M

Magnetul de apă

Este un dispozitiv ce se montează la fundul stupului spre leaţul din spate şi constă dintr-o fâşie de tablă de 6/20 cm ce acoperă o tăietură făcută pe fund, vaporii proveniţi din respiraţia albinelor condensându-se aici (punctul cel mai rece) fiind atraşi ca de un magnet, apa scurgându-se uşor afară.

Mai

Flora meliferă din luna mai este cea mai bogată. Creşterile de mătci dau rezultatele cele mai bune începând cu această lună. Apar totuşi şi situaţii neplăcute, în special în jurul datei de 12-14 mai, caracterizate prin răciri bruşte, posibile căderi de brumă, vânturi puternice şi reci, cauzând pagube apiculturii şi agriculturii. Aceste manifestări sunt cauzate de interpunerea între soare şi pământ a unei pulberi de stele ce cândva s-au ciocnit în cosmos. În aceste zile este indicat să ne reţinem a face roiri, existând riscul răcirii puietului.

În prima decadă a lunii sosesc prigoriile, mătcile ce ies la împerechere fiind cele mai periclitate în această perioadă.

Prevenirea roitului este o măsura ce trebuie avută permanent în vedere, mai ales la începutul celei de a doua decade, fiind indicate în acest sens folosirea şi întărirea roiurilor temporare (după culesul de la salcâm). Înfiinţarea familiilor noi se poate face acum cu prisosul de albine rămase libere după cules, folosind diverse metode.

În perioada premergătoare culesului se aplică tehnicile de îngrădire a ouatului mătcii, crearea spaţiului pentru cules, sau una din metodele de sporire a producţiei.

Pe timpul culesului se va avea mare grijă ca albinele să nu blocheze cuiburile, oferindu-le la timp faguri goi gata clădiţi sau mutând mierea în corpurile de strânsură. În cazul în care în stupină vom avea roi naturali energia acestora va fi folosită la sporirea producţiei, clădirea fagurilor artificiali sau la ajutorarea familiilor de producţie. Nu trebuie uitat că în timpul culesurilor mătcile pot fi înlocuite foarte uşor folosind colivii automate şi gratii separatoare.

Culesul de la salcâm este cel mai potrivit pentru asigurarea fagurilor în secţiuni.

Marcarea mătcilor

Marcarea mătcilor e o practică veche şi curentă în stupinele moderne sau în întreprinderile de creştere industrială. În lucrările de genetică aplicată, selecţia şi ameliorarea albinelor sunt de neconceput fără efectuarea marcărilor, identificarea mătcii fiind mult uşurată. Pentru identificarea sigură este indicat a se marca diferenţiat mătcile ce provin de la mame (linii) diferite sau mătcile ce urmează să se împerecheze pe aceeaşi vatră. Pe lângă economia de timp afectat căutării mătcii, se evită apariţia şi răspândirea furtişagului, precum şi răcirea cuibului. Marcarea este un ajutor preţios în lucrările de genetică înlesnind cunoaşterea suşelor, studiile de comportament, selecţia şi ameliorarea.

Mătcile pot fi marcate atât înainte cât şi după împerechere, de regulă fiind mai indicată a doua variantă. Marcarea se efectuează fie direct în stupină, fie într-o cameră curată şi luminată, fără mirosuri puternice (de săpun, benzină etc.) care ar putea irita mătcile.

Codul internaţional pentru marcarea mătcilor este următorul:

Apicultorii elveţieni folosesc doar primele 4 culori.

Marcarea individuală a mătcilor este o operaţie care trebuie efectuată cu multă fineţe, matca manipulându-se numai ţinută de torace. În unele ţări este interzisă orice atingere a mătcii tocmai pentru a se evita accidentarea ei.

Prinderea mătcilor. Atunci când mătcile sunt aduse în colivii ele sunt scoase în pâlnia palmei şi prinse cu 3 degete de la mâna stângă(arătător, mijlociu şi degetul mare) de părţile laterale ale toracelui, partea dorsală a acestui segment rămânând liberă pentru marcare. Matca trebuie ţinută ferm pentru ca nu cumva să se răsucească şi să se rănească. În S.U.A. matca este imobilizată prin prinderea ei de cele două picioare anterioare de pe partea stângă. Atunci când matca se află liberă pe un fagure în stup prinderea se face direct cu mâna de torace sau de aripi (pentru cei experimentaţi). După aceea se procedează la prinderea primelor 2 picioare de pe o parte a corpului şi se face marcarea propriu zisă. După ce se suflă uşor peste marcaj pentru uscarea vopselei şi dispariţia mirosului se pune înapoi pe fagure şi se observă reacţia albinelor. Dacă vreuna încearcă să o atace se dă puţin fum, pentru liniştirea albinelor. Alt procedeu pentru prinderea mătcii este să aplicăm peste ea un tub special confecţionat sub formă de lulea din material de plastic transparent, având la cele două capete orificii închise cu dopuri. Dopul cel mare este prevăzut cu o gaură mică pentru accesul aerului la matcă. După prinderea mătci cu ajutorul tubului, matca va fi eliberată pe un suport moale (ţesătură, burete etc.) şi prinsă cu degetele mâinii stângi. Pentru reuşită este bine a se experimenta pe trîntori.

Marcarea propriu-zisă. Aplicarea unui punct de vopsea ce se usucă repede este cel mai simplu procedeu de marcare. Ne putem folosi de gămălia unui ac, de capul unei agrafe, de un băţ de chibrit rotunjit, de un simplu beţişor sau chiar de o scobitoare. Acul cu gămălie va fi înfipt într-un creion sau beţişor. Se înmoaie capătul pe o distanţă de 2-3 mm în vopsea după care vom atinge cu vopseaua astfel preluată centrul toracelui mătcii.

Truse de marcare şi dispozitive de imobilizare a mătcii. Pentru imobilizarea mătcii fără a o atinge cu mâna putem folosi un dispozitiv special confecţionat din sticlă având forma unui cilindru cu diametrul de 28 mm. La un capăt cilindrul are adaptată o reţea din plastic cu ochiuri de 3 mm prin care se efectuează marcarea. De la celălalt capăt putem acţiona un piston pe care este lipit un burete fin pentru imobilizarea mătcii din interior în vederea marcării printre ochiurile reţelei. Ne putem folosi şi de un căpăcel simplu prevăzut cu plasă. În unele lucrări mai vechi se recomandă un dispozitiv simplu cu elastic ce se aplică peste matcă. Dacă la eliberarea de sub apăsarea elasticului matca se agită există riscul de a irita albinele, ceea ce se poate solda cu pierderea ei.

Pentru prepararea lacurilor colorate se recomandă soluţia de celuloză-acetonă, dizolvând 2 grame de celuloid rezultat din fărâmiţarea unei pelicule de film suport (care în prealabil a fost curăţat bine de gelatină în apă fierbinte) într-o sticluţă 20 cm2 acetonă. În această soluţie putem adăuga pentru culoare vopsele având la bază anilina. Atenţie la nuanţele ce se pot decolora. Dacă soluţia este prea vâscoasă, se diluează înainte de marcare prin adăugare de acetonă. Se poate folosi vopsea de pictură, soluţie de Schellack în alcool (preparată din 25-30 g Schellack dizolvat în 100-150 ml alcool), sau vopsea Duco diluată cu acetonă sau vopsea de automobile de tipul vopsea şi diluant "Novolin" sau chiar lac de unghii. Consistenţa vopselei este importantă. Vopseaua trebuie să fie suficient de fluidă pentru a pătrunde între perişorii de pe torace şi să adere la cuticulă. Punctele de vopsea mai deschise la culoare sunt mai recomandate întrucât se evidenţiază mai uşor. Pentru a testa dacă lacurile şi adezivii nu sunt toxici se fac mai întâi marcări pe trântori.

După aplicarea marcajului cu vopsea este indicat să menţinem matca imobilizată câteva secunde şi să se sufle peste ea pentru uscarea vopselei evitându-se totodată împrăştierea vopselei pe picioare, gât sau aripi (dacă aceasta este prea fluidă). Vopseaua nu trebuie să acopere vreunul din spiraculele de pe torace sau abdomenul mătcii pentru că aceasta ar deranja-o şi i-ar crea disconfort.

Pentru a se preîntâmpina pierderile de mătci datorate iritării albinelor din cauza vopselelor ce pot degaja mirosuri, este indicat ca mătcile să fie redate familiilor sub protecţia coliviilor, din care albinele le eliberează după câteva ore. Matca nu se introduce în colivie până ce vopseaua nu este suficient uscată, întrucât s-ar putea atinge de colivie sau de albinele însoţitoare şi s-ar năclăi.

