Valeriana

Odoleanul numit şi valeriană, guşa-porumbelului sau iarba pisicii, este o plantă medicinală de la care se folosesc rizomii şi rădăcinile, având o acţiune calmantă a întregului sistem nervos, micşorând stările de excitaţie. Acţiunea sa sedativă şi calmantă este mărită prin asociere cu alte plante: muşeţel, mentă, levănţică etc. Rădăcina se întrebuinţează sub formă de praf, infuzie, extract şi tinctură (Farm. Corneliu Constantinescu, Plantele medicinale în apărarea sănătăţii, Ediţia a VII-a, Bucureşti, 1979, pag 74-75).
Suspensia de valeriană poate fi folosită la introducerea directă a mătcilor la familiile bezmetice (3 ml la 1 litru apă). În acest scop fiecare ramă este stropită cu circa 25-30 ml din soluţia astfel pregătită. Se stropesc şi albinele de pe pereţii şi fundul stupului.

Valorificarea albinei de prisos

Albinele de prisos de după cules, cât şi cele tinere care se nasc după terminarea lui, în cazul practicării stupăritului staţionar şi în lipsa unui nou cules, se pot folosi pentru producerea lăptişorului de matcă, a veninului (albinele mature, spre a doua jumătate a vieţii dând cele mai mari cantităţi de venin), sau vor fi folosite (mai-iunie) la formarea roiurilor şi colectarea polenului (timp de o lună). Spre sfârşitul lui iulie începutul lui august coloniile trebuie stimulate pentru intrarea la iernare cu o populaţie cât mai numeroasă.

Valorificarea roiurilor naturale

Roiurile ieşite cu 20-24 zile înaintea culesului principal nu pot ajunge FAB puternice fără ajutor din partea apicultorului, perioada de mare elan fiind urmată de o perioadă de stagnare (datorată schimbului de generaţii). Energia de lucru caracteristică primei perioade poate fi folosită însă cu succes la clădirea fagurilor artificiali.

Roiurile ieşite cu 5-6 zile înaintea marelui cules pot fi folosite la sporirea producţiei, asigurându-le, pentru început 2 faguri cu provizii. Când roiul iese din stup chiar în timpul culesului, el se pune într-un stup plini cu faguri artificiali, pe locul coloniei mamă. Vechea colonie se va aşeza alături, cu urdinişul întors invers, ori se aşează deasupra peste un podişor tip Snellgrove, putând folosi şi tehnicile de ajutorare specifice acestei metode.

Când ies deodată în timpul culesului mai multe roiuri, ele vor fi lăsate să se unească singure din zbor, sau le împreună chiar stuparul, formând astfel un roi gigant de 6-7 albină zburătoare. Pentru separarea mătcilor roiurile sunt răsturnate pe un cearşaf ce se întinde în faţa stupului destinat să fie gazdă, fiecare matcă găsită fiind prinsă separat într-o colivie. Coliviile vor fi aşezate între doi faguri mărginaşi ai unei colonii cu matcă vârstnică, formând cu ele ulterior nuclee de împerechere.

Coloniile roite în plin cules pot fi folosite şi la formarea nucleelor cu mătci de roire, mai ales dacă colonia s-a dovedit a fi şi productivă. Roiul se mută în locul stupului mamă. Stupul mamă care are în continuare botci, riscând să roiască, se mută pe un alt loc, unde va fi transformat în stup pepinier, fragmentându-l în nuclee pe câte 3 faguri, din care fiecărui nucleu i se dau 1-2 botci altoite pe fagurii cu puiet.

Varga ciobanului

Face parte din familia Dispacaceae, având o tulpină dreaptă ce sfârşeşte la vârf cu un ghem ghimpos în formă de ou sau de măciucă, de unde îi vine şi numele, căci este ca o măciucă ciobănească. Înfloreşte în iunie-iulie, fiind bună meliferă şi poleniferă. Mierea are o savoare deosebită, şi conţine multe vitamine.

Varrooza

Pro nails este o ectoparazitoză care afectează întreaga populaţie de albine şi se manifestă în tot cursul anului, dezvoltându-se în celulele cu puiet de trântor şi de lucrătoare. Agentul etiologic este acarianul Varroa Jacobsoni, cu un ciclu evolutiv de 7-8 zile, care se hrăneşte cu hemolimfă. Atunci când puietul este prezent într-o colonie infestată cu varroa durata de viaţă a parazitului este de 3-4 luni. În absenţa puietului durata de viaţă poate fi mult mai lungă. Prezenţa parazitului în număr ridicat într-o singură colonie de albine contribuie la reinfestarea întregii stupine şi la apariţia simptomelor de parazitoză.

Diagnosticare

Examenul clinic se face prin observarea directă a paraziţilor pe corpul albinelor, larvelor şi nimfelor de trântori şi lucrătoare şi pe fagurii cu puiet. În stupină diagnosticul se mai poate face şi cu ajutorul medicamentului Varachet sau a altor substanţe utilizate în terapia varroozei.
O altă metodă de diagnostic este spălarea albinelor suspecte cu o soluţie caldă de detergent 10 %, utilizand o sita cu ochiuri mai mari de 2 mm.

Simptome

În primul an de infestare semnele clinice sunt şterse. Pe măsură ce gradul de parazitare creşte (parazitul înmulţindu-se în progresie geometrică), semnele clinice devin evidente, albinele parazitate prezentând stări de agitaţie; în hiperparazitism, populaţia familiei se diminuează drastic şi albinele părăsesc stupul, o mare parte din albinele eclozionate din puiet infestat sunt neviabile, cu aripi nedezvoltate, subponderale, cu malformaţii ale abdomenului şi picioarelor, incapabile de zbor.

Etapa 1

Când stupina e infectata 1% nu se poate depista acarianul.

Etapa 2

Când stupina este infestată în proporţie de 15-20 % tratamentul adecvat constă în 2-3 tratamente toamna târziu, 90-95 % din acarieni dispar, iar familiile vor lucra normal pe tot parcursul sezonului activ.

Etapa 3

Când gradul de infestare varroa depăşeşte 25-30 %, se constată o slăbire bruscă a familiilor. În această situaţie acarienii se văd uşor. Se găsesc peste tot, atât pe albine, pe trântori, pe mătci, pe pereţii interiori ai stupului, pe rame - peste tot. În acest stadiu de dezvoltare apar multe albine cu malformaţii, albine ce sunt evacuate din stupi şi se pot vedea târându-se înaintea urdinişului. Albinele culegătoare sunt de dimensiuni mai mici iar la familiile foarte infestate matca împreuna cu albinele şi trântorii părăsesc stupul, intrând în stupii vecini. Uneori, dacă avem rame după diafragmă matca şi albinele părăsesc fagurii cu puiet infestat şi formează pe aceste rame un nou cuib. Puietul este împrăştiat pe faguri, larvele şi nimfele moarte se află în diferite stadii de putrefacţie. O parte din căpăcelele puietului au orificii neregulate, larvele moarte eliminând un miros de putrefacţie. Pot fi uşor scoase din celule cu ajutorul unui beţişor şi nu se observă fenomenul de întindere caracteristic îmbolnăvirii puietului de locă. În unele cazuri larvele necăpăcite, iritate de acarieni se întorc invers în celule, ajung pe fundul stupului de unde sunt evacuate. În majoritatea lor, aceste familii infestate de varroa vor fi infestate şi de puiet văros.

