F

Familiile ajutătoare (FA)

Familiile ajutătoare (FA) nu sunt altceva decât nucleele de împerechere care au ajuns la o dezvoltare suficientă pentru a fi transformate în familii temporare sau de sine stătătoare, fiind folosite la întărirea familiilor de bază (FAB), la preluarea surplusului de albină de la FAB sau la unificări, la iernarea mătcilor de rezervă, la formarea unor familii ajutătoare permanente (FAP) etc.

Generalităţi

Pentru ridicarea potenţialului de lucru al FAB în perioadele culesurilor mari, unii apicultori recurg la puterea de muncă a unei alte familii de albine, căreia i s-a dat denumirea de FA. Toate tipurile de familii ajutătoare pot fi folosite la creşterea fagurilor pentru fondul stupinei, la dezvoltarea de primăvară, la recoltarea polenului, la întărirea FAB, la popularea nucleelor pentru împerecherea mătcilor, la verificarea potenţialului mătcilor în vederea selecţiei etc. Rezultatele sunt pe măsura pregătirii profesionale, a imaginaţiei, iniţiativei şi perseverenţei apicultorului. Procedeul de întărire a familiilor de albine de bază prin folosirea mătcilor ajutătoare reprezintă un interes deosebit în condiţiile din zona de sud a ţarii noastre unde sunt necesare familii foarte puternice chiar la începutul primăverii, pentru folosirea culesurilor timpurii (pomi fructiferi, salcâm).

Avantaje

1. oferă posibilitatea uniformizării FAB luând faguri cu puiet căpăcit de la stupii predispuşi să intre în frigurile roitului, faguri cu care formăm FA pe care le vom întări ulterior;
2. creează premisele creşterii cu uşurinţa a mătcilor, împerecherea, marcarea, verificarea şi schimbarea lor;
3. dă posibilitatea ca fiecare stupină să dispună în orice moment de mătci de rezervă, contribuind din plin la lucrările de selecţie;
4. dă posibilitatea iernării în condiţii optime, unificând FAB cu mătci tinere şi sănătoase, metoda folosirii FAV (familiilor ajutătoare vremelnice) fiind singura metodă de a obţine rezultate bune în activitatea apicolă.

Formarea FA

Folosirea familiilor cu mătci ajutătoare, în anul formării sau în anii următori, este destul de simplă, FA cedând fie puiet, fie culegătoare, fie unificându-se cu FAB. La sfârşitul culesurilor de vară, familia ajutătoare fie este iernata lângă FAB, ca FAP, fie, în calitatea să de FAV, se va unifica cu FAB păstrându-se matca cea mai tânără. Dacă dispunem de mătci împerecheate FA se pot forma chiar şi primăvara. În perioadă culesurilor de producţie (de la salcâm şi tei sau floarea soarelui), se recomandă roirea artificială prin stolonare.

Metode de valorificare FA

După terminarea culesului de la floarea soarelui, în majoritatea cazurilor familiile de producţie sunt epuizate, atât de la culesul propriu zis cât şi de transportul la mare distanţă. După 3-4 zile de la aşezarea pe vatră stupii vor fi pregătiţi pentru iernare, făcând un control amănunţit tuturor familiilor de producţie, cu ocazia căruia stabilim măsurile care trebuie luate în consecinţă şi câte familii au nevoie a fi întărite sau să li se schimbe mătcile.

La aceasta data nucleele pot fi împărţite în:

1. Nuclee foarte dezvoltate (compuse din 8-9 rame cu puiet, miere şi păstură), ce vor ierna ca familii independente, iar în anul următor vor fi tratate ca FAB.
2. Nucleele normale (compuse din 4-5 rame, de obicei 3 rame cu puiet, de toate vârstele), ce vor fi folosite pentru întărirea familiilor de producţie, prin unificarea lor (spre sfârşitul lui septembrie), folosind metoda foii de ziar perforate.
3. Nucleele slabe – în cazul în care rămânerea lor în urmă nu se datorează unor cauze obiective (cum ar fi neîmperecherea mătcii din prima serie de botci) – unifică între ele. În caz contrar, sunt iernate câte două în aceeaşi cutie, fiind păstrate peste iarnă ca mătci de rezervă sau viitoare FAB.

