Text

Stupăritul pastoral

albumeala, anasonul, angelica, arariel, armurariu, barba caprei, barba lupului, bănănică, bibilică, bob, borage, borceag, bostan, brândușa, brustur, bubernic, bulbuci, busuiocul, calcea calului, calomfir, cânepa codrului, capul călugărelui, capul șarpelui, castravete, căldărușa, călțunul doamnei, căpșuni, cătușe, ceapă seminceri, ceara albnei, cebareea, chimen, cicoarea, cimbru, cimișir, cinsteț, ciocârlan, ciucușoară, ciulin, clopoței, coada racului, cocoșei de cmpie, condurul doamnei, coriandru, coroabe, cosaci, crucea pământului, crușățea, cupa vacii, cuscrișor, cutcurig, degețelul roșu, dintele dracului, dioc, drobușor, dumbeț, dumbravnic, ențiura, facelia, filimică, floarea cucului, floarea soarelui, gherghine galbene, ghiocei, ghizdei, greghetin, hasmaciuca, hilimica, holera, hrana vacii, hrișca, iarba broaștei, iarba ciutei, iarba de șodâlnă, iarba fiarelor, iarba lui Sfântul Ion, iarba moale, iarba osului, iarba roșie, iarba șarpelui, iarbă de urechi, izma, izma broaștei, izma de câmp, împărăteasa, jaleșul, laleaua, laptele cucului, lăcrămioarele, lăptucul oii, limba mielului, limba peștelui, limbarița, linarița, lintea pratului, lipicioasa, lucerna, luminița, lumânărica, macul, mănărei de pădure, măseaua ciutei, mătăciunea, măzăriche, melisa, menta, micsandra, micșunele ruginite, miruța, moartea puricelui, molura, morcovul, murul, muscata dracului, muștarul de câmp, nalba, napul, napraznic, năsturel, negrilica, nemțișorii de câmp, nopticoasa, nu mă uita, odogaci, odolean, omagul, pălămida, pana zburătorului, păstârnac, pătlagina, pepene, pesma, piciorul caprei, plante dăunătoare, poala Sfintei Mării, podbeal, pufulița de baltă, răchitan, rapița, răscoage, ridiche sălbatică, roșățea, rocoină, rostogol, rostopasca, rotățele albe, rozeta, rușulița, salvia albă, saschiu, scaiul, scara domnului, scăiușul, sica, sângeric, sipica, slăbănog, smântânica, sovârv, spanac, sparceta, splinuța, spumeală, stelița, steluța, strigoaie, sugărel, sugelul, sulfina, sulițica, surguci, susai, talpa gâștei, talpa ursului, tătarnica, tătăneasa, tătăiș, toporași, topoșnic, trifoiul, troscotul, turtă, tutunul, țelina, unguras, urechea porcului, urechelnița, urzica moartă, usturoița, varga ciobanului, vătămătoare, verbina, verigariu, vetrice, vinarița, vinețele, viorele, virnant, voinicica, voronica, zburătoarea

 

Istoric

Cu 4000 ani în urmă, egiptenii încărcau stupine întregi pe vase, transportând stupii primitivi de-a lungul malurilor Nilului. La noi apicultura pastorală este atestată încă din 1645, păstrându-se și azi unele denumiri ce ne duc cu gândul la practicarea stupăritului.


 

Condiții și circumstanțe

În vederea practicării pastoralului apicultorul trebuie să cunoască:

  • flora meliferă dintr-o anumită localitate,
  • perioadele de înflorire și durata lor,
  • numărul stupilor repartizați în localitatea respectivă (care nu trebuie să fie suprasaturată cu albine),
  • specificul localității în care merge,
  • starea culturilor și eșalonarea lor,
  • izvoarele și fântânile cele mai apropiate cât și posibilitățile de aprovizionare,
  • regulile sanitar-veterinare stabilite pentru stupăritul pastoral,
  • drumul ce trebuie parcurs.

 Odată ajuns la destinație apicultorul trebuie să înștiințeze Primăria, Ocolul Silvic etc. de prezența sa, pentru a fi anunțat în cazul efectuării unor tratamente cu fungicide.

Practicarea pastoralului nu asigură întotdeauna producții mari. Există atâtea condiții și circumstanțe pentru ca floarea să secrete nectar încât nici un stupar nu poate să aibă siguranță că merge la sigur.


 

