Rezultă o pastă uniformă care se mestecă cu miere (1 parte păstură
+ 2 părți miere). Se mestecă 10-15 minute iar după 24 de ore stratul
de sus (circa o treime) care constă din ceară, resturi de păstură
și miere, se raclează (poate fi folosit primăvara - diluat în
șerbet sau sirop - pentru stimularea familiilor de albine). Dedesubt
rămâne un produs superior la care se adaugă 1% tinctură de propolis,
pentru a-i îmbunătăți gustul și valoarea terapeutică.
Influențe
Spre deosebire de polen, păstura
e sterilă și este mai ușor preluată și digerată, valoarea sa alimentară
fiind de 3 ori mai mare decât a polenului, întrecând de 2 ori
valoarea oricărui înlocuitor. În ceea ce privește proprietățile
antibiotice, păstura întrece de 3 ori pe cele ale polenului, care
după o păstrare timp de 3 luni își pierde mai mult de 30% din
calități. Cu toate acestea, deși păstură are o valoare alimentară
mai mare decât a polenului proaspăt, polenul proaspăt stimulează
mai bine ouatul mătcilor.
Formarea
rezervelor de păstură în faguri
Acolo unde familiile sunt puternice
și în natură a apărut un cules abundent de polen, dispunând de
stupi verticali dubli sau multietajați, vom introduce direct pe
fund un corp cu faguri mai vechi, goi, peste acest corp așezând
o gratie Hanemann, fagurii cu puiet și matca. Când fagurii vor
fi aproape completați cu păstură, îi vom ridica în corpul cu matcă,
pentru ca albinele să depoziteze un strat de miere și să-i căpăcească,
sau vor fi pudrați cu zahăr farin, după care vor fi ridicați și
puși la păstrare în depozite uscate și curate, feriți de atacul
găselniței și dăunătorilor specifici, prin sulfurizare regulată
cu bioxid de sulf, pe suprafața fagurilor punând și o farfurie
cu 100 g formol (care să nu fie mai concentrat de 30%).
Pericolul
de alterare a păsturii apare atunci când aceasta este expusă la
umiditate, provocând pericistimicoza.
Eliminarea păsturii alterate
din faguri
Pentru a evita stricarea fagurilor
sau darea lor la topit se procedează în felul următor:
-
Se prepară o soluție de
2 g bicarbonat de sodiu la litru de apă, care cu un vermorel
este pulverizată pe toată suprafața fagurelui atacat, până când
celulele s-au umplut cu soluție.
-
Fagurii astfel umpluți se
afundă într-un vas mare umplut cu o soluție asemănătoare, unde
rămân 12 ore. Soluția provoacă o vie efervescență a păsturii
care înmuiată, este eliminată apoi prin centrifugare.
Pătrunjelul
Împotriva furnicilor se recomanda
și folosirea mai multor fire de pătrunjel, puse deasupra podișorului
stupului.
PECO
Este o prescurtare ce desemnează
bările Europei Centrale și Orientale.
Penicilina
Administrată primăvara în sirop
1:1, în doze mici de 3 ori din 7 în 7 zile (200.000 U. I. la 1
litru sirop) mărește rezistența albinelor. Mierea extrasă de la
stupii la care s-a administrat penicilină nu se mai comercializează
însă.
Pericistimicoza
Este o boală ce provine de la
o ciupercă microscopică și entomofagă
numită Pericystis apis Mossen. Atacă numai puietul (mai ales cel
de trântor). Vitalitatea sporilor ciupercii durează 15 ani. Ciuperca
se dezvoltă și în coloniile bezmetice - pe puietul de trântor
- uneori acționând împreună cu loca europeană. Cadavrele larvelor
atacate sunt sfărâmicioase și se transformă într-o pulbere asemănătoare
cu varul.
Pentru combatere se recomandă
topirea fagurilor infectați, dezinfecții profilactice periodice,
tratarea cu Micocidin și Codratin, presărarea pe fundul stupilor
a câtorva bobițe de var nestins, dezinfectarea vetrei și stupilor
și menținerea în stupină doar a familiilor puternice și indemne
la boli.
Pepiniere colective
Nucleele din pepinierele colective
trebuie să fie destul de puternice (cel puțin 1 kg albină), iernarea
cea mai bună făcându-se pe 4 faguri.
Perioada
optimă de creștere a mătcilor
Perioada optimă de creștere
a mătcilor corespunde perioadei de roire naturală (mai-iulie).
Cu toate acestea, pentru a avea controlul asupra trântorilor,
este de dorit să fie începută cât mai timpuriu (cu cel puțin 30
de zile înainte de înflorirea salcâmului).
Atât familiile mamă și tată
cât și familiile pornitoare și crescătoare să fie menținute cât
mai active. De la data căpăcirii primei botci vom lua măsuri de
populare a nucleelor de împerechere, iar cu 48 de ore mai înainte
de eclozionarea primei mătci, vom distribui mătcile nucleelor
de împerechere. La 9-10 zile de la formarea botcilor, acestea
sunt mutate în familiile păstrătoare sau în nucleele de fecundare.
După terminarea distribuirii botcilor, nucleul cu matcă și familia
orfanizată crescătoare vor fi unificate (în vederea unificării
mirosurilor folosind salicilatul de metil, punând 4-5 picături
pe o bucată de vată cu care se vor tampona cele 2 adăposturi de
albine).
Pentru reușita operației: se
vor îndepărta diafragmele familiei orfane; ramele vor fi împărțite
în două, către pereții stupului; în intervalul astfel format se
vor introduce ramele nucleului (cu matca pe rama din mijloc);
nucleul cu matcă, adus pentru unificare, va fi încadrat de ramele
cu puiet (periate de albine) care la orfanizare erau necăpăcite
(date spre creștere altor familii); stupul se închide și nu va
mai fi deranjat decât după 2-3 zile; atunci când sunt amplasate
pe fagurii cu puiet, botcile trebuiesc decupate cu multă ceară
la bază, pentru a permite fixarea în ramele de nucleu, imediat
deasupra puietului (pentru ca matca să iasă direct pe puiet),
la de 5-8 cm de leațul superior (fiind protejate de eventuale
răciri); dacă botcile necesită un transport mai lung, se recomandă
a fi așezate în cutii tapetate cu vată sau introduse în buret
(în poziție verticală), cu orificii special confecționate, ferite
de expunerea la soare și de mirosurile toxice. Larvele sunt mai
rezistente decât se admite în general; în laborator 50-90% din
larve pot să trăiască la temperatura camerei 24 de ore. În practică
se estimează că larvele se dezvoltă normal chiar dacă sunt ținute
5 ore în afară familiei, mai ales dacă temperatura exterioară
este puțin mai ridicată. Nu trebuie însă expuse la soare pentru
a nu se usca lăptișorul.
Creșterea se poate prelungi
și în luna august cu condiția folosirii la creștere a unor familii
împuternicite cu faguri cu puiet și hrănite suplimentar cu turte
de miere și sirop.