Acarienii preferă puietul de trântor pentru că durata cât larvele sunt în faza de căpăcire este cea mai mare iar acarienii au timp să se dezvolte cât mai mult. S-a constatat că temperatura constantă de 32 grade C este cea mai favorabilă dezvoltării acestui parazit. Dacă temperatura creşte reproducerea parazitului este perturbată.

Reproducere

O femelă varroa poate depune aproximativ 8 ouă viabile din care jumătate sunt fecundate (dând naştere unor noi femele), jumătate nefecundate (dând naştere masculilor varroa). La 2 zile după depunere, din ouă ies larvele, care după 3-4 zile pentru masculi şi 6-7 zile pentru femele, devin acarieni adulţi. După 5-7 zile de la ieşirea din celule femelele pot începe ouatul, astfel că după 15-16 zile, numărul acarienilor se poate tripla, înmulţirea devenind explozivă în lunile iulie-august. Dacă nu se intervine la timp, puietul care urmează a asigura populaţia de iernare (ieşit din lunile depuse după 20 iulie) va ieşi secătuit şi se vor obţine albine tarate, cu durata de viaţă redusă la jumătate.

Combatere

Pentru combatere trebuie să practicăm un tratament organizat şi susţinut, pe arii cât mai extinse, a tuturor familiilor de albine (indiferent de gradul de infestare), numai cu medicamentele omologate şi aprobate de organele de resort de la noi din ţară. În cazul apariţiei formelor de rezistenţă este nevoie sa practicam tratamente cu medicamente alternative de import.

Varrooza nu a putut fi eradicată până în prezent datorită erorilor şi neînţelegerii faptului că eficacitatea tratamentelor este asigurată doar de lipsa totală a puietului căpăcit. Deşi au fost utilizate mai multe produse cu efect acaricid majoritatea au fost retrase din diverse cauze printre care enumerăm:

• unele produse se regăsesc identic sub formă de săruri în produsele apicole; după o perioadă de folosire, devin mai puţin eficiente, creându-şi forme de rezistenţă;
• provoacă pagube familiilor de albine: pierderea de mătci, scăderea prolificităţii mătcilor, toxicitate pentru albine, mai ales a celor parazitate care sunt deja slăbite, în unele cazuri tratamentul având ca rezultat efecte contrare;
• cea mai mare eroare care se face este raportarea paraziţilor căzuţi numai la populaţia de Varroa liberă, adică doar la 10-15% din numărul total, în ciuda faptului că în sezonul apicol activ 85-90% din întreaga populaţie de acarieni (acarienii activi) se concentrează în celulele cu puiet căpăcit.

Din această cauză, atât timp cât se va merge doar pe tratarea trimestrială, anuală sau doar pe anumite zone, eşecurile se vor ţine lanţ. Cu toate că apicultorii au înţeles importanţa tratamentelor făcute în lipsa puietului, punerea în practică este foarte dificilă din diferite cauze şi erori:

• produsele acaricide recomandate (mai ales cele prin pudrare sau fumigaţie) nu pot fi aplicate decât la temperaturi superioare limitei de 10-15 grade C, o singură celulă căpăcită putând asigura supravieţuirea a 2-3 femele care se vor reproduce în progresie geometrică;
• perioada în care puietul lipseşte efectiv se situează la începutul ierni când temperaturile sunt sub 0 grade C şi în astfel de condiţii nu se mai pot face tratamente (în unele ţări se fac cu amitraz prin evaporare);
• tot printre erori se numără şi neglijarea tratamentelor de vară; majoritatea produselor acaricide au o eficacitate terapeutică sub nivelul prevăzut de producător;
• utilizarea acaricidelor împotriva acarienilor varroa externi pune, în timp, problema acumulării de reziduuri şi căpătarea rezistenţei acarienilor la produsele respective.

Medicamente folosite pentru combaterea Varoozei

Tratamente de şoc

Apiguard

Noul medicament Apiguard (folosit de francezi) este utilizat fie în perioadele mai calde, fie ca tratament de sfârşit de sezon, după ultima recoltă din luna august. Este un medicament nou de origine naturală, conceput şi brevetat de laboratoarele SWARM, un gel special în care este incorporat timolul, compus natural care se găseşte în floarea şi mierea de tei, o armă eficace ce combate apariţia suşelor de varroa rezistente la tratamentele clasice. Gelul Apiguard generează o difuzie regulată a substanţei active, acţionând ca o plasă ale cărei ochiuri se lărgesc (când temperatura scade) sau se micşorează (când temperatura creşte). Acţiunea Apiguard-ului este dublă: pe de o parte, acţionează prin vaporii timolului care se răspândesc la întreaga colonie cu ajutorul albinelor ventilatoare, pe de altă parte, albinele lucrătoare transportă şi răspândesc gelul prin contact (făcând schimb de hrană).

Apistan

Cel mai eficace produs de combatere a varroozei este Apistanul, care este livrat de firma Sandoz din S.U.A., preparatul fiind deosebit de scump. Acolo unde este folosit de mai mult timp, riscă să-şi piardă din eficacitate şi, de aceea, se recomandă folosirea alternantă a medicamentelor acaricide.

Se suspendă câte 2 fâşii între ramele 3-4 şi 7-8 sau doar una la stupii pe 5 rame, ridicând-se în prealabil magazinul. Fâşiile se ţin în stupi 6 săptămâni sau 8-10 săptămâni în cazul prezenţei continue de puiet. Mecanismul acţiunii acaricide a fâşiilor este foarte simplu: el funcţionează exclusiv prin contact; de câte ori o albină vine în contact cu fâşia de Apistan, câteva molecule de fluvalinat sunt transferate de pe PVC pe perişorii albinei şi în scurt timp, varroa care peregrinează de la o albină la alta, cade de pe albină, cădere urmată, în funcţie de numărul de molecule de substanţă activă atinsă, de moartea sa sau de o amorţire puternică. Eficacitatea preparatului poate atinge valori de 96-100% în perioada de introducere în stup, atât pentru varroa cât şi pentru braula (păduchele albinelor) eventual prezent în stup. Fâşiile de Apistan garantează o eficienţă aproape constantă pentru o perioadă de peste 180 de zile. Deoarece fâşiile de Apistan îşi exercită acţiunea exclusiv prin contact, este nevoie ca albinele să poată circula în spaţiul dintre fâşie şi fagure, chiar pe ambele feţe ale fiecărei fâşii, ceea ce se poate întâmpla numai dacă aceste spaţii sunt de 4 mm. Această condiţie se poate obţine îndepărtând uşor cu dalta ramele între care sunt introduse fâşiile. Va trebui evitată eroarea, deja comisă de unii apicultori, de a plasa fâşiile pe fundul, pe pereţii stupului sau sub podişor, suprafaţa eficace reducându-se astfel cu 50% iar moleculele de fluvalinat concentrându-se exclusiv pe o zonă restrânsă a picioruşelor albinelor. Să se evite ca în perioada de introducere albinele să stea în barbă pe scândura de zbor sau se interzice iritarea albinelor prin fumigaţii prelungite, hrăniri inoportune şi mai ales deplasarea albinelor cu fâşiile fixate în interiorul stupilor, ţinând urdinişurile închise.