Plante spontane sau de cultură care secretă nectar și/sau polen

  • albumeală - canafi, albinițe, flocoșele, prescurele, siminic, studelițe - fac parte din familia Compositae - înfloresc în iulie-august;
  • anason - bădean, pătrunjel de câmp - înfloresc în lunile iunie-iulie;
  • angelica sălbatică - plantă perenă bianuală - înflorește în iulie-august oferind un cules de durată (100 kg miere la ha);
  • arăriel, limba câinelui, turbarea câinelui, plescăiță roșă, poamele mâței - dă 100-400 kg miere la ha (mai-iunie) crescând prin locuri pietroase;
  • armurariu, argențică - înflorește în iulie-august, florile fiind activ cercetate pentru nectar și polen;
  • barba caprei, salată de iarnă, țâța caprei - înflorește în lunile iunie și iulie, crescând prin fânețe și colini calcaroase;
  • barba lupului - înflorește în iunie-iulie și ține 30 de zile;
  • bănănică, achinuța, plantă perenă - înflorește în iunie-august - crește prin poieni muntoase;
  • bibilică, coroană, lalea pestriță - este o plantă meliferă ce crește și în grădina cu flori înflorind în aprilie-mai;
  • bob - bobușor, oreșniță - plantă erbacee din familia Leguminoase, se cultivă în grădina de legume și înflorește în mai-iunie, putând atinge, atunci când se irigă 250 kg miere la ha;
  • Geluri uv colorate - vizualizare ce apare dacă accesați site-ul: http://www.essencesonline.com/KortePhiFlowers.html; source: http://www.essencesonline.com; a se vedea și limba mielului;
  • bostan, dovleac - plantă erbacee agățătoare, are o durată prelungă de înflorire fiind foarte apreciate pentru polen;
  • brândușa, șofran galben, brândușa galbenă - este o plantă erbacee perenă ce înflorește în martie prin poieni și margini de păduri;
  • brustur, lapac, lipan - plantă erbacee din familia Compositae - dă nectar mai ales în primele 2 zile de la înflorire (200 kg miere la ha și polen); brusturul negru e și mai melifer (300 kg miere la ha) fiind și o excelentă plantă furajeră bună pentru însolizare;
  • bubernic, brâncă, frunză de bubă rea, urzica neagră - este o plantă erbacee din familia Scrophulariaceae - având un miros neplăcut- albinele o cercetează toată ziua în luna mai și uneori și toamna (când înflorește pentru a doua oară);
  • bulbuci, balbor, bulbar (toxic) - sunt cercetate pentru nectar și polen timp de 25 de zile - pe pășunile de munte (mai-iunie);
  • busuiocul, basilic, nălăcică - sunt plante din familia Labiataelor, ca și busuiocul sălbatic - vizitate de albine toată ziua pentru nectar și polen (100 kg la ha), mierea având un parfum deosebit - înflorește din iunie până în octombrie;
  • calcea calului, bulba de baltă, capra nemțească, scălci - este bună producătoare de polen dând și ceva nectar (martie-mai);
  • calomfir, calamfir, calapăr, spilcuțe - înflorește în august-septembrie și este cultivată în grădini și cimitire;
  • cânepa codrului, dumbravnic - oferă polen și nectar (iulie-august) preferând terenurile umede;
  • capul călugărelui - înflorește din iunie și ține până toamna, când florile sunt avid cercetate de albine mai ales pentru polen;
  • capul șarpelui - înflorește timp de 30 de zile (mai-iunie) dând 120-170 kg miere la ha și polen;
  • castravete, cucumăr - dă 30 kg miere la ha;
  • căldărușă, candeluța, cinci clopoței, cinci cozi, toporași - plantă perenă erbacee din familia Ranunculaceae - înflorește în lunile iunie-iulie preferând locurile mai umbroase și nu prea umede - este căutată pentru nectar și polen;
  • călțunul doamnei, cerențel, comănacul ciobanului, crânceș - dă mult nectar și polen timp de 20 de zile în aprilie - crește la umbra și umezeala pârâielor și izvoarelor de la munte;
  • căpșuni, fragi de câmp - florile sunt cercetate mai ales pentru polen (20 kg miere la ha);
  • cătușe - dă 100 kg miere la ha (iulie-august);
  • ceapă seminceri - dă 100 kg miere la ha - cu condiția ca să nu se afle alte plante melifere prin jur - mierea fiind foarte bună pentru iernare - oferă u cules de 20-25 de zile;
  • ceara albinei, cuișoara - dă 600 kg miere la ha, iar în anii cu umiditate urcată culesul poate fi și mai abundent - înflorirea începe în iulie și ține 60 de zile;
  • cebareea - este considerată una dintre cele mai melifere plante - înflorește la 15 mai timp de 1 lună, fiind mult cercetată de albine chiar și pe timp secetos;
  • chimen, chimion de câmp, chimion sălbatic, secărea - sunt foarte căutate (25 zile iunie-iulie în regiunile de munte, și mai devreme cu o lună în regiunile de șes), planta fiind căutată în industria alimentară și farmaceutică;
  • cicoarea - plantă tehnică și meliferă (100-200 kg miere la ha), crește natural prin fânețe pe marginea drumurilor și câmpurilor - prin selecție obținându-se o plantă tehnică industrială din care se fabrică surogatul de cafea;
  • cimbru - înflorește timp de 40-50 de zile (iulie) și poate da o producție de până la 80 kg miere la ha;
  • cimișir, banghiu, bănuțel - oferă mult polen în iunie și dă și nectar (fructele - toamna);
  • cinsteț, busuioc de miriște - plantă meliferă de prim rang, dă o producție de 50-120 kg la ha, în funcție de regimul de temperatură și umezeală, în anii ploioși și călduroși atingând maximum - este foarte capricioasă;
  • ciocârlan, coroniște, cununi, floare de trânji, sămăschișă, unghia găii - în anii ploioși dă recolte bune;
  • ciucușoară, albinița - oferă un bun cules aproape 3 luni (iulie-septembrie) - crește pretutindeni prin culturi pe lângă drumuri și prin ogoare (toamna);
  • ciulin, scai - este denumirea ce se dă plantelor purtătoare de țepi, în special celor care fac parte din familia Compositae - toate soiurile sunt bune melifere, începând cu holera spinoasă, crăpușnicul sau scaetele (90-100 kg miere la ha), limba oii, castravanul, scaietele și terminând cu spinul dracului (scaiul vântului) înflorind în iulie-august-septembrie;
  • clopoței - înflorește în iulie-august prin livezile și poienile alpine și de la marginea pădurilor;
  • coada racului, iarba gâștei, scrântitoare - are o înflorire prelungită (mai-septembrie) fiind mult căutată pentru nectar și polen putându-se ajunge la circa 200 kg miere la ha - putând fi găsită mai peste tot (pe suprafețe împrăștiate);
  • cocoșeii de câmpie, cocoșel tomnatic sau văratic - specii ce înfloresc din aprilie câte 3-4 săptămâni - în unii ani polenul fiind toxic;