Pierderea
capacității de ouat a mătcilor
Trebuie pusă pe seama unor accidente
și a unor boli (nosemoză etc.). Uneori glandele anexe ale spermatecii
degenerează, iar matca depune ouă nefecundate devenind trântoriță.
Mătcile care cad pe fundul stupului iarna și sunt readuse la viață
depun ouă nefecundate, devenind mătci arhenotoce. Uneori este nevoie de intervenția
apicultorului pentru înlăturarea cu ajutorul unei pensete a dopului
de spermă care înfundă oviductele (la mătcile de curând împerecheate).
Mătcile crescute toamna târziu riscă să rămână neîmperecheate
iar primăvara vor depune doar ouă nefecundate. Dacă după fecundare
albinele pornesc să facă din nou botci înseamnă că matca nu este
corespunzătoare.
Este știut faptul că dimensiunile
celulei influențează depunerea ouălor fecundate ori nu. Există
și anomalii explicabile: depunerea ouălor fecundate în celule
de trântori sau a celor nefecundate în celule de lucrătoare. Explicația
este următoarea: celulele de trântor au fost modificate de albine
prin strâmtorarea gurii celulelor astfel ca marginea acestora
să preseze asupra pântecelui mătcii, care va depune, în aceste
condiții câte un ou fecundat; depunerea ouălor de trântor în celule
de lucrătoare se petrece numai spre sfârșitul sezonului de ouat,
datorită faptului că mușchii mătcii, ce apucă punga cu spermatozoizi,
obosesc câteodată și, ne mai funcționând, cu toată apăsarea pereților
celulei de albină, punga nu se deschide și astfel oul depus rămâne
neîmperecheat.
Pierderile
de mătci
O regină nou născută învață
întâi să zboare, făcând zboruri de orientare, în timpul acestor
ieșiri putând dispărea din diferite cauze (intrarea în alt stup
unde este masacrată, pierderea orientării, păianjenii, păsările
etc.), în stupinele noastre media mătcilor pierdute poate atinge
1/3 din totalul nucleelor de împerechere.
Pintenul
apicol
Este o unealtă cu ajutorul cărei
se fixează fagurii artificiali pe sârmele ramei. Este format dintr-o
rotiță dințată, care are în mijlocul muchiei un șanț, pintenul
fiind folosit la cald, cu ajutorul lui încorporându-se sârma ramei
în grosimea fagurelui artificial. Este bine să folosim alternativ
2 pinteni pentru ca unul să poată fi încălzit între timp.
Podișorul
Snellgrove
Este alcătuit dintr-o foaie
de placaj de 4 mm grosime, acoperind întreaga suprafață de deasupra
a corpului de stup, foaia având tăiat în mijloc un orificiu dreptunghiular
de 60 x 140 mm acoperit cu plasă metalică cu ochiuri de 2 mm,
fixată pe ambele fețe ale placajului. Pe cele 4 margini ale foii
de placaj se bat pe ambele părți câte 2 șipci de lemn de 20 mm
grosime și 30 mm lățime, formând o dublă ramă pe ambele fețe ale
placajului. În șipcile înconjurătoare sunt prevăzute în mijloc
cu câte 8 deschideri, ce vor servi ca urdinișuri suprapuse în
tehnica cedării culegătoarelor din corpul de sus familiei de bază
găzduite în corpul de jos.
Tipul original Snellgrove are
numai 6 astfel de deschideri urdinișuri, partea rămasă fără urdinișuri
putând fi folosită la amenajarea unei deschideri ce va permite
unui furtun de cauciuc să comunice cu hrănitorul plasat în corpul
de jos (orificiu ce se va deschide pe partea din față a stupului).
Tăietura din mijlocul foii de
placaj joacă un mare rol la unificarea mirosurilor. Americanii
au înlocuit placajul cu o pânză metalică rigidă, cu ochiuri de
1 mm, care unifică mai bine mirosul ambelor unități, iar pe timpul
iernii cele 2 colonii iernate sub același acoperiș își împrumută
mai ușor căldura.
Polenizarea
Este o lucrare de transportare
a polenului de la o floare la alta, cu ajutorul unor agenți străini
veniți din afară (vântul, apa, păsările și insectele), cele din
urmă polenizând circa 82% dintre plantele entomofile (3 sferturi
dintre aceste procente fiind satisfăcute de albine). Foloasele
indirecte aduse de albine agriculturii și horticulturii sunt de
zeci de ori mai mari decât cele aduse apicultorilor.
Polenul
Este un aliment primordial pentru
larve și pentru albine. Huber a fost primul cercetător care a
observat că larvele eclozionate într-un cuib lipsit de polen mor.
Compoziția polenului variază în raport cu specia din care provine.
Fără polen albinele nu pot crește puiet, nu pot produce ceară
iar activitatea lor vitală se întrerupe. Recoltarea și transportul
polenului este o muncă foarte obositoare (o culegătoare făcând
doar 3-5 drumuri pe zi), uneori unei albine trebuindu-i aproape
2 ore pentru a strânge o încărcătură. Polenul strâns de albine
este mai valoros decât cel strâns manual. Albinele tinere care
nu au acces la hrana proteică din stup nu pot secreta hrană larvară
și au o mortalitate ridicată. După cum se știe, la sfârșitul sezonului
apicol din cauza lipsei de flori, albinele consumă în această
perioadă rezervele de polen sau de păstură, rămânând pentru iarnă
fără proteinele absolut necesare pentru creșterea puietului.
A se citi si: colectarea,
curatirea, uscarea,
si conservarea polenului.
Polenul
ca hrană a albinelor
În hrana de toamnă a albinelor
are o deosebită însemnătate, cele tinere, începând cu cele de
9 zile consumând o mare cantitate de polen în vederea formării
țesutului gras, depozitându-l
în cavitatea pericardică din apropierea învelișului chitinos dorsal
al abdomenului. Aceste rezerve sunt folosite la creșterea puietului
pe timpul iernii și primăvara timpuriu. Acest autoconsum le scurtează
viața și le uzează foarte mult, lipsa polenului facilitând apariția
nosemozei.
Polenurile se împart în 3 categorii:
-
active:
de la pomii fructiferi (părul și mărul fiind pe primul loc),
salcie, iarbă neagră, sulfină, rapiță, muștar, mac, levănțică,
pătlagină, bărbușoară, rotunjoară și porumb;
-
medii:
păpădia, arborii de pădure (arțarul, alunul, arinul, mesteacănul
etc.)
-
inactive:
levănțică hibridă (complet steril), cât și cele de la brad,
pin și alte conifere care, deși conțin unele substanțe folositoare,
sunt lipsite de proteine.
Există și unele plante ce conțin polen
toxic, cum este săpunarița,
cât și unele soiuri de bumbac și alte specii care devin toxice
în anumite condiții.
Polenul
și cuibul coloniei
Albinele consumă polen sau păstură
imediat după eclozionare, având nevoie să-și completeze proteinele
ce le lipsesc pentru dezvoltarea tuturor organelor.
