H

Haploid

Adjectiv atribuit unui individ care nu conţine decât un singur element al fiecărei perechi de cromozomi, spre deosebire de indivizii numiţi diploizi ce conţin câte două exemplare de cromozomi pereche.

Hemolimfa

"Sângele" albinei are rolul de transportare a alimentelor şi reziduurilor. Nu are rol respirator.

Heterozisul

Prin heterozis sau hibridare se înţelege împerecherea liniilor sau tulpinilor de albine ameliorate, obţinute în prealabil prin metoda consangvinizării, scopul fiind obţinerea avantajelor de ordin economic. Ca urmare a heterozisului, la albine apar atât însuşiri bune cât şi nedorite, între care pe primul loc se află tendinţa de roire (urmare a unei vitalităţi sporite). În generaţiile următoare tendinţa de roire poate ceda făcând loc caracterelor dorite de apicultor.

Hibridarea

Este un fenomen complementar contrar depresiei consanguine, produşii rezultaţi prin încrucişare având o vitalitate sporită, câştigând o însuşire suplimentară: heterozisul sau puterea hibridă. Sub aspectul rezultatelor heterozisul măreşte vitalitatea generală, vigoarea, dezvoltarea şi productivitatea. Cu cât celulele sexuale sunt mai diferite din punct de vedere ereditar, cu atât este mai mare vitalitatea noului organism. Înmulţind albinele în cadrul unei linii ameliorate, vitalitatea produşilor scade, în schimb conservatorismul ereditar creşte şi invers. Un caracter se transmite în descendenţă mai cu putere de către mamă, iar alt caracter de către tată, neexistând în această privinţă o egalitate aritmetică. Vitalitatea coloniei doică crescătoare se va reflecta în calitatea hranei date larvelor, fapt ce se va răsfrânge ulterior asupra productivităţii materialului biologic produs. Hrana cuprinsă în ouă şi cea dată de larvele crescătoare îşi exercită deci influenţa incontestabilă la lucrările de selecţie, hibridare şi încrucişare. Cu toate acestea transmiterea caracterelor ereditare nu se realizează niciodată în întregime.

Hibrizii

Descendenţii rezultaţi din încrucişarea dintre două rase, varietăţi sau specii de albine formează aşa zişii hibrizi.

Hidromelul

Este un vin obţinut din miere, apă, fermenţi selecţionaţi şi unele substanţe minerale pe bază de azot. Mustul din miere trebuie iniţial sterilizat pentru a distruge bacteriile sau ciupercile ce produc fermentaţii acetice, folosindu-se numai fermenţii selecţionaţi. Apa folosită la prepararea hidromelului nu trebuie să fie văroasă, feruginoasă sau sălcie (să nu aibă o duritate anormală). Culoarea mierii imprimă hidromelului culoarea dominantă.

Hidroximetilfulfurol (HMF)

Substanţă care se formează în miere prin degradarea fructozei în mediul acid generat de fermentarea sau îmbătrânirea mierii.

Himenopterele

Sunt insecte cu aripi membranoase ce fac parte din ordinul cu acelaşi nume (albinele, furnicile, viespile, bondarii etc.).

Hipermanganat

Substanţă ce poate fi folosita la curatirea petelor de diaree de pe faguri.

Homeostazie

Tendinţa organismelor vii de a-şi menţine constant parametri biologici pentru a putea face faţă modificărilor din mediul exterior.

Hrana şi relaţiile dintre albine

Schimburile de hrană care au loc între albine contribuie la mărirea coeziunii coloniei şi, împreună cu substanţa de matcă, imprimă particularităţi de miros şi de atracţie reciprocă. Albinele hrănesc matca numai cu lăptişor de matcă, iar în primele 3-4 zile trântorii solicită hrană şi sunt hrăniţi de către albine, perioadă după care se hrănesc singuri.

Hrana familiilor de albine se compune din 3 elemente de bază:

1. apă,
2. nectar,
3. polen.

