Text

Întreținerea și exploatarea albinelor

 

 

Creșterea mătcilor

Cu cât se folosesc mătci mai bune, cu atât profiturile sunt mai mari, sarcina apicultorului fiind aceea de a-și procura mătci de calitate, prin cumpărare sau producere în stupina proprie, un rol important avându-l:

  • nu numai materialul din care au fost produse ci și
  • modul în care au fost crescute.

Nu vom obține niciodată mătci de bună calitate dacă:

  • provin din familii slabe sau
  • sunt crescute în familii slabe

Mătcile sunt crescute în botci naturale (atunci când omul nu intervine) sau în botci artificiale (prin metoda transvazării, dublei transvazări ori în botci de plastic prin asamblarea fundurilor de celulă cu larve de câteva ore).


Calea naturală

Dezavantaje:

  • mătcile nu se pot obține după un plan dinainte stabilit, adeseori obținându-se mătci de la familii cu însușiri necorespunzătoare;
  • prin folosirea mătcilor din familiile care roiesc se înmulțesc familiile care au evidențiat puternic instinctul roirii;
  • în multe cazuri (orfanizare, familii nerecordiste etc.), calitatea mătcilor este necorespunzătoare și nu au asigurate cele mai bune condiții de îngrijire.

Din familiile roitoare

Acest mijloc de obținere a mătcilor dă rezultate foarte bune cu condiția ca familia respectivă să fie recordistă.

Botcile de roire duc la obținerea unor mătci de foarte bună calitate, singurul dezavantaj fiind acela că perpetuează însușirea de a roi la descendență, dar, contribuie la ridicarea valorii acestora. Botcile de roire sunt de 2 ori mai lungi decât cele crescute pe dispozitivele artificiale mobile iar cantitatea de lăptișor rămasă după eclozionare în acestea este de 2 ori mai mare decât cea rămasă în botcile crescute prin transvazare.

O metodă recomandată apicultorilor începători este forțarea roirii. Familiile care urmează să producă mătcile se hrănesc stimulent și sunt împuternicite periodic cu faguri cu puiet căpăcit, primăvara timpuriu, cuibul ținându-se strâmtorat. Pe măsură ce botcile sunt căpăcite se detașează de pe faguri și se folosesc în stupină.

Din familiile anecbalice recordiste prin schimbare liniștită

Mătcile provenite prin SL (schimbare liniștită) sunt cele mai bune, cu condiția să fie provenite din familii recordiste. În cazul în care o familie își schimbă liniștit matca (de obicei în luna iunie), în lipsa unui cules, se recomandă stimularea cu sirop sau miere. După căpăcire, cu botcile căpăcite se fac cât mai multe nuclee de împerechere. Crescând mătci de schimbare liniștită se face atât selecția în masă, cât și selecția individuală, dacă urmărim an de an calitatea mătcilor.

Din familiile rămase orfane

Botcile de salvare sunt crescute în situații limită, albinele luând în creștere ceea ce au la îndemână, adică larve de vârsta mai mare, fapt care duce, de cele mai multe ori la obținerea unor mătci de proastă calitate. Mătcile obținute din asemenea familii sunt, în general, necorespunzătoare întrucât, de cele mai multe ori, albinele clădesc botci și din larve mai puțin tinere. Metoda dă rezultate mai bune dacă primele botci căpăcite se distrug și se lasă cele mai frumoase (eventual se adaugă un fagure cu ouă dintr-o familie recordistă, distrugând toate botcile găsite pe celelalte rame).

 


Calea artificială

Metode

Metoda Liviu Pădurean

Cu circa 35 de zile înainte de a avea nevoie de botci mature dăm fiecărei familii din care intenționam a crește mătci, câte 2 rame cu puiet căpăcit, fără albine, luând câte o ramă de la două familii bune. Tot acum se începe hrănirea cu sirop în care adăugăm polen proaspăt 10-15% recoltat în ziua precedenta de la altă familie, căci la familia crescătoare nu așezam colectoare de polen. Dacă stupii nu pot fi vizitați zilnic, așezam sub podișor o turta făcută cu 20 % polen, pe care o completam cu miere și zahăr pudră până la epuizare (până ce turta capătă consistența unui aluat nelipicios)

La circa 23-26 de zile înainte de a avea nevoie de botci, procedăm la ridicarea tuturor ramelor în care majoritatea puietului este necăpăcit sau sunt însămânțate cu ouă și le plasăm în alte familii, marcându-le cu o pioneză pentru a le recunoaște în vederea înapoierii, aducând în locul lor o ramă cu puiet căpăcit și o ramă goală stropită cu sirop pentru însămânțare.

