L

Laboratorul stupinei

Este o cameră absolut necesară pentru stupinele mai mari. Aici se ţin la un loc toate uneltele care se folosesc în apicultură pentru a le avea la îndemână ori de câte ori avem nevoie de ele. Aici reparăm stupii, topim ceara, extragem mierea, păstrăm polenul etc. În laborator se păstrează o perfectă curăţenie şi tot aici trebuie să avem la îndemână o mică farmacie necesară exploatării: sulf, acid acetic, amoniac, apă de Javel, antialergice (fiole de calciu, adrenalină, romergan etc.).

Laboratorul este folosit şi la transvazarea larvelor viitoare regine. Pentru aceasta, camera trebuie să fie luminoasă, bine aerisită, lipsită de igrasie, cu posibilitate de încălzire pentru a se ajunge, pe timpul transvazării, la o temperatură interioară de cel puţin 30 grade C.

Lac pentru interiorul stupilor

Latev recomandă următoarea metodă:

Propolisul se spală cu o soluţie slabă de acid sulfuric dizolvat în apă caldă. Se iau apoi 40 g de propolis spălat şi 20 g ceară ce se frământă la cald ca să se omogenizeze, adăugând 80 g ulei de in. Amestecul se reîncălzeşte atunci când se întinde cu o pensulă pe suprafaţa interioară a stupului.

Lampa cu benzină

Este folosită la flambare, fiind prevăzută cu un dispozitiv de pompare a aerului, pentru a crea în interior o presiune puternică. În acelaşi scop se poate întrebuinţa şi o butelie de aragaz cu dispozitiv de reglare şi arzător de tipul celui de la lampa de benzină.

Laptele

Poate fi folosit ca înlocuitor de polen în hrănirea de stimulare de primăvară sau la stimularea coloniilor doici în lucrările de creştere a mătcilor.

Lădiţa portativă

Stupul lădiţă de transport face parte din inventarul stupinei. Este o lădiţă de lucru uşoară, făcută din P.F.L., având o capacitate de 4-8 rame STAS, prevăzută cu mânere şi cu o curea de pus pe umăr, precum şi un capac telescopic, pentru ca nici o albină să nu poată pătrundă înăuntru. Va fi folosită la adăpostirea provizorie a ramelor scoase din stupii ce se controlează, transportul ramelor cu miere pentru extracţie şi a ramelor ce se folosesc în stupină la diverse lucrări, formarea şi transportarea roilor etc. Va fi dezinfectată regulat pentru a se preveni răspândirea bolilor în stupină.

Atenţie!

În cazul în care aceste lădiţe sunt folosite pentru formarea roilor artificiali trebuie luate anumite măsuri de precauţie. Lăsate la soare se încălzesc prea tare, chiar dacă aerisirea este deschisă, albinele nemaiputând lucra normal. Este bine ca peste capac să se aşeze o copertină care să ţină umbră, altfel, căldura din cuib poate determina albinele să plece sub formă de roi, părăsind chiar şi puietul. Dacă timpul e răcoros, peste sita de aerisire se va aşeza o bucată de ziar care s-o acopere parţial sau total după nevoie.

Lămâiţa

Este un arbust melifer valoros, originar din ţările calde ale cărui flori emană un parfum asemănător mirosului de lămâie. Se înmulţeşte prin butaşi puşi din toamnă sub geamuri iar în aprilie sunt plantaţi pe brazde unde rămân 2 ani, după care se replantează definitiv.

Lăptişorul de matcă

Lăptişorul este o secreţie glandulară a albinelor doici ce se prezintă ca o materie gelatinoasă, pseudo-vâscoasă, folosit în hrana viitoarelor mătci. Culoarea lăptişorului proaspăt este alb-gălbuie, uneori bătând uşor în brun-gălbui, mai ales când albinele aduc în stup mari cantităţi de polen de la o anumită plantă bogat poleniferă. În contact cu aerul şi lumina culoarea lăptişorului se schimbă, devine mai dens şi se întăreşte, căpătând un aspect sticlos şi o culoare de brun-închis. Gustul lăptişorului este acrişor, uşor astringent, cu un pH de 3,5-4,5 asemănător cu cel al sucului gastric din stomacul omului.

