Introducere

Albine sănătoase şi productive

În orice sistem de creştere a albinelor rentabilitatea şi progresul nu pot fi asigurate decât cu albine sănătoase, viguroase, cu o desfăşurare normală a ciclului biologic. Deşi toată lumea înţelege teoretic acest lucru, în practică acest deziderat nu este realizat aşa de uşor şi aceasta, în primul rând, pentru simplul motiv că majoritatea apicultorilor se încăpăţânează să ţină în stupină familii la limita supravieţuirii considerând că le vor redresa pe parcurs. Uneori reuşesc alteori nu, în majoritatea cazurilor acestea reprezintă focare de infecţie întreţinute cu bună ştiinţă. De aceea, cel mai bun lucru pe care l-am putea face este să desfiinţăm toate familiile de albine care, din diverse motive, nu reuşesc să ţină pasul cu cele cu adevărat productive. Avem nevoie însă de mult curaj, de existenţa în stupină a familiilor de rezervă şi de multe altele.

Obiectivele urmărite

ATENŢIE! Folosirea medicamentelor trebuie să se facă cu mult discernământ. Tratările aşa zis preventive, cu doze mai mici de medicament, nu fac altceva decât să obişnuiască microbul cu medicamentul respectiv. Nu in ultimul rand mierea extrasa de la familiile tratate cu antibiotice nu mai poate fi comercializata. De aceea, se recomanda ca tratarea cu antibiotice sa se faca doar atunci cand nu mai exista alta cale.

Cele mai periculoase boli

În practica, cele mai periculoase boli s-au dovedit a fi:

A. Bolile contagioase

1. Boli parazitare

Acarapioza

Este o boală endoparazitară a albinelor adulte. Evoluează clinic în timpul iernii şi la începutul primăverii, putându-se asocia cu nosemoza şi varrooza, realizându-şi ciclul biologic în traheea toracică a albinei.

Amibioza

Mijlocul de răspândire al amibiozei este apa infectată cu fecalele pline de chisturi ale  albinelor. Chistul pătrunde pe cale bucală. Albinele mor intoxicate de produsele de eliminare ale paraziţilor. Moartea se datorează autointoxicaţiei.

Brauloza

Este o boală parazitară provocată de un păduche. Se tratează asemănător cu boala varoozei.

Galerioza

Este cunoscută sub numele de găselniţă sau de molie a cerii.

Tropilelapsoza

Este o boală exotică, o parazitoză externă a puietului şi albinelor adulte semnalizată în mai multe ţari ale Asiei, fiind produsă de un acarian. Modul de viaţă parazit al acarianului determină moartea larvelor, pupelor şi albinelor adulte; dacă totuşi larvele supravieţuiesc, după eclozionare albinele adulte au o dezvoltare dificilă sau prezintă malformaţii (aripi deformate).

Simptome

Tropilelapsoza se manifestă clinic printr-o depopulare progresiva a familiilor afectate, depopularea fiind mai rapidă în cazul asocierii tropilelapsozei cu varrooza.

Tratament

Ca şi în cazul varroozei au fost încercate multe substanţe cu scop terapeutic fără a se stabili un tratament specific. Garg Sharme şi Dogra (1984) în urma experienţelor efectuate, considera că acidul formic 65 % administrat prin vaporizare câte 5 cm³ zilnic timp de 21 de zile, reduce parazitismul familiilor afectate fără a fi dăunător puietului sau albinei adulte.

Virusuri şi viroze

În 1990 erau cunoscute la albine următoarele 17 virusuri patogene:

Virozele subliniate sunt cele care prezintă interes pentru zona continentală în care ne aflăm, putând evolua singure sau asociate.