După 4 zile repetam operația, înlocuind rama proaspăt însămânțată cu o alta goală însoțită de o ramă cu puiet căpăcit. Hrănim în continuare, în felul arătat și după alte 4 zile, repetăm operația. După alte 4 zile, când deschidem stupul, botcile au deja larve de 2-4 zile.

Deci, socotind 12 zile de când am dat 2 faguri cu puiet căpăcit, + 12 zile până când observam botcile cu larve de 2-4 zile, + 10 zile până la eclozionare = 34 zile. Mătcile crescute în familiile care nu au reacționat decât la patrulea interval de 4 zile vor ecloziona în circa 36 de zile de la pornirea creșterii.

Recoltam botcile la 3-4 zile încă necăpăcite și le dăm altor familii doici spre finalizare. Cu acest procedeu putem recolta la fiecare 8 zile câte 4-8 botci, în medie 5-6.

Înainte de căpăcirea primei botci matca este scoasă din stup împreună cu fagurele pe care se află, făcând un nucleu de rezervă alături, ajutat cu albină tânără și faguri din alți stupi.

Botcile sunt scoase la fiecare 12 zile, fiind puse direct în colivie cu 5-6 albine însoțitoare, cu o picătură de șerbet și plasate într-o familie păstrătoare. După 2-3 zile se pot întrebuința fie ca botci, fie ca tinere mătci proaspăt eclozionate. Aceste mătci se împerechează mai repede cu 3-4 zile, dezvoltând familii foarte puternice și fiind foarte longevive.

În varianta în care nu avem nevoie de multe mătci, putem lasă botcile în familia crescătoare, până la 1-2 zile înainte de eclozionare, când, cu câte o ramă cu puiet căpăcit și o botcă existentă sau altoită, putem forma 5-6 nuclee pentru fiecare familie crescătoare, formate prin stolonare de la alte familii. Familia crescătoare (cu matca vârstnică care a fost reținută provizoriu într-un nucleu de rezervă) rămâne cu restul puietului, a rezervelor, a albinelor de pe acestea și cu toată albina zburătoare, completându-i-se fagurii lipsă cu rame cu faguri artificiali. Prin metodele descrise mai sus - care nu trebuie aplicate rigid - putem produce mătci în serii continue, timp de 2-3 luni. Metoda este foarte maleabilă. Când creșterea e începută mai târziu, nu mai e nevoie de întărire și operațiunile încep direct cu faza eliminării puietului larvar. Nici respectarea termenului de 4 zile nu e obligatorie, ramele putându-se ridica și din 3 în 3 zile sau, când matca nu și-a depus ouăle în ramele depuse de noi ci în cele din care a eclozionat puietul, ne acomodăm situației.


 

Utilaje și materiale


Probleme de creștere a mătcilor

Familiile de carne (se dezvoltă rapid, au puiet mult dar, sunt neproductive, uneori nu sunt în stare nici să-și asigure proviziile de iernare). Mătcile acestor familii trebuiesc schimbate cât mai repede cu mătci tinere, îndeosebi de schimbare liniștită, întrucât, pe parcurs, familiile bune pot suferi o influență negativă datorită împerecherii mătcilor cu trântori neproductivi proveniți din coloniile de carne. În caz contrar, vom contribui la degenerarea albinei.

Pierderile de mătci datorate diferitelor cauze:

  • aplicării unor metode neadecvate de introducere;
  • rătăcirii tinerelor mătci ieșite la împerechere;
  • devorării mătcilor de către anumite păsări;
  • umplerea incompletă a spermatecii (de obicei fiind nevoie de mai multe zboruri de împerechere)  ; sunt situații în care mătcile tinere, incomplet împerecheate, ouă câtva timp dar, albinele construiesc în continuare botci, din care eclozionează alte mătci și se fac alte zboruri de împerechere, până la remedierea situației.