Discuri şi plăcuţe de marcare. Plăcuţele de opalit sau ştanţate în folie metalică (plastic) ori foiţe circulare de staniol cu diametrul de 1,8-2,3 mm, se pot fixa de matcă folosind "lipinol" diluat în acetonă şi aplicat pe torace cu capătul gros al unui bold sau al unui băţ de chibrit. Peste picătura de adeziv, cu alt băţ înmuiat în apă se aşează plăcuţa sau discul, care apoi se presează uşor. Rondelele de staniol, de diferite culori, numerotate eventual, sunt uşor de confecţionat cu o preducea (tub metalic mic care scoate discuri prin tăiere datorită apăsării exercitate pe staniol sau alte materiale uşoare). Una din metodele cele mai eficiente care nu necesită instrumentar pentru confecţionarea rondelelor este următoarea: se improvizează o preducea tip Humiţă Ion, dintr-o rezervă metalică pentru pix cu pastă. Se îndepărtează suportul bilei şi după curăţirea ei de resturile de pastă prin spălare cu alcool se şlefuieşte fin la ambele capete. Prin apăsarea pe foaia de staniol aşezată pe un suport tare putem tăia mai multe rondele, după care acestea sunt eliberate prin suflare prin celălalt capăt. Cu un beţişor se aplică silicogen pe punctul de pe toracele mătcii unde urmează să se aplice rondeaua aşteptând apoi câteva secunde pentru a fi siguri de aderenţa ei. Metoda canadiană presupune imprimarea pe hârtie albă şi fotografierea unei serii de numere de la 0 la 99. La reproducerea pe film fotografic numerele sunt reduse în înălţime la 0,8 mm. Se pot folosi combinaţii de culori, linii şi puncte pe aceste numere care odată fixate pe mătci oferă posibilitatea identificării lor individuale putându-se şti cu precizie din ce suşă provin.

Momentul marcării este controversat. În cazul în care marcarea se face după împerechere, este recomandat a lăsa să treacă cel puţin 2 ore până la introducerea lor, mirosul pătrunzător al lacului proaspăt cu care se face marcarea iritând albinele din coloniile orfane, pe când albinele din stupuşori nu se sesizează. Se recomandă prinderea mătcii în tubul de sticlă şi eliberarea ei într-o cameră, pe o perniţă din burete de cauciuc întins pe masă. Acolo se fixează cu 2 degete de la mâna stângă, în timp ce cu mâna dreaptă se aplică o picătură de şerlac pe torace; imediat se ia o rondelă de opalit colorată şi se aşează peste picătura de adeziv, suflând câteva secunde, pentru ca acesta să se întărească. Apoi se pune în faţa mătcii o colivie deschisă şi ridicând degetele de pe corpul ei, matca intră în colivie. În loc de capac aplicăm o foiţă de fagure artificial căruia i s-a făcut cu un cui 3-4 orificii. Introducem colivia între fagurii stupului care se închide. La viitorul control ridicăm colivia.

Marcarea anatomică (scurtarea sau retezarea aripilor) se practică doar la mătcile împerecheate. Se poate scurta aripa anterioară dreaptă în anii pari sau cea stângă în anii impari. În cazul însămânţării artificiale se mai practică retezarea ambelor aripi pentru a deosebi aceste mătci de cele împerecheate natural. Acestea nici nu vor mai putea zbura, oferind garanţia imposibilităţii unor împerecherii ulterioare.

A se evita secţionarea unor porţiuni îngroşate ale nervurilor aripii.

Marcatorul de mătci cu elastic

Are forma unei furculiţe cu 2 pinteni de lemn sau plastic, elasticul întins creând un spaţiu de 2 mm în vederea protejării propodeu-mului mătcii, fără a permite însă deplasarea ei. Cu ajutorul unei seringi de 1 ml fără ac, ce are niplul teşit pentru a lăsa meniscul picăturii din lateral, se face marcarea mătcii prin atingerea meniscului vopselei de torace.

Martie

În familiile puternice, unde proviziile de miere şi păstură au fost asigurate din belşug, s-a crescut până acum cel puţin o generaţie de albină tânără. Stupii se deschid cât mai puţin ştiut fiind că pentru refacerea regimului termic la un stup deschis pentru 5 minute pe timp friguros albinele consumă pentru refacere 0,5 kg miere, echilibrul restabilindu-se abia a doua zi. Până la efectuarea reviziei generale observaţiile vor fi făcute fără a deschide stupul.

Atunci când temperatura atinge +12 grade Celsius se poate face un control sumar, având grijă ca acesta să nu dureze mai mult de câteva minute, având la îndemână faguri cu miere preîncălziţi şi stropiţi cu apă mierată, scopul controlului fiind descoperirea stărilor anormale. Se va vedea dacă albinele trăiesc, dacă sunt vioaie şi dacă se văd pete de diaree, dacă mai există miere căpăcită. În cazul în care ceva pare anormal se depărtează ramele mărginaşe până la observarea puietului, fagurii fără miere fiind îndepărtaţi şi îndepărtaţi şi înlocuiţi cu alţii plini cu provizii.

După 7-8 zile de zboruri active şi la o temperatură adecvată (cel puţin 14-15 grade Celsius) se poate face revizia de fond, lucrare care este de o însemnătate capitală pentru viitoarea dezvoltare a familiilor. Cele mai bune rezultate se obţin dacă revizia este făcută sub un cort protector. Trebuie avută în vederea legea statornicită în stupărit cu privire la dezvoltarea timpurie a familiilor de albine: "orice pierdere ce ar depăşi 500-600 g albină în primăvară se va răsfrânge printr-o întârziere de cel puţin 3 săptămâni în dezvoltarea cuibului", colonia pierzând cel puţin o generaţie de puiet. În al doilea rând vin rezervele de hrană din stup, măsurile de igienă, comprimarea cuibului şi păstrarea căldurii coloniei.

Familiile alese pentru înmulţirea trântorilor selecţionaţi vor primi în cuib faguri cu celule de trântori şi vor fi stimulate periodic cu mici cantităţi de sirop şi păstură. Nu se dau faguri cu puiet de la alte familii pentru întărire, pentru a nu se schimba în vreun fel caracterele performante ale coloniei paterne.

Masa de descăpăcit

Pentru ca ramele sa aibă un sprijin mai bun, se foloseşte o masă special construită pentru sprijinul şi descăpăcirea mai eficientă a ramelor cu miere.

Masca

Este făcută dintr-un voal mătăsos negru, rar şi subţire, acoperind şi ferind faţa de înţepăturile albinelor. Poate fi adaptată la ochelari de vedere sau ochelari de ceaţă, în cazul în care se urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor vederii.

Matca

Generalităţi

Matca este aceea care asigură perpetuarea speciei, numai ea fiind în stare să dea ouă fecundate din care să ia naştere viitoarele generaţii de albine. Atunci când printr-un accident dispare, colonia se pregăteşte să-şi crească una nouă, clădind 1-2 botci "de salvare" în mijlocul cuibului. Dacă matca devine necorespunzătoare albinele pregătesc botci de "înlocuire liniştită", iar atunci când se pregătesc să roiască, construiesc "botci de roire" (numărul acestora fiind foarte mare), acestea fiind luate în creştere eşalonat (la distanţă de câteva zile între ele), pentru ca viitoarele mătci să nu eclozioneze toate deodată.

În mod obişnuit albinele au o înclinare naturală de selectivitate pentru matca lor, în raport cu o matcă străină cu care intră în contact. Această selectivitate nu se manifestă la fel în tot timpul anului (pe timpul marilor culesuri schimbarea mătcilor făcându-se cu uşurinţă).

În preajma roitului matca este mai puţin hrănită, lipsa de hrană contribuind totodată la împuţinarea substanţei de matcă şi la uşurarea acesteia în vederea zborului apropiat.

Fagurii bun de ouat

Matca nu depune ouă în fagurii nou clădiţi, decât în intervalul dintre înflorirea salcâmului şi înflorirea teiului. Excepţie fac roiurile. Mătcile preferă fagurii în care au mai fost ouă, cei mai indicaţi fiind cei de culoare maronie deschisă (cei de culoare foarte închisă fiind daţi la reformă).

Maturarea mătcilor

Matca este matură la 5 zile de la eclozionare, se împerechează de la 8 până la 12 ori, în timp de câteva zile (ziua 7-12 uneori chiar până la 21) şi începe ponta după ce au trecut 2 până la 5 zile de la ultima împerechere.

Moartea mătcii

Poate fi naturală, datorată:

• bolilor - în special nosemozei (care răpune mătci în timpul iernii sau primăvara după începerea ouatului) şi melanozei,
• bătrâneţii - matca epuizată având ovarele atrofiate şi spermatozoizi degeneraţi,
• atacului unei alte mătci - sau

accidentală, datorată:

• pierzându-se pe timpul zborului de recunoaştere sau împerechere,
• intrării într-un stup vecin,
• intervenţiei necorespunzătoare a apicultorului (deschiderea prea timpurie după împerechere),
• căderii pe pământ,
• zborului mătcii când deschidem stupul pentru control,
• ţinerea îndelungată a mătcii între degete şi imprimarea unui miros nerecunoscut de albine,
• ridicării prea bruşte a fagurelui pe care se află matca,
• cu ocazia transportului în pastoral,
• controlul prea timpuriu primăvara (înainte ca albinele să-şi fi început activitatea),
• introducerea mătcilor cumpărate în colivia de transport împreună cu albina însoţitoare etc.

De aceea, atunci când se procedează la marcarea mătcilor acestea se introduc în colivii de protecţie, până când albinele se obişnuiesc cu noul miros. În cazul în care matca şi-a luat zborul trebuie să stăm nemişcaţi cu stupul deschis până ce matca se reîntoarce. Uciderea mătcii mai poate surveni şi cu ocazia unirii a două colonii, când apicultorul trebuie să lase în stup numai una din cele 2 mătci. Tratamentele prea brutale cu medicamente, fumigaţiile, narcotizările etc. pot cauza de asemenea moartea mătcii, dacă dozele sunt exagerate sau durata tratamentului este mai mare decât cea prescrisă. Unele mătci tinere dacă sunt luate între degete pot avea reacţii neaşteptate, datorate unor turburări nervoase, ajungând să paralizeze sau să pară ca şi moarte. În astfel de situaţii nu trebuie să aruncăm matca aparent moartă ci să aşteptăm cu răbdare reanimarea ei.