În timpul perioadelor reci şi fără activitate de zbor, albinele evită aproape complet contactul cu fâşiile, reducând astfel în mod drastic eficienţa acaricidă a acestora. Pentru a se preîntâmpina lăsarea urmelor de acaricid este indicat a se schimba periodic fagurii. Pentru mărirea eficienţei acaricidului este indicat să se utilizeze o ramă de diagnostic unsă cu vaselină fluidă şi apărată de o plasă de sârmă cu ochiuri de 2-3 mm, pentru a reţine şi ulterior a elimina acarienii care, pot doar să cadă amorţiţi ca mai apoi să se ridice căpătând rezistenţă la acaricid. Chiar dacă îndelungata prezenţă a fâşiilor de Apistan în stup garantează că mai devreme sau mai târziu aproape toţi acarienii vor primi doza mortală, riscul de a avea peste câţiva ani, acarieni rezistenţi la fluvalinate rămâne tot timpul prezent. 

Apivar

În ciuda tratamentelor repetate, acarianul Varroa este mereu inamicul nr. 1, în unele ţări (Franţa) dezvoltând suşe rezistente la Apivar şi Apistan, care, din această cauză, au fost astfel treptat abandonate – începând cu 1999 – din cauza greşelilor de utilizare care au generat rezistenţa paraziţilor. Potrivit prospectelor, în cazul Apistanului, tratamentul trebuie să dureze 6 săptămâni, iar în cazul Apivarului, 10 săptămâni. Nerespectarea timpului letal din diferite cauze (unii apicultori amatori au ales întreruperea tratamentului de primăvară pentru a nu prejudicia recolta de miere  etc.), a dus la o revigorare a acarienilor. 

Studiile efectuate în Franţa au confirmat că Apistanul şi, prin extensie, celelalte produse ce folosesc ca substanţă activă fluvalinatul (Klartan, Mavrik), nu mai trebuie să fie utilizate în această ţară, din cauza apariţiei formelor de rezistenţă. Acolo unde aceste produse sunt încă eficiente, se cere multă vigilenţă, ştiut fiind că apariţia formelor de rezistenţă este aleatoare şi că e mai bine să anticipezi apariţia lor prin folosirea altor medicamente.

În ceea ce priveşte Apivarul, eficacitatea lui este, în ansamblu, corectă dar, după folosirea acestuia timp de 5 ani, este nevoie de precauţie. Fâşiile de Apivar trebuie aşezate în centrul ghemului. O verificare a contactului albinelor cu acestea nu trebuie să fie făcută decât după 4 săptămâni. Pentru eliminarea paraziţilor de varroa rezistenţi la tratament, la sfârşitul utilizării Apivarului se indică un tratament cu Perizin.

Mavrirol

Un alt produs numit MAVRIROL este preparat pe baza substanţei numite fluvalinat sau mavrik, fără a se exclude fumigaţia cu Varachet. Trebuie avut în vedere faptul că mavrirolul este o substanţă poluantă cu grad mare de acumulare în ceară (până la 60 %), existând riscul, în cazul unei administrări regulate, de a ne trezi cu stupii puternic poluaţi de medicamente. Ceara de albine ar deveni toxică şi ar determina moartea albinelor în faguri, datorită substanţei.

Benzile de Mavrirol pot fi menţinute şi peste iarnă. O stupină se consideră că este bine tratată atunci când tratamentul de toamnă a fost efectuat corect. Tratamentul cu Varachet este obligatoriu pentru a distruge eventualii paraziţi rămaşi, după tratarea cu alte medicamente şi mai ales pentru a distruge, dacă cumva pătrunde în ţara parazitul Acarapis Woodi, care produce acarapioza. Aceşti paraziţi nu se văd cu ochiul liber, trăiesc în aparatul respirator al albinelor şi produc mari mortalităţi. După tratarea cu Varachet, toamna se introduc în stupi benzile cu Mavrirol, care vor fi ţinute în stupi 90 de zile, prin această metodă obţinându-se o deparazitare cvasitotală a familiilor de albine, nemaifiind nevoie de un nou tratament decât în toamna următoare.

Varachet

Medicamentul VARACHET are în compoziţia lui substanţa amitraz (20%); bis N,N - (dimetil - 2,4 - feniliminometil) N-metilamina. Substanţa activă acţionează asupra paraziţilor prin contact molecular şi prin inhalaţie, reuşind să omoare paraziţii liberi de pe corpul albinelor, într-o perioadă de timp variabilă, de la câteva zeci de minute până la 3-4 zile, în funcţie de cantitatea de substanţă activă cu care a venit în contact. Doza recomandată are efect numai atunci când se iau masuri de etanşeizare a stupilor în timpul tratamentului. Dacă acest lucru nu este realizat, o parte din substanţa activă volatilizată părăseşte stupul prin fisuri, alte defecte, sau închiderea necorespunzătoare de la podişor sau urdiniş.

Benzile de hârtie pentru impregnat cu generator de oxigen se îndoaie longitudinal, pe mijloc (sau în zigzag), înainte cu o zi (că să nu influenţeze negativ timpul de fumigaţie), şi sunt aşezate pe o plasă de sârmă pentru a împiedica eventuala aprindere a stupului (datorită temperaturii de câteva sute de grade). Picăturile le punem numai în momentul când începem tratamentul, pe dunga creată la îndoitura benzii, la un capăt, una lângă alta. La capătul opus picăturilor dăm foc hârtiei (cu ajutorul unei ţigări sau altei surse de foc) în momentul în care efectuam tratamentul propriu-zis. De menţionat că dozajul şi numărul de picături se raportează la volumul din stup şi nu la puterea familiei de albine. Tratamentele cu Varachet prin fumigaţie trebuie efectuate cel puţin de 7 ori pe an, în conformitate cu prospectul de utilizare. Mărirea numărului de picături conduce de multe ori la intoxicarea în diferite grade a albinelor.

Ultimul şi cel mai eficient tratament cu Varachet trebuie să se facă toamna în absenţa puietului.

Pentru a se elimina obstacolul rezistenţei acarianului Varroa la tratamentele clasice, se recomandă combaterea lui şi cu alte mijloace, aplicarea radicală a tratamentului, nu numai primăvara cât şi toamna, la toate stupinele şi indiferent de mărimea lor. Orice depăşire a cantităţilor precizate în umectarea benzilor fumigene, sau efectuarea tratamentului la temperaturi sub +15 grade C şi fără soare, pot duce la accidente mortale pentru familiile de albine, având grijă ca persoanele care efectuează tratamentele să nu inhaleze substanţa toxică a acestui medicament. În interiorul stupilor se va umbla numai după 10-12 ore de la tratamente.

1. Primul tratament se face primăvara, când albinele au început activitatea normală, atunci când temperatura mediului exterior este de peste +15 grade C şi albinele nu se află în ghem, preferabil după amiaza, când majoritatea albinelor este prezentă în stupi şi
2. se repetă încă o dată la interval de 7 zile.
3. Al treilea tratament poate fi efectuat după recoltarea mierii de la salcâm.
4. Se mai recomandă un tratament în luna august după recoltarea mierii de la floarea soarelui şi
5. câte două tratamente în lunile septembrie şi octombrie,
6. ultimele două atunci când în stupi nu mai există puiet.

