Dansul albinelor

Albinele culegătoare atunci când găsesc o nouă sursă de cules, întorcându-se în stup fac mişcări asemănătoare unui dans, felul acestuia variind în funcţie de distanţa până la sursa de cules (dans circular, sub formă de seceră sau imitând cifra 8). Noua sursă este stabilită în raport cu poziţia soarelui în momentul efectuării dansului cât şi de unghiul mişcărilor făcute de albine faţă de această poziţie, albinele cercetaşe transmiţând concomitent mirosul nectarului şi calitatea lui.

---

 

Decantorul de ceară

Este un vas spoit sub formă de con cu vârful în jos, cu pereţi dubli, în care se pune ceara topită, menţinută la o temperatură constantă de 20-25 ⁰C cu ajutorul unui curent de apă caldă care circulă în interiorul pereţilor dubli. După circa 10-12 ore, se deschide un robinet pentru scurgerea reziduurilor, ceara curată scurgându-se direct în formele de solidificare.

---

 

Decembrie

Liniştea în stupină face parte din condiţiile unei bune iernări. Circulaţia stuparului prin faţa stupului nu este auzită de albinele din stup dar, atunci când pământul este îngheţat albinele se neliniştesc. Dacă zăpada a căzut abundent şi a acoperit stupii nu trebuie intervenit căci ea ţine de cald. Dacă cumva cade o ploaie peste zăpada troienită, crusta de deasupra trebuie spartă, pentru ca aerul să poată pătrunde până la stupi. La fel trebuie procedat şi cu crusta de gheaţă care se formează la urdinişurile superioare.

Acum este timpul cel mai potrivit pentru a face bilanţul activităţii apicole. La capitolul cheltuieli se vor trece toate cheltuielile legate de hrana albinelor (inclusiv mierea lăsată pentru iernare), costul materialelor folosite (unelte, faguri noi puşi în stup, sârmă, cuie, medicamente…), costul mătcilor selecţionate, costul transportului, pazei, costul reparaţiilor mijloacelor de transport, asigurărilor şi verificărilor tehnice, plata muncitorilor sezonieri. Pentru amortizarea stupilor şi altor mijloace de bază se va trece un coeficient de 10% din valoarea lor (dacă se face stupărit pastoral) şi numai 5% dacă stupina e staţionară. La rubrica venituri se va trece întreaga producţie de miere şi ceară obţinute. Aparte se va calcula valoarea produselor secundare obţinute cum este cea a mătcilor împerecheate şi folosite în propria stupină cât şi cea a celor vândute, a roilor, lăptişorului, polenului, propolisului, veninului etc.

---

 

Depresiunea

Fenomenul de depresiune se manifestă prin:

Deschiderea stupului

Numărăm mai întâi ramele ocupate de albine ca să ne dăm seama de puterea coloniei, apoi trecem pe o latură, făcând loc pentru scoaterea primei rame. Ramele sunt cercetate din ochi, pe deasupra, pentru a vedea cu ce sunt ocupate (puiet, miere, păstură), greutatea fiecărei rame fiind apreciată printr-o mică ridicare. Atunci când stupii nu sunt dotaţi cu funduri mobile, la revizia de primăvară este necesar să curăţim fundurile. În acest scop, ramele vor fi împinse sau trase în partea opusă urdinişului, după curăţare fiind aduse la loc, cu acest prilej făcând toate observaţiile necesare pentru bunul mers al coloniei.

Fagurii cu prea multă miere vor fi descăpăciţi pe suprafeţe mici (1-2 dm² fără a ne atinge de obişnuita coroană) făcând loc mătcii pentru ouat.

---

 

Dezertarea coloniilor

Părăsirea stupului şi lăsarea tuturor fagurilor goi, chiar şi atunci când se mai găseşte puiet, este un fenomen rar întâlnit, fiind determinat de lipsa de provizii sau din diverse cauze (diaree, loca, lipsa spaţiului etc.).

---

 

Dezinfecţii în stupină

Utilizarea uneltelor sau a materialelor de la o stupină la alta, constituie o mare greşeală, chiar şi în cazul în care ambele stupine sunt sănătoase, fiecare stupină având o floră microbiană caracteristică la care albinele proprii sunt adaptate.