  • condurul doamnei, bostănei, colțunași, bobidrag, nemțoaice - plantă agățătoare erbacee ce dă polen și nectar din iulie până în septembrie;
  • coriandru - plantă erbacee din familia Umbeliferae, dă 150-300 kg miere la ha;
  • coroabe, busuioc de pădure, busuioc negru, iarba neagră, înrudită cu busuiocul sălbatic - sunt plante perene erbacee ce înfloresc în iunie-august prin păduri și coastele calcaroase expuse la soare;
  • cosaci - plantă erbacee - înflorește în iunie-august și crește prin islazuri, livezi, câmpii și locuri uscate;
  • crucea pământului - înflorește din iunie până în septembrie, prin poieni, păduri, coline, în special la munte - este o plantă furajeră excepțională pentru însilozare, foarte bună meliferă, cultivându-se și pentru protecția solurilor erodate;
  • crușățea, bărbușoară, gărgat - este foarte meliferă și poleniferă (mai-august) - crește prin locurile umede și prin mlaștini, în culturile cerealiere și locuri înțelenite;
  • cupa vacii - înflorește din iulie până în septembrie;
  • cuscrișor, mierea ursului, plămănăriță - dă mult nectar - crește prin păduri, tufișuri, poieni, colinele subcarpatice, locuri umbroase;
  • cutcurig, bojoțel, spânz - apar de cum se topește zăpada, fiind prima floare împreună cu podbalul, care dă nectar și polen;
  • degețelul roșu, degețărică, năpârstoc - înflorirea ține 30 de zile iar mierea recoltată trebuie amestecată cu alte sorturi, căci dacă e consumată în stare pură dă tulburări digestive, vomitări etc.;
  • dintele dracului, iarba iute, iarba roșie, piperul bălții, piperul broaștei - are o înflorire prelungă (iulie-septembrie) și crește în locuri băltoase, deltă, pâraie;
  • dioc, floarea florilor, ghioc, sglăvoc, smoc - dau recolte bune, mierea trebuind lăsată mult timp în stup ca să se maturizeze și să-și piardă mirosul puțin neplăcut (iulie-august);
  • drobușor, boiangioaie, cardamă - este cercetată pentru nectar și polen (50 kg miere la ha);
  • dumbeț, buruiană de spulberături, jugărel, sclipeț (oferă 60 kg miere la ha iulie-august);
  • dumbravnic - dă nectar și polen (mai-iunie - prin păduri și tufișuri);
  • ențiura, ghințura, gențiana, ochingea - secretă însemnate cantități de nectar și "favila" substanță mult căutată în farmacie, ca și olenul (iulie-octombrie);
  • facelia - este o plantă meliferă originară din țările tropicale ce se prezintă sub formă de tufă cu 15-20 ramuri ramificate, cu flori grupate (câte 6-9 așezate în rând, ca niște spirale) de culoare violet, cu polen de culoare albastru închis; producția de miere la hectar variază între 400 kg la cultura de primăvară și 120 în miriște; înflorește după 45-50 zile de la însămânțare pe o perioadă de 25-50 zile și poate fi folosită, împreună cu borceagul la furajarea animalelor de fermă; însămânțarea este de dorit a se face în mustul zăpezii și apoi eșalonat la intervale de 15-20 de zile, pentru ca albinele să aibă 2-3 serii de cules înaintea culesului mare de la salcâm; semințele se seamănă la o distanță de 40-50 cm, pentru ca tufele să poată ieși viguroase (planta având nevoie de un pământ cât mai afânat); atunci când se seamănă toamna târziu (împreună cu muștarul) trebuie dată o cantitate dublă de sămânță (pentru pierderile din iarnă); mierea de facelie are o culoare galbenă deschisă și cristalizează în masă ca o pastă; (seminte pentru Facelia se gasesc la Statiunea de Cercetari Lovrin - tel. 0256-381404)
  • filimică, călinică, filnicică, gălbinele, roșioară (iunie-septembrie);
  • floarea cucului, cuculeasă - dă mult nectar și polen- crește prin fânețe și păduri (mai-iunie);
  • floarea soarelui - răsărită, soreancă - este o plantă uleioasă din familia Compositae originară din Mexic, fiind și meliferă; în anii secetoși nu dă prea mult nectar; florile din mijlocul capitulului secretă puțin nectar, iar producția cea mai mare corespunde cu momentul în care anterele sunt pline cu polen;
  • gherghine galbene - ruji galbene - are o înflorire lungă (iunie-septembrie) și se înmulțește singură prin semințe;
  • ghiocei - clopoței, aișori, coconei, primăvărițe - dă ceva nectar dar mai mult polen;
  • ghizdei - plantă perenă erbacee dar și cultivată - fiind bună furajeră este și meliferă cu o înflorire îndelungată, mierea având un gust excelent și o culoare alb verzuie;
  • greghetin - andrișcă, ciocul berzei, săgețica - plantă erbacee perenă - dă nectar abundent (iulie-august), crește în stare naturală prin poieni, livezi și mlaștini la șes și chiar în regiunea subcarpatică;
  • hasmaciuca - plantă erbacee ce înflorește în mai-iunie prin poienile pădurii, tufărișuri, mai ales în regiunile muntoase;
  • hilimica - ilinică sau arnică - ca și filimica, este folositoare pentru substanța ei tinctorială folosită în farmacii, folosită de apicultorii care nu pot suporta înțepăturile de albine și suferă de șoc anafilactic;
  • holeră - cornuța, ghimpa, scai rusesc, spin muscălesc - înflorește îndelung (iunie-octombrie) și este meliferă mai ales în anii ploioși;
  • hrana vacii - plantă erbacee meliferă (iunie-iulie), bună și pentru nutreț însilozat, preferând terenurile nisipoase;
  • hrișca - grâu negru, grâu tătărăsc, tătarca - este o plantă de cultură agricolă cultivată mai ales în nordul Moldovei oferind polen (mult căutat în preparatele farmaceutice) și miere (30-40 kg la ha) mai ales în prima perioadă a înfloririi; perioada de vegetație până la înflorire este de 45-50 zile și înflorirea ține 6 săptămâni; mierea de hrișcă este folosită pentru prepararea turtei dulci și, deși este vâscoasă și de culoare închisă, conține multe vitamine (C, PP, W, B2);
  • iarba broaștei - izma apei, menta broaștei, busuiocul cerbilor sau izma măciucată - crește pe locuri inundabile (iulie-august), în special în valea Dunării, ostroave și deltă, dă recolte bune (220 kg miere la ha) în special când apele nu stau prea mult și băltesc;
  • iarba ciutei - iarba lupului, nevăstuica - plantă perenă erbacee (un fel de floarea soarelui în miniatură) este mult cercetată pentru polen (mai-iunie);
  • iarba de șoldână - șoaldină, buruiană de trânji, oloiasa, șopârlița - mică plană perenă erbacee are o floare cu gust acru și piperat nectariferă și poleniferă (iunie-iulie) ;
  • iarba fiarelor - briliona, harnial, rânduniță - produce mult nectar în special dimineața și seara dar, nu dă polen; mierea are multă dextrină;