Mărirea cantităţii de medicament sau administrarea mai frecventă la fantezia apicultorilor sau la recomandările persoanelor neavizate conduce la intoxicarea de diferite grade a familiilor de albine şi la poluarea stupului cu substanţă acaricidă. Este obligatoriu ca în timpul tratamentelor apicultorul să poarte halat sau salopetă de protecţie şi ochelari tip moto, iar după terminarea tratamentelor îşi va spăla cu apă şi săpun mâinile şi faţa (revista Apicultura în România, nr. 4/1982).

Medicaţia alternativă

FUMIGENE

Danikoropor

Tratamentul a dat rezultate bune în Tunisia şi Iugoslavia, procentul de acarieni distruşi fiind de cca 97%.

Fenotiazina

Singură sau în combinaţie cu alte substanţe (paraformaldehida etc.), fenotiazina a fost primul şi cel mai utilizat preparat împotriva varoozei deşi rezultatele obţinute sunt puţin satisfăcătoare. Este produsul care stă la bază Varroazinului, preparat în Bulgaria şi a Varroatinului realizat în fosta U.R.S.S.

Folbex

Este medicamentul consacrat în tratamentul acariozei. A fost folosit şi în varrooză însă cu rezultate mediocre. Substanţa activa constă din clorbenzilat, care este impregnat în tichete fumigene, ce se introduc în stup şi li se dă foc.

Aceeaşi firmă din Elveţia a produs un nou preparat special pentru varrooză, denumit Folbex forte, care conţine ca substanţă activă bromopropilat, impregnat tot în tichete fumigene. Tratamentul constă din arderea unui tichet în fiecare stup, la interval de 4-7 zile. Încercat atât în Germania cât şi în Tunisia, s-a constatat că în urma a două aplicaţii pot fi distruşi circa 90 % din acarieni.

Tutunul

Folosit în special în Olanda şi China, tutunul s-a dovedit a fi deosebit de eficient. Este folosit fie prin fumigaţie (1 ţigară pentru un corp de stup pe 10 rame), fie prin picurarea nicotinei pe o sugativă ce se plasează pe fundul stupilor.

Varostan

Produs pe bază de sulf, are substanţa activă ambalată într-o capsulă metalică, în care se introduce un fitil căruia i se dă foc după introducerea în stup. Acţiunea acaricidă se produce în primele 3 zile de la începerea tratamentului. A fost întrebuinţat pe scară largă în Germania . până în 1977 când, din cauza toxicităţii ridicate atât pentru albine cât şi pentru operator, a fost interzis.

VAPORIGENE

Acidul formic

Folosit în Germania şi Rusia, acidul formic se utilizează primăvara după zborul de curăţire, vara şi toamna. Se pune pe fundul stupului acid formic 98% în sticluţe a 180 ml, prin a căror gură se introduce un fitil lejer de tifon, hartie sau bumbac, pentru evaporarea lentă.

Este eficient la temperaturi de peste 14-15 grade Celsius.

Prof. dr. F. Ruttner (Germania) afirmă că după o întrebuinţare de 3 săptămâni, în prezenţa puietului acarienii sunt omorâţi în procent de 80 % iar în absenţa puietului procentul de acarieni morţi se apropie de 100%. Pentru diagnostic sticluţa se lasă în stup timp de 14 zile, iar pentru tratament 28 de zile. Cantitatea de acid formic evaporată se reglează prin alungirea sau scurtarea fitilului, astfel încât substanţa să scadă cu cca 10 ml pe zi.

În prezent sunt recomandate concentraţiile de 60% administrate sub forma buretelui absorbant sau a vaporizatorului, respectând însă condiţiile de temperatură şi administrare.

Inconveniente:

1. Concentraţia optimă de vapori depinde nu numai de cantitatea de substanţă evaporată ci şi de puterea familiei, de tipul stupului şi de temperatura exterioară, astfel încât dozarea corectă este inconvenientul principal al acestei metode.
2. Al doilea inconvenient este mirosul puternic al acidului formic care se transmite şi mierii, fapt ce restrânge folosirea acestei metode numai la perioadele când în stup nu mai există miere destinată consumului uman.
3. Trebuiesc respectate cu stricteţe regulile de manipulare, păstrare şi utilizare pentru a preveni accidentările datorate contactului cu acidul, inhalării sau înghiţirii accidentale. În acest sens apicultorul trebuie să dispună de mănuşi rezistente la acid, ochelari de protecţie pentru ochi, mască cu cartuş filtrant, şorţ şi cizme de cauciuc etc.

Moartea paraziţilor în interiorul celulelor închise depinde de concentraţie şi de distanţa dintre sursa produsului şi puietul infectat. Diferenţa dintre doza capabilă să elimine varroa şi cea care este toxică pentru albine este foarte strânsă, tratamentul fiind ineficient sub limita de evaporare de 6 ml/zi.

În România, folosirea acidului formic a fost recomandat de Hristea, iar prin OUG 34/2000 şi Normele metodologice de aplicare (conform HG 917/2001 art 26, 3, e) se recomandă folosirea acizilor organici în controlul varozei datorită calităţii de a nu contamina mierea şi ceara cu reziduuri neadmise, a lipsei fenomenului de rezistenţă a parazitului şi a eficacităţii tratamentului în condiţiile unei folosiri adecvate.

Atenţie!

Trebuiesc respectate cu stricteţe regulile de manipulare, pastrare si utilizare, pentru a preveni accidentarile datorate contactului acidului cu ochii, pielea ori prin inhalare sau inghitire.

Amitrazul

Eficacitatea cea mai mare a acestui produs are loc în lipsa puietului, fiind recomandat în tratamentul de toamnă, eficienţa sa depăşind-o pe cea a altor medicamente ca: Varostan, Kelthan, Diagvar, Folbex sau acid formic.

Arahnolul

A fost utilizat in Romania, o perioada. Unii acizi organici (în special acidul oxalic) au influenţe negative asupra familiilor de albine mai ales asupra mătcilor.

Camforul, naftalina, sau timolul

Au o putere acaricidă bună dar, în cazul supradozării sunt periculoase pentru albine şi au o acţiune poluanta asupra mierii, căreia îi transmit mirosul de medicament. Întrucât parte din acarienii căzuţi sunt doar ameţiţi, ei trebuie scoşi afară şi omorâţi, ceea ce se realizează prin punerea, înainte de aplicarea tratamentului, a unei hârtii pe fundul stupului (unsă cu o substanţă grasă. Doza de naftalină sau camfor este de 10-20 g, care se presară seara pe hârtia de pe fundul stupului. Hârtia cu paraziţii căzuţi şi substanţa rămasă se scoate a două zi dimineaţa.

Folosirea naftalinei trebuie făcută cu multa precauţie, întrucât o expunere prelungită sau o concentraţie prea mare de vapori în stup provoacă moartea larvelor în toate stadiile de dezvoltare. În Rusia naftalina este interzisă din cauza reziduurilor care ajung în miere.