Creșterea trântorilor

În familiile de prăsilă alese din timp, la începutul lui aprilie, se introduce câte 1 fagure cu celule de trântori, coloniile stimulându-se din belșug cu hrană energetico-proteică.

Pot fi folosite familii:

  1. producătoare de trântori și
  2. crescătoare de trântori (familii doici).

Creșterea dirijată în FPT

Pentru a fi cât mai siguri că împerecherea se va face cu trântorii doriți:

  1. este bine ca declanșarea creșterii reproducătorilor să se facă cât mai timpuriu (cu 14-15 zile mai înainte față de creșterile normale), în așa fel încât maturizarea acestora să se facă înaintea celorlalți trântori din stupina proprie;
  2. un alt mijloc este împerecherea controlată prin înființarea unor puncte izolate de împerechere testate (prin amplasarea în acele zone a două nuclee cu mătci neîmperecheate, fără trântori; dacă după 15 zile mătcile acestora nu au început ouatul sau au depus puiet de trântori, înseamnă ca zona este curată și se poate amplasa  în aceste locuri un punct de împerechere controlată).

 

Tehnica îngrădirii creșterii trântorilor necorespunzători

  1. fagurii cu celule de trântori sunt înlocuiți cu faguri artificiali;
  2. la urdiniș se introduc gratii - pentru a împiedica ieșirea eventualilor trântori rămași;
  3. celulele cu puiet de trântor se distrug ori de câte ori sunt depistate pe ramele cu puiet normal.


Creșterea în extrasezon

În mod normal, trântorii dispar înainte de încheierea sezonului de creștere a mătcilor. În acest caz, se recomandă folosirea familiilor bezmetice (cu albine ouătoare), a coloniilor cu mătci trântorițe, și a coloniilor cu matcă neîmperecheată.

Avantaje creșterii trântorilor în extrasezon

Folosirea trântorilor din colonii foste recordiste, cu matcă trântoriță sau din colonii bezmetice, prezintă următoarele avantaje:

  1. asigură un mare număr de mătci împerecheate, dând posibilitatea creșterii mătcilor până toamna târziu;
  2. elimină apariția mătcilor insuficient împerecheate, urmare a deficitului de trântori;
  3. asigură presiunea de selecție și pe linie paternă, prin creșterea trântorilor de origine cunoscută.

Trebuie ținut totuși cont că dacă pentru împerecherea unei mătci cu trântori dintr-o familie normală necesarul de trântori este de 10, atunci când sunt utilizați numai trântorii dintr-o colonie bezmetică, trebuie luați în calcul 15-20 trântori pentru o matcă.


 

Starea activă se realizează prin:

  • introducerea periodică la 7 zile a 1-2 rame cu puiet căpăcit de albină lucrătoare în eclozionare;
  • înlocuirea fagurilor buni de ouat, din familiile crescătoare, altele decât cele donatoare, cu faguri cu puiet de trântor (aflat în ziua a 4-a de la depunerea ouălor, pentru a se evita eliminarea acestora de către albinele doici ale coloniei crescătoare).

Întreținerea diferențiată

Pe zone caracteristice

Zona câmpiei Dunării și Dobrogea

În această zonă zborurile de curățire au loc de obicei între 10-20 martie, schimbarea albinelor vârstnice începe în timpul iernii și se încheie în a două decadă a lunii aprilie. Dezvoltarea maximă înregistrându-se în a două decada a lunii iunie, după această perioadă urmând o scădere a activității de ouat a mătcilor, fapt care face ca familiile să intre slăbite în iarnă. Pentru dezvoltarea rapidă a coloniilor de albine se iau toate masurile de împuternicire, pe lângă stimulări folosindu-se mai ales unirile de toamnă, FAV și FAP. Spre sfârșitul culesului de la salcâm se cresc mătci și se formează nuclee de împerechere. La încheierea culesurilor se urmărește prevenirea slăbirii prin hrăniri stimulente sau de completare până la sfârșitul lunii august.