Metoda FAP

Metoda FAV

Familiile ajutătoare vremelnice (FAV) sunt formate în fiecare an după culesul principal de la salcâm, prin divizare sau stolonare, rolul lor fiind ca până în toamnă să se dezvolte independent. La finele lui septembrie începutul lui octombrie fiecare FAV se va uni cu o FAB, în vederea schimbării mătcii vârstnice şi neproductive. FAV va fi prinsă în evidenţă purtând numărul FAB plus o literă mică (cum ar fi 7n), hotărându-ne până în octombrie dacă o vom unifica cu FAB sau va rămâne ca FAP (familie permanentă). Numărul individualizează familia şi o va însoţi chiar dacă aceasta va fi transvazată în alt stup. Literele mari sunt folosite pentru individualizarea elementelor fiecărui stup (diafragme, colectoare, elemente podişor etc.

Metoda FAT

FAT = familii ajutătoare temporare. Metoda FAT se aplică în două etape:

1. Etapa pregătitoare - în primul an de aplicare a metodei, termenele la care se efectuează lucrările şi tehnica folosită sunt aceleaşi ca cele descrise ca metode FAV, fără a se mai proceda însă la unificările de toamnă. FAT sunt ăuse la iernat ca familii independente, (pe cel puţin 0,8-1 kg albină şi 10-12 kg miere), câte două în acelaşi stup, despărţite de diafragma etanşă.
2. Etapa propriu zisă - la sfârşitul iernii se urmăreşte intensificarea creşterii extratimpurii de puiet în ambele familii. La începerea culesului principal, FAB se unifică cu FAT iar matca FAT sau FAB se opreşte pe vatră, refăcându-se şi iernând ca şi în anul precedent. Metoda este extrem de elastică, ajutorarea FAB putându-se face doar prin cedarea culegătoarelor familiilor ajutătoare. În situaţia în care practicăm stupăritul pastoral şi dispunem de mai multe FAT decât cele de bază, care vor pleca la cules, se recomandă ca fiecare FAB să preia culegătoarele de la 2-3 FAT. Se subînţelege că în cazul practicării acestei metode stupii trebuie să aibă spaţiu suficient, iar apicultorul trebuie să ia toate măsurile ce se impun pentru prevenirea roirii.

FAV timpurii în acelaşi stup

La stupul vertical se foloseşte procedeul Demarée urmat de aplicarea tehnicii Snellgrove, ori se aplică una din metodele de formare a roiurilor timpurii: cu mătci iernate în afara ghemului, cumpărate ori crescute în stupina proprie.

În stupul orizontal pe 22 rame, se aplică acelaşi procedeu, roiul fiind de regulă format prin metoda stolonării, fiind găzduit într-un compartiment anume amenajat în interiorul stupului.

Amenajarea compartimentului FAV

Cu ajutorul unei diafragme etanşe înălţate, amenajăm un compartiment de 6 rame în partea urdinişului mic şi a celui superior al stupului, compartiment care va avea şi podişor propriu, pentru o perfecta izolare a celor 2 unităţi. Compartimentul mic va fi vopsit cu o altă culoare pentru a se elimina orice risc în dezorientarea mătcii la înapoierea de la zborul de împerechere. În diafragma înălţată practicăm, la 5 cm de speteaza superioară şi la mijloc, un orificiu de 2 cm, care se poate închide şi deschide cu ajutorul unui căpăcel de tablă, prins într-un cuişor, orificiu necesar la unificarea celor două familii, în mijlocul diafragmei decupând o fereastră de 10 x 20 cm peste care aplicăm o plasă de sârmă, de o parte şi de alta, fereastră ce este necesară la uniformizarea mirosului, condiţie obligatorie la unificarea familiilor.