Atenţie!

La deschiderea stupilor nu trebuie dat prea mult fum. Se va evita:

• deschiderea bruscă a stupilor,
• lovirea ramelor şi
• orice zgomot care ar putea speria matca şi ar face-o să fugă pe ramă, fiind ucisă chiar de albinele proprii, care, o vor considera drept o străină.

Întrucât reginele se ascund uneori pe leaţurile ramelor şi pot fi omorâte din greşeală de apicultor, scoaterea şi introducerea ramelor se va face cu grijă, perpendicular, fără a atinge pereţii stupului.

De asemenea, primăvara nu este indicat a se umbla în stupi înaintea desfacerii cu totul a ghemului, controlul de fond fiind indicat a se face după trecerea a câteva zile de zbor intens. Dacă totuşi, observăm formarea unui ghem de albine, acesta va fi aruncat într-o farfurie cu apă. Albinele, speriate de înec vor da drumul mătcii. Matca eliberată va fi introdusă într-o cuşcă şi redată familiei, după ce am aplicat un căpăcel de ceară perforat, în vederea eliberării ei. 

Creşterea mătcilor

Cresterea naturală a mătcilor

Perioada cea mai favorabilă formării roiurilor este după 15 mai.

Metoda 1

Este o metodă recomandată apicultorilor începători şi constă în alegerea celei mai bune familii din stupină, a cărei matcă să fie mai în vârstă (aceasta intrând mai curând în frigurile roitului). Condiţia esenţială este ca aceasta să nu fi manifestat 2-3 ani tendinţe de roire, altfel acestea vor fi perpetuate şi vor compromite recolta. Colonia va fi stimulată şi menţinută pe un cuib strâns, având asiguraţi din timp trântorii pentru împerechere. După declanşarea roirii botcile mature căpăcite şi protejate vor fi altoite la coloniile cu mătci bătrâne, orfanizate în prealabil.

Metoda 2

Constă în folosirea a 1-3 colonii crescătoare, recordistele stupinei, fiecare din acestea fiind ajutată de câte 4 FA (familii ajutătoare), ce vor fi stimulate împreună, imediat după zborul de curăţire, din 7 în 7 zile. Când timpul se stabilizează, coloniile crescătoare vor fi ajutate cu faguri cu puiet căpăcit, fără a întrerupe hrănirile de stimulare. Când apar botci, cu 1-2 zile înaintea căpăcirii acestora, se scoate matca coloniei recordiste şi se formează un nucleu de rezervă. După alte 5-6 zile (timp în care botcile sunt căpăcite şi devin mature) botcile pot fi folosite după necesităţi, cea mai bună folosire fiind aceea a împărţirii fagurilor cu botci şi albina însoţitoare, în cât mai multe nuclee, fiecare fagure cu botcă primind alţi faguri cu albină, puiet şi provizii de la stupii ajutători. Dacă nu dispunem de suficienţi faguri cu botci mai putem altoi din botcile în exces (cu o zi înainte de înfiinţarea nucleelor), la unificarea fagurilor nucleelor folosind apă aromatizată. Pentru evitarea depopulării nucleele vor fi duse la 3-4 km distanţă sau vor primi albină scuturată de la FA, blocând urdinişurile cu iarbă udă.

Creşterea artificială a mătcilor

Impune folosirea a 4 categorii de colonii de albine: FPM (familii de prăsilă mamă) donatoare de larve, FPT (familii de prăsilă tată) crescătoare de trântori, FS (familii starter) şi FPC (familii de prăsilă crescătoare).

a. Cu orfanizare

Când puietul ajunge pe 8-10 faguri bine umpluţi şi musca s-a înmulţit:

• căutăm matca şi facem cu ea un nucleu de rezervă, sau formăm un roi artificial: pe 1 fagure cu miere, unul cu păstură şi alţi 8 goi, stupul cu matcă fiind aşezat în locul altui stup care se mută pe un alt loc;
• pe fagurii cu ouă aduşi din familiile recordiste, amplasaţi în mijlocul cuibului (unde căldura este mai mare), din loc în loc, stricăm câte 2-3 celule;
• după 3-4 zile, marcăm fiecare botcă apărută pe aceşti faguri (4-20) şi distrugem botcile necorespunzătoare apărute pe ceilalţi faguri;
• botcile nemarcate vor fi distruse la următorul control.
• În cazul în care vom folosi botci cu larve transvazate nu vom depăşi numărul de 40-60 pe serie.
• Creşterea mătcilor, în mai multe serii, în familii îndelung orfanizate se poate face cu condiţia împrospătării periodice cu faguri cu puiet căpăcit şi faguri cu ouă. În această variantă creşterea are un randament ridicat, sunt luate în creştere un număr mare de botci, iar calitatea mătcilor nu este afectată.

b. Fără orfanizare

Este folosită mai mult în Germania, folosind stupi model Zander (asemănători multietajaţilor de la noi) sau orizontali. Colonia crescătoare se stimulează permanent cu hrană proteică astfel ca în momentul potrivit aproape să intre în stare de roire, fără să-şi fi clădit încă botci.

Prezenţa mătcii prin feromonul ei are influenţa numai asupra începerii clădirii botcilor nu şi asupra creşterii lor în continuare. Botcile vor fi aşezate într-un compartiment (separat cu gratie), între 2 rame cu puiet tânăr, matca cu restul puietului aflându-se în cealaltă parte a stupului. În compartimentul de creştere (după gratia despărţitoare de matcă),  puietul foarte tânăr va atrage în exces albinele doici. Pentru a da randament optim nu trebuie să creştem mai mult de 30 de botci - la fiecare serie de creştere.

În orizontali

Colonia crescătoare se stimulează continuu astfel încât la momentul potrivit să atingă pragul de roire. În stupul orizontal se pune o diafragmă etanşă, având la mijloc o porţiune de gratie Hanemann, formând dincolo de ea un compartiment de creştere ca şi la metoda Joe Smith. În compartimentul mic, lângă gratie se aduc 2 faguri cu puiet căpăcit, lângă ei se aşează rama port-botci (care are sub speteaza superioară o fâşie de fagure artificial, iar la 6 cm sub ea - şipci port-botci cu larve), urmată de 1 fagure cu puiet necăpăcit şi 1 fagure cu miere şi păstură (în ramă hrănitor cu jgheab). În compartimentul mare cuibul se aşează lângă gratie, urmat de fagurii cu miere. Ambele compartimente se servesc de urdinişul compartimentului mare.

Compartimentul mic (A cu matcă)

Nu este prevăzut cu urdiniş şi va avea lângă gratie 2 faguri cu puiet căpăcit, urmaţi de 2 faguri port-botci (ce au sub speteaza superioară o fâşie de fagure artificial, iar la 6 cm sub ea - şipci având pe ele botci cu larve), 1 fagure cu puiet necăpăcit (pentru a se atrage acolo un număr mai mare de doici) şi 1 fagure cu hrană (miere şi păstură) şi un hrănitor.

Compartimentul mare (B de creştere şi îmbătrânire)

Are urdiniş şi va avea cuibul (6-7 rame puiet) lângă gratie, urmat de fagurii cu miere şi hrănitor, devenind compartimentul de creştere între 10 iunie şi 19 august. Mutarea ramelor căpăcite din compartimentul A în compartimentul B poate coincide cu ridicarea botcilor "mature" gata de eclozionare pentru a fi puse în cuşti de eclozionare. Din 10 în 10 zile botcile pot fi considerate mature. După ridicarea lor mai e nevoie de 2-3 zile pentru eclozionarea mătcilor din cuşti. Timpul necesar pentru "modelarea" începuturilor de botci este de circa 1 zi. În total 14 zile pentru fiecare generaţie de mătci luate în creştere.

Aceasta perioadă poate fi scurtată mult dacă botcile imediat după căpăcire, sunt date altor familii până la maturizarea lor, eliberându-se familia de creştere pentru o nouă operaţiune. În cazul creşterilor succesive, botcile crescute, dar încă necăpăcite, se pot pune într-o ramă izolator şi aceasta se introduce într-o familie puternică cu matcă. Pentru o bună reuşită este nevoie de o strictă evidenţă a lucrărilor şi programărilor la date fixe. La terminarea creşterii, ce le două familii pot fi refăcute în vederea iernării.

În verticali

Împărţirea va fi asemănătoare. Cuibul de jos va avea matca izolată de cel de sus printr-o gratie Hanemann acoperită în mare parte cu carton în cea mai mare parte (exceptând centrul). În corpul de sus se vor ridica 2 faguri cu puiet căpăcit şi se va lăsa loc pentru 1 ramă port-botci; urmează apoi 1 fagure puiet tânăr şi 1 fagure cu miere. După 24 ore (timp în care albinele se obişnuiesc cu noua organizare), cele 2 corpuri vor fi izolate, timp de o oră, cu un separator dublu din pânză de sârmă (tip Snellgrove), operaţia fiind recomandată a se face seara. Albinele se vor simţi orfane şi după o oră vor primi cu bucurie ramele port-botci luând în creştere 10-12 larve (din cele deja pornite), fără să roiască.

La stupii verticali compartimentul B va fi situat în partea de sus. Rama cu botci va fi amplasată întotdeauna  între un fagure cu puiet tânăr şi un fagure cu păstură, acest aranjament determinând albinele tinere, care merg să se aprovizioneze cu păstură, să se oprească şi să hrănească larvele din botci.