Polenul
și matca
O matcă provenită din cea mai
bună linie, dar care în stadiul larvar nu a primit lăptișor în
cantitate mare și de bună calitate (din cauza lipsei de păstură
în cuib), va fi o matcă mai puțin valoroasă. Și cu cât în natură
va fi un cules mai bogat de polen iar în stup se vor găsi rezerve
sporite de păstură, cu atât însușirile mătcilor crescute vor fi
mai valoroase.
Polenul
și sănătatea coloniei
"Principala cauză a scăderii
populației sănătoase în perioada de primăvară - spune Farrar -
o constituie cantitatea insuficientă de polen care trebuie să
asigure creșterea puietului la sfârșitul iernii și începutul primăverii".
Constatarea cea mai clară a influenței lipsei de polen asupra
coloniei poate fi făcută în anii secetoși, când florile se trec
repede iar albinele nu-și pot face rezerve de polen suficiente,
ajungând să intre slăbite în iarnă, cu albine puține și o recoltă
mică de miere. Aceasta se răsfrânge și asupra primelor luni ale
anului următor, până când apare culesul masiv de polen. "După
o vară târzie, săracă în polen, - afirma Slavik - urmează o primăvară
bogată în nosemoză".
Prezența abundentă a polenului
în stup frânează extinderea locei și a altor boli, puietul hrănit
cu substanțe albuminoide însemnate rezistând mai bine decât cel
hrănit cu zgârcenie.
Pe timpul sezonului activ o
colonie puternică consumă aproximativ 45-50 kg de polen.
Polenul
și iernarea albinelor
Puietul născut iarna, datorită
prezenței păsturii lângă ghem este bine hrănit și are o rezistență
mărită față de răcelile apărute pe neașteptate atât pe timpul
iernii cât și pe timpul primăverii. Lipsa păsturii silește albinele
să-și consume rezervele organice, în primăvară doicile nefiind
în stare să crească mai mult de 20-30% din ouăle depuse de matcă.
Pentru o iernare corespunzătoare
sunt suficiente 2 rame cu păstură, care să nu fie cu totul pline
și care trebuie să fie așezate lângă ghem, sau chiar acolo unde
el se formează.
Formarea
rezervelor de polen
Farrar recomandă cel ca în fiecare
stupină să se găsească, la sfârșitul iernii, cel puțin 1 kg polen
rezervat pentru hrana fiecărei colonii de albine. Pentru aceasta
este nevoie să ne ocupăm din timp cu recoltarea și conservarea
polenului.
Un mijloc practic de a forma
o rezervă de polen, fără intervenția albinelor, este folosirea
metodei de scuturare a inflorescențelor paniculilor de porumb,
recoltare care se face în felul următor:
Dimineața, după ce soarele s-a
urcat pe cer, având legată la gât o glugă larg deschisă, sau o
cutie de placaj, apicultorul apleacă cu atenție paniculul în glugă
și-l scutură puternic, o persoană putând aduna astfel 2 kg pe
zi. Polenul astfel adunat se așează într-un strat de 2 cm pe o
prelată de polietilenă într-o cameră umbrită, dar cu curent ușor,
pentru ca să se usuce. După 2-3 zile polenul se cerne și se pune
la păstrare, tratându-l cu vapori de sulf, acid acetic glacial
sau tetraclorură de carbon.
Polenul
și păstura în combaterea
afecțiunilor umane
Atenție! Polenul alterat datorită
umezelii este foarte toxic și trebuie aruncat, nicidecum uscat
și consumat.
Fără a avea contraindicații
sau incompatibilități cu medicamentele polenul este un aliment-medicament
natural ce contribuie la fortificare și regenerare.
Consumul zilnic
a 1-3 lingurițe de polen, vindecă anemiile cele
mai avansate, mărește numărul globulelor roșii cu circa 1 milion
/ mm3, și are efecte salutare în afecțiunile hepatice.
În cazul oamenilor sănătoși este un puternic întăritor al sistemului
imunitar, iar în cazul celor bolnavi, prin asociere cu medicamentele
prescrise de medic contribuie la vindecarea mai rapidă.
După colectare și conservare,
polenul își pierde 50% din proprietăți după 3 luni, iar după 6
luni, până la 76%.
Poluarea
Albinele - cu riscul vieții
lor - ne dau semnalul de alarmă asupra existenței în mediul ambiant
a noxelor industriale (reprezentate de acizii de sulf, pulberile
fine de plumb, zinc, mangan, ape reziduale etc.), care influențează
negativ și starea sănătății oamenilor - prin declanșarea de îmbolnăviri
și reducerea limitei medii de viață.
Populația
închisă
Populația închisă este o populație
de creștere care este ferită de introducerea necontrolată de material
genetic. Astfel de populații pot fi menținute prin izolare geografică
completă sau prin însămânțări artificiale. Durată maximă a unei
astfel de populații, spre a nu apărea efectul de consangvinitate,
este de maximum 20 de generații.
Pregătirea
unificării
Între coloniile puternice:
-
cu 24 de ore înainte ambele
colonii vor primi câte 1 fagure cu puiet necăpăcit, fără albina
acoperitoare (scoși de la alte familii);
-
a 2-a zi vor fi unificate
după uniformizarea mirosurilor, folosind cutii noi, metoda cu
ziar, protejarea mătcii etc., după metodele de unificare cunoscute.
Între coloniile slabe
Unificările nu se fac niciodată
între colonii puternice și colonii nejustificat de slabe care
și-ar putea datora starea respectivă unei boli molipsitoare. Aceste
colonii ar fi bine să fie unite între ele alegând drept gazdă
pe cea cu matca cea mai bună, noua colonie fiind considerată încă
mediocră.
Preducea
apicolă
Este un instrument folosit de
curelari cu care se perforează curele, ca o ștanță cu marginile
tăiate și cu diametre diferite, în apicultură fiind folosită preduceaua
nr. 8, cu ajutorul căreia se poate extrage câte o celulă cu larvă
abia eclozionată, care este lipită apoi pe un dispozitiv mobil.
Cercetătorul Örösi Pall Zoltan
folosește și el o preducea, inovație proprie, cu ajutorul căreia
scoate o rondelă de ceară cu ou din fundul unei celule și face
creșterea de mătci pornind de la ou. Această preducea este făcută
din tablă de 0,4 mm grosime din care se taie un dreptunghi de
6 cm lungime, lat de 8 mm. La unul din capetele înguste ale acestuia
se ștanțează un pătrat de 0,6/0,6 mm, care este ca un vizor. Dreptunghiul
de tablă se înfășoară în jurul unui cui cu diametrul de 3 mm,
marginea dinspre vizor fiind bine ascuțită. Ea se înmoaie în apă,
se introduce în celula cu ou și printr-o ușoară apăsare și o rotire
a ei, marginea de jos taie fundul celulei și prinde în ea rondela
de ceară pe care se află oul. În acest scop poate fi folosit și
creionul metalic ce poate fi vizualizat în lucrarea "Catalog
apicol" elaborată sub conducerea prof. dr. ing. V. Harnaj,
redactată de C. Antonescu , București, 1976 la poziția 1402.