În amestec cu mierea el se urcă la suprafaţă sub formă de spumă datorită densităţii sale de 1/1. se descompune repede şi absoarbe cu uşurinţă umiditatea din mediul înconjurător şi se râncezeşte. În culturi de laborator cu bulion 10 % este bactericid. În contact cu diferite metale, în special cu aluminiul, el le atacă, dând produşi toxici şi schimbându-şi el însuşi o parte din componentele sale. Păstrat la rece (2-4 grade C) îşi menţine calităţile timp de 7-8 luni, iar după 12-16 luni valorificarea lui terapeutică devine nulă. Cea mai bună păstrare se face prin liofilizare imediat după recoltare.

În componenţa lăptişorului intră un număr însemnat de vitamine şi aminoacizi şi compuşi încă neidentificaţi (în proporţie de 2,8%). Tehnica producerii lăptişorului a fost iniţiată la noi în ţară în 1957. Operaţia de producere a lăptişorului se va porni numai atunci când timpul s-a stabilizat bine şi după ce coloniile stimulate puternic în cursul primăverii au crescut cel puţin 2 generaţii de puiet numeros, coloniile alese fiind perfect sănătoase, debarasate în prealabil de trântori.

Pentru ca lăptişorul să fie de bună calitate larvele trebuie să fie ferite de curenţi puternici, lumină solară puternică, sau o temperatură mai mică de 20 grade Celsius.

Conservarea lăptişorului

Cel care se foloseşte curând poate fi stabilizat pentru o perioadă scurtă în miere sau alcool fiind păstrat apoi la o temperatură de la +2 grade Celsius până la +4 grade Celsius, imediat după extracţie fiind pus la gheaţă sau într-un răcitor.
În gheaţă se păstrează în recipiente mici aşezate într-un vas mare de tablă cu capac, care stă afundat complet în gheaţă. Cine nu are asemenea posibilităţi (în pastoral), pot folosi în condiţii foarte bune un frigider cu butelie de aragaz (o butelie ţine 15-20 de zile) având grijă ca nici un moment frigiderul să nu stea fără răcire. Se mai pot folosi termosuri mari de 4-5 kg cu gheaţă sfărâmată în mici bulgăraşi, în care se afundă recipiente mici (borcănaşe de plastic cu capac care se înşurubează), bine umplute şi ceruite la exterior, pentru a nu pătrunde apa în ele. Gheaţa din aceste termosuri poate ţine 3-4 zile.
Lumina alterează lăptişorul cu mult mai mult decât căldura, căci ea acţionează în mod catalitic, producând reacţii de polimerizare, oxidare sau izomerizare. De aceea în final păstrarea lăptişorului se face în vase de sticlă neutră şi colorată închis, de preferat de culoare brună, având dop şlefuit, pentru ca substanţa să nu ia contact cu aerul.
Cu cât lăptişorul este mai curând predat la oficiul beneficiarului spre conservare, cu atât este mai bine.

Recoltarea propriu-zisă a lăptişorului

Recoltarea trebuie făcută condiţii de igienă perfectă, barele port-botci scoase din stupi fiind transportate într-o cameră curată, fără praf, fără curenţi, luminoasă, folosind aparate sau spatule dezinfectate prin fierbere. Recipientele de păstrare trebuie să fie perfect curate şi fierte în prealabil, operatorul fiind îmbrăcat în halat curat, după ce s-a spălat bine cu apă şi săpun.

Recoltarea propriu-zisă este precedată de 2 operaţii:

1. prima este scurtarea botcilor pentru ca să se poată lua mai uşor lăptişorul;
2. a doua se referă la eliminarea larvelor din botcă.

a. Scurtarea botcilor:

Se face cu un cuţit curat, bine ascuţit şi cald. Se poate întrebuinţa o lamă de bărbierit (are avantajul că nu necesită încălzire).

b. Eliminarea larvelor:

Se face manual cu ajutorul capătului ascuţit al spatulei.

c. Extragerea lăptişorului:

Se face cu spatula (cu capătul lat şi rotunjit ce are lăţimea unei botci) sau cu ajutorul unei pompe de vid. Spatula introdusă în interiorul botcii poate scoate dintr-o dată tot lăptişorul din ea dar, operaţia se repetă de 2-3 ori pentru a nu rămâne resturi de lăptişor pe fund şi pe pereţi. Spatula nu trebuie apăsată prea tare, căci botcile se pot rupe, iar lăptişorul va avea în el particule mici de ceară, care nu pot fi separate şi devalorizează la recepţie calitatea produsului.