În localitățile din lunca inundabilă și Delta Dunării, măsurile de completare sau stimulare se aplică numai dacă culesul este compromis. În perioada 1-20 octombrie, pe măsura încetării creșterii de puiet, se fac tratamentele împotriva paraziților varroa, FAV se unifică cu FAB, păstrându-se numai mătcile tinere și cele recordiste.

Zona podișului Moldovei

Dezvoltarea familiilor în aceasta zonă este mai întârziată, zborurile de curățire efectuându-se între 20 martie și 10 aprilie, familiile de albine ajungând la dezvoltarea maximă în a treia decadă a lunii iunie înaintea culesului principal de la tei sau floarea soarelui. În cazul în care perioada de roire precede aceste culesuri, influențează nefast valorificarea culesurilor de nectar. La familiile puternice se recomandă formarea FAT la sfârșitul lunii mai, iar la încetarea creșterii de puiet (1-10 octombrie), FAV se unifică cu FAB.

Zona câmpiei de vest

Albinele executa zboruri de curățire între 1-10 martie, dezvoltându-se timpuriu înlocuirea albinelor de iernare efectuându-se la jumătatea lui aprilie, perioada de pregătire până la cules fiind de aproximativ 90 de zile, fapt ce trebuie avut în vedere pentru a preveni roitul. Pentru regiunea de nord a zonei, unde există posibilitatea valorificării culesului de salcâm se recomandă lucrările descrise pentru câmpia Dunării folosind procedeele de întreținere individuală a familiilor. Un mijloc important de prevenire a roitului îl constituie practicarea stupăritului pastoral la masivele de salcâm și în regiunea forestieră.

Zona podișului Transilvanei

Zborul de curățire se face la jumătatea lui martie, înaintea culesului principal apărând pericolul roirii. Aceasta se preîntâmpină prin formarea roilor stoloni. În familiile care iernează se opresc numai mătci tinere, întreținerea familiilor de albine făcându-se după modelul celor din Podișul Moldovei. Se practică de asemenea pastoralul la masivele de zmeură, zburătoare și coniferele din zona forestieră.

Zona Munților Carpați și Apuseni

Dezvoltarea coloniilor este întârziată, zborurile de curățire au loc în ultima decadă a lunii martie, familiile de albine ajung la o dezvoltare maximă în luna iunie, datorită existenței culesurilor permanente de slabă intensitate, întreținerea făcându-se diferențiat, în funcție de culesuri, recomandându-se și practicarea stupăritului pastoral.


Pe tipuri diferite de stupi

Stupul ME (multietajat)

În țara noastră, stupul multietajat este folosit în unele stupine, urmărindu-se totodată tipizarea pieselor de stupi astfel încât stupul să poată fi folosit atât prin piesele tipice cât și prin combinarea cu piese de la stupul RA 1001 modificat (corpuri, magazine etc.).

  • volumul stupilor poate fi mărit și micșorat după necesitați,
  • se lucrează cu un singur model de ramă,
  • se mărește productivitatea muncii:
  • se elimină lucrările de volum cum ar fi:
    • controlul amănunțit, ramă cu ramă al cuiburilor,
    • lărgirea repetată a cuiburilor,
    • fixarea și împachetarea fagurilor în vederea transporturilor etc.
  • necesită o pregătire profesională avansată și un volum mare de muncă,
  • impune utilizarea FAV pentru iernarea pe 2 corpuri,
  • necesită schimbarea anuală a mătcilor (mult mai rapid uzate),
  • în lipsa unor culesuri bogate și continui productivitatea este sub așteptări.

 

ME cu 1 matcă

Pentru a determina puterea familiei de albine, numărul de faguri cu puiet și cantitatea de hrană, construcția fagurilor artificiali, tendința de roire, este suficientă ridicarea corpului și privirea fagurilor în partea lor inferioară fără a-i scoate din corp. Cuiburile se desfac doar în anumite cazuri în care familia este suspectă de boli, orfanizare etc., desfacerea completă a cuibului scăzând productivitatea muncii.