Artropodele şi în special insectele sunt purtătoare şi transmiţătoare de virusuri şi în numeroase cazuri populaţiile de insecte sunt distruse de boli virotice fapt care a determinat dezvoltarea de cercetări cu privire la folosirea virusurilor în combaterea insectelor dăunătoare din agricultură şi silvicultură. Fenomenele de depopulare a stupilor, cauzate de infecţiile virale, pot fi explicate şi înţelese în măsura în care se cunosc procesele patologice virale la alte grupe de insecte şi raporturile dintre virusuri, insecte şi acarieni.

Materialul acumulat în cei peste 70 ani de cercetare în acest domeniu este vast şi atestă existenţa virusurilor la peste 400 specii de insecte utile sau dăunătoare culturilor agricole. Virusurile insectelor fac parte din ecosisteme şi au un rol major în reglarea populaţiilor. Multe virusuri se află în stare latentă în insecte, acidul nucleic viral fiind încorporat în acidul nucleic al gazdei, fără a produce fenomene de boală. Anumiţi factori cum ar fi creşterea densităţii populaţiilor, radiaţiile ultraviolete şi unele substanţe chimice produc activarea virusurilor cu declanşarea de epidemii care decimează populaţiile într-un interval scurt de timp.

Virusurile de la albine au fost mai puţin cercetate comparativ cu alte entomovirusuri. Cele mai multe cercetări au fost făcute în Marea Britanie. Pe continentul european cele mai periculoase virusuri sunt: virusul paraliziei acute, virusul botcilor negre şi virusul paraliziei cronice.

Virusul paraliziei acute

Albinele atinse de VPA se recunosc uşor după incapacitatea de zbor, paralizia parţială sau totală a picioarelor posterioare şi pierderea perişorilor de pe corp. Ca urmare albinele au abdomenul de culoare neagră-strălucitoare şi par mai reduse ca dimensiuni, sindrom care a fost denumit „micul negru”. Astfel de albine, în caz că încă mai zboară, nu sunt primite în stup, fiind considerate albine negre hoaţe (black robbers). Există dovezi certe că dezvoltarea epidemiilor de paralizie acută depinde de creşterea numerică a parazitului varroa în stupi, femelele de varroa fiind purtătoare ale acestui parazit. Dislocarea aripilor şi malformarea picioarelor este datorată infecţiei cu VPA în stupinele puternic infestate. Foarte adesea, primăvara, probele de larve analizate au fost găsite purtătoare atât de VPA cât şi de virusul botcilor negre. Unele virusuri cum sunt cel al botcilor negre, virusul X şi Y şi virusul filamentos au o incidenţă mai mare în coloniile infestate cu Nosema apis şi Malpighamoeba mellificae.

Virozele pot evolua singure sau asociate, unele predominând în sezonul cald, altele în sezonul rece.

Puietul în sac (saciform)

Este produs de un virus filtrabil. Putrezirea puietului în formă de sac a mai fost numită şi loca în formă de sac, fiind cea mai uşoară dintre cele 4 forme de loca, fiind favorizată de ploile reci şi de lungă durată.

Apare în tot cursul sezonului activ însă cel mai frecvent în cursul verii, puietul bolnav murind de regulă după căpăcire, dând un aspect pe fagure asemănător cu cel al locei americane. Larvele din albe sidefii devin galbene, apoi cenuşii şi în final brune. În prima fază larvele au aspectul unui sac sau pungi pline cu un lichid, de unde şi denumirea bolii. Larvele moarte de mai mult timp se usucă sub forma unor cojiţe neaderente la pereţii celulei, având o formă curbată de barcă sau de papuc. Puietul bolnav nu răspândeşte nici un fel de miros. După ce nimiceşte un mare număr de albine, boala dispare dar va apare în anul viitor.

Pentru tratare este indicat un bun cules şi aplicarea unor masuri de igienă (topirea fagurilor cu puiet bolnav, întărirea familiilor bolnave, hrăniri cu sirop pe bază de ceaiuri, transvazare etc.).

Paralizia cronică

În practică s-a constatat că familiile bolnave de nosemoză contractează mai uşor infecţia cu VPC şi fac o formă de boală mai severă. De cele mai multe ori acest virus evoluează concomitent cu virusul paraliziei acute.