---

 

După scopul urmărit dezinfecţia este de mai multe feluri:

---

 

1) Profilactice

Se execută primăvara şi toamna în toate stupinele.

Se execută în perioada de evoluţie a bolii (la îmbolnăvire), pentru combaterea unor boli (locă, nosemoză clinică, viroze, puiet văros şi pietrificat etc.) din momentul înregistrării primelor cazuri şi până la lichidarea focarului.

Orice fel de dezinfecţie începe cu curăţirea manuală.

---

 

3) Finale

Se fac după încetarea bolii în vederea evitării reapariţiei.

---

 

Fazele dezinfecţiei

Curăţirea manuală

Orice fel de dezinfecţie începe cu curăţenia manuală, ce constă în raderea cu peria, dalta, şpaclul şi cuţitul a cerii şi propolisului de pe pereţii stupului şi a accesoriilor lui (fundul, podişorul şi ramele), precum şi rosăturile de faguri, cadavre de albine, dejecţii şi a altor corpuri străine din interiorul stupului, insistându-se asupra colţurilor şi crăpăturilor.

---

 

Dezinfecţia propriu zisă

Respectarea timpului de contact

Fiecare produs are nevoie de o perioadă de contact pentru ca dezinfecţia să-şi facă efectul. Această perioadă este dependentă de mai mulţi factori (substanţă, temperatură, concentraţie etc.).

Îndepărtarea prin spălare şi aerisire

Efectul nociv al substanţelor administrate trebuie înlăturat prin spălare şi aerisire, altfel vor fi afectate şi albinele.

---

 

Substanţe dezinfectante

Pentru stupi şi alte materiale

Soda de rufe - în concentraţia de 5-10% (50-100 g la 1 litru apă caldă).

---

 

Dezinfectant cationic

În concentraţie de 20% se foloseşte sub formă de soluţie - 7,5 ml la litrul de apă.

---

 

Formolul comercial

Formalina 29%, care conţine ca principiu activ aldehida formică, în soluţii de 2-4 %, se administrează cu echipament de protecţie şi numai sub supraveghere sanitar-veterinară. Se foloseşte şi în concentraţie de 14% (140 ml formol comercial 1/1 litru apă), cantitatea de soluţie folosită pentru dezinfecţia unui stup fiind de 4 litri soluţie, sau în concentraţie de 20%. Hristea recomandă ca în fiecare stup să fie prezentă o sticluţă cu soluţie de formol 20%, în interiorul acesteia introducând un fitil ce iese prin gâtul sticlei cu 2-3 cm deasupra, considerând că evaporarea lentă a formolului previne apariţia bolilor (Vezi Stupăritul, pag 553, 558-559, 601. Acest lucru nu ştiu dacă este recomandat, având în vedere noile prevederi ale normelor UE dar, probabil că e de folos în stupinele contaminate, de la care oricum nu se comercializează mierea). Daca stie cineva mai multe despre acest lucru este rugat sa vina cu completari.

Tratamentul cu soluţia de formol are un folos îndoit: din cauza puternicului miros ce se răspândeşte în stup, albinele sunt silite să facă o ventilaţie foarte puternică, datorită căreia, larvele moarte din stupii bolnavi se usucă şi, în acelaşi timp, prin faptul că pentru această ventilaţie stau mai multe albine la urdiniş, acesta e mult mai bine apărat şi hoaţele nu pot să intre. Sticluţele nu vor fi niciodată pline până sus, ci numai pe trei sferturi. Ele pot fi aşezate într-o tăietură făcută într-un colţ de ramă, sau la marginea dinspre diafragmă, alături de ramă. Singura grijă a apicultorului va fi ca din când în când, să deschidă stupul şi să vadă dacă nu cumva albinele au propolizat capătul fitilului care iese din sticluţă, împiedicând astfel evaporaţia. În acest caz ori va schimba fitilul, ori va dizolva propolisul în puţin spirt.