Lăptişorul recoltat se va pune provizoriu într-un mic recipient din material plastic cu o capacitate de 60-70 g, prevăzut cu capac prin înşurubare, care după umplere se parafinează şi se păstrează în termos sau la frigider. Pe măsură ce lăptişorul din botcile de pe o bară este extras, bara cu botcile golite se aşează sub un prosop ud, îndoit în două, pentru ca resturile de lăptişor ce au rămas pe fundul şi pereţii botcilor să nu se usuce.

Proprietăţile lăptişorului

Lăptişorul extras din botci şi distribuit bolnavilor în proporţii reduse, intensifică metabolismul organic în transformările biochimice ce se fac în procesul de asimilare din alimentele ingerate şi transformate de ficat şi alte organe.

El conţine hormoni, enzime, vitamine, acetilcolină, aminoacizi etc. Influenţează în bine starea psihică, micşorează presiunea sanguină, ajută la creştere şi la restabilirea sănătăţii, regenerează sângele (mai cu seamă în ceea ce priveşte globulele albe), măreşte conţinutul de fier în sânge şi intensifică acţiunea glandei suprarenale, măreşte numărul şi dimensiunea globulelor roşii din sânge, are acţiune favorabilă asupra ficatului. Are o putere bactericidă similară cu cea a antibioticelor şi dă rezultate bune în tratarea colibacilozei şi a bolilor generate de bătrâneţe.

Se recomandă în cazuri de insomnii morbide, lipsa poftei de mâncare, în boli de piele (chiar când se ia pe cale bucală), tratează bronşita astmatică (1 g la 50 g miere administrat câte 200 miligrame zilnic, în 2 doze, timp de 3 săptămâni). Lăptişorul ajută refacerea organismelor slabe şi mai este indicat în tratarea afecţiunilor nervoase şi a insuficienţei cardiace. Nu are nici o contraindicaţie şi poate fi luat în orice afecţiune. Dozele administrate să fie mici la început, apoi să fie treptat mărite pe încetul până la sfârşitul curei. Contribuie la regenerarea organică a omului, fiind un bun bio-regenerator şi regulator endocrin.

Lărgirea cuibului

Face parte din măsurile preventive de combatere a roirii. În principiu, această lucrare cere o deosebită atenţie, apicultorul trebuind să ţină seama de un complex de condiţii legate de:

• populaţie numeroasă în spaţiul cuibului;
• vârsta albinelor reînnoite faţă de cele de iernare;
• calitatea mătcii;
• numărul albinelor doici din cuib;
• numărul fagurilor cu puiet deschis;
• fagurii plini sau nu cu miere etc.

Pe timp rece, lărgirea se va face numai cu faguri de culoare închisă, ce ţin mai bine de cald puietului, datorită căptuşirii celulelor cu resturile învelişurilor corporale nimfale aderente. În lunile calde şi cu bun cules, matca va oua cu predilecţie în faguri albi, noi, fagurii noi fiind indicaţi şi în vederea depozitării nectarului, mierea păstrându-şi intactă aroma distinctă.

În cazul în care fagurii nu sunt ocupaţi în totalitate de albine este nelogică şi păgubitoare lărgirea cuibului. Dacă populaţia s-a extins până la diafragmă, lărgirea trebuie făcută, fagurele nou introdus fiind aşezat la marginea cuibului (între ultimul fagure cu puiet şi cel de acoperire). La stupii mai slabi lărgirea trebuie făcută moderat, cu cel mult 2 faguri săptămânal şi numai dacă albinele acoperă bine ultimul fagure. Spargerea cuibului prin introducerea fagurilor noi direct în mijloc se face numai la stupii puternici, atunci când clima s-a stabilizat. La stupii verticali, atunci când au ajuns foarte puternici, lărgirea se poate face prin inversarea corpurilor. Operaţia se repetă apoi din 2 în 2 săptămâni sau în funcţie de necesităţi.

Lărgirea premergătoare culesului se face în funcţie de tipul de stup folosit. La stupii ME se inversează corpurile. La stupii orizontali se pot introduec dintr-o dată 6-7 faguri goi, gata clădiţi, de culoare închisă, care este bine să aibă şi coroniţe cu miere. Aceşti faguri se pun în partea urdinişului marginal, pe unde obişnuit circulau albinele, împingând spre mijlocul cuibului întregul cuib, flancat în partea opusă cu un fagure cu păstură, după care se aşează diafragma şi împachetajul. La stupii verticali cu două corpuri cel de-al doilea corp se pune atunci când primul corp este ocupat bine de albină sau corpul de jos se protejează cu hârtie de ziar sau linoleum în vederea păstrării căldurii.