În complexul de lucrări de întreținere a albinelor în stupii ME intră:

  • revizia de primăvară,
  • inversarea corpurilor,
  • adăugarea de noi corpuri,
  • deplasarea în cadrul stupăritului pastoral,
  • recoltarea mierii și
  • pregătirea pentru iernare.

În mod normal familiile puternice iernează pe două corpuri, la ieșirea din iarnă corpul de jos rămânând gol iar cuibul e concentrat în corpul de sus. În caz de necesitate, corpul de jos poate fi dus la rezervă până când se va face lărgirea cuibului. În cazul în care familia se menține în continuare pe două corpuri, pentru îmbunătățirea regimului termic, între corpuri se așează o foaie de carton prevăzută cu un orificiu pentru trecerea albinelor dintr-un corp în altul.

La revizia de primăvară se stabilește existența puietului de toate vârstele și cantitatea de hrană, după care cuibul se izolează termic pe deasupra și dacă e cazul se mai reduce din deschiderea urdinișului. Familiile normale nu vor mai fi controlate 3-4 săptămâni, timp în care ele vor ocupa bine un corp de stup. În momentul în care familia începe să ocupe și faguri din corpul de jos iar puietul este extins pe 7-8 faguri se poate executa inversarea corpurilor.

La familiile care au fost lăsate pe un singur corp corpul al doilea se adaugă la început sub cuib, poziție care se menține până la prima inversare, dându-se posibilitatea albinelor să curețe și să pregătească pentru ouat fagurii și să transporte în cuib mierea care a mai rămas în fagurii corpului de jos. În aceste corpuri se pun de asemenea 1-2 rame cu faguri artificiali care în prezența unui oarecare cules încep a fi clădiți. Sunt unele familii puternice care la ieșirea din iarna nu s-au ridicat complet în corpul de sus, ocupând un spațiu însemnat și în corpul de jos. Aceste familii vor fi lăsate în continuare să se dezvolte în forma în care sunt, matca trecând singură pe fagurii din corpul de sus în care se va forma cuibul în continuare. Între timp, după eclozionarea puietului din corpul de jos, se va trece la inversarea obișnuită a corpurilor.

Cel de-al treilea corp se adaugă de obicei înaintea salcâmului, în această perioadă albinele clădind foarte bine fagurii artificiali. Acest corp poate fi pus atât deasupra celui de-al doilea, după efectuarea inversării, cât și intercalat între corpul de jos și cel de sus, cel de-al doilea sistem având un rol deosebit în combaterea frigurilor roitului, la familiile foarte puternice, și stimularea clădirii fagurilor artificiali. După refacerea unității cuibului matca va avea din nou posibilitatea să ouă intens, abordând cu multă plăcere fagurii nou clădiți care se găsesc în centrul cuibului. Pentru a se împiedica ridicarea mătcii în corpul de sus pentru miere se poate monta o gratie despărțitoare. În cazul recoltării corpului al treilea familia poate fi lăsată complet fără hrană, lucru foarte grav mai ales dacă, după salcâm, în zona respectivă nu mai există și alte culesuri. Pentru asigurarea rezervelor de hrană se rețin 2 faguri cu miere căpăcită de la salcâm.

La începutul culesului de vară (tei coriandru, zmeură etc.), cel de-al patrulea corp poate fi pus fie deasupra celor trei fie deasupra puietului, sub corpul de strânsură, astfel încât să se asigure din timp clădirea fagurilor artificiali necesari acumulării nectarului. La culesul de floarea soarelui chiar și la ME se manifestă tendința de blocare a cuiburilor cu miere în detrimentul puietului. În condițiile deservirii unor efective mari de familii de albine se lucrează cu 9 rame în corp, manipularea ramelor și a corpurilor fiind mult mai ușoară.

După ultimul cules se ridică corpurile cu miere și se lasă pe 2 corpuri: unul pentru puiet, celălalt cu rezervele de miere și păstură pentru iarnă.