În cazul timolului, doza este de 50-100 g (după puterea familiei), care se înfăşoară într-o bucată de tifon şi se pune pe fundul stupului. Hârtia cu paraziţii căzuţi şi timolul rămas, se scoate după 2-3 ore. În toate variantele tratamentul se repeta de 1-2 ori la interval de 10 zile. Timolul rămas la prima aplicaţie se poate refolosi.

Acaramin A şi T

Realizate şi folosite în Uruguay, aceste două produse sunt considerate foarte puţin toxice pentru albine, primul acţionând prin contact, al doilea sub forma de vapori, permiţând efectuarea unor tratamente încrucişate în vederea evitării apariţiei unei rezistenţe din partea acarianului.

PREPARATE PULVERULENTE

Malation

Folosit în Grecia, necesită multă manoperă.

Perizzinul

Are ca substanţă activă un produs organo-fosforic cunoscut sub denumirea de cumafos. Este produs de firma Bayer (Germania) în colaborare cu Pharmachim (Bulgaria). Se administrează în hrană (în doză de 5 g granulat la litru de sirop, pentru un tratament fiind necesare 0,8-1 l la familiile puternice şi 0,5 l la familiile slabe), efectul durând 7-8 zile. Se recomandă 2 administrări primăvara timpuriu (2 administrări la 7-8 zile interval), 1 tratament înaintea culesului de producţie şi 1 tratament (ce constă din 3 administrări la interval de 7-8 zile) după recoltarea mierii de la ultimul cules.

Sineacar - concentrat

A fost folosit în România şi a avut o înaltă selectivitate pentru acarieni. Folosit în dozele indicate acţiona puternic asupra acestora, fără să dăuneze totuşi albinelor, mătcilor şi puietului. Înainte de folosire, cele 500 g Sineacar - concentrat se diluează, amestecându-se treptat şi îndelung într-un vas smălţuit, cu 4500 g făină de grâu, până se realizează o omogenizare perfectă. Se preferă amestecul cu făină faţă de pudra de zahar întrucât făina nu este mâncată de albine, rămâne mai mult timp în stup şi  asigura un efect medicamentos îndelungat. La stupii verticali se tratează separat fiecare corp şi magazin.

Sulful

Pentru tratarea varoozei se presară cca 1 g praf de sulf (100 mg de fiecare fagure acoperit cu albine) pe leaţurile superioare, repetându-se de 3 ori această administrare, la interval de 12-14 zile. Dacă se depăşeşte doza sau temperatura  exterioară este mai mare de 30 grade Celsius, larvele necăpăcite mor iar albinele adulte vor fi şi ele afectate.

Timolul

Prin pudrare acarienii pot fi distruşi în procent de 73-98 % dacă familiile sunt tratate în mai multe reprize cu câte 0,25 g timol în amestec cu zahăr pudră sau faină de grâu, presărat printre rame. Administrarea se poate face în orice perioadă a anului, dar este eficace numai între 8-42 grade C. În infestări grave se administrează 3-4 prize la interval de 4 zile, iar în cazuri uşoare 2-3 reprize la 7 zile interval. Poate fi administrat în combinaţie cu fenotiazina sau cu tratamentul termic. Este de 1-5 ori mai eficace decât fenotiazina. În concentraţie de  0,002 % în sirop nu este dăunător pentru albine. 

Zahărul farin

Metoda constă în prăfuirea albinelor pe faguri cu zahăr fin măcinat. Zaharul pudră aderă la porţiunea terminală a membrelor cu rol de ventuză de prindere, făcând paraziţii incapabili de a se mai fixa, cazând pe fundul stupilor. Particulele de zahăr trebuie să aibă dimensiuni mai mici de 5 mm. Aceasta metodă de control a varoozei poate fi utilizată tot anul, în special în timpul culesurilor, când alte metode chimice nu sunt permise.

PREPARATE ASPERSIVE

Acidul oxalic

Este folosit de apicultorii ruşi sub formă de soluţii de 2%, prin pulverizarea albinelor la temperaturi de peste 14 grade C. În ce priveşte administrarea acidului oxalic în luna noiembrie, la o temperatură de peste 40 grade C, chiar dacă eficacitatea sa este bună, zilele propice pentru aspersia substanţei sunt foarte puţine astfel încât este mai bine a se evita acest tratament.
Acidul oxalic este toxic, solicită prudenţă, are un efect negativ asupra dezvoltării puietului şi poate omorî mătcile (peste 50%). Introducerea unui tratament de iarnă permite însă corectarea unor deficienţe în executarea tratamentelor de toamnă, a căror calitate este influenţată de mulţi factori (mătci tinere, care prelungesc ponta mult după termenul obişnuit, condiţii meteorologice improprii, ger timpuriu sau evenimente neprevăzute, care împiedică apicultorul să execute acţiunea la timp etc.).

Soluţiule utilizate până în prezent în tratamente prin metoda picurării fie ca Bienenwohl (solutie apoasa de acid oxalic concentratie 3.5 % (in apa sau sirop de zahar -200 g zahar si 35 g acid oxalic se dizolva in cca 3/4 litri apa si se completeaza apoi pana la un litru), fie ca soluţie italiană (concentraţie 4,2 %), nu au fost adaptate la condiţiile Europei Centrale, eficacitatea acestor soluţii fiind bună dar, provoacă o diminuare a puterii familiilor de albine în timpul iernii.

Acidul oxalic este mult mai recomandat a fi folosit prin metoda pulverizării. Prin această metodă este eficient în proporţie de 95% şi bine tolerat de albine. Dacă se va folosi metoda prin picurare este bine a se utiliza soluţia italiană, fiind de preferat a se trata cu o soluţie mai puţin concentrată de acid oxalic, adică de 45 g de acid oxalic la un litru de sirop de zahăr 1:1. Recomandările expuse pe un site francez sunt următoarele: Compoziţia soluţiei: 35 g acid oxalic în sirop de zahăr 1:1. Cantitatea administrată: 30 ml la coloniile slabe; 40 ml la coloniile mijlocii; 50 ml la coloniile puternice. Mai precis: 5-6 ml pentru fiecare ramă Dadant bine ocupată de albine.

Atenţie! Acidul oxalic este deosebit de toxic pentru om şi, de aceea, trebuiesc luate măsuri cu totul speciale de protecţie!

Precizări suplimentare:

• tratamentul se efectuează în absenţa puietului căpăcit (noiembrie-decembrie);
• nu trebuie efectuat decât un singur tratament de acest fel;
• soluţia de sirop cu acid oxalic se aplică direct pe albinele situate pe intervalele dintre rame;
• soluţia medicamentoasă trebuie să fie administrată proaspătă şi călduţă, la o temperatură de peste 0 grade C;
• în anumite condiţii acest tratament poate cauza o slăbire uşoară a coloniilor în primăvară;
• aplicaţia acidului oxalic prin pulverizare este mai bine tolerat de albine (30 g AO/1 litru de apă, 3-4 ml pe fiecare faţă de ramă bine ocupată cu albine);
• pe timpul tratamentului se vor purta mănuşi şi ochelari de protecţie.

Descrierea detaliată a metodei poate fi găsită la CHARRIČRE J.D., IMDORF A., FLURI P., Potentiel et limites de l'acide oxalique pour lutter contre varroa, RSA 95 (8) (1998) 311-316.

Acidul lactic

Este folosit în Rusia în soluţie de 10-15% prin pulverizare, în perioada de vară-toamnă.