Diafragma va fi înălţată cu 2 cm cu ajutorul unei speteze, ce ajută la separarea celor 2 podişoare. De asemenea, pe fundul stupului şi pe pereţii laterali, diafragma se va fixa cu ajutorul a 3 fâşii de cauciuc, realizând astfel o etanşeitate perfectă.

FAV adăpostite în stupi diferiţi

Pe timpul culesului de la rapiţă formăm un nucleu stolon pe 4 rame (2 rame cu puiet căpăcit cu o botcă crescută în familii recordiste şi 2 faguri cu miere şi păstură). Pe timpul acestui cules, matca eclozionează şi se împerechează. Cu câteva zile înainte de culesul salcâmului, regina bătrână va fi ridicată formând un roi ce va rămâne pe vatră, restul familiei fiind unificat cu regina tânără, valorificând în condiţii optime culesul de la salcâm.

La întoarcerea pe vatră, cele 2 familii vor fi fie unificate, fie iernate împreună în cele 2 compartimente.

FAB

Termen prescurtat al cuvintelor: "familii de bază" sau de producţie.

Fagurii

artificiali

Se fac din cea mai bună ceară fiind totuşi inferiori celor naturali, îndeosebi în ceea ce priveşte rezistenţa. Pentru a le mări rezistenţa se cere ca ei să nu fie puşi în rame decât după o perioadă de câteva luni de la presarea lor.

Fagurele se sprijină şi se fixează bine cu sârmele de susţinere, cu ajutorul unei planşete şi a unui pinten apicol (sau a curentului electric de 6-15 volţi). Pentru ca foaia de fagure să nu se lipească de planşetă, aceasta se udă cu apă. Montarea fagurilor artificiali în rame se face de obicei înaintea introducerii acestora în stupi. Grosimea şablonului trebuie calculată astfel încât, punând pe el foaia de ceară presată, aceasta să stea drept pe mijlocul ramelor, lângă sârmele galvanizate, întinse de mai înainte. Foaia de fagure artificial se ajustează astfel încât să poată intra cu uşurinţă în interiorul ramei, lăsând 1 cm liber de jur împrejur, fixând-o cât mai aproape de partea de sus a ramei. Alţi apicultori fixează fagurii artificiali mai aproape de partea de jos a ramei, considerând că albinele, chiar dacă vor clădi cu celule de trântor partea de sus, se vor grăbi să le umple cu miere înainte ca matca să apuce să le însămânţeze.

fagurii de rezervă

Fagurii de la rezervă trebuie triaţi, dezinfectaţi şi păstraţi cu o deosebită grijă căci ei au o mare valoare economică.

Fagurii cu resturi de miere vor fi păstraţi pentru stimularea făcută după diafragmă, fie în toamnă, fie în primăvară. Fagurii cu miere necăpăcită şi nematurată nu se supun sulfurizării. Mierea, fiind încă apoasă, determină o combinaţie a apei din miere cu vaporii din sulf şi dă un produs care va intoxica albinele după consumare.

Fagurii cu provizii suficiente vor fi folosiţi la completarea proviziilor, fiind aşezaţi direct lângă cuib. Pentru a preîntâmpina distrugerea fagurilor de atacurile găselniţei, fagurii cu miere păstraţi la rezervă vor fi aşezaţi în stelaje, puţin mai depărtaţi, făcându-se afumări periodice cu bioxid de sulf (din 7 în 7 zile). Păstrarea fagurilor se mai poate face şi cu ajutorul naftalinei, presărată la fiecare nivel pe o foaie de ziar, sită sau tifon.

fagurii port-botci 

Sunt faguri obişnuiţi, bine clădiţi, cu o vechime de 3-4 ani, de culoare închisă, folosiţi la creşterea de mătci după metoda Heyrand, înfigându-se în ei, suporţi cu larve în celule, situaţi în zonele anume decupate din fagure.

fagurii vechi

Învechirea fagurilor de datorează nu numai depozitării mierii şi polenului ci şi incubării şi creşterii puietului. Pe măsură ce generaţiile se succed capacitatea celulelor se tot micşorează din cauza depunerii învelişurilor nimfale, ce rămân aderente pe pereţii celulelor, fagurii devenind tot mai grei, albumina din învelişurile nimfale oxidându-se şi colorându-se închis. Fagurii vechi sunt mediul cel mai prielnic pentru microbii unor grave boli sau pentru larvele de găselniţă care preferă resturile organice aflate pe fundurile celulelor şi polenul.