Prelucrătoarele
Sunt albine tinere sau vârstnice
(secrețiile glandulare producătoare de enzime crescând odată cu
vârsta) care au trecut de stadiul de doici și cerese, ocupându-se
cu primirea și prelucrarea nectarului și polenului, cu ajutorul
invertazei făcându-le ușor digestibile și asimilabile. Transformă
zaharurilor brute și compuse în zaharuri simple (glucoză și fructoză),
făcându-le digestibile și ușor asimilabile. Cu ajutorul glandelor
faringiene dau și o altă enzimă (alta decât invertaza) care acționează
asupra glucozei din miere, și folosind oxigenul din aer, transformă
o parte în acid gluconic, astfel încât imprimă mierii o reacție
acidă și bactericidă ce contribuie la buna ei conservare. Activitatea
de prelucrare este o muncă grea ce cere un consum de substanță
albuminoidă pe care acestea o iau atât din polen cât și din rezervele
lor corporale.
Prepararea
siropului
Siropul de zahăr pentru toamnă-iarnă
se pregătește astfel: în apa clocotită,
se toarnă zahăr câte puțin, amestecând mereu lichidul până la
completa dizolvare.
Prepararea siropului la
rece se face cu aparatul tip L. S. Pădurean ce constă
din amenajarea unui butoi de 200-400 litri, care să aibă înălțimea
de 2,5 ori mai mare decât lățimea, prevăzut cu un robinet în partea
de jos. În vas se introduce un stativ pe 3 picioare, peste care
se montează o ramă cu pânză strecurătoare metalică rezistentă,
cu ochiuri de 2-3 cm, fixată pe margine și întărită pe dedesubt
cu un balot de tablă galvanizată, spre a susține greutatea zahărului.
La o margine a plasei se introduce un tub subțire (cu interiorul
de 1,5-2 cm), tubul ieșind la suprafața butoiului pentru a permite
ieșirea aerului dislocat de lichid. Picioarele stativului trebuie
să ocupe 1/4 sau 1/3 din înălțimea vasului. Peste pânza metalică
se pune o sită tip ciur de cernut făina, între stativ și cazan
introducând o garnitură de bumbac. După umplere vasul se acoperă
cu un capac.
Prepararea siropului se face
astfel: se pune zahăr tos 2/3 sau 3/4 din capacitatea vasului,
după care se toarnă apă rece dedurizată (de ploaie, de râu sau
de zăpadă topită), apa depășind cu o lățime de palmă zahărul tos.
Robinetul se ține închis până ce compartimentul de jos s-a umplut
cu sirop (evacuarea totală a aerului). Siropul scurs va avea densitatea
de 65%. Pentru ca apa să se concentreze la această densitate,
pe suprafața gratiei strecurătoare trebuie să se găsească un strat
de zahăr de cel puțin 8-10 cm. Zahărul pudră sau cubic nu pot
fi folosite. Viteza de scurgere a apei depinde de mărimea suprafeței
de strecurare. Dintr-un litru de apă folosit cu această metodă
se obțin 2,2 litri sirop cu o concentrație de 65%. Nu se folosește
niciodată apa caldă, căci în acest caz concentrația va depăși
67%, iar după răcire, zahărul aflat în surplus va cristaliza din
nou.
În cazul în care dorim o concentrație
mai slabă, la siropul obținut la rece se va adăuga cantitatea
de apă dorită, care poate fi încălzită și amestecată cu siropul
concentrat.
Presa
de faguri
Poate fi folosită numai dacă
dispunem de ceară de ceară de cea mai bună calitate (albă), provenită
numai din faguri naturali, ceara provenită din fagurii vechi necesitând
o sterilizare adecvată, făcută cu o aparatură performantă. Este
formată dintr-o tavă metalică cu 2 componente: fund și capac,
turnată dintr-un anumit aliaj, având marginile ridicate oblic.
Pe fundul tăvii și pe capac sunt imprimate bazele celulelor unui
fagure.
Modul de lucru:
Pe o masă de lucru perfect orizontală,
acoperită cu o bucată de pâslă sau un șervet gros pus în patru,
așezăm presa. Punem în presă puțină apă caldă în vederea încălzirii
ambelor componente. După încălzire, umplem provizoriu tava de
jos cu o soluție făcută din miere cu vin în proporții egale (sau
spumă de săpun sau apă glicerinată 5%). Adâncim apoi capacul presei
în tava plină cu soluție. Soluția de prisos va fi scursă din presă
într-un vas.
Din acest moment se începe turnarea
cerii topite și limpezi acoperind întreaga suprafață a tăvii de
jos și punând repede capacul, presându-l cu putere. Așteptăm în
această poziție câteva minute, până când ceara de prisos ieșită
pe margini s-a sleit. binând bine apăsată presa cu ambele mâini,
o ridicăm de pe bucata de pâslă și o adâncim într-un vas cu apă
rece, după care presa este scoasă repede, se taie ceara de prisos
de pe margini și se ridică capacul, cu foaia de fagure artificial
bine imprimată, ce se dezlipește cu vârful unui cuțit de lemn,
ștergând cu un prosop ambele fețe ale fagurelui. Cele mai potrivite
foi ca grosime sunt cele care cântăresc circa 90 g (adică 11 foi
la kg).
Presa
pentru saltele
Este alcătuită dintr-o bucată
de lemn tare, ce formează baza ei de sprijin, având o grosime
de 12 cm, înălțime de 15 cm și lărgime de 50-70 cm, astfel încât
să poată ieși o saltea care să poată acoperi podișorul. Paiele
sau papura sunt introduse între șipcile ce ies vertical din bucata
de lemn (ca dinții de pieptene), și, pe măsura introducerii și
presării cu ajutorul unei scărițe, sunt cusute cu sârmă galvanizată
de 0,7 mm, folosindu-ne de ajutorul a 2 andrele lungi de 12-15
cm, ce se introduc alternativ între spațiile dintre șipcile verticale.
Când salteaua este gata cusută între toate spațiile dintre șipci,
se retrag cele 2 cuie lungi care țineau fixată scărița, aceasta
se scoate în sus, iar perna se ajustează la dimensiunile dorite,
cu ajutorul unui cuțit mare și bine ascuțit.
Presiunea
de selecție
Difuzarea continuă într-o anumită
zonă a materialului biologic recordist (masculi și femele) obținut
din cadrul populației închise, asigură presiunea de selecție,
adică ameliorează continuu, pe linia dorită, materialul biologic
din zona respectivă. Această metodă avansată de selecție se practică
și în stupinele specializate cu scopul de a crea linii de albine
cu însușiri superioare stabile. Spre deosebire de selecția în
masă aici se organizează verificarea calității produșilor și se
urmărește îndeaproape modul în care familiile folosite la reproducție
transmit însușiri valoroase la descendenți.
În ciuda succeselor înregistrate
în unele programe de ameliorare, bazate pe linii sau hibrizi,
problemele asociate lor au determinat investigarea altor metode
de creștere care să fie mai puțin dificile, mai ieftine și mai
sigure.