---

 

Hidroxidul de sodiu (NaOH)

Soda caustică - în concentraţii de 4% (40 g la 1 litru apă calda), impune folosirea unor haine de protecţie. Ea distruge majoritatea bacteriilor, protozoarelor, virusurilor şi paraziţilor în formele lor de dezvoltare şi de rezistenţă (spori), puterea sa de dezinfecţie crescând direct proporţional cu temperatura soluţiei (soluţiile fierbinţi de 70-90 ^oC fiind cele mai active). Pentru a mări puterea de dezinfecţie se adaugă sare de bucătărie în concentraţie de 5%. Manipularea sodei se face obligatoriu cu mănuşi şi cizme de cauciuc şi cu haine de protecţie. Pentru dezinfecţia unui stup se folosesc 3-4 litri soluţie de sodă caustică sau de sodă de rufe calcinată (carbonat de sodiu) în concentraţie de 5%.

---

 

Propolisul

Albinele acoperă cu un strat subţire de propolis întreg interiorul stupului şi mai ales spaţiile înguste precum şi eventualele crăpături, ca sedii ale unor posibile focare de infecţie. Fiind şi rău conducător de temperatură, propolisul de pe pereţii stupilor protejează albinele împotriva frigului iarna, sau împotriva căldurii excesive vara.

Primăvara apicultorii îşi curăţă stupii şi uneori îi ard cu lampa de sudură, în felul acesta îndepărtând stratul de propolis, facilitând atacul bacililor sau impunând albinelor o pierdere de timp şi de energie pentru refacerea acestui strat. Din aceasta cauză se recomandă ca după dezinfecţia şi expunerea stupilor la aer timp de 48 - 72 ore, pereţii şi fundurile lor, ca şi ramele noi să fie unse cu extract alcoolic de propolis, folosind în acest scop o pensulă sau un tampon. La nevoie, spaţiile mici sau crăpăturile să fie astupate cu propolis moale cu ajutorul unei spatule.

Extractul alcoolic de propolis se prepara din amestecul a 100 g de propolis fărâmiţat în 400 ml alcool etilic la 96%. Sticla să fie agitată periodic timp de 10-15 minute, pe parcursul a 3 zile. După filtrare soluţia poate fi folosită. Pentru un stup nou cantitatea de extract necesara este de 60 ml. Pentru un stup care a fost ocupat cu albine, necesarul este de 4 ml.

---

 

Soluţia de săpun

Săpunul de rufe - soluţie de 5% - în apă fierbinte se poate folosi atât ca detergent cât şi ca dezinfectant pentru obiectele de pânză şi lemn (stupi, rame, faguri şi ustensile), fiind şi un foarte bun distrugător de virusuri.

---

 

Spirtul

După curăţirea resturilor cutia stupului se şterge cu o cârpă bine înmuiată cu spirt medicinal, după care se pulverizează spirt medicinal în interiorul cutiei şi se da foc. În momentul când propolisul şi ceara de pe pereţi încep să se topească se intervine cu o cârpa umedă cu care se acoperă stupul în vederea stingerii focului. În felul acesta se evită mirosul neplăcut generat de flambarea stupilor cu benzină.

---

 

Pentru fagurii goi de rezervă

Se foloseşte sub formă de vapori neîncălziţi, pentru dezinfecţia fagurilor goi de la rezervă, pentru combaterea sporilor de nosema şi a găselniţei, aceştia introducându-se în corpuri de stup, dulapuri sau camere etanşate. în cantitate de 2 cm³/l volum. Pentru un corp Dadant se folosesc circa 120 cm³. Expunerea la vaporii de acid acetic glacial emişi la temperatura mediului este de minim 7 zile.

---

 

Apa oxigenată

Hidrogenul peroxidat sau peroxidul de hidrogen poate fi folosit ca soluţie comercială de apă oxigenată 3% ce se poate prepara din perhidrol 1 parte la 9 parţi apă sau din perogen 6 comprimate la 1 litru de apă. E folosită în cazul virozelor. Fagurii goi pentru rezervă se dezinfectează prin umplerea celulelor cu soluţie sau prin stropire şi îmbăiere. După 24 de ore se elimina apa din faguri şi aceştia se usucă prin aerisire.