Fagurele vechi este principalul generator şi transmiţător de boli (nu degeaba roii naturali îşi părăsesc cuiburile mai vechi de 1 an în fiecare sezon apicol). Albinele crescute în celulele fagurilor vechi - mai puţin adânci şi mai strâmte - sunt degenerate morfologic, au guşa cu o capacitate mai redusă, la valorificarea culesurilor de nectar aduc încărcături tot mai reduse de polen, li se micşorează rezistenţa la iernare şi boli etc.

Regulile obligatorii apicole prescriu schimbarea fagurilor din cuib eşalonat (din 4 în 4 ani) şi ai celor din magazin (la 5-6 ani).

Faringele albinei

Faringele albinei se porneşte din orificiul bucal şi are la bază o placă faringiană şi muşchi de lărgire şi contractare.

Februarie

Este prima lună de primăvară pentru stupinele mai sudice.

Fitoncide

Fitoncidele sunt ultramicroorganisme din lumea plantelor superioare, care abia pot fi văzute la microscopul electronic şi care au proprietăţi bactericide. Ele plutesc în aer sau trăiesc în anumite vegetale, sucuri, răşini, rădăcini, uleiuri, tulpini sau flori, ducând o viaţă de tranziţie, până când îşi procură elementele cu care pot trăi şi înmulţi, făcându-le un bine gazdelor, prin eliminarea producătorilor de boli. Fitoncidele sunt folositoare şi albinelor, care, la cercetarea florilor le transportă în stupi, unde, înmulţindu-se pe seama anumitor bacterii primejdioase pentru albine, scapă coloniile de boli grave.

Usturoiul, ceapa, hreanul conţin fitoncide ce prelungesc viaţa albinelor mai mult decât dublu.

Flambarea

Primăvara, chiar dacă nu există nici o boală în stupină, stupii, utilajele şi scândura adăpătorului se flambează cu ajutorul unei lămpi cu benzină sau cu ajutorul unui arzător montat la o butelie de aragaz.

Floarea de pucioasă

E recomandată de Hristea a fi folosită preventiv, presărându-se pe fundul stupului într-un strat extrem de subţire. Albinele sănătoase nu vor suferi iar cele bolnave vor muri mai repede. Această recomandare nu este verificată suficient în practică şi, de aceea, cei care au curajul să o verifice, să aibă grijă să o experimenteze cu prudenţă, folosind un număr mic de stupi, comunicându-ne rezultatele obţinute.

Floarea soarelui

Este considerată ca principala sursă de nectar din culesul verii, fiind cea mai importantă oleaginoasă de la noi. La hibrizii introduşi în producţie s-a scurtat perioada de înflorire, aceştia fiind mai timpurii şi mai sensibili la factorii climatici. Un rol esenţial în realizarea unei producţii corespunzătoare de miere îl are repartizarea judicioasă de 1,5-2 familii la ha, evitându-se aglomerările care sunt neproductive.

Amplasarea stupilor este indicat a se face la 200-300 m de lan, în apropierea părţii în care s-a terminat însămânţarea lanului. Vor fi preferate locurile cu pânză freatică la suprafaţă sau irigate, albinele având lanul în faţă, nu lateral sau în spate. Este obligatorie respectarea distanţelor între stupine (cel puţin 1 km) şi instalarea adăpătoarelor cu apă şi a diferitelor semne distinctive. Stuparii veniţi ultimii la cules trebuie să fie atenţi să nu amplaseze stupinele pe direcţia de zbor a altor stupine, existând riscul preluării albinelor acestora, declanşând litigii şi pagube altor apicultori.