Paralizia cronică se poate manifesta:

Epizootii severe pot să izbucnească în orice anotimp, dar mai ales toamna. Semnele clinice încep să apară la 4-10 zile de la infectare şi se recunosc printr-o tremurare anormală a aripilor şi a corpului. Albinele ies din stupi, se mişca la sol dar nu pot să zboare. Se adună în grupuri şi pot fi observate pe iarba cu abdomenul distins, aripile anormale şi paralizii ale unuia sau mai multor picioare. În aceleaşi colonii pot apare albine cu malformaţii ale aripilor precum şi albine de culoare neagră ce par mai mici. Acestea iniţial pot zbura, mai apoi chelesc complet, devin lucioase şi sunt îndepărtate din stup de albinele sănătoase. În coloniile afectate sever de paralizie se înregistrează mortalitate şi la nimfe, în special la cele aproape de eclozionare.

Tratamentul este cel indicat pentru paralizia albinelor şi pentru puietul în sac.

3. Boli bacteriene

Loca

Loca, sub ambele forme, este o maladie infecto-contagioasă şi poate trece de la o familie la alta, de la o stupină la alta, dintr-o regiune a ţării la alta, transmiterea ei realizându-se prin vehicularea sporilor cu ajutorul trântorilor, albinelor hoaţe, a vântului, a apicultorului (mâini nespălate), prin intermediul uneltelor, echipamentului de lucru, materialului biologic (albine, mătci, roiuri) etc. familiile bolnave sunt supuse carantinei iar mierea recoltată de la ele nu se comercializează.

Factori favorizanţi:

Cercetătorul Sturtevant a constatat că o hrană în care proporţia de zahăr depăşeşte 5% inhibă germinarea sporilor. Al doilea element care intervine favorizând sau frânând evoluţia bacilului este căldura cuibului. Vara, când temperatura este mai ridicată, iar căldura din cuib creşte, agentul patogen se dezvoltă intens (coloniile puternice fiind cele mai grav afectate).

Loca americană

În patologia apicolă loca americană ocupă primul loc în ce priveşte pagubele pe care le produce şi complexitatea problemelor pe care le ridică combaterea ei.

Caracteristici

Microbii care o provoacă dau naştere, atunci când îşi simt viaţa ameninţată, la o formă specială de rezistenţă numita "spor" (ce se va transforma iarăşi în microb capabil să se înmulţească în momentul când condiţiile redevin prielnice). Medicamentele reuşesc doar să anihileze microbii nu şi sporii, creând o stare de sănătate aparentă.

Sporii sunt răspândiţi în tot stupul (pe pereţii acestuia, pe faguri, în miere şi păstură, în intestinul şi pe corpul albinelor, în matcă etc.) însă rezervorul principal îl constituie larvele moarte în care sporii se pot număra cu milioanele, patogenitatea acestora putând fi pusă în evidenţă şi după 15 ani.

În cazul unei infecţii masive (albinele nemaiputând face faţă îndepărtării larvelor îmbolnăvite), simptomele bolii devin aparente şi diagnosticul clinic este posibil după:

Tratament

Practica ne va convinge însă că decât să tratăm medicamentos stupii, mai bine este să ne ocupăm cu:

Tratamentul virozelor şi al locei se face cu:

Loca europeană

Este o maladie mai puţin gravă decât loca americană, dar care netratată poate compromite recolta prin slăbirea familiilor de albine. S-a constatat că apare mai ales în coloniile slabe şi cu rezerve insuficiente de hrană. Boala apare de obicei primăvara sau vara (mai-iunie) şi se manifestă diferit, uneori cu intermitenţe, alteori continuu, până când creşterea puietului încetează, toamna târziu. Căldura din timpul verii sau apariţia unui bun cules face că boala să regreseze. Atunci când intervine şi un cules masiv de polen sunt cazuri când boala este complet înlăturată, datorită prezenţei în polen a diferiţilor bacteriofagi. În cazul în care după un cules principal nu se asigură albinelor un cules de întreţinere se creează în familiile de albine condiţii prielnice apariţiei bolii. În formele uşoare, familiile atinse de loca europeană se deosebesc greu de cele sănătoase, întrucât activitatea lor se păstrează nemodificată. Abia după trecerea unei perioade de timp boala devine aparentă prin depopularea familiilor şi prin mirosul acru sau de putrefacţie ce se degajă la deschiderea stupului.