---

 

Cloramina B

Concentraţia indicată este de 10-20 comprimate de cloramină la litru de apă. Soluţiile de perhidrol, perogen şi cloramină se prepara imediat înainte de folosire şi se utilizează mai ales la dezinfecţia fagurilor în caz de viroze şi pentru materialele folosite la creşterea mătcilor.

---

 

Sulful

Este utilizat sub formă de fumigaţii prin arderea batoanelor (pulberea nu e recomandată) şi necesită 50 g la m³, fiind recomandat pentru dezinfecţiile împotriva nosemozei şi pentru combaterea găselniţei.

---

Pentru stupină

Varul nestins - se împrăştie 0,5-1 kg / m², apoi vatra se sapă. Se poate folosi şi varul stins (clorura de var) sub formă de suspensie în apă (10-25%), în dezinfecţia de necesitate, prin împrăştiere şi săpare.

---

 

Felurile dezinfecţiei

1.  mecanică

2.  termică (prin flambare)

E foarte eficienta (se recomandată folosirea unui dispozitiv de flambare cu gaz de butelie), flambarea executandu-se dupa o prealabila curatare mecanica a tuturor componentelor.

 

---

 

3.  chimică

4.  mixtă

Diafragme etanşe

Pentru ca diafragmele să fie etanşe acestea trebui prevăzute pe margini cu câte o foaie de cauciuc care să atingă fundul iar în partea de sus să închidă golul de sub podişor. Ele sunt folosite cu succes la etanşeizarea compartimentelor de iernare a mai multor nuclee, la buna împachetare pentru păstrarea căldurii în cuib sau la alcătuirea nucleelor de împerechere întreţinute în aceeaşi cutie de stup.

---

 

Diagnosticarea bolilor

Primăvara stupinele trebuie controlate cu precădere pentru următoarele maladii:

Fenomenul depopulării

Dispariţia albinelor din stupi în cantităţi mai mari decât nivelul biologic normal, este determinată de următoarele:

Diagnosticul virozelor se pune pe baza semnelor clinice şi a examenelor de laborator de înaltă calificare (laboratoarele sanitar-veterinare judeţene sau laboratorul central din Bucureşti), cel mai specializat laborator fiind cel de la Institutul Rothamsted din Anglia.

Se referă în general la direcţia de deplasare a albinelor atunci când părăsesc stupul. Dacă zborul albinelor este obstrucţionat cu ceva ele pot deveni agresive.

---

 

Dispoziţia familiei de albine

O familie agresivă cu albină care se irita permanent constituie un motiv serios al schimbării mătcii, operaţie ce se sondează de multe ori cu eşecuri. De aceea se recomandă ca operaţia să fie executată de regulă toamna târziu, prin unificarea cu o familie ajutătoare, care poseda matcă tânără cu calităţi deosebite, dar mai ales care dă naştere la descendenţă neagresivă, acesta fiind scopul schimbării. O familie mai poate fi găsită într-o proastă dispoziţie de a primi matca prin condiţiile care apar la un moment dat: condiţiile meteo nefavorabile care ţin albinele în cuib uscat (lipsă de nectar şi polen), existenţa botcilor necăpăcite sau căpăcite etc. Toate acestea elimină orice posibilitate de acceptare a tinerei mătci.

---

 

Distanţele

Cea mai mare parte a datelor enumerate mai jos se regasesc in cartea "Stuparitul nou" :

---

 

Distrugerea coloniilor bolnave

Dacă o boală foarte periculoasă s-a ivit la un număr mic de stupi, unii apicultori recomandă distrugerea totală a acelor colonii, folosind în acest scop fum de pucioasă. Cadavrele albinelor vor fi apoi arse, fagurii vor fi topiţi. Mierea extrasă nu va fi folosită la hrănirea altor stupi ci va fi utilizată doar pentru consum propriu. Stupii şi ramele după flambare vor fi dezinfectate cu o soluţie de formol 20% şi lăsate la soare să se usuce.

Dacă coloniile sunt slabe şi bolnave, distrugerea lor este soluţia cea mai indicată.