Atenţie!

Există soiuri şi hibrizi de floarea soarelui care, deşi au o productivitate sporită, beneficiind de autopolenizare sunt puţin melifere. Acestea ar trebui să fie cunoscute din timp pentru evitarea neplăcerilor. Mai mult decât atât, ar trebui luate măsuri de către organele de resort, cultivând numai soiuri şi hibrizi meliferi, încurajând astfel practicarea eficientă a apiculturii.

Flora meliferă şi poleniferă

Înglobează arborii, arbuştii şi unele plante spontane sau de cultură care secretă nectar şi/sau polen.

Oricâte cunoştinţe apicole am avea, în lipsa unei bune baze melifere, sau în cazul unei supraaglomerări de stupi, albinele nu vor produce mare lucru, aducându-ne în loc de câştig multă pierdere. Cei mai mulţi autori recomandă ca stupinele să fie depărtate unele de altele la cel puţin 4-5 km şi fiecare să aibă un câmp de exploatare bogat (aproximativ 2800 ha la 100 de stupi), fără concurenţa altor stupine. Acesta este şi motivul pentru care se practică apicultura de tip pastoral.

Fondul de asigurare

Reprezintă o rezervă de 5 kg miere pusă de o parte în depozit pentru fiecare familie de albine, rezervă ce va fi folosită la nevoie.

FP

Termenul defineşte familiile de prăsilă şi apare în diverse variante FPT (familii de prăsilă tată), FPM (familii de prăsilă mamă sau donatoare), FPC (coloniile de prăsilă doici sau crescătoare), LP (lotul de prăsilă) etc.

Fumul de păr sau pene arse

Calmează albinele timp de 15-20 de minute.

Fundul stupului

La stupii cu fund mobil, curăţirea fundurilor se poate face fără a umbla în stupi. Cercetând rămăşiţele găsite pe fundul stupilor putem aprecia starea familiei respective astfel:

1. grup mic de albine moarte şi rumeguş mult de ceară dar numai pe 3-4 rânduri = colonie puternică cu miere multă şi albine tinere (matcă prolifică);
2. grup mic de albine moarte, rumeguş puţin şi pe mai multe linii = colonie bună, cu matcă prolifică dar, albinele şi-au schimbat poziţia pe faguri din lipsa proviziilor suficiente;
3. grup mare de albine moarte, pe linii puţine şi rumeguş mult = provizii îndestulătoare, regină slabă şi multe albine bătrâne;
4. grup mare de albine moarte, linii dese dar rumeguş de ceară puţin = lipsa proviziilor pe fagurii de iernare şi schimbarea ghemului; dacă stupul este greu nu e nevoie să ne alarmăm; în caz contrar trebuie să intervenim cu miere; în cazul în care numărul albinelor moarte cu limba scoasă este exagerat de mare e posibil ca albinele stupului să fi murit cu toatele; dacă au mai rămas ceva albine se intervine cu 2 faguri cu miere încălzită;
5. grup mare de albine moarte, linii dese şi cristale de miere pe fund = posibil aceeaşi situaţie cu cea descrisă mai sus, sau provizii de proastă calitate;
6. prezenţa unui număr mare de albine moarte şi de puiet mort, nedezvoltat complet indică fie o matcă prolifică care a ouat peste puterea de acoperire, fie o boală, fie lipsa proviziilor etc.;
7. prezenţa unor ghemotoace albe, ca de păianjen, printre albinele şi puietul mort pe fundul stupului indică prezenţa găselniţei; stupul va fi notat şi supravegheat îndeaproape în acest sens;
8. petele ruginii prezente pe albinele moarte indică prezenţa diareei sau nosemozei;
9. albine devorate, rumeguş de ceară amestecat cu porţiuni de faguri = prezenţa şoarecilor;
10. albine mucegăite = aerisire necorespunzătoare, umiditate prea mare în stup; dacă mucegaiul a cuprins şi fagurii stupul este expus împietririi puietului şi trebuie intervenit cu faguri curaţi;
11. prezenţa trântorilor printre albinele moarte indică fie o matcă bătrână, fie una tânără rămasă neîmperecheată, ori împerecheată târziu în toamnă.
12. regina moartă găsită printre albine indică fie moartea reginei stupului fie a celei bătrâne care a convieţuit cu cea tânără o vreme.