La acest tip de stup trebuie evitată practica iernării pe un singur corp, altfel iernarea va fi deosebit de grea (uzură ridicată), familiile de albine ieșind din iarnă foarte slăbite și cu posibilități de redresare reduse. În perioada de toamnă se urmărește menținerea ritmului de ouat. Întrucât în acest timp corpul de jos e acoperit cu polen și păstură, matca nu mai poate folosi fagurii respectivi. Acești faguri trebuie schimbați cu faguri goi buni de ouat, ridicând fagurii cu păstură și provizii deasupra puietului.


 

Se poate practica experimental la familiile foarte puternice, în mai multe variante. Se bazează pe trecerea mătcii și a unei parți de albine în situația roiului natural. Matca familiei cu 1-2 faguri cu puiet necăpăcit se izolează în corpul de jos al stupului care se completează cu faguri artificiali. Peste corpul cu matcă se așează corpul pentru strânsură. Deasupra acestuia, cele 2 corpuri cu puiet și albine tinere vor fi izolate cu un podișor Snellgrove care va avea, în loc de sită separatoare, o gratie Hannemann. Albinele din aceste corpuri vor avea deschis un urdiniș propriu și își vor face o altă matcă, ce poate fi folosită apoi în corpul de sus, ca FA. În toată această perioadă albinele comunică între ele trecând prin gratia despărțitoare dar familia nu mai roiește.

La ivirea unui nou cules se poate ridica gratia despărțitoare și cuibul se reorganizează, în familie rămânând de obicei numai matca tânără. Dacă nu se dorește acest lucru, corpul cu matca tânără poate fi folosit ca FAV întărind FAB din corpurile de jos, prin tehnica Snellgrove de schimbare a urdinișurilor.


 

ME cu 2 mătci - tehnica Snellgrove

Exceptând inconvenientele legate de: manipularea corpurilor superioare, amplasarea familiilor ajutătoare în același stup cu familia de bază, "tehnica Snellgrove" prezintă și o serie de avantaje:

  • reducerea numărului de utilaje,
  • spațiu de amplasare mai mic,
  • simplificarea lucrărilor de întărire a FAB pe seama familiei ajutătoare.

De regulă FA se formează cu o matcă tânără sau cu matca stupului într-un corp superior despărțit de FAB printr-un podișor de tip Snellgrove cu sită separatoare, perioada optimă fiind după culesul de salcâm. FA se dezvoltă până în toamnă și iernează de sine stătător, acțiunea de ajutorare manifestându-se în sezonul următor, la culesul de salcâm, când familiile ajutătoare cedează total sau parțial albina sau puietul familiei de bază (FAB), sau este unificată în întregime fiind refăcută după cules.

O formă specifică "tehnicii Snellgrove" și stupului ME este cedarea periodică a albinei zburătoare cu ajutorul podișorului Snellgrove, prin jonglarea cu urdinișurile pereche aflate pe cele trei laturi ale stupului (închiderea urdinișului activ și deschiderea celui aflat la câțiva cm dedesubt, concomitent cu deschiderea unui alt urdiniș situat pe o altă latură ce va deveni și el în câteva zile activ), tehnica manipulării fiind începută cu 10-12 zile înaintea culesului și continuând pe toata durata acestuia. Această tehnică a fost imaginată și folosită de apicultorii americani în condițiile lor specifice, familiile dezvoltându-se la ei pe 4-5 corpuri. Metoda se folosește în două variante:

  • familia se dezvoltă și valorifică culesul în prezența celor două mătci;
  • familia se dezvoltă cu ajutorul celor două mătci, după care la începutul culesului, una din mătci se suprimă prin unificare.

Aplicarea metodei solicită o calificare înaltă a personalului apicol și un volum mare de muncă, nefiind recomandată în condițiile țării noastre întrucât nu este nici economică și nici rentabilă.


 

Stupul vertical

Vertical cu magazine

Stupul RA 1001 a fost creat în 1948 de un colectiv condus de dr. ing. V. Harnaj.

Este caracterizat prin:

  • simplitate,
  • formă compactă,
  • ușurință la împachetare și transport,
  • volum suficient pentru dezvoltarea familiei de albine.

Descrierea tehnologiei de întreținere a familiilor de albine întreținute în stupi verticali cu magazine se face, în principal, cu referință la acest tip, magazinele putând fi montate și la stupii pe 12 rame.