Apa are un important rol termoregulator în viaţa coloniei şi a puietului.

Nectarul este materia primă din care se face mierea, principalul produs al stupului, activitatea coloniei presupunând o mare cheltuială de energie şi un consum sporit de hrană. Transmiterea informaţiei de către albinele culegătoare care au descoperit o nouă sursă de nectar se face prin dansul mobilizator, circular sau balansat, pe care acestea îl execută pe faguri.

Polenul - numit şi pâinea albinelor - ajută la formarea organismelor tinere şi la refacerea ţesuturilor uzate ale albinelor adulte.

Provizii de calitate

Când hrana este de calitate inferioară pe timpul iernii, albinele au intestinele pline cu reziduuri alimentare iar metabolismul lor nu mai este normal. Întregul sistem glandular se va resimţi, glandele faringiene vor secreta mai puţin lăptişor iar larvele din această perioadă vor fi insuficient hrănite. Atunci când rezervele din stup sunt pe sfârşite, iar culegătoarele nu mai găsesc nectar şi polen proaspăt, doicile lasă un număr de larve să moară, eliminându-le din stup. În această situaţie trebuie intervenit cu diverse hrăniri. Consumul unei albine, pe timpul iernii, scade sau creşte invers proporţional cu cantitatea de albină aflată în ghemul de iernare.

Principalul factor care depreciază calitatea albinei de iernare este acţiunea de prelucrare a siropului de zahăr dat pentru completarea rezervelor de hrană. Din această cauză, cele mai indicate hrăniri sunt cele făcute pe bază de miere, sau, în cazul lipsei acesteia, prelucrarea siropului de zahăr să fie făcută de albina de vară. În caz contrar viaţa albinelor de iarnă se scurtează cu 25%. Mierea florală este de preferat celei din zahăr - excepţie făcând cazul în care zahărul se foloseşte pentru a înlocui mierea de mană, fără a depăşi însă 50% - întrucât mierea de zahăr nu conţine nici vitamine, nici enzime, nici proteine şi uzează organismul albinelor.

Depistarea mierii de mană

Mierea de mană lăsată peste iarnă, duce la supraîncărcarea intestinului posterior, cauzând pierderi însemnate şi nosemoză. Se recomandă depistarea ei din timp, cu ajutorul unei eprubete cu alcool. În cazul depistării mierii de mană se extrage mierea şi se fac hrăniri cu zahăr şi miere florală sau se deplasează stupina la culesurile târzii în vederea completării proviziilor de iernare. Într-o eprubetă se pune o mostră de miere luată de pe fagurii din cuib, şi se diluează cu alcool pur (50% miere, 50% apă, 9 părţi alcool pur). În cazul în care va apare o reacţie de precipitare, marcată prin flocoane de dimensiuni diferite şi cu o densitate variabilă, înseamnă că în compoziţia mierii respective intră şi mierea de mană,  într-o proporţie mai mică sau mai mare.

Hrănirea de completare (de necesitate)

Orice stimulare nu dă roade dacă nu s-a făcut mai întâi completarea proviziilor. Primăvara, o colonie consumă 10-12 kg provizii - pe care şi le asigură din rezervele rămase de la iernare, culesurile de nectar şi polen şi din hrănirile făcute de stupar (cu miere solidă sau diluată în concentraţie de 1:1 sau cu sirop de zahăr 2:1 în cantităţi mici pentru a nu se compromite calitatea mierii extrase la viitorul cules). Stimularea trebuie întreruptă cu 2 săptămâni înaintea culesului de salcâm, pentru a se realiza 80% puiet căpăcit.

În cazul lipsei proviziilor suficiente şi de calitate, când nu avem altă soluţie se poate administra şi sirop de zahăr respectând următoarele puncte:

• să fie administrat (în luna august) în porţii mari de 3-4 litri (2:1) daţi odată;
• să fie acidulat cu acid acetic (oţet) 10 ml la litru, sau acid citric (zeamă de lămâie), o lămâie la 4-5 litri sirop;
• să nu conţină înlocuitori de substanţe proteice (ca în cazul hrănirilor stimulente), deoarece excesul acestora în hrana de iernare poate duce la îmbolnăviri (a se evita în special laptele praf);
• fiecare litru de sirop să conţină polen proaspăt recoltat (câte o linguriţă cu polen, frecat cu apă călduţă).