Furtişag

Furtişagul la albine este un fenomen care apare în special la rasa italiană, atunci când nu mai găseşte cules în natură. Pericolul furtişagului la albine apare, de obicei, în luna august, când stupinele se întorc din pastoral, sau în luna septembrie. De obicei, albinele hoaţe atacă în special regina stupului prădat, ştiind că astfel deznădejdea va cuprinde întreaga colonie, iar ele îşi vor putea atinge mai uşor ţinta. În cazul în care albinele stupului prădat reuşesc totuşi să-şi apere regina, de cele mai multe ori nu reuşesc să-şi apere şi proviziile.

Adeseori, coloniile puternice atacă coloniile mici şi slăbite, mai ales dacă suferă de vre-o boală. Dacă colonia atacată este puternică, atacul este respins, mai ales dacă intervine şi apicultorul. Furtişagul între albine este generator de multe rele (răspândirea bolilor, desfiinţarea stupinelor etc.). Pentru a nu se ajunge aici trebuie să luăm măsuri de prevenire şi combatere. În general vina declanşării furtişagului aparţine apicultorului.

Semnele furtişagului

1. activitate nenaturală în stupină: unii stupi activează începând cu primele ore ale dimineţii până târziu în noapte, alţii stau liniştiţi;
2. luptele de la urdiniş sunt din ce în ce mai vizibile: albinele atacate şi cele invadatoare războindu-se pe viaţă şi pe moarte;
3. zboruri repezi de-a dreptul din stup: fără a se mai opri pe scândura de zbor, de frică să nu se întâlnească cu păzitoarele stupului, preferând să se ridice pe urdiniş în sus şi de acolo să-şi ia avânt;
4. picioare strânse sub abdomen la ieşirea din stup: indică plecarea cu provizii; la o cercetare mai atentă vom observa că la stupii normali, albinele vin din câmp cu picioarele strânse sub abdomen pentru menţinerea echilibrului şi ies din stup cu picioarele întinse de-a lungul abdomenului.
5. zboruri asemănătoare unei dibuiri: nici o hoaţă nu are să vină de-a dreptul spre locul unde vrea să pătrundă, ci întâi încearcă în dreapta şi stânga, vede unde e paza mai slabă şi caută să se furişeze având o ţinută care dă de bănuit; adevăratele albine ale stupului însă, vin de-a dreptul pe scândura de zbor, stau o clipă de se odihnesc iar gardienele le recunosc după miros şi apoi le dau drumul să intre;
6. zboruri greoaie, încete şi anevoioase: sunt caracteristice stupilor atacaţi de mai multă vreme, fie din cauză că sunt orfani, fie din cauză că au o populaţie prea mică care nu a fost în stare să facă faţă cu eficienţă la atacul dezlănţuit de hoaţe; în acest caz, zborurile sunt greoaie pentru că albinele sunt încărcate la refuz cu mierea prădată;
7. bâzâit pătrunzător şi plin de ameninţări: ce se aude în stup este un alt semn caracteristic stupului prădat; albinele ies neliniştite în faţa urdinişului căutând parcă să iasă în calea prădalnicelor înainte ca acestea să fi ajuns la hotarul porţilor păzite; ele înţeapă atunci pe oricine intră în prisacă, văzând un duşman virtual în tot ce mişcă;
8. picătura de miere furată ce iese din guşă: poate fi observată dacă prindem o albină ce iese din stup, bănuită hoaţă, şi o strângem de torace.
9. odată declanşat furtişagul poate genera distrugerea întregii stupine: căci prădătoarele, la rândul lor, vor fi atacate de alte colonii mai puternice şi mai numeroase.