Pregătirea
de roire
-
De obicei în familia de
albine care nu se pregătește de roit, polenul depozitat
în celule are o culoare mată spre deosebire de
cel adus recent și depozitat în celule, în familiile ce se pregătesc
de roit, care are o culoare lucioasă.
Aceasta observație trebuie să fie un semn pentru apicultor că
familiile respective se pregătesc de roit, știut fiind ca la
o familie care se pregătește de roit matca își restrânge mult
ouatul iar albinele doici, care nu mai au nevoie de polen îl
acoperă cu un strat subțire de miere, ceea ce îi conferă acestuia
culoarea lucioasă. Cu cât se apropie timpul de roit, cu atât
celulele cu polen lucios se înmulțesc în stup.
-
Cantitățile
tot mai mari de albine tinere doici (care ajung
la hrănirea disproporționată a puietului).
-
Supraaglomerările,
lipsa culesurilor de mare intensitate etc., alcătuiesc factorii
ajutători ai instinctului de roire - instinctul de roire fiind,
de fapt, factorul decisiv.
-
Odată declanșate "frigurile
roitului", pe marginile laterale și inferioare ale fagurilor
apar primele pregătiri de botci,
numărul lor crescând în următoarele zile (între 40-100). Concomitent
matca e mai puțin hrănită și, ca urmare, își reduce ouatul.
-
interne (dezvoltarea familiei,
rezervele),
-
externe (anotimpul, clima)
și
-
predispoziția genetica.
Curba
de roire la albine
Familiile optime pentru producție
sunt cele care au 14 spații, acesta fiind pragul de roire. Familiile
care sunt prea puternice (depășesc 14 spații) sau sunt prea slabe
(sub 5 spații) trebuie egalizate ca putere, valorificând la parametri
maximi culesurile.
Eficiența economică se poate
determina luând în calcul comparația dintre numărul de roi ce
se pot pierde prin depășirea pragului de roire și cantitatea de
miere ce se poate obține în plus prin menținerea familiilor de
albine în starea în care se află.
Procesele
premergătoare roirii
-
șomajul,
-
încetarea pontei,
-
bărbile și
-
construirea botcilor.
Numai un stimulent deosebit
poate interveni în mecanismul roirii și acesta este o sursa abundentă
de nectar, ce declanșează instinctul dominant al culesului. Procesul
de roire se desfășoară în condițiile țarii noastre în lunile mai-iunie
cu toate că sunt și roiuri mai târzii (uneori chiar în luna august).
Construirea botcilor de roire
poate fi oprită doar la apariția unui cules puternic.
Prevenirea
bolilor
Bolile pot fi prevenite
prin măsuri igienice, nu prin
folosirea antibioticelor.
Cea mai indicată măsură este păstrarea
în stupină doar a familiilor puternice, sănătoase și productive,
asigurându-le provizii suficiente și de calitate, spațiu suficient
și un regim constant și normal de căldură.
Prevenirea
furtișagului
-
să deschidem cât mai rar
stupii (după notele noastre din caietul de evidență din stupină,
de preferința în a două parte a zilei, în nici un caz dimineața)
și să-i închidem cât mai repede posibil;
-
să nu lăsam rame cu miere
sau chiar fără miere descoperite sau uitate prin stupină;
-
urdinișurile trebuie să
fie proporționate în funcție de puterea familiei;
-
stimulările sau hrănirile
se vor face doar seara târziu sau chiar noaptea;
-
apa să nu fie așezată în
fața stupinei;
-
stupii să fie așezați în
rânduri rare sau în grupuri distincte și cu distanță între familii;
-
să avem permanent în stupina
materiale necesare pentru apărare contra furtișagului (acid
fenic, gaz, creolina, etc.).
Prevenirea
pagubelor provocate de găselniță
Capacitatea de distrugere a larvelor
de găselniță este neînchipuit de mare: într-un sezon apicol găselnița
se poate reproduce de 3 ori:
-
prima generație a unei femele
este de 1000 de larve și poate consuma 0,4 kg ceară;
-
descendența acesteia poate
consuma 400 tone ceară
-
etc.
Pentru prevenirea pagubelor ce
s-ar putea produce la rezerva de faguri este absolut necesar a
se păstra doar fagurii noi, de culoare deschisă, nereformabili
tratați periodic cu sulf (50 g pucioasă pentru fiecare metru cub
de spațiu). Pentru a se preveni pierderea bioxidului de sulf se
astupă toate găurile și se lipesc toate crăpăturile, luându-se
toate măsurile pentru prevenire incendiilor. Bioxidul de sulf
omoară doar larvele, de aceea tratarea fagurilor se repetă după
fiecare 10-15 zile.
Fagurii vechi, reformabili trebuie
decupați cât mai repede, ceara fiind pregătită prin folosirea
metodei cu sacul de folie (bucățile de ceară fiind introduse într-un
sac ce se expune la soare), după care se prelucrează în ghemotoace
(cocoloașe) putând fi păstrată în siguranță în pungi de plastic,
saci de pânză etc., până la prelucrare.
Prevenirea
roirii
-
Una dintre măsurile deosebit
de importante ale prevenirii roirii naturale constă în a
se da de lucru familiei de albine. Familiile foarte
puternice, predispuse la roire, pot ceda faguri cu puiet și
albină în vederea formării roilor stoloni sau în vederea întăririi
familiilor slabe, primind în loc faguri artificiali, contribuind
astfel la menținerea tuturor familiilor în stare activă.
-
Dacă s-a intrat în frigurile
roitului este necesar ca roirea să fie prevenită
prin formarea de roiuri
artificiale, după metodele
cunoscute, bune rezultate dând metoda roirii prin mutare
simplă. Roirea artificială trebuie făcută cam pe la orele
prânzului, într-o zi călduroasă și însorita când majoritatea
albinelor sunt plecate, fagurii roiului stolon având asigurată
și apa necesară albinelor pe timpul când sunt ținute închise.
Controlul
roirii cu ramă clăditoare
-
Rama clăditoare se pune
în aprilie și din 7 în 7 zile recoltăm fagurele clădit în ea.
În funcție de rezultate putem aprecia starea de fapt a familiilor
din stupină:
-
Dacă aceasta ramă este reconstruită
în toți stupii înseamnă ca totul merge bine.
-
Dacă timp de o săptămână
nici un stup nu a clădit nimic înseamnă că nu există cules.
-
Dacă majoritatea coloniilor
au clădit rama iar altele numai au început să clădească sau
n-au clădit nimic, este foarte probabil ca aceștia să se pregătească
de roit.
Variante
de preîntâmpinare a roirii
În cazul în care nu se dorește
înmulțirea coloniilor:
-
se suprima matca, se rup
botcile, și se introduce în centrul cuibului un nucleu de rezervă
cu o matcă tânără din anul trecut; la această epocă unificările
reușesc aproape întotdeauna; pentru siguranță se recomandă ca
familia ce se pregătește să roiască să fie scuturată într-un
stup nou ce va fi ocupat, mai întâi, cu fagurii nucleului de
rezervă;
-
se suprimă matca și se lasă
o singură botcă; după 7 zile această operație trebuie refăcută;
-
se suprima matca și botcile,
introducându-se o botcă a cărei matcă se va naște în următoarele
24 ore;
-
se aplică metoda de roire
prin mutare simplă sau varianta
Taranoff.