Aranjamentul este următorul:

• miere,
• polen,
• larve de vârsta 4-5,
• larve de vârsta 1-2,
• ramă cu botci,
• polen,
• larve de vârsta 6-7,
• miere,
• hrănitor.

Din cuibul de jos, despărţit de corpul superior cu o gratie Hanemann, în parte acoperită cu carton, dar lăsând un spaţiu liber la mijloc, se ridică 2 faguri cu puiet căpăcit. Se lasă loc pentru rama port-botci după care urmează o ramă cu puiet larvar, şi fagurii cu provizii. Stupul pregătit astfel se lasă 24 ore, timp în care multe albine din cuib urcă în corpul de sus. După 24 ore izolăm cele 2 corpuri cu un separator dublu tip podişor Snellgrove, timp de 1 oră (seara) după care se introduce rama port-botci care va fi luată în creştere. După o oră se scoate separatorul dublu şi se înlocuieşte cu aceeaşi gratie Hanemann obturată şi totul intră în normal, albinele continuând să hrănească botcile.

Alte metode de creştere intensivă

Ulei de vetiver nu sunt rigide şi suportă combinaţii, fiecare apicultor adoptând în final propria sa metodă, în funcţie de:

• pregătirea sa profesională,
• dotarea materială,
• numărul de mătci necesar a fi realizat.

1. Metoda Alley

Se alege cea mai bună familie, se scot toţi fagurii cu puiet (fără albină), mai puţin 2 faguri cu puiet în eclozionare, între care se introduce "rama de creştere" cu fagurii tip Miller. Lateral, de o parte şi de alta se aşează fagurii cu hrană, polen şi miere. Fagurii rămaşi trebuie să fie acoperiţi din abundenţă cu albinele familiei. Metoda poate fi folosită şi pentru obţinerea mai multor serii de mătci, cu condiţia ca familiile donatoare, pornitoare şi crescătoare să fie asigurate în permanenţă cu faguri cu puiet la eclozionare şi cu hrană din abundentă.

Este oarecum asemănătoare cu cea descrisă mai înainte, pregătind o ramă specială prevăzută cu un fagure artificial prevăzut doar cu 2-3 sârme orizontale, ramă care este dată spre creştere unei colonii bune, în centrul cuibului, fiind retrasă după 48 ore gata clădită, după care o introducem definitiv în mijlocul cuibului coloniei donatoare ce va stimulată în acest scop. După însămânţare, se taie 1-2 fâşii de celule ce conţin larve, cuţitul trebuind să aibă o lamă fină, bine ascuţită şi să fie încălzit uşor în apă fierbinte. După încălzire, lama cuţitului va fi ştearsă cu un prosop uscat şi curat, fiind folosită la scurtarea celulelor cu 5-6 mm. După scurtare, cu capătul rotund al unui chibrit se strivesc câte 2 ouă larve vecine, lăsând neatinsă în celula ei pe cea de a treia. Partea de sus a celulelor cu larve vii se lărgeşte pentru ca albinele să poată clădi uşor botci spaţioase. După terminarea acestei lucrări, fâşia de larve se lipeşte în partea inferioară a unui fagure gol, cald, scurtat până la jumătate din înălţimea lui. În celulele goale ale fagurelui se toarnă sirop călduţ de miere pentru ca albinele doici să nu facă economie de hrană. Rama astfel pregătită se introduce în mijlocul coloniei crescătoare orfanizate de matcă şi puiet cu 2-3 ore înainte.

Preferinţa albinelor de a creşte mătci în faguri noi se datorează faptului că ele pot modela cu uşurinţă botci bune, spaţioase, cu fundul bombat şi adâncit aşa cum trebuie pentru dezvoltarea normală a larvei şi mătcii.

2. Metoda Caillas

Este o variantă simplificată a metodei lui Alley prin folosirea unui fagure artificial introdus în cea mai bună colonie, care, după creştere şi însămânţare este scurtat până la marginea elipsei de puiet şi, fără a mai tăia fâşii din el, celulele care rămân în partea de jos a fagurelui vor fi lărgite şi rărite, restul decurgând ca la metoda de mai sus.

3. Metoda Coffey (SUA)

În cazul în care avem nevoie de mai multe botci pentru înlocuirea mătcilor necorespunzătoare, după 24 de ore, scoatem ramele port-botci şi le plasăm în alte familii crescătoare puternice, neorfanizate, ştiut fiind că până la căpăcire mătcile nu vor fi deranjate de prezenţa acestora.

Există şi o metodă mai expeditivă, orfanizând temporar colonia de creştere doar cu 30 de minute înaintea primirii botcilor, colonia fiind stimulată puternic cu 4 zile înainte cu miere şi păstură. Matca va fi izolată cu puietul în corpul de jos, peste acesta aflându-se încă un corp care, la momentul orfanizării va fi mutat cu 30 cm în spatele corpului cu matcă. Fagurii cu provizii din acest corp vor fi scoşi într-o lădiţă portativă, locul lor fiind luat de fagurii cu matca şi puietul din corpul de jos. În acest fel, stupul mutat va avea matcă, puiet, miere şi albina tânără. Stupul rămas va avea toată albina zburătoare, care se întoarce la vechiul loc şi fagurii cu provizii. Până să observe noua situaţie, stupul rămas pe vechiul loc va mai fi întărit cu albina tânără scuturată de pe încă 5-6 faguri cu puiet larvar (luaţi de la alţi stupi din stupină, ale căror mătci au fost izolate). Aşezarea fagurilor în acest stup se face mai distanţat, pentru ca între faguri să încapă cât mai multă albină, lăsând loc pentru 2-3 rame port-botci cu larve transvazate care vor fi introduse în stup după 30 de minute, fiecare bară port-botci având maxim 20 de botci, colonia fiind stimulată permanent până la căpăcirea botcilor. Dacă avem nevoie de cât mai multe botci, putem folosi tot această familie pentru creştere, după 24 de ore scoţând ramele port-botci acceptate şi împărţindu-le pe la diferite familii puternice, botcile fiind crescute în corpul de sus, în prezenţa mătcilor izolate cu gratie în corpul de jos. Pentru ca larvele botcilor să fie cât mai bine îngrijite, din corpul de jos se ridică în corpul de sus câte 2 faguri cu puiet larvar, între care vom încadra rama port-botci. Coloniile gazde vor fi hrănite tot timpul cu sirop şi polen.

4. Metoda Doolittle-Pratt

Timpul indicat aplicării acestei metode este dat de stabilizarea vremii, în preajma marelui cules. Este o metodă ce foloseşte transvazarea simplă a larvelor de câteva ore. Mutaţia larvei în botcile artificiale se recomandă a se face imediat după fasonare. Înainte de a planta larvele să avem grijă să introducem în fiecare botcă o mică cantitate de lăptişor de matcă. Această operaţie va uşura desprinderea larvei de pe spatulă şi prinderea ei de fundul botcii artificiale, asigurând o amorsare sigură. Transvazarea larvelor se face cu o spatulă confecţionată din sârmă oţelită cu diametrul de 1,5 mm, lunga de 20 cm, având vârful subţire până la 0,2 mm şi îndoit într-un unghi de 100 o. Operaţia trebuie să se facă într-o cameră luminoasă, la minimum 20 oC, iar umiditatea relativă să fie destul de ridicată, pentru a nu se usca larvele. Pe măsura transvazării, botcile cu larve se aşează cu gura în jos pe o pânză flanelată umezită cu apă caldă până la completarea tuturor celor 30-60 de botci. După completare, rama se duce la stupul dinainte pregătit învelită într-un prosop pentru a se feri în timpul transportului de curenţii reci şi de soare.

Colonia crescătoare va fi pregătită din timp prin orfanizare şi distrugerea tuturor botcilor, prin întărire cu puiet căpăcit de la coloniile vecine şi prin stimulare cu sirop. Cu ajutorul unui şablon vom asigura numărul de botci artificiale necesare. Acestea se vor lipi pe mici suporturi de lemn (degetare) ce stau în suspensie într-o ramă sau fagure port-botci. Botcile artificiale se dau 2-3 ore albinelor coloniei crescătoare pentru obişnuire şi curăţare cu salivă, uşurând acceptarea lor mai uşoară după operaţia de transvazare a larvelor. Cu 4-5 zile înaintea demarării lucrării propriu-zise de creştere, orfanizăm provizoriu un nucleu, păstrând matca într-o colivie cu câteva albine. Nucleul orfan se stimulează iar albinele vor clădi botci. După 3 zile eliminăm din botci toate larvele, recoltăm lăptişorul şi-i redăm nucleului matca, lăptişorul fiind diluat şi folosit în operaţia de transvazare. Concomitent, introducem matca celei mai valoroase familii într-un izolator de matcă, unde, timp de 36 de ore ea va depune ouă într-un fagure curăţat în prealabil cu salivă de către albine. Când larvele încep să eclozioneze din ou, diluăm lăptişorul recoltat din nucleul orfanizat temporar, cu apă distilată, punând pe fundul fiecărei botci artificiale o picătură cât un bob de mei. Apoi scoatem din celulele fagurelui cu spatulă fină din sârmă de oţel larve abia eclozionate, punându-le câte una în fiecare botcă. Rama port-botci se aşează apoi în mijlocul cuibului coloniei crescătoare, orfanizate de matcă şi puiet larvar, mai înainte cu 2 ore. Albinele orfanizate vor lua în creştere botcile artificiale, hrănindu-le până la maturitate etc.