Lărgitorul de celule

Se construieşte din lemn bine lustruit, cu un diametru de 8,5-9 mm şi un capăt bombat ce se unge cu puţină miere pentru a putea fi introdus în celula viitoare botcă, în vederea creşterii perimetrului, făcând mereu o mişcare de învârtire, şi având grijă să nu-i rupem pereţii.

Lecanii şi lachnide

Sunt 2 specii de insecte producătoare de mană (mari şi mici) aparţinând ordinului Homoptera, subordinul Coccina, care trăiesc pe conifere în special pe molid şi bradul alb. Dezvoltarea speciei mari precede cu 3-4 săptămâni specia mică.

Lecaniile născute în toamnă se ascund şi sunt protejate de solzii scoarţei molidului, trecând iarna sub formă de larve, mult diminuate de inamici şi de frig. Cu aparatul lor bucal alcătuit dintr-un puternic stilet, străpung coaja ramurilor sau frunzelor bradului alb, a molidului, a zadului şi a altor specii (arţarul, teiul, ulmul etc.), aspirând seva din ţesuturile respective.

Lachnidele trec iarna sub formă de ouă şi apar în primăvară vieţuind în luna mai pe lăstarii moi ai bradului şi molidului. Trăiesc parazitare în grămezi, eliminând substanţe zaharoase sub formă de erupţie, provenind din seva plantelor parazitate. Când timpul este favorabil producţia este atât de mare încât se pare că sub arbore cerne o ploaie fină şi dulce. Produsul zaharos devine vâscos şi se întăreşte repede, iar albinele nu-l mai pot lua decât dacă intervine un timp puţin umed, o ceaţă sau burniţă de ploaie, care-l diluează. Când ploua abundent apa spală aceste depozite, iar culesul de mană încetează complet.

Numai după 2-3 săptămâni, tinerele insecte, trăind la început pe seama mesei ierboase a arborelui, sunt capabile, fără să se fecundeze, să depună ouă din care apare prima generaţie. Numai din câteva ouă păstrate peste iarnă şi ferite de ger se nasc până în toamnă, 5-10 generaţii, putându-se ajunge la circa 25 miliarde, dacă nu ar fi vânate de o serie de dăunători pe măsură, frânându-le înmulţirea aşa prodigioasă care ar dăuna pădurii. Începând din iunie, când înmulţirea lor este mare şi secreţia bogată, albinele încep să culeagă această miere de mană dacă conţinutul de zahăr este de peste 8%. Obişnuit, bogăţia acestei eliminări este aşa de mare încât albinele adună abia 2% din ea, restul se risipeşte.

Limitarea ouatului

1. Se caută matca şi se ridică cu fagurele pe care se află, punând-o într-un stup gol cu fund, aducând lângă matcă toţi fagurii cu puiet necăpăcit, completând corpul cu faguri artificiali. Peste corp se aşează o gratie Hannemann, deasupra punând corpul al doilea cu restul de rame cu puiet căpăcit, hrană şi fagurii goi. La stupii orizontali matca se izolează în marginea opusă urdinişului pe 2-3 faguri, despărţiţi cu gratie.
2. Orfanizarea coloniei cu 10 zile înaintea culesului mare dă rezultate bune cu condiţia ca la fiecare 3-4 zile să primească puţin puiet larvar ştiut fiind că numai coloniile care au puţin puiet necăpăcit activează la parametri maximi în timpul culesului.
3. Se izolează matca în cuibul său - cu ajutorul unui cerc de tablă cu gratie Hannemann, fagurele cu matcă plasându-se în dreptul urdinişului.

Linia

Grupa de familii de albine care se evidenţiază prin productivitate deosebită şi prin însuşirea de a transmite la descendenţi întocmai însuşirile ereditare se numeşte linie. Prin încrucişarea între mătci fiice ale unei linii cu trântori din altă linie se obţin descendenţi cu însuşiri valoroase superioare celor două linii iniţiale.