În toate cazurile, ramă clăditoare va semnala
dacă scoaterea familiilor din frigurile roitului a reușit.
Metoda
simulacrului de roire
Este o operație care dă albinelor
impresia că au roit deja. În acest scop se așează în fața stupului
la care se provoacă roirea, la circa 30 cm distanță și la același
nivel cu scândura de zbor, o planșetă ceva mai lată ca un fund
de stup. Colonia se afumă bine iar pereții stupului se ciocănesc,
pentru ca albinele să-și umple gușile cu miere. Aprovizionarea
masivă a gușilor cu miere este condiția esențială a reușitei operației.
Se lasă apoi colonia liniștită
cam 4-6 minute, după care deschidem stupul și scuturăm fiecare
fagure, inclusiv matca, pe planșeta goală. Albinele se vor îndrepta
spre direcția stupului, dar, dând de spațiul gol de 30 cm, se
strâng sub planșetă în formă de ciorchine, ca la roire. În această
stare de ciorchine colonia este lăsată 90 de minute, timp în care
se strică toate botcile, fagurii cu puiet fiind așezați într-un
corp gol așezat deasupra altei colonii, albinele acelei colonii
hrănind larvele necăpăcite.
După trecerea celor 90 de minute
se aduc fagurii cu puiet în stupul lor, fără albina acoperitoare,
și se întoarce brusc planșeta astfel ca ciorchinele cu albine
format dedesubt să vină deasupra, lipind imediat marginea planșetei
de scândura de zbor a stupului. Albinele vor intra pe urdiniș
și vor ocupa fagurii din stupul lor. Este bine ca odată cu fagurii
cu puiet să introducem și câțiva faguri artificiali.
Metoda
spargerii unității cuibului ori inversării lui
Se aplică în special la stupii
de tip vertical și constă în mutarea cuibului din corpul superior
în cel inferior și viceversa, din 2 în 2 săptămâni. Începând din
mai, matca preferă fagurii noi pentru depunerea ouălor. La stupul
orizontal se execută o lucrare asemănătoare cu metoda cat în cuib.
Metoda
preschimbării stupilor puternici în locul celor slabi
Este o metodă bună, având grijă
ca odată cu preschimbarea să distrugem toate botcile de roire
pornite, asigurând coloniei puternice pentru câteva zile apa necesară,
deoarece ea își va pierde toate culegătoarele. Operația se execută
în plină zi de cules. Prin acest procedeu ambele colonii vor deveni
productive, mai ales dacă coloniei slabe i se va înlocui și matca
(în cazul în care slăbirea coloniei se datorează acesteia).
Roirea
prin deplasare sau mutație
Se face atunci când colonia
a intrat în frigurile roitului, iar culesul mare este aproape.
Metoda are numeroase variante.
Metoda
1
Colonia A
care a intrat în frigurile roitului se deplasează puțin de la
locul ei și este înlocuită cu un stup nou A2
plin cu faguri goi gata clădiți și câțiva faguri artificiali,
colonia A2 fiind pusă în situația unui roi natural.
În fața acestui stup se așează o foaie de carton gudronat pe care
se vor scutura toate albinele acoperitoare din stupul A, inclusiv
matca, după ce mai întâi stupul s-a ciocănit și s-a afumat puternic,
ca albinele să se îndoape cu miere. Albinele vor intra în noua
locuință care, dacă nu este suficient de încăpătoare, va mai primi
încă un corp cu faguri gata clădiți.
Stupul A
cu fagurii cu puiet și hrană de pe care s-au scuturat toate albinele,
se așează în locul altei colonii puternice din stupină -
colonia B - aceasta din urmă mutându-se pe un alt
loc. Stupul A va primi culegătoarele coloniei B și-și va face
botci de salvare, sau va primi o nouă matcă.
Metoda
2 (Vasenko)
În plină activitate de zbor,
se lasă în vechiul stup o botcă necăpăcită sau cu ou, 3 faguri
cu puiet căpăcit, 2 faguri cu provizii, golul rămas completându-se
cu faguri gata clădiți, într-unul din faguri punându-se un pahar
cu apă călduță. Într-un corp nou se pune matca cu restul de faguri
(cărora li se strică toate botcile), completându-se golul rămas
cu faguri gata clădiți. Corpul cu matcă se așează peste corpul
de jos, având poziția urdinișului inversată. În corpul de jos
vor intra toate albinele culegătoare ale stupului, umplând cu
miere ramele găsite libere. După umplerea acestora vom adăuga
un alt corp sau magazin, cu faguri gata clădiți, având și câțiva
faguri artificiali intercalați. Cu 2 zile înainte de eclozionarea
botcii din corpul de sus se verifică dacă nu cumva în corpul de
jos au mai apărut și alte botci care, dacă vor fi găsite, vor
fi distruse. După împerecherea mătcii cele 2 colonii se vor unifica
prin metoda cu ziar, matca de sus fiind oprită pentru organizarea
unui nucleu în stupul pepinieră.
Prezența
puietului
Prezența puietului influențează
într-un mod cât se poate de favorabil producția mierii și a cerii.
Atunci când larvele sunt ridicate din cuibul coloniilor de albine
activitatea culegătoarelor se reduce cu 88%.
Primenirea
de sânge
Consangvinizarea strânsă trebuie
evitată prin așa zisa "primenire de sânge" prin aducerea
de "material nou" la 3-4 ani (provenit din afara razei
de acțiune a albinelor proprii).
Prinderea
roiului
În ziua în care primele botci
sunt căpăcite, dacă condițiile meteo nu sunt împotrivă, după ora
11 (de regula între 12-14) pleacă roiul primar cu matcă bătrână,
de regulă așezându-se pe un copac sau pe un alt suport din apropierea
stupinei.
După 7 zile de la plecarea primului
roi, ar trebui să eclozioneze primele mătci dar, deși maturate,
acestea nu pot ieși din lăcașul lor datorită albinelor care, pe
măsură ce mătcile rod căpăcelul, îl refac lăsând numai un orificiu
pentru hrănirea mătcilor. Datorita acestei perioade de reținere
forțată ele sunt capabile să zboare imediat după ieșirea din botcă.
Prima matcă care eclozionează începe să-și distrugă rivalele.
Această acțiune este posibilă numai în prezența unei atitudini
îngăduitoare din partea albinelor care, în cazul dorinței de roire,
ies cu prima matcă eclozionată. Dacă au trecut 14-15 zile de la
ieșirea primului roi, familia de bază nu mai este în stare să
dea alt roi, în aceasta situație familia îngrijind ultima matcă
rămasă. Din diferite motive se mai poate întâmpla ca matca familiei
de bază să piară înainte de formarea primului roi. În aceasta
situație familia sau renunță la roire sau primul roi iese cu prima
matcă eclozionată (sau cu mai multe), fiind un roi secundar (ca
structură biologică).