  • iarba lui Sfântul Ion - șerlai (Salvia scarleea) - plantă bianuală erbacee - este una din cele mai bogate plante melifere pe care albinele o cercetează timp de 30 de zile (iunie) - dă 250-300 kg miere la ha; florile conțin substanțe antibiotice pe care albinele le duc în stup luptând cu succes împotriva locei;
  • iarba moale - coada găinii, ghiungurele, iarba fetei (aprilie-mai);
  • iarba osului - ferestrău, mălăcel, ruja soarelui, stârnița - plantă perenă, una din cele mai mari producătoare de polen (mai-august) din colinele aride și poienile uscate;
  • iarba roșie - iarba purecelui - plantă erbacee ce crește prin locurile umede de pe lângă pâraie (iunie-septembrie);
  • iarba șarpelui - ochiul mâței, ochiul veveriței, viperină - este una dintre cele mai melifere plante erbacee (poate fi și cultivată, fiind folosită la hrana păsărilor de curte), neputând fi fecundată decât prin polenizare încrucișată producția de miere fiind estimată la 300-700 kg la ha (iunie-august), în funcție de condițiile meteorologice, producția cea mai mare fiind dată după ploi și nopți călduroase; o specie asemănătoare numită capul șarpelui este mai rară și mai slabă producătoare de nectar;
  • iarbă de urechi - dragoste, iarbă grasă, verzișoara - plantă perenă erbacee meliferă (august);
  • izma - mentă, izma proastă sau sălbatică, voeștiniță - este bună meliferă(iulie-august), crescând lângă izvoare și locuri umede;
  • izma broaștei - izma apei, menta broaștei, busuiocul cerbilor sau izma măciucată - iulie-august - sunt plante erbacee melifere;
  • izma de câmp - bună meliferă;
  • împărăteasa - brei, curcubețea, mutătoarea, tidvă de pământ - florile sunt melifere (iunie-iulie) iar fructul otrăvitor; rădăcina este folosită în farmacie ca purgativ;
  • jaleșul - salvia de grădină - este o plantă vivace semiarbust care dă o miere bogată în substanțe minerale (fier, cupru, mangan, cobalt etc.), producția la ha fiind estimată la aproximativ 300 kg (înflorește în a doua parte a verii); cultura se face prin butășire sau prin sămânță (pe un teren perfect lucrat, bine mărunțit, pufos și potrivit de uscat); salvia de câmp, o specie înrudită, înflorește pe terenurile aride, pe lângă drumuri și șanțuri (mai-septembrie); există câteva specii asemănătoare (iunie- septembrie);
  • laleaua pestriță - coroana împăratului - plantă erbacee perenă - este o plantă meliferă cu nectar bogat în acid ascorbic (vitamina C), dar cu o concentrație slabă de zahăr (aprilie-mai); este cultivată prin grădinile de la țară;
  • laptele cucului - aior, buruiană de friguri, laptele câinelui, laptele lupului - plantă erbacee perenă de la care albinele nu adună polen (e repulsiv și toxic) dar adună nectar (mai-august); crește pe locurile joase din valea Dunării;
  • lăcrămioarele - cerceluș, clopoțele, floarea turcului, georgițe, mărgărit, suflețele - oferă nectar și polen în luna aprilie - crește la umbra pădurii;
  • lăptucul oii - brustan, brusturul oii, floare de brusture, amar, sora soarelui de munte - (iulie-august) înflorește pe lângă torentele pădurilor umbroase ale munților;
  • limba mielului - arățel, boroanță - plantă rustică meliferă (trăiește pe același teren ani la rând) rezistentă la uscăciune; temperatura (25-30 0C), umezeala și îngrășămintele pe bază de calciu și fosfor măresc mult producția de nectar (150-300 miere la ha);
  • limba peștelui - este o plantă erbacee ce trăiește pe locurile sărăturoase, fiind bună meliferă în anii secetoși, când planta prezintă reflexe sclipitoare pe frunze; mierea este căutată doar de suferinzii de bolile stomacale (culoare liliachie bătând spre violet) și este bună pentru iernare; în anii ploioși are multe flori dar acestea nu dau nectar; după 10-12 zile de la înflorire culoarea roșiatică a câmpului cu flori este dovada că culesul s-a terminat;
  • limbarița - limba bălților, limba broaștei, limba oii, podbeal de apă - plantă erbacee acvatică ,perenă și nectaro-meliferă, are o înflorire prelungită (iulie-septembrie), trăind pe locurile aride sau cultivate, pe drumuri și ziduri;
  • linarița - buruiană de in, floarea jelei, gura mâței, inișor, jale, trăpănag - înflorește prelung (mai-septembrie), pe locuri aride sau cultivate, dărâmături, pe lângă drumuri și ziduri;
  • lintea pratului - trăiește pe pajiști, livezi, păduri și tufișuri;
  • lipicioasa - este căutată de albine mai ales dimineața (iunie-iulie) având numai 20 de zile de înflorire;
  • lucerna - este o plantă furajeră cu însemnătate meliferă numai dacă este lăsată pentru semințe (25 kg la ha), mai ales dacă aceasta coincide cu o perioadă umedă; atunci când este irigată producția poate atinge 250 kg la ha iar dacă terenul a fost îngrășat cu azot, potasiu și fosfor producția poate atinge și 500 kg la ha;
  • luminița - iarba asinului, luminița nopții (iunie-august) - trăiește pe locuri umede, nisipoase, pe malurile pâraielor și pe lângă drumuri;
  • lumânărica - coada lupului, coada vacii (iulie-august) preferă locurile nisipoase și uscate;
  • lupin - cafeluța - este o plantă furajeră ce se cultivă pentru îngrășământul verde al tarlalelor epuizate, fiind mai mult poleniferă (mai-septembrie);
  • mac - somnișor - plantă erbacee - are un polen foarte căutat de albine, recoltat în primele ore ale dimineții (iulie);
  • mănărei de pădure - plantă perenă erbacee agățătoare, nectaro-poleniferă (iulie-august);
  • măseaua ciutei - cocorei, ghicitori, turcaleți - plantă erbacee perenă ce trăiește în păduri, face o singură floare care oferă albinelor mult nectar și polen (martie);
  • mătăciunea - busuiocul de munte, roiniță, busuiocul stupului, melisă turcească - plantă erbacee, seamănă cu melisa și crește în tufă deasă; atât frunzele cât și florile secretă eteruri volatile care, prin distilare dau uleiuri folosite în industria cosmetică; înflorirea ține 20-30 zile și cea mai mare cantitate de nectar este secretată la amiază (150-200 kg miere la ha), în condiții de secetă producția scăzând la jumătate;
  • măzăriche - borceagul, măzărichea păroasă - cea mai mare parte a nectarului este extrafloral și apare cu 10 zile înainte de înflorire (2-3 săptămâni - 20 kg la ha) când florile dau nectar mai puțin;