Atenţie! Acidul oxalic este deosebit de toxic pentru om şi, de aceea, trebuiesc luate măsuri cu totul speciale de protecţie!

Amitrazul

În Franţa, pentru administrarea amitrazului prin aspersie, este folosit un aparat special "le Furet", prevăzut cu o conductă până la gura de difuzare, încălzită cu ajutorul unei butelii de voiaj compresate în vederea obţinerii de aerosoli. Acest aparat permite tratarea a 30 de stupi dintr-o dată, în 10 minute. Tratamentul se face de 2 ori pe an, după recoltă, la interval de 9 zile. Produsul utilizat e amitrazul diluat. Cu aproximativ 5 cm3 de amitraz şi 2 litri de petrol se pot trata 70 de stupi. Fumul dispare din stupi după aproximativ 15 minute, iar acarienii ce iau contact cu fumul cad imediat. Tratamentul nu are efect decât asupra acarienilor liberi. Tratând o dată pe toamnă, în absenţa puietului, la o temperatura de +12 grade C se poate reduce la zero numărul acarienilor.
În timpul tratamentului nu trebuie respirat fumul deoarece ar putea fi cancerigen. Este bine a se purta o mască de protecţie. Datorita modului de utilizare al acestui aparat este nevoie de ceva timp pentru ca apicultorul să se familiarizeze cu acesta. Există tehnologii de introducere a substanţei active (amitraz) prin dispersie în apă (la temperatura de peste +10 grade C sau în soluţie de acetonă în perioada de îngheţ. Cu o cantitate minimă de substanţă activă, cu un disconfort minim al familiei de albine, cu un randament mare (20 de sec. / tratament), oferă o eficacitate de 99% la un preţ de cost care permite tratarea întregului efectiv dintr-o întreagă localitate, judeţ, ţară, creând posibilitatea executării unui singur tratament, iarna, cantitatea de substanţă activă putând fi redusă cu 10% faţă de consumul actual. / România apicolă 12 decembrie 2000, pag. 14-16
Despre substanţele rezultate din descompunerea amitrazei se ştie că unele sunt cancerigene. Pericolul potenţial la care se expune apicultorul, care execută sute sau mii de tratamente în cursul cărora inhalează fumul, nu este de neglijat.

PREPARATE SISTEMICE

Metoda termică

Acarienii se desprind de albine la o temperatura de 46-48 grade C. Cercetătorii sovietici au preconizat o metodă termică care constă din expunere albinelor la o temperatură ridicată urmată de centrifugare. Pe lângă multa manoperă această metoda prezintă şi riscul omorârii albinelor, cunoscând că acestea nu suporta o temperatura mai mare de 49-50 grade Celsius.

Metoda biologică

1. Cercetătorii germani au preconizat o metodă care constă din a obliga matca (cu ajutorul gratiei Haneman) să însămânţeze 1-2 faguri (la început de sezon sau după culesurile principale), faguri în care femelele Varroa se vor grăbi să intre pentru înmulţire şi care, după căpăcire vor fi distruşi împreuna cu paraziţii ce îi conţin. Profesorul R. Ruttner consideră că prin această metodă familiile de albine pot fi eliberate aproape complet de varrooză. În afara volumului mare de muncă, principalul inconvenient este necesitatea de a renunţa la o însemnată cantitate de puiet şi aceasta tocmai în perioadele în care dezvoltarea familiilor de albine este mai necesară.
2. Mult mai rezonabila este eliberarea continuă a puietului de trântor căpăcit, puiet pentru care parazitul are o predilecţie deosebita. Acest obiectiv se realizează prin menţinerea permanentă lângă cuibul cu puiet a unei rame colectoare de ceară, în fagurele căreia matca va depune puiet de trântor şi care, după căpăcire, va fi topit. Metoda va fi completată prin tăierea şi eliminarea porţiunilor de faguri (în special de la partea inferioară a acestora) care conţin puiet de trântor căpăcit. Metoda e recomandata a fi aplicata in toate stupinele chiar si ca un mijloc alternativ eficient de diminuare si combatere a varoozei.
3. O altă metodă recomandă folosirea unor gratii pe fundul stupului, având montate deasupra lor site cu ochiuri de 3 x 3 mm (unse cu email gras), sub acestea punându-se tifon şi plante aromate (cu miros de mentă, polen, răşini), paraziţii căzuţi pe fundul stupului nemaiputându-se ridica.Aceasta metodă nu este prea comodă în cazul stupinelor mari, şi nu garantează vindecarea.
4. Pentru combaterea varroozei mai sunt recomandate uleiurile eterice (cu condiţia ca acestea să nu fie toxice pentru albine),infuziile şi sucurile de plante cu efect acaricid (sucul tulpinilor de tomate spre exemplu).
5. Tratamentul cel mai eficient se face în lipsa puietului, şi pentru aceasta, în luna octombrie, după o prealabilă verificare a stupilor, toţi fagurii cu puiet sunt scoşi din stupi şi introduşi în câteva familii care vor fi supravegheate îndeaproape în vederea unui tratament prelungit.
6. Ing. Aurel Mălaiu recomandă ca după culesul de la salcâm FAB să fie mutate pe alte locuri dimpreună cu matca şi puietul căpăcit, fagurii cu puiet necăpăcit şi o parte din culegătoare rămânând pe vechile locuri, unde vor primi o nouă matcă şi vor fi tratate eficient împotriva varoozei. Folosind această metodă, pe lângă sporirea eficienţei în combaterea varroozei, se vor dubla efectivele sau se vor obţine FAV care vor contribui cu succes la obţinerea unor FAB puternice, cu vigoare biologică şi producţie sporită.

Concluzii

Tratamentele "de şoc" care se fac cu substanţe chimice (Varachet, Mavrirol, Apistan etc.) în special după recoltarea mierii de salcâm şi floarea soarelui, să fie asociate cu:

• "tratamente de susţinere" (acid formic, camfor, timol etc.conform indicaţiilor şi precauţilor arătate) şi
  "metode biologice de combatere" (folosirea ramei clăditoare, a roiurilor tratate în lipsa puietului căpăcit etc.);
• indiferent de metoda folosită, tratamentul trebuie făcut de toţi apicultorii pentru scăderea intensităţii parazitului la nivel naţional şi consecutiv, pentru evitarea reinfestărilor după tratament;
• în condiţiile unei infestaţii minime (minimum 10 paraziţi pe familie), combaterea varoozei s-ar putea reduce la un singur tratament de toamnă (2-3 aplicaţii, din care cel puţin una în lipsa puietului căpăcit).

Varul nestins

Pus într-o cantitate mică, într-o cutiuţă, pe fundul stupului previne îmbolnăvirea de puiet văros. Oxidul de calciu este folosit şi la dezinfecţia stupinei.