---

 

Diversificarea muncii

Diversificarea muncii albinelor în raport cu vârsta nu este absolut matematică, fiind dependentă de mai mulţi factori:

Doicile

Au un rol determinant în viaţa coloniei. Ele sunt albinele tinere cu glandele faringiene gata de a intra în funcţie (10-12 zile de la eclozionare). În primele 3 zile ele se hrănesc din abundenţă cu polen pentru a putea hrăni din abundenţă puietul. Cu cât larvele vor primi o cantitate mai mare de lăptişor în primele 3 zile de la ieşirea din ou, cu atât viitoarele albine vor fi mai viguroase şi mai rezistente la boli. Albinele sănătoase şi cu o longevitate mărită vor fi aşadar cele hrănite de un număr mare de doici.

În primele 3 zile doicile se hrănesc din plin cu polen şi-şi formează o rezervă corporală bogată în proteine din care se aprovizionează glandele faringiene producătoare de lăptişor. Cu cât larvele vor primi de la doici o mai mare cantitate de lăptişor în primele 3 zile, cu atât viitoarele albine, când vor ajunge mature vor avea o vigoare mai mare. Unele doici se ocupă cu îngrijirea mătcii, numărul lor variind între 6 şi 10. când matca trece pe o altă faţă a fagurelui, sau pe un alt fagure, grupul nu o mai însoţeşte, în jurul mătcii formându-se un altul ce are în grijă hrănire, curăţirea mătcii şi transmiterea substanţei de matcă albinelor din stup.

---

 

Dopuri de creştere

Dopurile sau "degetarele " de creştere (vezi Catalog apicol poziţia 1403) sunt confecţionate din lemn sau plastic şi sunt folosite ca suport pentru botca artificială. Într-o mică adâncitură a lor se toarnă ceara topită nu prea fierbinte şi se aplică botca care se fixează solid în suportul de ceară solidificată. După fiecare folosire se curăţă rămăşiţele de botci, prin retezare cu cuţitul, iar ceara se topeşte cu ajutorul unei bare de fier în formă de "L", pe suportul nou format aplicându-se o nouă botcă artificială.

---

 

Durata vieţii albinelor

Durata de viaţă a albinelor născute în vară este de aproximativ 35 zile, epuizarea lor fiind strâns legată şi de producţia cerii şi a lăptişorului de matcă. Pe de altă parte, îmbătrânirea albinelor se datorează nu atât activităţii pe care o depun în stup, cât mai ales hrănirii puietului. Câtă vreme glandele faringiene nu s-au epuizat, albinele sunt încă viguroase. De aceea, albinele eclozionate după 15 septembrie şi care nu au puiet de hrănit, îşi prelungesc viaţa până în aprilie-mai, putând creşte puiet în primăvară. La albinele de iernare se acumulează în organism o rezervă de materii proteice care formează aşa-zisul corp gras care înconjoară cavitatea pericardică, şi căptuşeşte partea interioară chitinoasă a corpului. Din această rezervă, împreună cu glucidele şi mai ales cu glicogenul acumulat în ţesutul guşii, intestinului şi musculaturii, albinele doici îşi extrag substanţele proteice cu care alimentează glandele faringiene pentru secretarea lăptişorului necesar la hrănirea mătcii şi puietului. De aceea generaţiile care se nasc din primăvară şi până în toamnă şi care au de hrănit mult puiet, pier după o perioadă de cel mult 32-35 de zile.

---

 

Duşmanii albinelor

Insecte

1.       Acarienii

Acarapis Woodi, Braula Coeca, Tropilelapsoza

---

 

2.       Călugăriţa

Este o insectă din ordinul Artropodelor, asemănătoare cu lăcusta, având culoarea verde închis şi picioarele lungi şi subţiri, hrănindu-se cu insecte (în special cu albine). Cei mai mari duşmani ai călugăriţei sunt ciorile. Pagubele făcute de această insectă nu sunt prea mari - în comparaţie cu cele din alte ţări.

---

 

3.       Cleştarul păsturii

Este o coleopteră de 1,5-2 mm care se hrăneşte, creşte şi se înmulţeşte în polenul colectat şi pus la păstrare.