5. Metoda simplificată de transferare a larvelor

Mânuirea diverselor scule cu care aceste larve urmează să fie scoase din celule şi depuse în botcile artificiale nu este chiar simplă. Transvazarea poate fi executată însă şi fără ajutorul spatulei, cu ajutorul unui tub de plastic flexibil de aspirare cu gura (cu diametrul de 4 mm, lung de 10-15 cm), la capătul căruia se fixează, cu ajutorul unui colier confecţionat dintr-o pană de gâscă (guler, inel de 7-8 mm lungime şi 5 mm diametru), o sită fină provenită dintr-un ciorap de mătase (2 mm din lungimea colierului depăşind capătul tubului). Larvele care urmează să fie transferate se identifică cu ajutorul unei lupe, iar celulele în care se află se înseamnă printr-o mică crestătură. Se introduce după aceea tubul până în fundul acestor celule şi se suge uşor larva (astfel încât să se lipească de sită), care apoi, printr-o simplă suflare, va fi pusă în botcă artificială, peste o picătură de lăptişor diluat. Pentru ca larva să nu rămână agăţată în unghiul format între colier şi sită, este bine ca acest unghi să fie nivelat cu propolis moale, ceea ce permite dirijarea larvei aspirate spre centrul sitei. Folosind acest dispozitiv, transferarea larvelor poate fi executată chiar şi de apicultorii fără experienţă, sau de cei cu vederea mai slabă.

6. Metoda Heyrand

Metoda elveţianului Heyrand a apărut după 3 decenii de la metoda lui Doolittle-Pratt şi constă în mutaţia larvei odată cu celula ei, celulă care este lipită pe un dop de creştere. Pentru aceasta, cu câteva zile mai înaintea demarării lucrărilor de creştere, introducem în mijlocul cuibului familiei donatoare, un fagure nou clădit, din care au eclozionat cel puţin o generaţie de puiet, stropind-o cu apă îndulcită cu miere sau zahăr. După 24 de ore se controlează începerea pontei pentru a şti când să ridicăm fagurele în vederea demarării propriu-zise a lucrării. Celulele cu larve vor fi decupate cu o preducea şi vor fi lipite pe suporturi cilindrice de lemn, care au la una din extremităţi câte un triunghi de tablă fixat cu un cui mic. Celulele cu larve vor fi scurtate la jumătate cu ajutorul unei lame, apoi vor fi lărgite. Pana triunghiulară de tablă cu suportul respectiv şi celula lipită se înfige pe un fagure vechi gol, care are deasupra un hrănitor jgheab, pe fiecare faţă a unui astfel de fagure plantându-se câte 10 botci cu suporţi.

Fagurele port-botci se introduce în mijlocul cuibului coloniei crescătoare pornitoare, orfanizată total şi stimulată cu 3 zile înainte. Cu câteva ore înainte de introducerea efectivă a ramei cu botcile astfel pregătite, scoatem toate ramele cu puiet, stricăm toate botcile, le însemnăm şi le dăm stupilor vecini. Colonia pornitoare-crescătoare rămâne numai cu 2 faguri (1 cu miere şi 1 cu păstură), între aceştia introducându-se rama port-botci cu larve de câteva ore. După luarea în creştere a botcilor, ramele cu puiet introduse la stupii vecini pot fi înapoiate.

Când botcile ajung la maturitate se retrag cu suportul lor şi se folosesc în funcţie de necesităţi.

7. Metoda Joe Smith

Este metoda industrială de creştere (a fâşiilor decupate), fiecare crescător având la dispoziţie:

• 4-5 stupi bine populaţi - (fiecare stup ocupând cel puţin 2 corpuri cu albină), ce vor furniza albina tânără pe tot parcursul lucrărilor;
• 1 colonie de selecţie - producătoare de ouă cu vârstă precisă (1 stup Dadant cu 12 rame în pat cald, prevăzut cu hrănitor exterior);
• 1 colonie pornitoare - orfanizată cu 2 ore înainte (pentru fiecare colonie pornitoare având repartizate 2-3 colonii furnizoare de albină tânără, pe măsură ce albina proprie înaintează în vârstă);
• 1 colonie de creştere - prevăzută cu gratie Hanemann la urdiniş, toate aceste colonii fiind stimulate pe măsura nevoilor.
• stupi de finisare - folosiţi pentru preluarea botcilor care nu mai au loc în stupii de creştere.

Se pregătesc din timp ramele special înfundate de ouat (rame tip Smith al căror gol e completat cu o scândură groasă de 20 mm, în mijlocul căreia se taie un dreptunghi cu latura orizontală de 210 mm şi cea verticală de 130 mm), golul scândurii fiind ocupat cu un fagure artificial lipit cu ceară pe margini. În luna aprilie aceste rame se introduc lângă cuibul mai multor colonii, după clădire fiind retrase şi păstrate până la începerea lucrărilor (fiecare colonie donatoare având rezervate câte 2 rame de acest fel).

Se desfac din cuie câteva rame de stup, ale căror speteze superioare au pe faţa interioară câte un jgheab longitudinal de 3 mm (nut). În acest nut se introduce marginea unei fâşii de fagure artificial lată de 60 mm, fâşia fiind consolidată cu ceară topită. Spetezele cu fâşii se dau albinelor, alături de cuib, pentru a fi clădite, după care se retrag şi se păstrează într-un stup gol.

Organizarea coloniei donatoare şi a coloniei crescătoare.

Cu cel puţin 2 săptămâni înainte de începerea lucrărilor, colonia donatoare şi cea crescătoare trebuie să aibă cel puţin 3,5 kg albină, şi mătcile cele mai bune din stupină. Ramele stau în stup în pat cald, coloniile alimentându-se prin orificiul făcut în peretele din spate cu câte 100 g sirop bogat în proteine, oferit în hrănitorul exterior. Când dăm siropul stupul se ciocăneşte puţin, pentru ca albinele să-şi formeze un reflex condiţionat de hrănire.

Cu 3-4 zile înainte de a porni creşterea mătcilor, stupul coloniei crescătoare se împarte în 2 compartimente neegale, cu ajutorul unei diafragme etanşe prevăzute în partea de jos cu o gratie Hanemann lată de 3 cm, pin care albinele celor 2 compartimente pot să circule şi să transporte în compartimentul mare hrana din hrănitorul exterior. Compartimentul de la peretele din spate va avea un spaţiu de 3 rame, ce stau în larg, iar cel de-al doilea va avea 8 rame.

După 3-4 zile, când albinele s-au obişnuit cu cele 2 compartimente, se prinde matca coloniei cu tubul de sticlă şi se ţine provizoriu la căldura corpului într-un buzunar.  Compartimentul mic se goleşte de rame, albinele scuturându-se în spaţiul rămas liber, se mai scutură apoi albinele tinere de pe 3-4 faguri cu puiet larvar şi se introduce la mijloc 1 ramă cu puiet căpăcit cu albina însoţitoare, încadrând-o cu 2 rame bune de ouat, din cele completate cu scândură, dar cu făguraşii clădiţi mai de mult. Eliberăm apoi matca în compartimentul mic, care se acoperă cu un podişor etanş, tip PFL. Neavând alt loc disponibil, matca va umplea cu ouă ramele înfundate. Stupul se hrăneşte în continuare de 2 ori pe zi ciocănindu-l.

După 3 zile se retrage fagurele cu puiet din mijloc, îndepărtând încet albinele şi matca de pe el, acestea rămânând în continuare în acelaşi compartiment mic. Fagurele retras este înlocuit cu o spetează cu fâşie de fagure nou lată de 60 mm (clădită mai de mult). Pe spetează se scrie data introducerii acestei fâşii. După 24 de ore ridicăm speteaza cu fâşia cu ouă proaspete şi o introducem în compartimentul cel mare, în mijlocul cuibului, în locul ei introducându-se pentru ouat o altă fâşie de fagure clădit. Această operaţie se repetă în fiecare zi.

Când s-au împlinit 3 zile de la însămânţarea primei fâşii care se află acum în compartimentul mare, se trece în stupul pornitor, orfanizat cu 2 ore înainte de a începe să eclozioneze larve şi anume: într-un stup gol cu fund, podişor şi capac, se aşează în mijloc un fagure gata clădit în a cărui celulă se toarnă apă îndulcită. În dreapta şi stânga lui se lasă loc să încapă câte o ramă, iar dincolo de acest spaţiu se aşează 2 rame cu hrană (una cu miere în stânga şi alta cu polen în dreapta), spaţiile laterale fiind mărginite cu 2 diafragme. Popularea cu albină a stupului pornitor se face scoţând disponibilul de albină din stupii furnizori, care vor asigura starterului atâta tineret cât este nevoie. Astfel, dacă stupului pornitor i se dau spre pornire 50 de botci vom scutura acolo cel puţin 2 kg albină tânără. Pentru 75-100 botci trebuie să dispunem de 3,5-4 kg albină. Albinele tinere scuturate în starter stau cu urdinişul închis 2-3 ore, dar având montate 2 site de ventilaţie (una la fund, alta la capac). Pentru uşurarea înfrăţirii albinele scuturate ce provin de la 2-3 familii furnizoare, se năclăiesc cu miere în vederea înfrăţirii prin lingere reciprocă.