Vântul

Vântul influenţează nefavorabil viaţa coloniei de albine. Primăvara frânează dezvoltarea coloniei, vara stânjeneşte culesul şi secreţia normală de nectar, iarna prin coborârea temperaturii impune un consum exagerat de hrană. Primăvara, atunci când intensitatea vântului atinge la peste 32-34 km / oră, nici o albină nu mai iese afară să culeagă polen sau să aducă apă. Din cele mai tinere care se încumetă să o facă, multe pier chiar în pragul stupului, căci izbite de vânt cad pe pământ sub scândura de zbor de unde, obosite şi prinse de frig, nu mai au putere să urce în stup.
În zilele cu vânt nu se recomandă a se umbla la stupi decât folosind cortul protector sau un panou înalt şi destul de lat, sprijinit pe proptele, ce se pune în partea de unde bate vântul, ca să nu răcească cuibul deschis. Pădurea constituie cel mai sigur şi mai bun adăpost. Acţiunea nefavorabilă a vântului, iarna, primăvara şi toamna, se evită aşezând stupii la adăpostul unor clădiri, perdele protectoare, ori ţinându-i în cojoc individual, închizând urdinişurile pe un timp limitat ori protejându-le cu paravânturi.

Când vin obosite de la câmp, în primăverile reci şi toamnele friguroase, albinele trebuie să găsească scânduri de zbor încăpătoare şi ferite de vânt, altfel vânturile le vor doborî pe pământul umed şi rece unde vor muri amorţite sau, în cel mai fericit caz, vor face sforţări mari pentru a mai putea zbura.

Veninul

Este secretat de glanda veniniferă din abdomenul albinei, în cantităţi variate în raport cu vârsta ei şi acumulat în vezică, atingând apogeul în ziua a 15-a. În decursul vieţii o albină poate produce 20 mg venin, o înţepătură secretând 0,2-0,3 mg venin. Repulsina C, o substanţă conţinută de venin, irită albnele determinându-le să atace în masă. Veninul mai conţine şi cantităţi însemnate de acid fosforic, o substanţă toxică şi convulsivă. Toxina cea mai însemnată din venin este melitenina, o proteină care alcătuieşte masa sa principală, care determină contracţia fibrelor musculare, blocând transmisia impulsului nervos. Doi compuşi ai veninului (hialuronidaza şi fosfatidaza) înlesnesc difuzarealui în organism, primul dizolvând substanţa principală a ţesutului conjunctiv, cel de-al doilea ducând la descompunerea hematiilor şi scăderea capacităţii de coagulare a sângelui. Cristalele de venin se dizolvă uşor în apă, dar sub această formă trebuie urgent folosit, pierzându-şi curând proprietăţile. Veninul este foarte sensibil la acţiunea fermenţilor. În compoziţia sa intră mai multe substanţe.

Alergia la venin

Deşi s-a dovedit că veninul este folositor pentru sănătatea omului, folosirea lui are o arie destul de redusă şi trebuie aplicat numai sub observaţie medical, unele persoane putând face şoc anafilactic.

Locurile cele mai sensibile la înţepăturile cu venin sunt cele de la tâmplă, limbă şi cea mai periculoasă în ochi (poate duce la pierderea vederii). În cazul înţepării ochiului trebuie luate măsuri urgente: cu unghia sau cu partea groasă a unui ac mai lung se mişcă lateral vezica cu venin pentru a o desprinde din ţesut fără să se zgârie corneea. Cu cât este mai repede retrasă, cu atât este mai bine. Stileţii ce compun acul se vor scoate apoi de către medicul specialist care va face o incizie în cornee, în zona de fixare a acului, trăgând apoi acul cu o pensetă. Preîntâmpinarea unor astfel de înţepături se face lucrând cu o mască cu voal.
În celelalte cazuri, locul înţepăturii după scoaterea acului se tamponează cu oţet, amoniac sau cartofi tăiaţi felii şi stropiţi cu oţet, frunze de pătrunjel sau de busuioc. Esenţialul este ca imediat să se scoată acul, care se ridică de jos în sus cu unghia, evitându-se prinderea vezicii cu venin (stoarcerea întregii cantităţi).

Colectarea veninului

Se poate face, fără uciderea albinelor, cu ajutorul colectoarelor speciale ce constau în dispozitive prevăzute cu filtre, plăci de sticlă sau foi de cauciuc sintetic, acoperite cu o hârtie umedă (nailon, polistiren) străbătută de fire metalice încărcate cu un curent slab, ce se montează de obicei la urdiniş. Un grup de albine aşezate pe acest aparat, la apariţia impulsului electrice joasă frecvenţă, vor produce o anumită cantitate de venin, după care vor intra în stup şi se vor hrăni cu miere pentru a reveni la starea normală. Sursa de curent (o baterie de maşină) alimentează mai multe plăci colectoare, fiecare placă putându-se folosi la 10-20 de stupi, după care, colectoarele sunt duse în laborator, unde după 3-6 ore veninul uscat este raclat.
Veninul obţinut sub formă de cristale poate fi folosit oricând. Cristalele de venin sunt raclate de pe placa de sticlă cu ajutorul unei lame de ras. U gram de venin uscat este produs de 30.000-50.000 albine.

Terapia cu venin

Orice terapie pe baza de venin se face numai după testarea organismului dacă este alergic sau după un tratament special, pentru a căpăta imunitate la înţepături. Dacă înţepăturile se aplică intenţionat, ca tratament, acul se lasă pe loc 20-25 minute.

Veninul măreşte secreţia internă a glandei hipofize şi a glandei suprarenale având un efect benefic în bolile reumatice. Datorită acidului formic anil conţinut are o acţiune bactericidă şi contribuie la formarea unei asepsii organice. Stimulează satisfăcător sistemul hematopoetic (care produce globulele roşii şi albe), măreşte hemoglobina, micşorează vâscozitatea şi coagularea sângelui, stimulează miocardul, normalizează tensiunea arterială şi micşorează colesterina în sânge. Dilată vasele arteriale cele mai fine – capilarele – măreşte afluenţa sângelui proaspăt spre organismul bolnav, ajută la mărirea forţelor de apărare ale organismului, stimulează muşchii inimii, scade tensiunea arterială, normalizează somnul şi pofta de mâncare, creşte pofta de muncă etc.

Apiterapia pe bază de venin a dat unele rezultate în tratarea unor afecţiuni oculare, la scăderea instabilităţii diferitelor părţi ale sistemului nervos central, dar mai ales în tratarea reumatismului, artritei şi a bolilor de circulaţie a sângelui. Veninul conţine un factor de penetraţie care acţionează asupra glandei hipofize şi a glandelor suprarenale, mărind apărarea organismului.

Începutul aplicării unui tratament cu venin se face astfel:

• în prima zi cu o albină al cărui ac se lasă pe loc câteva secunde;
• a doua zi se foloseşte tot o albină dar acul rămâne pe loc câteva minute (este nevoie de un control medical şi de o analiză a urinei pentru a vedea dacă în ea nu au apărut urme de zahăr sau de albumină);
• din ziua a 3-a tratamentul se face zilnic, după 2 metode:

  • fie un tratament direct prin aplicarea albinelor în apropierea şi în jurul locului dureros, aplicând acele albinelor pe anumite părţi ale corpului care dau o sensibilitate mai mică faţă de usturimea ce o dă veninul, având grijă ca locul să fie şters înainte cu un tampon de vată şi săpun (niciodată cu alcool);
  • fie prin aplicarea acelor în zonele situate de la umăr la cot şi din regiunea inghinală până la genunchi :
    • în prima zi prima înţepătură se aplică la umărul stâng,
    • a doua zi se aplică 2 înţepături la umărul drept,
    • a treia zi se fac 3 înţepături în coapsa dreaptă
    • ş.a.m.d., până în a zecea zi când se fac 10 înţepături,
    • urmează o pauză de 50 de zile, după care timp de 10 zile se aplică câte 3 înţepături în circuit, după aceeaşi schemă, după 4 zile tratamentul fiind reluat, timp de 64 zile, cu cele 4 zile pauză, aplicându-se în total 205 înţepături.