 

Vertical cu 1 matcă

Întreținerea este aceeași ca și cea de la stupii orizontali până în momentul în care se ajunge la 8-9 faguri cu puiet, iar albinele ocupă complet corpul de stup. Înaintea culesului, deasupra cuibului se așează un magazin cu 7 faguri clădiți și 3 artificiali. Unii apicultori au înlocuit magazinul cu un cat de ME sau de vertical cu rame standard. În timpul culesului, pe măsură ce fagurii din magazin se umplu cu miere și albinele încep să căpăcească mierea, se poate adăuga și cel de-al doilea magazin care se intercalează între magazinul vechi și cuibul stupului. După terminarea culesurilor magazinele se ridică și se verifică existența rezervelor de hrană pentru iernare. 


 

Vertical cu 2 mătci

FA este întreținută într-un corp de stup ce se așează deasupra FAB, fiind folosite procedeele de valorificare FA.


 

Stupul orizontal

Orizontal cu o matcă

Practica apicolă a dovedit cu prisosință că productivitatea coloniilor de albine este strâns dependentă de volumul stupilor în care acestea sunt adăpostite și de reducerea la maximum a numărului de intervenții.

Primăvara cuibul se strâmtorează la numărul de faguri bine ocupați de albine, fagurii cu miere fiind trecuți de o parte și alta a cuibului (faguri de acoperire). Cuibul se împachetează cu materiale termoizolatoare, iar lărgirea lui se face progresiv. Înaintea începerii culesului principal cuiburile familiilor puternice se completează cu faguri goi și artificiali, deschizând și al doilea urdiniș. Pe măsură ce fagurii sunt umpluți cu miere, se trec la marginea opusă urdinișului, în locul lor fiind introduși faguri goi sau artificiali. La familiile foarte puternice se pot adăuga și magazine de recoltă suplimentară. După încetarea culesului, mierea se extrage lăsând în fiecare familie cel puțin 7 kg rezervă de hrană. Din familiile care au tendința să intre în frigurile roitului se ridică periodic fagurii cu puiet căpăcit, ce sunt folosiți pentru împuternicirea familiilor slabe sau la formarea de noi familii ajutătoare. Pentru evacuarea vaporilor de apă din stup, pe timpul iernării, scândurele de podișor din marginea cuibului se lasă puțin depărtate.


 

Se bazează pe reducerea la maxim a volumului de lucrări:

  1. cuibul se organizează în dreptul unui urdiniș: la perete așezându-se 2 faguri (1 cu miere și 1 cu păstură), urmând fagurii cu puiet, 2-3 faguri clădiți goi, fagurii cu miere;
  2. spațiul rămas liber se completează cu faguri goi și artificiali;
  3. familia pregătită astfel se mai controlează doar la sfârșitul culesului, când se scot fagurii cu miere, iar cuibul se organizează strâmtorându-se la numărul bine ocupat de albine;
  4. înmulțirea se poate face foarte ușor prin divizarea în două, cu o diafragmă etanșă, diviziunea rămasă orfană crescându-și singură matca din botci de salvare, apicultorul având doar grija existenței ouălor proaspăt depuse și a distrugerii botcilor necorespunzătoare.

Metoda conferă libertate de manifestare homeostaziei familiei de albine ce se poate autoguverna, creează posibilitatea sporirii efectivului stupinelor în condițiile măririi numărului de familii deservite de un singur apicultor ceea ce înseamnă de fapt o creștere a productivității muncii și implicit a costurilor pe unitatea de produs. Aplicată cu precădere în zonele cu culesuri de lungă durată și intensitate redusă, metoda cere intervenții în cazul culesurilor abundente, fagurii cu miere trebuind să fie recoltați pentru a se crea spațiul corespunzător.