După trecerea celor 2 ore, se deschide stupul cu colonia donatoare, de unde ridicăm spetezele cu larve în eclozionare şi le ducem într-o cameră caldă, din fiecare fâşie făguraş, lat de 60 mm, tăind de-a lungul cel puţin 4 fâşii înguste, fiecare cuprinzând de la un capăt la celălalt un şir de celule cu larve ce eclozionează, fâşiile înguste lipindu-le cu ceară topită turnată pe şipci subţiri. Scurtăm apoi până la jumătate înălţimea celulelor (cu ajutorul unei lame încălzite), iar cu o mică spatulă eliminăm larvele din 4 în 4, şipcile aşezându-se la o distanţă de 6 cm una de alta, golul de sub spetezele ce mărginesc şipcile subţiri cu celule completându-se cu 2 fâşii de placaj. Cele 2 rame port-botci vor fi introduse în spaţiile lăsate libere în starter, de o parte şi de alta a fagurelui mijlocaş prevăzut cu sirop în celule, unde rămân 24 de ore, timp în care orfanizăm stupii crescători (de matcă şi puietul necăpăcit, fiecare colonie doică având 2 corpuri pline la refuz cu albine), după care sunt trecute în corpul de jos al familiilor crescătoare, unde vor sta până la maturizarea botcilor.

8. Metoda Jordan-Volosyevici

Este metoda dublei transvazări. Superioritatea mătcilor crescute natural se datorează faptului că pe fundul botcilor de roire, după eclozionarea mătcilor rămâne o cantitate de 3 ori mai mare de lăptişor decât în cazul botcilor artificiale crescute prin transvazare simplă. S-a constatat, de asemenea, că de multe ori, botcile crescute prin transvazare sunt luate în creştere abia după 4-6 ore de la transvazare, flămânzirea temporară fiind în detrimentul bunei dezvoltări. Aceste dezavantaje sunt eliminate prin metoda dublei transvazări. Larvele acceptate, după 24 de ore, sunt înlocuite cu altele abia eclozionate, crescute într-o familie donatoare de elită. Astfel de larve, cu alimentaţie abundentă sunt bine primite de coloniile crescătoare, fără ca botcile să mai fie încredinţate coloniilor pornitoare.

Cu toate acestea nici prin această metodă nu s-a ajuns să se obţină mătci la fel de bune cu cele crescute de coloniile ce roiesc.

Analizându-se aceste rezultate s-a constatat următoarele:

• lăptişorul dat larvelor cu destinaţia iniţială de a fi viitoare mătci are în componenţa sa mult acid pantotenic (cel mai activ aminoacid ce ajută creşterii şi dezvoltării corporale şi a ovarelor, precum şi a hormonilor sexuali);
• larvele de 24 de ore sunt hrănite cu o hrană diferită ce nu corespunde întru totul viitoarelor mătci;
• oricât de repede s-ar face transvazarea, este nevoie să treacă o perioadă de acomodare şi adaptare a larvelor la noul mediu (10 minute - 5-7 ore);
• dacă se face dubla transvazare, noua larvă găseşte în botcă un lăptişor a cărui dozare nu este corespunzătoare chimic şi calitativ vârstei şi stării de larvă viitoare matcă, adeseori albine înlocuind această hrană cu alta corespunzătoare, timp în care larva nu se alimentează corespunzător.

Termenele lucrărilor în practica dublei transvazări a larvelor trebuie să fie riguros respectate, altfel munca e în zadar:

• cu 15 zile înainte se începe lucrarea de creştere a trântorilor
• cu 4 zile înainte se compartimentează şi se orfanizează colonia crescătoare
• cu 4-6 ore înainte se introduce fagurele cu botcile artificiale (pentru a fi linse de albine)
• cu o oră înaintea introducerii larvelor se scoate rama cu larve şi rama port-botci şi se începe transvazarea propriu-zisă
• la 8-14 ore după introducerea primei serii se face verificarea acceptării larvelor şi comasarea botcilor acceptate în 1-2 rame de creştere, se înlătură larvele acceptate şi se face ce-a de-a doua transvazare a larvelor viitoarei mătci (de până în 12 ore), provenite dintr-o familie de prăsilă
• după 24 ore se verifică din nou botcile eliminându-le pe cele necorespunzătoare
• în cazul în care folosim echipamentul lui Karl Jenter verificarea se face după 3 zile de la introducerea botcilor de plastic cu larve de 5-6 ore
• după 10-11 zile (ziua a 14-a de la faza de ou), botcile corespunzătoare sunt izolate în cuşti de eclozionare sau sunt introduse în nuclee, în vederea acceptării lor
• începând cu a 13-a zi de la transvazare se verifică acceptarea mătcilor neîmperecheate
• la 30-35 de zile mătcile sunt scoase din nuclee, marcate şi valorificate în funcţie de împrejurări.

Finalizarea lucrărilor până la împerecherea mătcii

• În ziua a 14-a de la însămânţare, dopul cu botcă se introduce în colivia de eclozionare.
• În ziua a 15-a nimfa începe să înmoaie cu salivă căpăcelul botcii.
• În a 16-a zi nimfa roade căpăcelul şi eclozionează.
• În zilele 17-19 matca se hrăneşte şi se maturizează. Este indicat a nu se deranja.
• În zilele 20-21 matca face zboruri de recunoaştere. A nu se deranja.
• În zilele 22-25 matca face zboruri de împerechere (se împerechează de la 8 până la 12 ori).
• În zilele 26-27 matca începe a fi hrănită cu lăptişor de matcă în vederea începerii ovulaţiei.
• În zilele 28-31 matca depune ouă, iar după căpăcirea larvelor, se da unei noi familii de producţie, în nucleu introducându-se o nouă serie de botci căpăcite sau mătci eclozionate.

Atenţie! controlul împerecherii mătcilor este indicat a se face după orele 17.

9. Metoda Miller

 Constă în folosirea unei rame speciale pe a cărei spetează superioară sunt lipite 3-4 bucăţi de fagure artificial lungi de 15-18 cm, tăiat în formă triunghiulară cu baza fiecărui fagure triunghiular de 6-8 cm, vârful fiecărui fagure fiind orientat în josul ramei. Pentru a nu se dărâma sub greutatea albinelor când vor fi clădiţi, aceşti faguri artificiali sunt mărginiţi cu sârme întinse de sus în jos, de-a lungul laturilor triunghiului, sârme care se fixează pe aceste margini consolidând fagurii triunghiulari. Rama astfel pregătită se introduce în cel mai bun stup din prisacă, din care s-au retras majoritatea fagurilor cu puiet, dar s-au lăsat matca şi 2 faguri cu larve cu puiet căpăcit, intercalându-se între ei. Albinele vor clădi aceşti faguri numai cu celule de albine lucrătoare, lăţindu-i pe margini şi depăşind sârmele de consolidare, iar matca, din lipsă de spaţiu, îi va ocupa cu ouă până la marginea fâşiilor triunghiulare, repede clădite de albine. Pentru o şi mai bună creştere lucrarea va fi încredinţată la 2 colonii selecţionate (prima donatoare iar cea de-a II-a crescătoare), ambele stimulate din plin cu 10-15 zile înainte şi pe tot parcursul lucrărilor de creştere.

În ziua a 3-a de la depunerea ouălor în celulele fagurilor tip Miller, vom ridica matca şi tot puietul necăpăcit şi fagurii cu ouă din familia crescătoare (doică), lăsând în mijlocul cuibului un spaţiu gol în care, după 2 ore vom aduce rama Miller aflată în familia donatoare. Înainte de a introduce rama specială, cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit îi vom scurta celulele, până aproape de fundul lor, eliminând din 3 în 3 ouăle aflate în celulele de pe marginea făguraşilor, astfel încât vor fi îndeplinite toate condiţiile creşterii unor botci cât mai apropiate ca mărime de cele de roire.

10. Metoda Örösi Pall Zoltan

Pornind de la constatările lui Joe Smith care a observat şi a scris încă din 1926, că albinele care vor să-şi construiască botci de roire, cu puţin înainte de apariţia larvelor viitoare regine, pun în jurul celor câtorva ouă o picătură de lăptişor, fără ca acesta să aibă contact cu oul şi că albinele au predilecţie să crească botci mari pe fagurii noi, a căror ceară este mai uşor de modelat, a tras concluzia că trebuie să găsească o metodă în care creşterea să pornească încă din faza de ou. Cu atât mai mult cu cât s-a observat că mătcile crescute din larve mai mari de o jumătate de zi de la ecloziune au o valoare cu atât mai scăzută cu cât larva luată în îngrijire va fi mai mare ca vârstă.

Pentru obţinere ouălor de vârstă precisă este utilizată mai întâi metoda Joe Smith.

Pentru a obţine lăptişor cât mai proaspăt necesar ouălor gata de ecloziune, creşterea mătcilor va fi începută cu cel mult o zi înainte, botcile fiind încredinţate unei colonii pornitoare. După 24 de ore de la acceptare, larvele sunt eliminate din botci (cu ajutorul unei pensete fine şi cu multă atenţie pentru ca lăptişorul pe care stau să nu se întindă în botcă mai mult decât locul ocupat până atunci) aşezând în locul lor rondelele cu ou decupate din colonia donatoare cu ajutorul unui dispozitiv denumit preducea. Rondelele vor fi apoi transvazate cu ajutorul unui ac înfipt în marginea rondelei, aceasta fiind aşezată pe patul de lăptişor. De îndată ce rondela a luat contact cu lăptişorul se lipeşte pe el şi rămâne pe loc. Rondelele având un diametru de 3 mm, aproape că acoperă lăptişorul de pe fundul botcii, rămânând totuşi o margine ce o înconjoară. Lăptişorul, fie va fi îndepărtat de albine (existând riscul deplasării şi căderii rondelei, fapt ce va compromite creşterea botcii), fie va fi depus în jurul oului ca în jurul unei insule (acoperind rondelele cu un strat subţire de lăptişor). Astfel, lăptişorul vechi rămâne pe loc, iar rondelele se încrustează între stratul vechi şi cel nou de lăptişor depus de albine.