Loca dublă

Este o formă de loca care de cele mai multe ori este luată drept una din cele două forme: europeană sau americană. Este cauzată de bacilul Streptococcus para-alvei care este foarte virulent. Simptomele sunt asemănătoare formelor de locă americană sau europeană. Tratamentul cu antibiotice dă rezultate bune.

Loca falsă

Prezintă caractere asemănătoare cu cea europeană dar este provocată de un microorganism sporulat care este sensibil la tratamentul cu antibiotice în aceleaşi doze descrise la celelalte forme de locă.

Paratifoza sau salmoneloza

Este o boală infecto-contagioasă a albinelor adulte produsă de Bacillus paratyphi alvei. Apare de obicei primăvara şi în cazuri rare în cursul verii, îndeosebi în coloniile adăpostite şi aşezate în locuri neigenice, bacilii pătrunzând în intestinul albinelor odată cu apa infectată, şi de acolo în hemolimfă. Albinele bolnave nu mai pot zbura, au abdomenul balonat, prezintă diaree, paralizează şi mor. Albinele cu abdomenul paralizat au acul scos afară, fără să poată înţepa, căci abdomenul lor este paralizat. Uneori prezintă şi simptome de diaree.

Tratamentul constă în măsuri de igienă şi în tratament medicamentos cu teramicină în doza de 0,5 g pe familie, de 3 ori la interval de 7 zile, cât şi asigurarea unui cules sau, în lipsă, hrăniri cu sirop şi întărirea periodică a familiilor bolnave. S-au obţinut rezultate satisfăcătoare  prin pulverizarea (prăfuire) uşoară a albinelor cu biovitină (un intermediar, insolubil în apă, al biomicinei – în doze de 5-10 g de colonie), la intervale de 5 zile. Stupina trebuie mutată undeva la soare, departe de grajdurile cu animale bolnave, sau scoasă din adăpostul umed, arzând albinele moarte şi dezinfectând întreaga stupină.

4. Boli micotice

Melanoza

Este o boală micotică infectocontagioasă care atacă albinele adulte, mai cu seamă mătcile la orice vârstă, cărora le afectează aparatul reproducător determinându-le sterilitatea. Ciuperca care provoacă boala pătrunde în organismul albinelor pe cale bucală, atacând glandele salivare şi infectând lăptişorul de matcă, ducând la îmbolnăvirea mătcilor. Se bănuieşte că ciuperca pătrunde în stup o dată cu recoltarea mierii de mană.

Diagnostic şi evoluţie

Diagnosticul se face în laborator, iar cel diferenţiat se face în cazul sterilităţii produse din cauze neinfecţioase. Evolueaza in tot cursul anului si se prezintă sub două forme:

Pentru combatere se trece imediat la schimbarea mătcii afectate, extragerea mierii de mană şi deplasarea stupinei la alt cules.

Boli necontagioase

Puietul răcit

Este o boală nemolipsitoare cauzată accidental, atunci când există un dezechilibru între cantitatea de puiet şi cantitatea de albine acoperitoare, sau datorată manipulării incorecte a stupilor în special în lunile reci de primăvară.

Boala de mai

Este un ansamblu de simptome ce afectează albinele adulte. Apare din următoarele cauze:

Tratamentul constă în:

Anomaliile mătcilor

Sunt numite "trântoriţe" mătcile din a căror ouă depuse rezultă generaţii formate în exclusivitate sau în majoritate din trântori.