Pentru crearea unei linii este nevoie de un material biologic numeros (obţinut de la un mare număr de stupi), de staţiuni controlate de împerechere sau de practicarea împerecherilor artificiale, ceea ce presupune existenţa unor centre specializate, apicultorii semiprofesionişti putând practica cu succes doar selecţia în masă. Familiile cu însuşiri necorespunzătoare se elimină de la reproducţie.

Liofilizarea

Este operaţia care se face în anumite laboratoare ce au o aparatură specială şi supun diferite substanţe unei acţiuni de îngheţare în vid cu o temperatură de minus 40-50 grade. Prin această acţiune brutală de îngheţare rapidă în vid, apa din produsul pus la liofilizat se elimină prin sublimare, obţinându-se o pulbere complet deshidratată ce se închide în fiole ermetice spre a se feri de aer. În ceea ce priveşte lăptişorul de matcă, liofilizarea prea brutală îi dăunează dacă nu se iau anumite măsuri. De acea liofilizarea acestuia se recomandă a se face la o temperatură mai joasă şi fără vid.

LMR

Se referă la limitele maxime de reziduuri de medicamente în produsele de origine animală, acceptate în cadrul reglementărilor comunitare şi apar în Jurnalul oficial al Comunităţii Europene, în 4 anexe:

Anexa I - cuprinde LMR fixate definitiv; Anexa II - se referă la produsele fără reziduuri, considerate ca netoxice;
Anexa III - este un dosar cu LMR provizorii, fabricanţii având obligaţia ca în mai puţin de 5 ani să umple lacunele;
Anexa IV - se referă la substanţele interzise consumului în uniunea europeană, din cauza imposibilităţii fixării unor LMR

Loca

Boala albinelor numită loca sau pesta era cunoscută la noi în 1958 sub 4 forme: loca americană, loca europeană, puietul în sac şi paraloca.

Longevitatea culegătoarelor

Albinele de vară trăiesc între 28-35 de zile, în medie 31 de zile. În principiu, ele devin lucrătoare începând cu a 21-a zi. Dacă trăiesc mai mult pot să producă mai mult. Albinele care încep să culeagă abia la vârsta de 28 de zile, recoltează încă 8-9 zile. Dar, dacă culesul începe deja la vârsta de 15-16 zile, el continuă încă 14-15 zile, aproape de două ori mai mult ca în cazul precedent. Cunoscând faptul că o doică poate să se ocupe de mai multe larve, în cazul în care o colonie are pentru fiecare larvă câte o doică, în acea familie va apărea un excedent de doici. În familiile slabe acest excedent este mic, însă în familiile puternice, în care matca depune până la 2000 ouă pe zi, mai mult de 10.000 doici pot să se găsească în şomaj tehnic. În acest caz, glandele lor faringiene regresează şi devin culegătoare înainte de vârsta normală. Cum nu sunt epuizate prin hrănirea larvelor ele au şi o longevitate mai mare.

Trebuie deci stimulate albinele cu cel puţin 40 de zile înaintea culesului principal pentru a avea maximum de culegătoare la început de cules.

Lotul apicol

Este terenul destinat culturii plantelor melifere valoroase. Culturile întinse de plante melifere nu sunt rentabile decât în situaţia în care terenul nu poate fi folosit mai bine altfel. În acest caz este indicat a se cultiva plante melifere perene, care nu necesită cheltuieli prea mari, cum sunt urechea porcului care poate sat pe acelaşi loc 8 ani, iarba şarpelui, melisa, nalba, salvia, isopul, cătuşnica, levănţica din varietatea lavandula, busuiocul, cimbrişorul etc., care cer lucrări numai de rărire şi cel mult de îngrăşare minerală.

Lotul de prăsilă

Este format din acele familii care s-au dovedit a fi cele mai productive din stupină, criteriile de selecţie urmărind în special productivitatea. În fiecare stupină, sunt folosite – de regul㠖 3 colonii recordiste:

1. una crescătoare de trântori,
2. una donatoare de larve şi
3. una crescătoare.

Lucerna

Dacă este irigată iar terenul este calcaros, poate da o producţie de 250 kg miere la ha, iar în cazul în care sunt folosite îngrăşăminte chimice cu azot, potasiu sau fosfor, producţia se poate dubla. Pe terenuri obişnuite şi fără amendamente producţia este de 25 kg miere la ha. Planta este meliferă mai ales dacă este lăsată pentru sămânţă şi când înflorirea coincide cu o perioadă umedă.