Imediat după așezare roiul trimite
albinele cercetașe pentru a găsi adăpostul definitiv. La întoarcerea
acestora sau în următoarele două zile roiul se desface și își
ia zborul către noul adăpost. Rareori roiul, din lipsa unui adăpost
își construiește locul unde s-a instalat provizoriu la început.
Modalități de prindere
Apicultorul nu trebuie să lase
roiul să plece mai departe ci imediat după așezarea lui să ia
măsuri de recoltare, recoltare care se face cu ajutorul roiniței
(o lădița mai ușoară). Dacă roiul este așezat pe o cracă mai subțire
aceasta se taie cu o foarfece de pomi și roiul suspendat se scutură
direct în stupul pregătit pentru el, având grija să se strângă
toate albinele.
Dacă roiul este așezat la înălțime,
roinița (sub formă de clopot, împletita din paie) se leagă de
capătul unei prăjini și se duce până lângă roi, care este scuturat
de un ajutor cu o altă prăjină. Roinița cu roiul prins se așează
pe pământ în apropierea locului unde a fost roiul pentru ca să
se strângă în ea toate albinele roiului. Este necesar a ne strădui
să trecem în roinița toate albinele pentru ca numai așa putem
fi siguri ca am luat și matca acestuia.
Adesea, în învălmășeala plecării
albinele scapă de sub supraveghere mătcile tinere din botci și
o dată cu roiul secundar sau terțiar pleacă mai multe mătci, acești
roi zburând mult mai departe și mult mai sus. La prinderea roiului
secundar trebuie să ne grăbim căci acesta pleacă mult mai repede.
La prinderea lui se caută să se recupereze toate grupele formate
în jurul tinerelor mătci pentru a nu diminua puterea roiului.
Roii secundari sau terțiari se înalță foarte sus, fiind anevoie
de prins. Pentru ușurarea prinderii, dacă suntem prezenți în stupină
în momentul roirii, vom pulveriza cu apă roiul în zbor, iar cu
o oglindă de buzunar se trimite un fascicul de raze asupra lui.
Fiind înfricoșate de aceste raze albinele se vor așeza pe cel
mai apropiat pom. În cazul în care o familie se pregătește de
roire și vrem să o prindem mai ușor, vom scurta una din aripile
mătcii, care, neputând să zboare, va cădea pe pământ, determinând
roiul să coboare pe locul cu matca.
La instalarea roilor secundari
sau terțiari trebuie să lăsăm în stup și un fagure cu puțin puiet
în vederea reținerii albinelor, acești roi având tendința să plece
mai departe. În noaptea următoare instalării are loc lupta dintre
mătci roiul rămânând cu o singura matcă iar uneori fără nici una.
În timpul formării ghemului
de albine pe crenguța unde se prinde roiul sau după ce ghemul
a fost format, se aduce un fagure ce conține puiet de toate vârstele
(scuturat de albine și agățat pe vârful unei prăjini). Rama respectivă
se țin în mijlocul aglomerației de albine sau se alătură de ghemul
de albine fără să se atingă creanga de care s-a prins roiul. Albinele
din roi vor ocupă imediat fagurele cu puiet, împreuna cu matcă.
Roiul prins se scutură într-un stup gol echipat cu faguri artificiali
și 1-2 faguri cu provizii. Dacă au mai rămas albine la locul respectiv,
operația se repetă.
Metoda
1
Într-un stup se pun 4-5 faguri
artificiali, peste care se scutură roiul și apoi cu ajutorul fumului
se aranjează podișorul și capacul, urdinișul fiind larg deschis.
După o oră se completează și restul de faguri, în așa fel încât
toate albinele să fie repartizate pe faguri.
Metoda
2
În față stupului destinat primirii
roiului, în care s-au așezat fagurii necesari, se întinde o pânza
în așa fel încât să se lase liber drumul spre urdinișul care este
larg deschis. La o distanță de 30-40 cm de urdiniș se răstoarnă
tot conținutul roiniței. După un moment de dezorientare în care
albinele se împrăștie în toate părțile, grămada de albine se organizează
și primele albine atrase de mirosul fagurilor artificiali pătrund
în stup lăsând, din glanda Nasanov, mesaje către celelalte albine.
În curând toate albinele se îndreaptă către urdinișul stupului,
printre ele numărându-se și matca. Folosind această metodă, în
cazul roilor secundari sau terțiari, se pot descoperi chiar mai
multe mătci din care apicultorul poate recupera una din ele după
ce s-a asigurat că o altă matcă a pătruns în stup.
Metoda
3
Înregistrându-se pe o bandă
de magnetofon sunetul emis de albinele care semnalizează chemarea
roiului către stup, cu ajutorul mesajului sonor s-au putut instala
mai rapid alte roiuri. Metoda a fost aplicată și la prinderea
roiurilor din zbor, prin montarea în roiniță a unui mic difuzor
ce reproduce înregistrarea respectivă.
Productivitatea
muncii
Productivitatea muncii și mărirea
producției depind de:
-
existența unui număr suficient
de faguri,
-
buna calitate a fagurilor
(primenirea din 3 în 3 ani a fagurilor vechi).
Greutatea larvelor crescute
în fagurii vechi este mai mică, lungimea trompei și durata vieții
mai scurtă, rezistența la boli mai scăzută. Cu cât fagurii sunt
mai vechi, cu atât stratul interior al celulelor se strâmtorează
datorită cămășuielilor nimfelor și resturilor nedigerate ale puietului
(mediu prielnic pentru virusuri, microbi, acarieni, micoze, insecte
dăunătoare), ajungându-se la degenerarea albinelor nou născute.
Propolisul
Este o substanță plastică opacă,
parfumată, lipicioasă la cald, de culori diferite, ce se întărește
la rece și se topește la 78 grade Celsius. Conține acizi rizinici,
inhibină, fitol (alcool primar nesaturat aflat în clorofila plantelor),
diferiți coloranți vegetali (în special crisină), substanțe minerale
ca fosfor, potasiu, calciu, sodiu, siliciu, albumină, fier, acid
galic și benzoic etc. Eterurile lui volatile balsamice (10 %)
provin din tegumenul uleios al polenului. Ele au proprietăți anestezice
și antibiotice cu efecte însemnate în unele boli ale coloniei
(cum ar fi loca). Conține până la 30 % ceară și 50 % rășină și
este adunat mai ales de pe mugurii de plop sau ai unor anumite
plante și pomi. Albinele propolizează spațiile libere până la
3,5 mm. Prin recoltarea
la un interval de 30 de zile, randamentul de recoltare pe familia
de albine crește de 1-2 ori față de recoltarea la un interval
de 60 de zile.
Câteva bobițe de propolis puse
în afumătorul aprins face ca fumul să fie plăcut și liniștitor.
Pentru atragerea roilor unii stupari folosesc buduroaie sau roinițe
unse în interior cu soluție de propolis.
Stupii flambați și dezinfectați
pot fi spoiți în interior cu un lac
pregătit cu alcool și propolis, după
metoda lui Latev. Propolisul
poate fi folosit și în compoziția lacurilor pentru lustruirea
mobilei, fiind lacul cel mai durabil și mai lucios. Viorile Stradivarius
au fost lăcuite cu un lac de propolis după o rețetă rămasă necunoscută.