Pentru luarea în creştere a ouălor transvazate cu foarte puţin timp înainte de a vira spre larvă de o zi se folosesc starteri sau familii crescătoare orfanizate pentru câteva ore. Crescătorul de mătci trebuie să lucreze cu o mare precizie, astfel ca transplantarea oului cu rondelă să nu se facă cu multe ore înainte de eclozionarea larvei din ou, căci atunci şi lăptişorul depus în jurul oului se învecheşte. Autorul a obţinut rezultate bune folosind fie o colonie crescătoare orfanizată, fie una în care matca este prezentă dar izolată într-un mic compartiment cu 3 faguri ca la metoda Joe Smith (1 cu miere şi 2 goi). Când se face mutaţia oului în locul larvelor, nu mai este nevoie de ridicarea mătcii, albinele fiind obişnuite cu situaţia.

Rezultatele obţinute cu această metodă întrec toate metodele de creştere. Mătcile obţinute sunt de foarte bună calitate dar metoda cere o foarte bună pregătire profesională iar procentul de mătci crescute este mai mic decât la alte metode. Simplificarea acestei metode se face prin forţarea albinelor să ia în creştere ouăle în pragul eclozionării larvelor.

11. Metoda poloneză

1. Colonia crescătoare de trântori va primi în mijlocul cuibului, încă din primele zile ale primăverii, un fagure gol, gata clădit cu celule de trântori, din care au eclozionat 2-3 generaţii, care va fi stropit cu sirop diluat şi călduţ. Este bine ca fagurele să fie introdus mai dinainte la marginea cuibului, pentru ca să fie încălzit şi să prindă mirosul coloniei. Albinele se vor grăbi să cureţe celulele iar matca le va însămânţa. Fagurele va fi verificat începând de a 2-a zi, şi pentru aceasta va fi lăsat un spaţiu mai larg pentru uşurarea manevrării şi pentru ca matca şi albinele vecine să nu se neliniştească.
2. Colonia donatoare va primi, la timpul oportun, un fagure gol gata clădit, în care cu un an înainte, spre sfârşitul verii, albinele au crescut 1-2 generaţii puiet (având grijă ca acesta să nu aibă miros străin). Fagurele să fie cald, fie a stat în acelaşi cuib (dincolo de cel cu păstură, lângă diafragmă, albinele curăţindu-l parţial), fie că a fost ţinut în casă, lângă sobă 2-3 zile. După însămânţare, acesta va fi scos şi pregătit pentru a fi plasat în colonia crescătoare. Înainte de a fi introdus în mijlocul cuibului coloniei donatoare fagurele se stropeşte cu puţină apă. Începând cu a 2-a zi fagurele va fi verificat pentru a şti cu precizie vârsta ouălor. Pentru uşurarea acestei operaţii pentru acest fagure se lasă un interval puţin mai mare pentru a putea fi scos cu uşurinţă, fără a deranja prea mult cuibul, pe spaţiul în excedent adunându-se cât mai multă albină tânără.
3. Colonia crescătoare mamă, cu 2 ore înainte de primirea fagurelui cu larve, va fi orfanizată de matcă şi de tot puietul necăpăcit, lăsând în centrul cuibului un spaţiu pentru primirea fagurelui anume pregătit şi va fi puternic stimulată. Puţin înainte de trecerea celor 2 ore de la orfanizarea coloniei crescătoare, fagurele din care au început să eclozioneze primele larve din ouă se duce într-o cameră caldă, înfăşurat într-un prosop (ca să nu răcim larvele). În camera încălzită vom tăia de-a lungul fagurelui 2 ferestre orizontale late de 5 cm, aproape pe toată lungimea fagurelui, cea de-a 2-a fereastră fiind situată la 8 cm sub prima. Celulele cu larve situate în partea de sus a fiecărei ferestre se scurtează la jumătate din înălţimea lor, numai pe una din feţele fagurelui. Cu ajutorul unui beţişor de chibrit vom distruge câte 4 larve în şir, lăsând-o intactă pe cea de-a 5-a (exceptând situaţia în care avem nevoie de mai multe botci, când vom distruge larvele din 3 în 3), care va fi lărgită cu un lărgitor de celule pentru a înlesni albinelor clăditul botcilor. Fagurele astfel pregătit va fi dat apoi coloniei crescătoare, unde, doicile orfanizate vor revărsa asupra celulelor pregătite de noi lăptişorul de matcă secretat din abundenţă şi vor clădi botcile ce vor sta suspendate în golurile dintre ferestre anume tăiate de noi. Colonia crescătoare va fi zilnic stimulată până la căpăcirea celor 30-40 de botci. Cu cât mătcile vor fi în număr mai mic cu atât vor fi de o calitate mai bună.

12. Metoda Romanescu

Are avantajul rapidităţii dar are dezavantajul greutăţii clăditului şi însămânţatului ramei speciale, precum şi a faptului că nu se pot creşte mătci direct din ouă, pentru practicarea ei având nevoie de unelte speciale, destul de complicate. Se fixează un fagure artificial pe suprafaţa unei plăci de lemn formate din cuburi îmbinate, care pot fi apoi dezmembrate. Placa cu fagurele pe ea, după ce a fost clădit bine, se introduce în mijlocul cuibului cu matcă pentru a fi însămânţat. După ecloziunea larvelor din ouă, suprafaţa fagurelui este aranjată astfel încât pentru fiecare cub să rămână o celulă cu larvă. Placa cu micile cuburi se întoarce astfel încât celulele să vină cu faţa în jos şi se introduce deasupra cuibului familiei crescătoare.

Metoda detaliată

Este descrisă în lucrarea intitulată "Sistematizarea creşterii reproducătorilor de albine", N. Romanescu, Bucureşti, 1948.

13. Metoda Quin breeding system

Este o metodă asemănătoare cu metoda Heyrand, dar e mult simplificată prin folosirea echipamentului lui Karl Jenter de creştere a mătcilor în celule de plastic (vezi şi România apicolă, nr 12 din 2002, pag 13-14 sau reperele 112750 Queen Breeding System, 112752 Sockets, 112753 Cell-Cup Holder, 112300 Cell-Cups şi 112770 Cassette Corpularva ce pot fi accesate la adresa http://www.swienty.com/engelsk/queen-breedingnc.htm, fereastra PDF-Documents, legătura Catalog English, Queenbreeding equipment). Această metodă permite creşterea directă a mătcilor din ouă sau larve de câteva ore. Avantajele esenţiale constau în siguranţa şi viteza manipulării botcilor de plastic, oferirea condiţiilor de creştere ideale etc. Şi în cazul acestei metode este necesar a se ţine cont de o programare strictă a lucrărilor şi de finalizarea lor.

Măcrişul

Se cultivă în grădini pentru frunzele sale acrişoare care împreună cu spanacul sunt folosite în scop alimentar. Frunzele măcrişului conţin acid oxalic şi acid tartric şi sunt recomandate în neutralizarea efectelor nocive provocate de consumul mierii de mană de către albine pe perioada de iarnă. În acest scop frunzele se culeg pe timpul verii şi sunt puse la păstrare în saci de hârtie la loc uscat pentru a se folosi în ianuarie (2 kg frunze la 10 litri apă) împreună cu un volum egal de miere administrată în sirop cald, pentru a combate diareea.

Maturatorul

Este un vas din tablă groasă cositorită, aluminiu, sau oţel inoxidabil, cu o capacitate de 200-300 kg miere în care se pune mierea după extracţie, la o temperatură a camerei de peste 25 grade Celsius pentru a se decanta şi a elimina din masa ei procentul de apă care i-ar putea strica calităţile dacă nu s-ar evapora. Partea superioară a maturatorului trebuie să fie cât mai largă pentru a uşura evacuarea mierii. În cazul în care mierea nu apucă să cristalizeze evacuarea se poate face şi cu ajutorul unui robinet cu gura largă situat în partea de jos a maturatorului. Maturatoarele din tablă de fier zincată sunt oxidabile, mierea închizându-se la culoare şi căpătând gust de cocleală. La nevoie, maturatorul poate fi vopsit în interior cu vopsea duco sau alt lac, de preferat din cele provenite din materiale plastice, care formează pe pereţi un strat izolator.

Medicamente

Atenţie!

Utilizarea medicamentelor trebuie făcută cu multă precauţie astfel încât să nu lase reziduuri care să deprecieze mierea. În caz contrar mierea nu va mai putea fi comercializată. Ca regulă generală, orice medicament ce conţine antibiotice lasă reziduuri şi, în timp, aceestea pot fi egale sau inferioare limitei maxime de reziduuri (LMR) acceptate.

Pentru informaţii suplimentare, cunoscătorii de limbă franceză pot accesa site-ul renumitului doctor Donadieu, site ce poate fi găsit la următoarea adresă: http://www.01sante.com/version-1/donadieu.htm pentru o bună vizualizare având nevoie si de un program shockwave pe care trebuie să-l instalaţi.