 

Se numește astfel pentru că prin organizarea în vederea culesurilor, compartimentul destinat depozitarii nectarului corespunde cuibului din care matca a fost scoasă și transferată în partea opusă a stupului. Cu două săptămâni înaintea culesului se mută matca împreuna cu 4-6 faguri (din care 2 cu ouă și cu puiet necăpăcit) în partea opusă a stupului, izolându-se de restul familiei printr-o diafragma etanșă prevăzută cu gratie despărțitoare, după care urmează puietul vârstnic și fagurii goi pentru depozitarea nectarului. După încetarea culesului se ridică diafragma iar matcă împreuna cu fagurii cu puiet se așează între fagurii din care s-a extras mierea, în compartimentul de strânsură, pregătirea pentru iernare efectuându-se după tehnica obișnuită.


 

Se aplică numai în cazul familiilor de albine care în preajma culesului de salcâm nu au ajuns la o dezvoltare corespunzătoare. Se iau din vreme măsuri ca familiile să fie grupate două câte două la o distanță de cel mult 1 m una de alta. Odată cu începerea culesului, când zborul albinelor este foarte intens, una din familii se mută pe un loc nou în stupină, cât mai departe de locul ocupat înainte. Familia rămasă pe vechiul loc se deplasează cu 50 cm către locul pe care l-a avut anterior familia mutată, preluând și culegătoarele acesteia, devenind astfel aptă să valorifice corespunzător culesul respectiv. Cuibul familiei mutate se restrânge la numărul de faguri ocupați efectiv de albine. După încetarea culesului, periodic se ridică din familia puternică faguri cu puiet căpăcit și se introduc în familia de la care s-au preluat culegătoarele, ambele familii devenind suficient de puternice ca să valorifice culesurile următoare. Metoda nu se recomandă a fi aplicată la culesurile târzii din lunile iulie-august, deoarece după încetarea acestora, echilibrarea și întărirea familiilor pentru iarnă se realizează cu eforturi deosebite și reușita nu este întotdeauna garantată.


 

Se folosește în zonele caracterizate printr-un singur cules principal de la pomi (în zona de deal), sau de la salcâm (în zona de stepă). Familiile sunt iernate într-o singură cutie despărțite cu o diafragmă etanșă mobilă. Cu 3 zile înaintea culesului, matca vârstnică se suprimă iar matca tânără, cu 5 faguri cu puiet necăpăcit și rezerve de hrană, se izolează cu diafragma mobilă la peretele lateral al stupului prevăzut cu urdiniș. Dacă ambele mătci sunt valoroase se pot păstra amândouă, deasupra lor montându-se gratii Hannemann peste care se adaugă un magazin de strânsură. În cazul îndepărtării mătcii bătrâne, în compartimentul fără matcă se introduc 1-2 botci de la o familie valoroasă. După încetarea culesului cuibul se reorganizează ca înainte de unificare.

Orizontal cu două mătci

În condițiile țării noastre, variantele acestei metode se practică numai în cazul familiilor slabe care nu pot valorifica singure culesurile timpurii, dar, în zonele cu mai multe culesuri, metoda nu este economică și nici rentabilă. La stupul orizontal putem aplica însă cu succes metodele întreținerii FAV sau FAP. Acest grup de metode și-a câștigat o largă răspândire atât la noi cât și în străinătate iar perfecționarea tehnicilor și metodelor a stat și stă în atenția tuturor apicultorilor, metodele FAV și FAP fiind aplicabile oricărui tip de stup.


 

Aceasta metodă este practicată de apicultorii profesioniști care știu să se folosească de cele mai avansate metode de întreținere a familiilor de albine, prin:

  1. aplicarea cu succes a metodelor de întreținere a FAB, FAV și FAP,
  2. utilizarea modulelor de stupi tipizate și interschimbabile,
  3. satisfacerea cerințelor biologice ale coloniilor de albine și atingerea puterii maxime înainte de cules,
  4. preîntâmpinarea roirii și formarea roilor artificiali,
  5. menținerea albinelor sănătoase și active,
  6. creșterea mătcilor de mare productivitate,
  7. recoltarea veninului, lăptișorului de matcă, polenului, propolisului,
  8. valorificarea întregului potențial apicol etc.

 

sus   
Teodor Boncescu, Pitesti, Romania © 2002      Ultima actualizare:
DHTML Menu / JavaScript Menu - Created Using NavStudio (OpenCube Inc.)