---

 

4.       Fluturele cap de mort

Pătrunde noaptea pe urdiniş scoţând un sunet asemănător cu al mătci şi se hrăneşte cu miere. La plecare, fiind prea voluminos, dacă urdinişul nu este destul de înalt nu mai poate să iasă şi este omorât de albine.

---

 

5.       Furnicile

Atacă stupii mai ales noaptea, consumând miere şi uneori puiet.

Neputând lupta cu ele albinele, atunci când atacul e masiv îşi părăsesc locuinţa. În astfel de situaţii, deşi furnicile sunt folositoare, trebuie luate măsuri severe:

În mod obişnuit furnicile după ce atacă stupul se retrag în furnicarul lor, dar sunt şi cazuri în care îşi organizează cuibul chiar în stup, dincolo de diafragmă şi pot distruge familii întregi de albine sau să le reducă foarte mult capacitatea productivă.

---

 

6.       Gândacul de slănină

Dermestes Lardariush este un gândac de culoare cenuşie lucioasă, cu multe picioare, trup mare şi cap foarte mic poate pătrunde în stup, transmiţând sporii de locă şi nosemoză, prezenţi în murdăriile ce le depun în stup.

---

 

7.       Ploşniţa de câmp

Este ploşniţa de culoare verde, cenuşie pe spate şi uşor castanie pe abdomen, cea care emană un miros neplăcut când este strivită. Atacă albinele care cad greoaie în faţa urdinişului, când se întorc de la câmp, sugându-le hemolifa şi nectarul din guşă.

---

 

8.       Senotainioza

Musca senotainia - este o muscă mai mică decât musca comună (6-8 mm) având o culoare cenuşie deschisă, o pată albă pe cap şi picioare mai lungi. Senotainia tricuspis se aşează din zbor pe corpul albinei depunând 1-2 larve foarte mici (nu pot fi distinse cu ochiul liber).

O singură muscă poate depune 100-700 de larve care intră în toracele albinelor parazitate şi încep să se alimenteze din ţesuturile musculare, insectele gazde murind în câteva zile (3-6 zile), timp în care larvele parazitare ajung la maturitate, părăsind trupul inert al albinelor şi îngropându-se în pământ, unde se transformă în pupe (25-27 zile), ciclul de dezvoltare fiind însă foarte variat (de la 15 la 33 de zile) astfel că, în cursul unei veri, se succed cel mult 3 generaţii.

Senotainoza poate distruge familii întregi. A fost identificată şi la noi în 1956 - în câteva regiuni din şesul dunărean şi în nordul Moldovei.

9.       Trihodes apianus

Este un vierme parazit ce-şi face culcuş mai ales în coloniile ce vieţuiesc în scorburile copacilor, dar, uneori şi în coloniile slăbite, în special în lunile mai-iulie. Din albine şi nimfe nu mănâncă decât interiorul, larvele sunt consumate în întregime. Acest vierme este şi transmiţător de boli molipsitoare. Mijloacele de luptă împotriva lui constau în menţinerea unei curăţenii desăvârşite în stupi, păstrarea în stupină doar a coloniilor puternice.

---

 

10. Triungulinoza

Este o boală parazitară de invazie a albinelor culegătoare provocată de larvele unor insecte, din ordinul Coleoptera, cunoscute sub numele de triongulini. Adulţii acestor paraziţi trăiesc în sol, pe pajişti, livezi, păduri etc. După ecloziune, tinerele larve nu se urcă direct pe plantele melifere ci stau un timp pe sol (2-4 zile) după care se urcă pe plante în aşteptarea gazdei. Când insecta soseşte, triongulinul se fixează rapid pe ea cu ajutorul ghearelor, în special la nivelul toracelui, lăsându-se astfel transportat în stup. Albina este folosit drept gazda ocazională a acestui parazit. Specia cea mai periculoasă pentru albina meliferă este Meloë variegatus (nişte paraziţi de culoare neagră sau gălbuie).