Hrănirea de necesitate se face primăvara şi toamna atunci când albinele nu mai au provizii suficiente de miere sau păstură. Toamna apa folosită pentru prepararea siropului trebuie să fie de ploaie sau de râu, primăvara apa va fi din cea obişnuită căci albinele au acum mare nevoie de săruri minerale.

Cu miere

Mierea este mai avantajoasă pentru albine, conţinând enzime, vitamine, acizi şi chiar proteine şi grăunciori de polen ce stau în suspensie.

în pungi de plastic

Pungile de plastic umplute cu miere cristalizată, se vor administra chiar şi la o temperatură scăzută de 0 grade Celsius, direct sub podişor (crestându-le în diagonală şi încrucişat - pe partea care se aplică deasupra ghemului de iernare). Dacă deasupra ramelor găsim albine multe, înseamnă că au consumat mierea şi e nevoie să intervenim imediat cu o turtă cu miere.

în faguri

Fagurii cu miere, înainte de a fi introduşi în cuib vor fi ţinuţi cel puţin 24 de ore într-o cameră bine încălzită. Pentru a determina albinele să-i ocupe imediat este bine ca aceştia să fie stropiţi în prealabil cu sirop încălzit.

în pastă

Se pun 4 părţi zahăr pudră într-un vas de tablă dreptunghiular peste care se toarnă uniform o parte de miere încălzită bine. Se aşează cutia într-o încăpere călduroasă şi peste 10-14 zile întreaga cantitate de zahăr a fost pătrunsă de miere, făcându-se un amestec absolut uniform. Dacă în cutie, înainte de turnarea zahărului a fost aşezată o bucată de celofan sau material plastic, paste se poate scoate afară foarte uşor sub forma unei plăci şi va putea fi tăiată după preferinţe. Pasta de miere cu zahăr pudră se poate face şi înainte de administrare cu condiţia ca zahărul pudră să fie foarte fin, frământându-se bine până la completa omogenizare.

Cu zahăr

în sirop

Siropul de zahăr se prepară cu infuzii de ceaiuri (câte 4-5 g flori sau frunze uscate de cimbrişor, izmă, roiniţă, tei, sunătoare, coada şoricelului, muşeţel, pelin, coada calului, măceş, soc etc., la 1 litru de sirop sau 1,5 kg pastă de miere cu zahăr pudră (o parte miere + 4 părţi zahăr pudră, frământate ca şi aluatul de pâine până la completa omogenizare). În sirop se adăuga şi 1/3 miere şi 0,3 g acid acetic la litru, fără a depăşi cantitatea de 1,5-2 kg sirop în 24 de ore pentru ca albinele să aibă timp să facă transformările necesare folosind fermenţii diastazici produşi de glandele faringiene şi toracice. 

Siropul de aprovizionare pentru toamnă-iarnă se face astfel: în apa clocotită se toarnă pe încetul zahărul amestecând mereu lichidul până la completa dizolvare, după care se adaugă câte 3 kg miere la 10 litri sirop. Dacă după răcirea siropului rămâne zahăr cristalizat pe fundul vasului înseamnă că trebuie să mărim cantitatea de apă sau ceai folosite pentru dizolvare.

În cazul în care hrănirea de necesitate se face pe timpul iernii cu sirop acesta se plasează în borcane de sticlă, legate cu tifon în 2-3 straturi, răsturnate peste 2 beţişoare ce stau de-a curmezişul ramelor, suprafaţa stupului fiind acoperită cu o foaie de carton gudronat care are tăiat locul rotund ce ocupă borcanul, peste stup aşezându-se un magazin gol ce se umple cu talaş fin.