  •   melisa - roinița, floarea stupilor - are multiple întrebuințări în stupină: la ungerea roiniței, la unirea coloniilor (esența de melisă), la vindecarea diareei, la îndepărtarea fluturilor de găselniță (pusă în mănunchi în camera de păstrare), la ungerea mâinilor înainte de a umbla la cuiburile coloniilor etc.;
  • menta - izma brună, ghiazmă, giugiumă, izma de leac, menta de grădină - are o înflorire prelungită (iulie-octombrie), mierea (200 kg la ha) fiind de culoarea chilimbarului (galbenă), cu gust caracteristic și aromă de mentă, păstrându-se multă vreme fără să granuleze; polenul are o culoare cenușie;
  • micsandră - micșunele, șiroi, vioară roșie, micsandra sălbatică (iunie-iulie) - înflorește în zonele calcaroase și muntoase;
  • micșunele ruginite - floare de vioară, foaltine, șiboi, viorea galbenă - este plantă erbacee perenă poleno-nectariferă (mai-iunie);
  • miruța - miruța, limba boului - dă 50-100 kg la ha (iulie-octombrie);
  • moartea puricelui - plantă erbacee bianuală (iulie-august), poate fi găsită prin locurile pietroase și aride;
  • molura - chimen dulce, anason, fincen, fenicul - este o plantă poleno-meliferă numai în primele 2 săptămâni de la înflorire, mierea având o culoare galbenă-deschis, cu miros de mărar, fiind foarte bună pentru iernarea albinelor;
  • morcovul - este poleno-melifer atunci când se pune rădăcina în pământ primăvara, pentru a da floare; rădăcina rasă și apoi stoarsă dă un suc bogat în vitamine (mai ales A), fiind folosit la prepararea siropului de stimulare a coloniilor crescătoare de mătci, în doze de 100 g suc la 10 litri sirop;
  • mur - armură, rug de munte - înflorește 30 de zile (mai-iunie) și dă o recoltă de 20-50 kg la ha;
  • muscata dracului - mușcată de câmp, călugăraș, ochiul boului albastru - și floarea văduvei - sunt plante melifere (iulie-septembrie) ce dau miere mai multă pe timp secetos, dar și pe timp umed;
  • muștar de câmp - crește natural pe toate câmpiile și se aseamănă cu muștarul alb sau galben, rapița albă - dă mult polen și nectar; înflorește înainte de salcâm sau odată cu acesta; mierea de muștar are o culoare galben deschis, cu aromă plăcută și gust ușor înțepător, gust pe care îl pierde după 10-12 zile de maturare; se cristalizează după 20-25 zile de la extracție;
  • nalba - colăceii babii, malangă - dau mai ales mult polen; cașul popii (dă nectar ceva mai mult); nalba de grădină și nalba creață sunt specii bune furajere folosite pentru însilozare; toate speciile au înflorire lungă (iunie-septembrie);
  • nap - napii porcești, broajbe, mere de pământ, picioarcă, napi turcești - dau ceva nectar și mult polen (iulie-octombrie) foarte important pentru stimularea de toamnă a coloniilor de albine; tuberculii lor sunt folosiți pentru hrana omului și a animalelor;
  • napraznic - închizătoare, priboi căpresc - dă nectar și ceva polen (mai-septembrie); se găsește mai ales în regiunea montană;
  • năsturel - bobâlnic, brâncuță, cardamă de izvoare, chreniță, creson, măceș de baltă - dă nectar mai ales în locurile umede;
  • negrilică - cerușcă, chimen negru, negrosică, negrușcă - ca și rudele ei chica voinicului și negrușa, sunt plante erbacee poleno-nectarifere;
  • nemțișorii de câmp - cizma cucului, gâlceavă, mărarul câmpului, toporaș - plantă erbacee anuală poleno-nectariferă (mai-septembrie); în anii nefavorabili conține alcaloizi toxici;
  • nopticoasa - liliacele, mirodea, micșunea, sibiog, viola de primăvară, vioară de noapte - plante perene erbacee, care înfloresc la doi ani o dată - plantă poleniferă - crește prin tufișuri și la margini de păduri;
  • nu mă uita - befele, miozotis, ochii păsăricii, ochiul șarpelui, urechea șoricelului - plantă perenă erbacee poleno-nectariferă (mai-iunie), crește prin pădurile de munte;
  • odogaci - săpunăriță, floarea călugărului, floare de săpun, flori albe, săpunele - plantă erbacee poleno-nectariferă (pn), crește prin fânețe umede, pe lângă pâraie și păduri umbroase;
  • odolean - gușa porumbelului, năvalnic - plantă peren erbacee, stufoasă (mai-iulie), preferă terenurile mai umede;
  • omagul - mărul lupului - plantă perenă erbacee din familia Ranunculacee, înflorește în iulie-august prin pădurile subcarpatice și este bună poleniferă și nectariferă, polenul, în anii nefavorabili conținând alcaloizi toxici;
  • pălămidă -crăpușnic, scaiete - pe timp umed dă 70-200 kg miere la ha (după 1 an de umiditate);
  • pana zburătorului - înflorește din aprilie până în mai la umbra pădurilor muntoase;
  • păstârnac - plantă erbacee aromatică bianuală (50 kg la ha);
  • pătlagina - limba oii, mama ploi, pătlagina îngustă și cea moale - specii ce dau polen, înflorirea fiind prelungită până în septembrie;
  • pepene - verde și galben și toate speciile de bostănoase (dovleacul, dovleacul furajer etc.) - florile dau polen mult (iulie-august) și nectar (30 kg la ha); sucul dulce al pepenilor zaharoși tăiați în felii subțiri poate fi transformat în miere dar aceasta nu este bună pentru iernare (fermentează);
  • pesmă - măturică - plantă erbacee și meliferă, înrudită cu ea fiind și spoitorul;
  • piciorul caprei - înflorește în mai-iunie, oferind recolte bune (acolo unde crește în masiv); crește prin locuri umbroase și umede;
  • poala Sfintei Mării - este o plantă erbacee ce dă polen și mult nectar (100-240 kg la ha), înflorind în lunile iunie-august;
  • podbeal - este prima floare cu polen și nectar ce apare primăvara (martie-aprilie), crescând pe locurile argiloase, pe sub maluri, pe lângă pâraie și coaste;
  • pufulița de baltă - limbricaș, zburătoare de baltă - oferă o producție de 30 kg la ha, mierea 30 kg la ha) fiind de o calitate aleasă, cu gust plăcut, culoare deschisă (ca cea de salcâm), fiind chiar ceva mai albă (iunie-august);
  • răchitan - călbășoară, floarea zânelor, lemnie, zburătoare bărbătească - secretă mult polen și nectar, cu atât mai mult cu cât vremea e mai caldă (chiar și pe ploaie) producția estimată fiind de 200 kg la ha; mierea are o culoare galbenă-închisă, cu gust plăcut puțin astringent (iulie-septembrie); 