Odată recoltat, propolisul se
adună în cocoloașe cât un ou și se învelesc în staniol sau hârtie
pergament ori folie de plastic, păstrându-se într-o cutie de tablă
ermetic închisă.
Propolisul
poate fi folosit al combaterea tuberculozei, la înlăturarea
infecțiilor, la cicatrizarea rănilor. Soluția cu propolis
se prepară cu alcool de 900 , în care se adaugă 10-15%
propolis pur și se lasă la macerat într-o sticlă cu dop șlefuit
(pentru împiedicarea evaporării substanțelor balsamice și eterurilor
volatile din amestec. După 10 zile de macerare și agitare a conținutului,
acesta se filtrează și se folosește la badijonări, tamponări etc.
Prenimfele
mătcilor
Sunt foarte sensibile la temperatură
și șocuri imediat după căpăcire. O cădere de la numai 10 cm pe
un suport dur le vatămă. Menținerea botcilor în afară familiei
este posibilă timp de 24 de ore. Se pot face expedieri de botci
ca și de ouă.
Pucioasa
Floarea de pucioasă
pudrată pe fundul stupului în fiecare săptămână (după recomandările
lui Hristea în Stupăritul,
p 554 maxim 100 mg de fiecare ramă), este un bun mijloc de a împiedica
răspândirea bolilor. Emanațiile sulfuroase, încete dar neîncetate,
împiedică cu totul dezvoltarea microbilor
de origine vegetală, apărând astfel stupul de boală Trebuie
avut grijă însă să nu folosim în exces acest praf, întrucât, atunci
când temperatura depășește 30ÚC sulful poate deveni toxic pentru
albine.
Puietul
bolnav
În categoria bolilor bacteriene
de care suferă puietul se numără: loca, septicemia, paratifoza.
Dintre bolile virotice amintim puietul în sac, iar dintre cele
micotice aspergiloza (puietul văros) și pericistimicoza
. Puietul poate muri și din cauza unor boli care atacă masiv albinele
adulte sau unor intervenții greșite ale stuparului, care deschide
stupul pe timp nepotrivit, în primăverile reci.
Puietul răcit
poate apărea chiar și fără deschiderea stupului, la coloniile
puternic atacate de nosemoză, care nu mai au suficiente albine
de acoperire. O altă greșeală făcută de stupari este lărgirea
cuibului peste puterea coloniei, mai ales atunci când timpul nu
s-a statornicit. Din această cauză, introducerea fagurilor pentru
lărgire nu trebuie să se facă central, prin "spargerea cuibului",
ci lateral, forțarea pontei ducând uneori la o hrănire mai slabă
și la expunerea mărită la bolile primejdioase. O altă greșeală
este ajutorarea coloniilor slabe cu elipse de puiet prea mari
pentru puterea lor. Puietul băgat la centrifugă odată cu ramele
cu miere, chiar dacă ajunge la eclozionare, rămâne cu anomalii:
albinele nu pot zbura, sunt plăpânde și mor curând. Puietul necăpăcit
este pur și simplu eliminat integral.
Una din cauzele îmbolnăvirii
puietului este insuficienta lui hrănire, când lipsesc rezervele
din stup sau apa sau când există prea puține doici.
Puietul în descompunere
provenit din familiile bezmetice, emană un miros asemănător cu
cel al locei europene. În acest caz nu este nevoie de tratament
ci de remedierea situației, înlăturând fagurii respectivi și dând
coloniei bezmetice o matcă și câțiva faguri cu puiet căpăcit în
eclozionare.
Puiet părăsit, sau flămând,
poate fi găsit și în primăverile reci, când matca și albinele,
înșelate de câteva zile calde, extind peste măsură puietul pe
faguri, și la o răcire bruscă, colonia este obligată să se restrângă
în ghem, lăsând o parte din puiet descoperit. Larvele rămase descoperite
se descompun. În mod obișnuit albinele elimină aceste larve de
îndată ce timpul se încălzește.
Puietul flămând
are o culoare albă și se prezintă chiar în stadiul de nimfe. Explicația
este aceea că, deși flămânzite, larvele sunt totuși căpăcite de
albine dar, ele nu se mai pot dezvolta normal, au o rezistență
diminuată și nu mai sunt viabile. Uneori este bine a se interveni
cu păstură sau înlocuitori (substituente albuminoide).
Puietul sufocat,
căruia i se mai zice și "opărit",
apare la coloniile care au fost transportate pe distanțe mai lungi,
fără asigurarea unei aerisiri corespunzătoare.
Puietul împrăștiat
are la origine:
-
boli ale puietului cauzate
de:
-
bacterii (cele mai periculoase
fiind loca americană și europeană);
-
virusuri (virusul paraliziei
acute etc.);
-
fongii și spori (puietul
văros, puietul în sac)
-
pesticide
-
acarieni
-
boli ale albinei adulte
și
-
infecții ale puietului -
cazuri mai rare.
Apicultorul este cel care trebuie
să depisteze la timp și corect - pe baza unui diagnostic precis
- originea acestor deficiențe, luând cele mai adecvate măsuri
de tratament și igienă. Existența a mai multor focare de infecție
în stupină presupune elaborarea unei tehnici de tratament adecvate
care să nu streseze și mai mult coloniile de albine, știut fiind
că administrarea necontrolată a medicamentelor contribuie la scăderea
rezistenței naturale a albinelor în lupta cu bolile.
Pulverizatorul
Cel mai bun pulverizator este
cel acționat sub presiune, având o pompă de aer, cu care se creează
presiune în bazinul aparatului. Aparatul poate fi folosit ca înlocuitor
al afumătorului, când în el se pune apă cu puțin acid acetic,
care pulverizat liniștește albinele. Cu ajutorul lui se pot pulveriza
soluții medicamentoase sau se pot umple cu sirop faguri pentru
hrănire, sau cu apă caldă, atunci când ei sunt lăsați 2-3 zile
pentru înmuierea învelișurilor nimfelor rămase după numeroasele
generații de puiet, dând astfel posibilitatea albinelor să le
poată roade și elimina din celule.
Punga
rectală
Are capacitatea de 150-160 mm3.
Puntea
reper
Este o scândură obișnuită vopsită
într-o culoare deschisă, folosită atunci când urdinișurilor unor
roi stoloni sunt prea apropiate, albinele formându-și reflexe
condiționate precise, orientându-se direct spre urdinișul indicat
de reper. Poate fi folosită și la roirea prin divizare.
Puterea
optimă a familiilor de albine
Dadant afirma că raportul optim
între celulele ocupate cu puiet și cele goale în timpul culesului
este de 1 la 1,5 sau chiar de 1 la 2. Pentru a avea rezultate
bune în ceea ce privește producția de miere este nevoie să respectam
riguros acest principiu, puietul numeros, mai ales cel larvar,
care are nevoie de o îngrijire deosebită, nefiind întotdeauna
în favoarea producției de miere.
|