Parazitul atacă albinele începând din luna mai şi până în toamnă, afectând în egală măsură trântorii şi mătcile. Contaminarea se face în timpul culesului de nectar sau polen, mai frecvent de pe pajiştile de pădure, livezi, fâneţe etc. În stupi se pot găsi multe larve primare venite probabil direct de pe sol, care se strecoară prin crăpături, se agaţă de pereţi sau rămân pe scândura de zbor aşteptând momentul propice pentru a avea acces în interiorul stupului. În general proporţia parazitată este între 1-10 %, pe o albină putându-se număra între 3 şi 15 triongulini dispuşi în special în regiunea toracelui.

Simptome

Tratament

Coloniile puternice sunt în stare să se apere singure, prinzând şi ucigând larvele paraziţilor cu ajutorul mandibulelor. Tratamentul se face cu Varachet, naftalină (10 g pe o hârtie pe fundul stupului) sau fumigaţii cu tutun. După tratarea cu tutun foile se ridică şi se aruncă în foc. Dacă nu vom proceda astfel, după 3-4 minute paraziţii se ridică şi se răspândesc din nou în stup. 

Ruşii folosesc o hârtie (45 x 45 cm acoperita cu un amestec de coloniu (sacâz) şi ulei de ricin în proporţie de 1 la 1, pusă pe fundul stupului. Albinele se mişcă liber pe această hârtie pe  când larvele paraziţilor se lipesc şi mor. Hârtia unsă cu acest amestec (5-10 g) se aşează pe fundul stupului, după care se dă prin urdiniş 2-5 jeturi de fum, colonia ţinându-se închisa 3 minute, după care stupul se deschide pe deasupra, iar după 5-10 minute se ia hârtia şi se arde. Tratamentul se execută câteva zile la rând. Pentru economisirea substanţei lipicioase se poate folosi o foaie de tabla care se pune la 10-15 familii cu condiţia să nu existe în familii boli contagioase. Amestecul se prepară din sacâz topit pe foc peste care se adaugă o cantitate egala de ulei de ricin, amestecându-se mereu. La noi a fost depistată în 1979, în zone izolate din nordul Moldovei, şesul dunărean, Buzău şi Bucureşti.

---

 

11. Urechelniţa

Este o insectă omnivoră căreia îi convine căldura şi umiditatea din interiorul stupilor. Noaptea pătrunde în stupi consumând miere, păstură şi chiar puietul (atunci când atacă în masă). Împotriva lor se foloseşte un aluat compus din fosfură de zinc şi făină (1 pahar cu făină de grâu + 1 pahar cu mălai + 2 linguri de zahăr tos + fosfură adăugată în porţii mici până ce aluatul devine puţin cenuşiu) cu care se unge marginea fundurilor stupilor şi laturile de contact al capacului cu stupii. Efectul acestui preparat durează 1 an. O altă măsură este aşezarea peste podişoare a unor cârpe care, fiind folosite de urechelniţe pentru cuib, în timpul zilei se scutură în foc.

---

 

12. Păianjenii

Combatere

13. Viespile

Toamna târziu viespiile atacă în special coloniile slabe si chiar pe cele puternice care au urdinisurile sau cuiburile nestrâmtorate corespunzător.

Viespea comuna

Viespea comună pătrunde în stupii cu familii slabe spre a fura miere. Combaterea constă în căutarea şi distrugerea cuiburilor, direct sau prin pulverizarea unor substanţe insecticide, având grijă să fim protejaţi la cap de un eventual atac al acestora.

Viespea mare (bărzăunele), lupul albinelor

Lupul albinelor este o viespe mai mică decât bărzăunele, fiind însă foarte puternică, putând prinde si ucide din zbor albinele, ducându-le la cuib pentru a fi date ca hrană larvelor. Lupta cu aceste viespii se face prin descoperirea şi distrugerea cuiburilor (clădite în pământ) prin turnarea de sulfură de carbon sau 5-6 litri de motorină prin intrarea principală a cuibului, după care o astupăm cu pământ.

---

 

Păsări şi animale insectivore

1.       Berzele

În căutarea lăcustelor ele distrug şi albinele pe care le întâlnesc în cale. Pot fi speriate prin focuri de armă, fără a fi ucise.

---

 

2.       Botgrosul

Este o pasăre insectivoră cu pene multicolore ce bat în cenuşiu, având un cioc gros şi tare. Nu numai că mănâncă albine pe care le prinde din zbor dar îşi face şi rezerve pe care şi le pune la păstrare în ţepii copacilor.