  • rapița - colza și naveta - ambele varietăți sunt plante oleaginoase și bune melifere (np) înflorește înaintea salcâmului (10-15 aprilie) timp de 10-15 zile, mai ales dacă sunt semănate ambele varietăți, colza fiind prima care înflorește; se recomandă ca, în cazul practicării stupăritului pastoral la rapiță, stupina să fie așezată cât mai aproape de lan, întrucât vremea fiind foarte capricioasă, multe albine pot pieri pe câmp până să ajungă la stupi (în cazul ploilor sau vânturilor reci); floarea secretă nectar și în zilele mai puțin calde (chiar la 11-12 0C; rapița sălbatică crește prin culturile de primăvară, fiind de asemenea bogată în polen, a cărei valoare proteică este întrecută doar de cel de piersic.
  • răscoage - vezi zburătoare;
  • ridiche sălbatică - rapița de ogoare, rapița sălbatică - este foarte răspândită prin lanurile de mazăre și grâu (iunie-iulie) și este foarte meliferă;
  • roșățea - crinul de baltă, fânul cămilei, micșuneaua apei, păpurică - înflorește prelungit (iulie-august) prin locuri mlăștinoase;
  • rocoină - coada de găină, rocoțel, rocovina - înflorește din martie până în octombrie (np);
  • rostogol - ariciul, măciuca ciobanului, scaietele - înflorește în lunile iulie-august (np), cea mai mare cantitate de nectar fiind dată pe timp umed (uneori nectarul se revarsă inundând toată floarea) iar pe timp de secetă producția se reduce la jumătate; crește pe terenuri calcaroase și locuri virane;
  • rostopască - calcea mare, crucea voinicului, iarba de negi, iarba rândunelului - secretă nectar și polen (aprilie mai);
  • rotățele albe - iarba de strănut - înflorește prelung (iulie-septembrie);
  • rozeta - rezeda, zmeurica - înflorește din mijlocul verii până în octombrie (200 kg miere la ha) și dă și polen abundent- favorizând o bună populare pentru iarnă;
  • rușulița - sângeroasă, struguraș - înflorește în iunie-iulie (np) în zona alpină și în locuri deschise;
  • salvia albă - este asemănătoare cu toate speciile de nalbă, înflorind în iulie-august (200 kg la ha), contribuind la formarea unor populații puternice de iernare; crește prin tufișuri, fânețe și semănături;
  • saschiu - bobârnac, cucuniță, foaie de fier, foi-foi, merișor, pervincă - este o bună plantă meliferă (np) înflorind din martie până în mai; unele varietăți înfloresc din iulie până în octombrie;
  • scaiul - este denumirea ce se dă plantelor purtătoare de þepi ce fac parte din familia Compositae. Scaieții se găsesc în toate locurile nelucrate, părăsite, la margini de drum și locuri virane. Toate soiurile sunt bune melifere și polenifere.;
  • scara Domnului - scăricea - dă nectar și mai ales polen (iunie-iulie) preferând poienile de munte;
  • scăiușul sau varga ciobanului - este o plantă rezistentă la secetă, dând nectar mult (una dintre cele mai melifere plante), mierea și polenul conținând foarte multe vitamine.
  • sica - garofița de mare, limba boului, apărătoare - este o plantă meliferă valoroasă ca și sora ei limba peștelui, înflorind prelung (iunie-septembrie) și dând polen și nectar din belșug; crește pe terenurile sărăturoase; foarte rezistentă la frig (apare în primele zile ale primăverii), cu o vegetație bogată mai ales când terenul se află în preajma unei ape curgătoare; dă o miere de culoare deschisă cu aromă puternică care mai dispare cu timpul;
  • sângeric - sorbestrea - este asemănătoare cu trifoiul de munte, având însă 4 sepale eliptice colorate în roșu purpuriu, în prima perioadă a înfloririi dând mult nectar (iunie-august); crește prin păduri, fânețe și pășuni umede din regiunile muntoase; rădăcina acestei plante conține fitoncide ce pot fi folosite împotriva locei; înflorește în anul al 2-lea și se menține pe loc 5 ani;
  • sipică - e una din cele mai melifere plante (np) erbacee (iulie-august), mierea obținută fiind de culoare albă (asemănătoare cu cea de salcâm); preferă terenurile joase de la câmp (deal și munte);
  • slăbănog - brie, pomușor băiețesc - înflorește în iulie-august prin pădurile de munte, la umbra pomilor;
  • smântânica - buruiană împușcată - plantă vivace erbacee care dă polen și mai ales nectar (40 kg la ha), înflorind din aprilie până în octombrie;
  • sovârv - origan, broască, drost, milot, șolovârf - plante ierboase din familia Labiatae, se găsesc pe pantele deluroase mai înalte, în păduri și tăieturi, fiind cercetate de albine îndelung (iulie-septembrie), florile dând nectar și pe timp secetos, mierea asemănându-se cu cea a trifoiului;
  • spanac sălbatic - înflorește prelung (iulie-septembrie) și crește aproape peste tot;
  • sparceta - este o plantă leguminoasă meliferă (np) perenă ce se cultivă pentru furaj, considerată superioară lucernei și trifoiului, putând sta pe același teren 6 ani (primii ani dă producții crescute); cu cât terenul e mai calcaros cu atât plantele sunt mai melifere (60-270 kg la ha - începând cu al doilea an de la însămânțare), totul depinzând de sol, umiditate (uneori, dacă sunt multe ploi poate înflori și în primul an), temperatură (22-25 0C temperatura optimă); nectarul e incolor iar mierea are o culoare galbenă aurie fiind parfumată ; planta este o bună fixatoare pentru malurile râpoase; specia înrudită a sparcetei numită Solidago canadensis L. este și mai meliferă (iulie-septembrie);
  • splinuța - floarea boierească, mănunchi, smeoaică, splinariță sau vargă de aur - este o plantă consolidatoare, medicinală și nectaro-poleniferă ce atinge 60-100 cm, înflorind din iulie până în octombrie;
  • spumeală - limba șarpelui, paștele calului, stupitul cucului - înflorește din aprilie-mai timp de 30 de zile și crește pe pajiști, fânețe și poieni umede;
  • steliță - ochiul boului, rușă de toamnă vânătă - este o plantă bine cercetată de albine pentru nectar și polen (60 kg la ha), înflorind prelung (iulie-septembrie), pe coline, coaste, tufișuri și locuri pietroase;
  • steluța - steaua fetei - e meliferă și înflorește îndelung (mai-iulie), la umbra arborilor în păduri și locuri umede;
  • strigoaie - este o plantă bună meliferă (iulie-august), dar în anii secetoși polenul conține sponină și devine toxic; acolo unde strigoaia este în masiv nu se va pune colectorul pentru polen;
  • sugărel - înflorește din iunie până în august (np) în locuri stâncoase și calcaroase;
  • sugelul - urzica albă, urzica moartă, sugelul roșu și galben - sunt plante melifere, cea mai însemnată din punct de vedere melifer fiind sugelul roșu (50-100-180 kg la ha) înflorind din aprilie; mirosul florilor e neplăcut dar ele dau mult nectar și polen;