Ventilatoarele

Din ziua a 5-a albinele tinere pot trece fie la prelucrarea nectarului (din a 5-a zi), fie la eliminarea surplusului de apă din mierea prea diluată etc. Acţiunea de ventilare a nectarului este făcută mai ales pe timpul nopţii.

Verificări

Examinarea cuibului

Orice intervenţie să se facă:

• cu un scop precis,
• cât mai rapid,
• fără mişcări bruşte,
• fără a alunga cu mâna albinele ce zboară în jur,
• doar în zilele frumoase, fără vânt şi când în natură există un cules de întreţinere.

Înaintea examinării cuibului şi în timpul examinării se vor lua următoarele măsuri:

• spălarea mâinilor;
• folosirea echipamentului de protecţie;
• folosirea fumului pe deasupra ramelor numai atunci când este nevoie etc.

Examinarea urdinişului şi a oglinzii

Uneori verificarea activităţii se poate face doar privind activitatea albinelor de la urdiniş sau privind porţiunea din faţa urdinişului numită oglinda stupului.

Examinarea RC

Examinarea RC ne poate spune şi unele lucruri despre starea familiei de albine:

• dacă apar începuturi de botci pe margine = pregătire de roit;
• clădirea cu celule de albine lucrătoare = matcă tânără, semn că trebuie să mărim cuibul;
• clădire normală (cu celule de trântor) şi depozitare de miere = cules bun; dacă albina nu clădeşte RC trebuie căutată cauza: boală, lipsa de hrană, lipsa mătcii etc.
• oprirea clădirii = lipsă cules, sau alte anomalii.

Verificarea mătcilor

Orice crescătorie de mătci trebuie să aibă pe primul plan calităţile mătcii, o matcă bună trebuind să aibă o conformaţie normală, fără nici o lipsă organică aparentă, abdomen lung (indiciu la prolificităţii).

• Mătcile prea mici trebuie înlăturate de la început.
• Controlul ouatului la nuclee se face sumar şi este suficientă începerea pontei pentru a determina dacă matca este bine fecundată (mica elipsă trebuie să fie compactă), adevărata verificare făcându-se în colonia în care se va introduce. Pentru forţarea ieşirii la zborul de împerechere nucleele se stimulează.
• În cazul în care matca se păstrează în stupuşori după împerechere, se montează la urdiniş gratii Hannemann pentru împiedicarea plecării mătcii împreună cu mica colonie. Este indicat totuşi să fie mutate în nuclee mai mari, dându-le posibilitatea de a se dezvolta normal.
• La nucleele mari sau cele mijlocii nu este nevoie să luăm asemenea măsuri.

Vestibulul de control

Este construit dintr-o fâşie de gratie Hannemann, lungă de 20 cm şi lată de 8 cm, care se îndoaie în unghi drept, ca un vinclu, la capetele marginale ale vinclului fixându-se 2 pătrate de placaj 40/40 mm, de care gratia este fixată prin cuişoare, fiecare latură având deci o înălţime de 4 cm. Dispozitivul se fixează în faţa urdinişului, după introducerea mătcii silind albinele să treacă, timp de 2 zile, prin zăbrelele lui. În cazul omorârii mătcii îi vom găsi cadavrul pe urdiniş, albinele neputând să-l scoată dincolo de gratie.

Viaţa mătcii în stup

Matca începe să ouă la câteva zile de la fecundare (25% din mătci încep să ouă după 7 zile; 50% după 10 zile; 25% după 12 zile; câteva după 14-15 ore). Mătcile de rasă neagră încep ouatul mult mai târziu (cele de la noi după 3-6 zile de la împerechere, în lipsa puietului vechii generaţii).

La început, unele mătci depun câteva ouă nefecundate sau câte 2 în aceeaşi celulă dar, foarte curând ponta se normalizează. Activitatea pontei merge ascendent din februarie până la 1 iulie după care coboară, la finele lui septembrie, cel mult octombrie ouatul încetând.

Mătcile trăiesc 4-8 ani dar, în mod obişnuit nu trebuie păstrate mai mult de 2 ani. Capacitatea de ouat se întinde în mod obişnuit pe o perioadă de 4 ani. Atunci când se practică apicultura de tip pastoral mătcile sunt suprasolicitate şi trebuie schimbate în fiecare an, maxim la 2 ani.

Virozele

Prevenirea şi combaterea virozelor

Prevenirea şi combaterea virozelor şi rickettsiozei albinelor a devenit o problemă majoră a apiculturii europene, iar la noi în ţara începând din vara anului 1986. Pe plan mondial nu există medicamentaţie specifică combaterea făcându-se prin următoarele acţiuni:

• conferirea unei rezistenţe crescute prin păstrarea în stupină numai a familiilor puternice;
• combaterea maladiilor clasice; prevenirea şi combaterea germenilor de asociaţie şi ai virozelor;
• dezinfecţii repetate;igienă în stupi şi în stupină;alimentaţie optimă în tot cursul anului;
• exploatare raţională;evitarea aglomeraţiilor de stupine în pastoral;prevenirea intoxicaţiilor ce conduc atât la slăbirea rezistenţei albinelor ramase în viaţă cât şi la grave depopulări, familiile astfel slăbite cazând pradă aproape sigură virozelor şi altor maladii;
• întărirea imunităţii (orice adminstrare de sirop să conţină vitamina C în extract de ceaiuri stimulative, la care se adăuga suc de ceapă, suc de usturoi, sau alte sucuri ce conţin vitamine (morcov, hrean) sau fitoncide.

Vitaminele

Sunt oferite în sirop (izoniazidă) sau prin intermediul sucurilor de legume (morcov, ceapă, usturoi, hrean), foarte bogate în fitoncide, morcovul şi hreanul oferindu-se mai rar, usturoiul cu pauze, iar ceapa fără restricţii.

Vopsirea stupilor

Vopsirea şi chituirea stupilor este o operaţie absolut necesară ce se repetă la 4-5 ani, culorile percepute de albine fiind albul, galbenul, albastrul şi verdele-albăstrui. Operaţia de chituire şi vopsire se va face numai când temperatura exterioară depăşeşte +17 grade Celsius şi cu cât temperatura este mai ridicată cu atât este mai reuşită.

Pe timp noros sau atunci când plouă operaţia se opreşte, sau se continuă sub adăpost. După ce chitul s-a uscat bine, se freacă cu glaspapir, după care se dă un uşor grund. Vopsitul se face de două ori, lăsând de fiecare dată să treacă timp pentru uscarea primei vopsele (altfel vopseaua se va coji, iar mai târziu va cădea). Când uscarea se face la soare şi nu în interior, vopseaua va fi mai durabilă.

Parafinarea stupilor este o operaţie foarte economică dar, prin aceasta stupii pierd din permeabilitate, ceea ce este în detrimentul unei bune iernări.