---

 

3.       Broasca râioasă

Se adăposteşte în jurul stupinei şi stând sub fundul stupilor, în timpul nopţilor venind la scândura de zbor pentru a prinde albine. Ariciul e cel mai bun paznic, hrănindu-se cu broaşte.

---

 

4.       Ciocănitoarea sau ghionoaia

Atacă albinele numai iarna. Pot perfora iarna pereţii stupilor, în special a celor amplasaţi în păduri. Se impune ţinerea la distanţă prin plase protectoare sau diferite sperietori.

---

 

Prigoria sau albinărelul

Dintre toate păsările, cel mai mare duşman al albinelor este prigoria, care îşi adună hrana de la 7-8 km distanţă de cuib, o pereche de prigorii putând consuma într-un sezon cca 20.000 albine. Un stol de 100 de prigorii fac ca o stupină de 50 de stupi să devină neproductivă, nefiind în stare să-şi adune nici rezerva de hrană necesară iernării. Prigoriile fac pagube mari mai ales atunci când sunt în număr mare (fiecare prigorie consumând pe zi în medie câte 60-70 de albine). Consumul cel mai mare de albine se face în lunile mai şi septembrie, albinele nedepăşind totuşi 50% din hrana consumată, acolo unde mai sunt şi alte insecte.

Masuri de apărare

5.       Rândunelele

Acestea prind şi înghit din zbor albinele, mătcile (30% din mătci pierzându-se din cauza lor) şi trântorii. Pagubele estimate nu sunt însă exagerate.

---

 

6.       Viermele aţă

Este un parazit al albinei pe care aceasta îl aduce din apele murdare şi stătute. El pătrunde în intestinul albinelor şi trăieşte ca orice parazit intestinal, scurtându-le viaţa. Se recomandă secarea bălţilor murdare din împrejurimi şi instalarea unui adăpător cu apă îndulcită.

---

 

7.       Vrăbiile

Consumă albine de dimineaţa până seara, mai ales atunci când hrănesc pui.

---

 

Mamifere

1.       Şoarecii

Produc pagube toamna târziu, când se instalează în stupi, hrănindu-se cu faguri cu miere, păstură şi albine. Ei sunt şi transmiţători ai amibiozei. Pentru aceasta trebuie luate măsuri de protejare a urdinişurilor şi folosirea momelilor otrăvite.

---

 

2.       Şopârla

Este un duşman greu de observat. Stă pitită sub fundul stupului şi înghite albinele ce cad în faţa scândurii de zbor (consumând în medie câte 25 de albine pe zi.

Ariciul le nimiceşte. Dacă observăm prezenţa ariciului în stupină trebuie reţinut că este prietenul nostru şi al albinelor.

---

 

3.       Ursul

Atacă sporadic stupii deplasaţi în pastoral, în zona montană. În cazul în care un urs s-a nărăvit la miere stupina trebuie să fie mutată urgent. În unele cazuri izolate din zonele premontane şi montane urşii care sunt ocrotiţi de lege, atunci când produc pagube mari atacând vitele şi chiar stupinele pot fi împuşcaţi cu aprobare specială.

---

 

Plante dăunătoare

1.       Otrăţelul de baltă

Este o plantă insectivoră care posedă capcane pline cu nectar. Odată albina aşezată pe plantă, aceasta secretă un acid ce descompune corpul albinei, rămânând doar resturile de chitină.

---

 

2.       Piciorul cocoşului

Face parte din familia Ranunculaceae, cu peste 20 de specii, dintre acestea, floarea broştească şi rărunchielul sunt plante cu polen otrăvitor.

---

 

3.       Roua cerului

Denumită şi iarba fiarelor, roua cerului creşte prin locurile umede şi este o plantă carnivoră, hrănindu-se şi cu albine pe care le prinde cu ajutorul petalelor care se închid, albina fiind consumată după descompunerea cu ajutorul unui suc asemănător sucului digestiv. Această plantă se găseşte mai mult în Delta Dunării.

---

 

4.       Spicul dracului