  • sulfina - iarbă de piatră, molotru galben, sufulg, trifoi mare - plantă furajeră (bogată în albumină digestibilă), erbacee, bianuală, din familia leguminoase, foarte meliferă, are diferite soiuri: sulfina albastră, sulfina albă etc. , cele obținute prin selecție înflorind din primul an de la însămânțare, timp de 30 de zile; varietatea galbenă înflorește cu 3 săptămâni înaintea celei albe; este foarte meliferă și secretă nectar chiar și pe timp rece (200-600 kg la ha), crește pe orice teren (chiar și pe cele sărăturoase) pe care le îmbunătățește căci are o tulpină pivotantă (atinge 2 m); pe petalele florilor se află numeroși bacteriofagi buni pentru vindecarea locei; dacă se recoltează polen de la sulfină trebuie avut în vedere să nu fie umed, căci fermentează foarte repede și produce (în aceste condiții) o substanță otrăvitoare "dicumarina" care provoacă hemofilia (o boală a sângelui foarte periculoasă);
  • sulițica - falcata, sunătoarea, trifoiul caprelor, trifoi sârmă - are un miros puternic îmbătător și înflorește 4-6 săptămâni de la finele lunii iunie până în august; mierea este albă-deschisă, cu un gust plăcut;
  • surguci - ciocănaș, ciocul ciorii, nemțișori de grădină, țâța caprei (iunie-august);
  • susai - iarba iepurelui, susan, tâlhărea - este o plantă oleaginoasă ce oferă mari cantități de polen; înflorește în iulie-august pe semănături, ogoare, margini de drum, având multe specii ce trăiesc pe diferite terenuri în păduri, vii sau mlaștini;
  • talpa gâștei -, cione, coada leului, creasta cocoșului, iarba flocoasă, somnișor - înflorește în iunie-august (200 kg miere la ha), mierea fiind limpede, de culoare deschisă cu gust ușor amărui;
  • talpa ursului - matruna - e cercetată de albine pentru polen și nectar (iunie-august), înflorind prin poieni, tufișuri și crânguri;
  • tătarnică - măciuca ciobanului, rostogol, scaiete - plantă perenă erbacee, galbenă spinoasă, foarte bună meliferă (350 kg la ha), înflorește prin păduri și mărăcinișuri ((iulie-august);
  • tătăneasă - iarba băloasă - iarba lui Tatin - înflorește prelung (mai-septembrie) și crește prin locuri umede; este folosită și în industria farmaceutică, în special pentru rădăcini;
  • tătăiș - măciuca ciobanului, rostogol, scaiete - este o plantă perenă spinoasă foarte bună meliferă, crește prin poieni, margini de păduri și mărăcinișuri (350 kg miere la ha);
  • toporașii - hioară, ligoarce, micșunea, lămâioară - înfloresc printre cei dintâi primăvara (martie-aprilie), prin păduri, poienuri, tufișuri, livezi; se cultivă în paturi calde în grădinile din jurul orașelor mari;
  • topoșnic - bălibașă, chipul mâței, zeabre - înflorește în iunie-august (np) și preferă terenul nisipos;
  • trifoiul - face parte din familia leguminoase și este și poleno-meliferă (uneori albinele necesitând dresaj); înflorirea durează 25-30 zile, mierea de trifoi având o calitate excepțională;
  • troscotul - hericică, sporiș, târsoacă - dă mult polen și puțin nectar (40 kg la ha), înflorind prelung (iunie-septembrie) pe drumuri și locuri necultivate;
  • turtă - ceapă ciorească, cioropor, ciumuhaiul, ciurul zânelor, punga-babei, turtea - înflorește în iulie-august și crește prin livezi, coaste aride, pajiști și pășuni pietroase de munte;
  • tutunul - bacon, duhanița, tabac - este o plantă erbacee din familia Solanaceae care dă și nectar ce se transformă într-o miere aproape fără culoare, puțin acidulată și chiar amăruie - foarte recomandată pentru iernare; planta oferă și polen abundent dar, în unii ani e toxic (conține în proporții exagerate alcaloizii nicotină și anabazină);
  • țelina - telar - are o rădăcină comestibilă - înflorește din iulie până în septembrie;
  • unguraș - bălțătură, cătușnică sălbatică, voronic - înflorește în iunie-august și dă o producție de 50 kg miere la ha și foarte puțin nectar; voronica este asemănătoare cu ungurașul și este mult mai căutată de albine;
  • urechea porcului - jale, salvie - dă o producție de 300 kg miere la ha, înflorirea în masă durând 2 luni (iunie-august); se aseamănă cu salvia de câmp și cu iarba Sfântului Ion - specii ce înfloresc 30-35 zile (în iunie-septembrie);
  • urechelniță - iarba ciutei, iarba de urechi, iarba grasă, iarba tutunului, jintură, prescurariță, verzișoară - înflorește în iulie-august pe stâncile calcaroase din munți;
  • urzică moartă - înflorește din martie până în august, prin păduri, tufișuri, poieni, în regiunile de deal și de munte;
  • usturoiță - aișoară, frunza voinicului, iarba de lingoare, vindecătoare, voinicica - înflorește în aprilie-mai;
  • varga ciobanului - cârdu, iarba voinicească, lugaci, scaiete, scai voinicesc - plantă spinoasă erbacee, oferă mult polen și nectar (120 kg la ha), înflorind în iulie-august prin fânețe, tufișuri, păduri, locuri necultivate, nisipoase și umede;
  • vătămătoare - iarba ranei, trifoiul racului - are o înflorire prelungă (mai-iulie) crescând pe pajiștile de munte și pe terenurile calcaroase;
  • verbina - sporici, măturiță - înflorește în iulie-august prin locuri necultivate pe lângă drumuri și dărâmături, secretând din abundență nectar și polen;
  • verigariu - arțar tătăresc;
  • vetrice - ferecea, mătrișe - dă mult polen și foarte puțin nectar;
  • vinariță - cearta casei, lavrentină, tămâiță, vinețică - înflorește în mai-iunie prin pajiști umede, pășuni și păduri;
  • vinețele - albăstrele, corobatica, dioc, neghina - secretă polen și nectar (chiar și pe timp secetos) 60 kg miere la ha (mai-iunie);
  • viorele - găurele, zambile de câmp - sunt printre primele flori ale primăveri care dau nectar și mult polen (martie-aprilie);
  • virnant - ruta - înflorește în iunie-august și este căutată pentru produsele farmaceutice, polenul său conținând însemnate cantități de rutină; se găsește prin vii, locuri nisipoase și pe lângă ziduri;
  • voinicica - e cercetată pentru polen și nectar (mai-august);
  • voronica - cătușnică, gutuiță, unguraș - dă polen și nectar (50 kg la ha) și înflorește în iunie septembrie;
  • zburătoarea - roșcove, răchițica, iarba Sfântului Ion - plantă perenă vivace din familia Oenotheraceae, are rădăcini cu rizomi, frunze asemănătoare cu ale sălciei, florile roșii purpurii, înflorește 35-40 de zile dând 500-600 kg miere la ha; producția este însă nesigură, datorită larvelor unor musculițe ce-și depun ouăle pe flori, albinele renunțând să mai adune nectarul.