Apistanul

Apistanul este o panglică de polietilenă impregnata cu fluvalinat "substanţa activă prezentă în klartan". Aşezată între fagurii stupului timp de 8 săptămâni, ea difuzează lent şi regulat substanţa activă. Paraziţii sunt ucişi pe măsură ce ies din celulele compartimentului unde se află larvele şi colonia este debarasata de oaspeţii nedoriţi ai stupului pe timp de 1 an. Această tehnică suprimă intervenţiile plicticoase cu pulverizatorul a căror eficacitate se limitează doar la momentul aplicării. În schimb preţul aplicării produsului este destul de mare: 30 franci anual pentru fiecare colonie.

Deşi e remarcabil de eficace, lupta chimică prelungită prezintă un inconvenient major în caz de utilizare prelungită existând riscul apariţiei unei specii de acarieni adaptaţi, rezistenţi la substanţe toxice. Acest risc este inexistent în cazul folosirii unor substanţe odorante care să-i poată atrage pe acarienii din stupi.

Antimicotice

Codratinul

Este Micocidin concentrat de 40 de ori.

Micocidinul

Se administrează pentru combaterea puietului văros prin administrarea prin pudrare peste albine a câte 80-100 g, în total 4-5 tratamente, primele 2 la interval de 3-4 zile, ultimele la 5-7 zile.

Are 3 forme de administrare:

• pudră,
• soluţie prin aspersare şi
• sirop.

Soluţia prin aspersare este tratamentul de şoc al puietului văros, care se face economic, prin solubilizare în apă, fără a fi nevoie de cantităţi mari de zahăr sau miere. Sunt suficiente 20 de grame la litru sirop. Unei familii de albine îi este necesară 1 kg de Micocidin pentru tratamentul complet, aşa cum este specificat în prospect. Dacă în unele familii apar concomitent semne de ascosferoză şi de locă tratamentul se poate face cu Micocidin la care se adaugă 2,5 g teramicină (omogenizată la 1 kg Micocidin).

Locamicinul

Este folosit pentru pudrare peste larve şi albine, în doze de 80-100 g de 3 ori la interval de 3 zile şi apoi de 2 ori la 5-7 zile. Are în componenţă zahăr pudră şi teramicină (oxitetraciclină).

Oxitetraciclina

Se administrează în sirop, în concentraţie de 0,75 g la litru, în 4-5 reprize a câte 250-500 ml sirop, în funcţie de puterea familiei de albine, primele două administrări la interval de 4 zile, ultimele la 5-7 zile. În cazul apariţiei semnelor de loca americană sau europeană se administrează concomitent şi pudrări cu locamicin, câte 80-100 g pentru 1 familie de albine.

Protofilul

Cantitatea de Protofil (sau a înlocuitorilor acestuia) ce se administrează unei familii de albine este de 50-80 ml, în funcţie de mărime, administrarea făcându-se în siropul de completare sau în hrănirile târzii de stimulare. Protofilul se va administra numai familiilor ce au suferit de nosemoză, ascosferoză, maladii virotice sau intoxicaţii.

Melisa

Este o floare meliferă (150 kg nectar la ha), numită şi roiniţă, floarea stupilor, izma stupilor, mătăciune, având un miros asemănător cu cel de lămâie. Are multiple întrebuinţări în stupină, datorită mirosului ei plăcut fiind folosită la frecarea pereţilor roiniţei, la unificarea mirosurilor coloniilor înainte de unificare, la tratarea diareei, la îndepărtarea fluturilor de găselniţă, la ferirea de înţepături. Esenţa de melisă se prepară umplând, până la refuz, o sticlă cu frunze de melisă, după care se toarnă alcool de 96o şi se lasă la macerat 2 săptămâni, storcând conţinutul sticlei cu o presă puternică.

Meloscopul

Este un aparat cu care se stabilesc nuanţele culorii mierii ce urmează să fie comercializată.

Menta acaricid

Ramurile mentei sălbatice, tăiate cât mai aproape de sol, în perioada de înflorire, se aşează între rame şi podişor. Planta se poate folosi şi uscată la umbră în prealabil, în sezonul de iarnă, după cum urmează: ramurile uscate, stropite cu puţina apă se păstrează în pungi de plastic, până când devin mai moi şi se introduc între rame şi podişor. Datorita substanţelor volatile, acarienii ieşiţi din celule pier. Datorită uniformizării mirosurilor trebuie să fim atenţi să nu declanşăm furtişagul în stupină.

Microbii

Din nefericire, puterea de rezistenţă a microbilor şi bacteriilor e foarte mare şi înmulţirea lor este neînchipuită. În 36 de ore, un singur bacil a locei ajunge la 16.500.000 de indivizi, iar când se transformă în spori, aceştia rezistă timp îndelungat, suportând geruri sau temperaturi foarte ridicate (120 grade Celsius) etc.

Micozele

Sunt boli infecto-contagioase ale albinelor, datorate unor ciuperci de genul levurilor, foarte numeroase în natură, ce se prezintă ca mucegaiuri. Aceste vegetale saprofite trăiesc parazitar şi se hrănesc din descompunerea organică a corpurilor parazitate sau moarte, ori chiar cu hrana proteică a albinelor (polenul şi păstura din faguri).

Elementele favorabile dezvoltării lor sunt:

• o temperatură potrivită în limite foarte elastice (de la 18 grade Celsius - la 37 grade Celsius);
• o umiditate mai ridicată în stup.

Micozele sunt mai puţin periculoase ca celelalte boli molipsitoare ale albinelor, gen nosemoza sau loca, şi uneori dispar fără nici un fel de tratament. Este bine să luăm măsuri preventive (punerea pe fundul stupilor, primăvara, a câtorva bulgăraşi de var nestins sau presărarea de praf de pucioasă, menţinerea cuiburilor strânse, aerisire corespunzătoare etc.) pentru eliminarea acestei boli boiereşti din stupină.

Micronucleul

Micronucleele au fagurii cât 1/6 dintr-o ramă mare, uneori mai mici - reuşita lor constând în faptul că, la organizare, indiferent de mărime, puterea coloniei se cere să fie proporţională cu spaţiul avut la dispoziţie, având asigurată hrana corespunzătoare în depozitul alăturat sau în tuburi exterioare cu miere.

Ca micronuclee pot fi folosite coliviile de iernare în afara ghemului tip SCAS a căror capacitate este de 60-70 albine (3 linguri de supă), popularea făcându-se numai cu albine tinere. Albinele tinere sunt asigurate prin perierea fagurilor cu puiet necăpăcit într-o lădiţă cu urdinişul deschis, după 2 ore albinele rămase fiind puţin udate şi distribuite în micronuclee. În cazul în care vom folosi botci, ele se dau înainte de popularea micronucleelor, fixându-le în marginea făguraşului cu ajutorul unei agrafe. După populare, micronucleele se ţin orfanizate 15-20 minute, după care, deschizând oblonaşul coliviei şi folosind tubuleţul de sticlă, vom sufla pe partea opusă până ce matca va intra în colivia micronucleului.

Avantaje:

• mătcile sunt acceptate foarte uşor;
• controlul împerecherii şi retragerea mătcii se fac foarte repede;
• cer foarte puţin spaţiu pentru amplasare;
• oferă siguranţă la identificare de către mătci (aşezaţi rar şi la nivele diferite);
• materialul biologic redus contribuie la scăderea preţului de cost al mătcilor.

Dezavantaje:

• nu pot fi folosite pe timp rece;
• necesită o supraveghere continuă pentru ajutor şi hrănire;
• deseori albinele şi matca - în timpul şi după împerechere - părăsesc micronucleele;
• nu pot fi folosite pentru stabilirea calităţii unei mătci (micul nucleu neavând spaţiu suficient pentru dezvoltare normală).

Moartea puietului

Hrănirea stimulentă, în ciuda faptului că este unul din mijloacele de dezvoltare a cuibului (mai ales toamna), prezintă totuşi o serie de neajunsuri, ce vor fi cu atât mai mari, cu cât timpul va fi mai neprielnic. Astfel, dacă puietul se extinde pe o mare suprafaţă (mai ales primăvara) şi, pe neaşteptate, vine un timp rece, o mare parte din puiet rămâne fără acoperire, murind din cauza frigului. Puietul mort este generator de boală, aducând multe pierderi. De aceea, hrănirile stimulente primăvara timpuriu şi toamna târziu nu sunt indicate, iar puietul eclozionat în octombrie, în cea mai parte nu este viabil (albinele tinere neavând timp să-şi facă corpul gras sau zborul necesar de curăţire).

O temperatură scăzută (sub 35 grade Celsius) duce la răcirea şi moartea puietului şi este unul din factorii favorizanţi ai apariţiei puietului văros şi chiar ai locei. Subalimentarea proteică a puietului, pe de o parte, sau infestarea puternică cu varroa, pe de altă parte, sunt de asemenea factori favorizanţi ce duc la moartea puietului şi la apariţia bolilor în stupină.

Muştarul

Cunoscut sub numele de muştar alb, galben, brun, rapiţă albă, muştarul este o plantă oleaginoasă poleno-meliferă care se aseamănă cu muştarul de câmp, care creşte natural prin toate culturile. Înfloreşte înaintea salcâmului sau coincide cu acesta, producţia de miere la ha fiind de 40-150, producţia maximă fiind condiţionată de vremea călduroasă şi umedă. Mierea cristalizează foarte repede, are o aromă plăcută şi un gust uşor înţepător.