în şerbet

reţetă

Se ia un vas, se cântăreşte (tara), se pun în el 10 kg de zahăr tos şi 1,150 l apă de ploaie sau râu. Se cântăreşte din nou întreaga cantitate după care se adaugă apă până ce zahărul se umezeşte bine. Se pune conţinutul pe foc domol şi se mestecă în continuu până când apa de surplus se evaporă rămânând greutatea iniţială (a vasului + 10 kg zahăr + 1,15 l apă). Conţinutul se ia de pe foc şi se răstoarnă într-alt vas curat care se lasă nemişcat până ce vasul se răceşte ca să poată fi ţinut între mâini fără să frigă. Atunci începem învârtitul puternic al amestecului cu un făcăleţ numai în aceeaşi direcţie, până când din transparent începe să devină albicios opac. Este timpul în care trebuie să-l turnăm în forme.

Un alt mod de preparare a şerbetului este folosirea termometrului industrial adâncit în masa lichidului la 2 cm, urmărind să atingă 117 grade Celsius. Dacă în zahărul candi se adaugă o proporţie de miere va fi cu atât mai bine.

Hrănirea medicamentoasă

Se va face cu mare atenţie, după o prealabilă analiză pentru a şti cu precizie ce boală trebuie să tratăm. În cazul nosemozei, spre exemplu, trebuie să intervenim cu substanţe proteice şi ceaiuri cu sucuri de legume (suc de usturoi, suc de ceapă şi vitamine, siropul nedepăşind 40 grade Celsius). Este preferabilă o astfel de hrănire naturistă, dată în porţii mici, astfel ca albinele să nu depoziteze în faguri surplusul rezultat. În plus, se vor lua măsuri ca orice tratament care se face să se termine cu cel puţin o lună înaintea culesului principal, pentru ca albinele să aibă timp să consume integral tratamentul medicamentos.

În cazul folosirii antibioticelor sau sulfamidelor, stupii trataţi nu se mai transportă în pastoral (se ţin în carantină), iar mierea obţinută de la ei nu se mai comercializează.

De asemenea, pe timpul culesului nu trebuie să se facă tratamente contra paraziţilor cu substanţe puternic volatile ca: naftalină, acid fenic, sulf, timol etc., mierea din faguri absorbind cu uşurinţă aceste mirosuri care rămân în ea şi după extracţie încât o fac improprie consumului. Tratamentele cu Varachet se pot face după fiecare extracţie, iar cele cu Mavrirol doar primăvara şi toamna, având grijă ca fagurii expuşi la acest fel de tratamente să fie schimbaţi în cel mai scurt timp.

Hrănirea de stimulare

Stimulările timpurii de primăvară sau cele târzii de toamnă nu sunt indicate. În cazul în care puietul eclozionează toamna târziu, nu mai are de unde să-şi procure păstura necesară pentru formarea corpului gras. Din această cauză, puietul nu este viabil sau va muri în număr mare în primăvară. Siropul se administrează numai seara, după încetarea zborului, luându-se toate măsurile necesare în vederea prevenirii furtişagului.

Pentru stimulare se recomandă:

• descăpăcirea fagurilor cu miere ce blochează cuibul (1-2 dm pătraţi din jumătatea inferioară);
• hrănirea la 4-7 zile cu sirop pe bază de miere (2:1);
• hrăniri zilnice cu sirop (2:1), în porţii mici de 0,3 litri, sau
• deplasarea stupinei la culesuri de întreţinere.

În cazul creşterii de mătci în hrana de stimulare este bine să adăugăm suc de morcov. Coloniile care primesc hrană suplimentară de stimulare cresc larve mai bine dezvoltate iar în cazul în care coloniile sunt crescătoare de mătci, hrănirile suplimentare fac ca mătcile ieşite să fie mai grele decât cele ieşite din coloniile nehrănite. În general hrănirea de stimulare se începe cu 50 de zile înaintea apariţiei marelui cules, numai după ce s-a efectuat hrănirea de necesitate (în cazul lipsei proviziilor).