 

Organizarea pastoralului

Planul deplasării în pastoral trebuie pregătit din vreme, stabilind:

  • numărul de stupi ce vor fi transportați,
  • vetrele temporare,
  • procurarea mijloacelor și documentelor de transport cu respectarea legislației în vigoare,
  • efectuarea tratamentelor antivarroa etc.


Densitatea recomandată

Densitatea recomandata de stupi la hectar este următoarea:

  • 14-18 colonii la salcâm,
  • 6-10 la tei,
  • 1-2 la floarea soarelui,
  • 0,5 la bostănoase în culturi intercalate,
  • 1-2 în culturi pure,
  • 4-6 la leguminoasele perene,
  • 3-5 la zmeuriș.

 

Închiderea stupilor

Stupii nu se pot închide oricum și oricât. Închiderea stupilor în perioadele în care se fac stropiri cu insecticide să se facă cu ajutorul unor dispozitive speciale, tip triunghi de aerisire, care pot fi folosite și în timpul deplasărilor prelungite în pastoral, cu condiția ca acestea să fie bine prinse de pereții stupilor. În situațiile în care transporturile se vor face la distanțe foarte mari stupii se vor asigura și cu apă în faguri.


 


Metode si mijloace

Stupăritul pastoral cuprinde aspecte organizatorice, științifice, tehnice, economice etc. În cazul nerespectării regulamentului privind organizarea stupăritului pastoral, a normelor sanitar-veterinare, a codului silvic și a oricăror reglementări legale, se aplică sancțiuni. Stupăritul pastoral se practică în două forme: cu stupii vărsați (transportați cu ajutorul unor camioane, remorci etc.);cu ajutorul pavilioanelor apicole special amenajate, existând o multitudine de tipuri și variante constructive.


 


Pregătirea deplasării stupinelor

Înainte de a se efectua deplasarea familiilor de albine se execută din vreme recunoașterea masivelor melifere, stabilindu-se locul în care urmează a fi amplasată stupina. Pentru a se evita strivirea albinelor fagurii trebuie să fie bine fixați, asigurându-se și un spațiu de refugiu, deasupra cuibului. Circulația aerului se asigură prin deschiderea sitelor de ventilație. Dacă stupii sunt foarte puternici este nevoie să li se asigure spațiu suplimentar de refugiul albinelor. Pentru eliminarea bioxidului de carbon acumulat pe timpul transportului cele mai bune rezultate se obțin dacă pe fundul stupilor se practică un orificiu prevăzut cu pânză metalică. Dacă în stupi se află miere nematurată este bine să stropim fiecare colonie cu apă (circa 1 litru), ori vom transporta stupii cu urdinișurile deschise având montate și sitele de ventilație deasupra ramelor. Trebuie avut grijă însă ca sosirea la destinație să se facă în primele ore ale dimineții iar la destinație să se pulverizeze pe deasupra sitelor apă. Pe timpul transportului se fac scurte opriri de control. Toamna și primăvara dacă timpul este friguros transportul se poate continua chir și pe timpul zilei. După instalarea stupilor la nouă vatră se instalează adăpătorul. La așezarea pe noua vatră se va avea în vedere ca plasarea stupilor să nu fie în aceeași direcție cu cea a vecinului căci dacă stupina va fi amplasată în spatele altei stupine vom pierde o parte din culegătoare. La câteva ore după deschiderea urdinișurilor se acoperă sitele și se desfac legăturile care au fixat părțile componente.


 

Valorificarea unor tehnologii noi

Pentru a nu avea neplăceri la transport trebuie să folosim cu precădere faguri armați sau ramele trebuie însârmate atât orizontal cât și vertical (cel puțin pe mijloc). Pavilioanele apicole sunt net superioare stupinelor divizate sau clasice. Dezavantajele acestora pot fi înlăturate prin adaptări de dispozitive cum ar fi cele referitoare la cele 2 puncte redate mai jos:

Împerecherea mătcilor în stupina pavilion.

Mătcile ies din familie pentru împerechere și la înapoiere nu mai revin dacă nu au un semn distinct vizibil, necesar pentru orientarea lor. Înlăturarea neajunsului se face prin:

  • vopsirea tuturor fețelor stupilor în culori diferite: galben, maro, crem, albastru, bleu, alb etc. suprafața vopsită nedepășind 0,4-0,5 metri pătrați;
  • aplicarea unor forme confecționate din plăcuțe de tablă cât mai variate pe fețele stupilor (ținându-se cont de modul de percepție al albinelor);
  • folosirea unor repere (arbuști, pietre, steaguri etc.);
  • nucleele de împerechere vor fi plasate la înălțimi diferite, in apropierea pavilionului, cu urdinișurile orientate cât mai variat.


Paravânturile

Paravânturile, folosite la urdinișuri, duc la eliminarea aproape în totalitate a curenților reci, mărindu-se astfel efectivul de albine. Nefolosirea acestor paravânturi determină încetarea ouatului mătcii de timpuriu - toamna, iar primăvara depunerea ouălor începe mult mai târziu decât în stupii plasați jos și feriți de curenții reci. Familiile de albine intră astfel în iarnă cu efective îmbătrânite și uzate, iar primăvara pier mai timpuriu, neavând timp suficient să se dezvolte până la primul mare cules. Dacă avem paravânturi montate la pavilion, acesta se poate orienta în orice direcție, fără a lua în seamă din care parte bate vântul. Paravânturile se pot confecționa din tablă de aluminiu de 1 mm grosime și pot fi mărite sau micșorate în raport de dorință și necesități. Pentru detalii se poate consulta Apicultura în România, 12 decembrie 1986.


 


Culesurile târzii

Ca surse de cules la sfârșitul verii se pot folosi fânețele din luncile râurilor, zonele inundabile, grădinile de zarzavat, bostănoasele etc., care până la efectuarea arăturilor de toamnă oferă culesuri de întreținere.

 

sus   
Teodor Boncescu, Pitesti, Romania © 2002      Ultima actualizare:
DHTML Menu / JavaScript Menu - Created Using NavStudio (OpenCube Inc.)