Stimularea de toamnă-primăvară

Orice hrănire de stimulare (de primăvară sau toamnă) creează în stup o stare de euforie ce are ca efect extinderea puietului în cuib. Atunci când apar culesuri de întreţinere (250-300 g nectar pe zi) nu mai e nevoie să intervenim cu aceste hrăniri. Hrănirea de stimulare se face cu miere, pastă, sirop, etc.

Siropul de zahăr administrat toamna nu se va fierbe, pentru a nu se forma hidroximetil furfurol, nici nu se va asocia cu înlocuitori de polen, pentru a nu mări cantitatea de reziduuri din hrană. La concentraţia de 1:1, zahărul se va dizolva repede, numai la o uşoară încălzire. Prin amestecare din când în când, dizolvarea se va accelera. Stimularea trebuie începută în jurul datei de 1 august, timp de 3-6 săptămâni, în cantităţi mici (0,5-litri la 2 zile), în funcţie de numărul fagurilor lăsaţi pentru iernare şi dă rezultate numai dacă mătcile sunt tinere.

Stimuarea de primăvară se va face cu miere şi polen, numai după ce albinele au făcut 2-3 zboruri de curăţire, dând rezultate bune numai dacă există provizii suficiente în stup. Dacă acestea lipsesc, se va interveni cu hrăniri de completare şi se va continua cu cele de stimulare. Hrănirile de stimulare se aplică primăvara, mai ales la familiile mediocre ca populaţie - la acestea rezultatele fiind mult mai evidente.

La coloniile cu rezerve mari de hrană şi albină se recomandă o stimulare mecanică.

Orice stimulare cu sirop efectuată primăvara necesită o pregătire corespunzătoare a cuiburilor prin montarea unor hrănitoare, cele mai indicate fiind cele de suprafaţă, aşezate deasupra cuibului, hrănirile efectuându-se fără deschiderea stupilor.

• Hristea nu recomandă hrănirea stimulentă de primăvară, iar în cazul în care totuşi se face recomandă folosirea şerbetului de zahăr.
• Eu folosesc mierea cristalizată dată în pungi de plastic perforate, direct deasupra cuibului.

Merita retinut ca orice stimulare de primavara nu da rezultatele scontate daca este inceputa inaintea zborului de curatire. Cea mai buna stimulare se face atunci cand albinele incep sa aduca masiv polen in stup, odata cu stabilizarea vremii.

Hrănirea cu substanţe energo-proteice

Suplinirea lipsei proviziilor de păstură din stupi, prin administrarea de înlocuitori, nu dă roadele scontate şi duc la deprecierea mierii. Cele mai bune rezultate se obţin atunci când hrănirile sunt efectuate cu polen după zborul general de curăţire şi înaintea aportului de polen proaspăt în stupi, compoziţia hranei proteice trebuind să imite cât mai mult hrănirea naturală.

În lucrările de creştere a mătcilor este indicată, de asemenea, hrănirea energo-proteică.

Reţeta Bărbulescu

• 2,5 kg miere preîncălzită,
• 0,5 l ceai concentrat
• 4 kg polen proaspăt conservat
• 10 kg zahăr pudră.

Acest amestec se distribuie în părţi egale la 7 familii, aşezându-se pe o gratie Hannemann deasupra fiecărei familii.

Reţeta Hristea-Pădurean

Se amestecă 2 kg miere cristalizată (untoasă) cu 1 kg păstură trecută prin maşina de tocat carne, adăugând 1 litru de apă călduţă, în care s-au topit în prealabil 20 g sare. Apa se adaugă câte puţin. Pasta se poate face mai înainte şi se păstrează în borcane punând deasupra un strat cu miere ca izolator.

Reţeta Sklenar

Se amestecă 1 parte zahăr pudră cu 1 parte polen proaspăt sau conservat, după care se amestecă bine cu 1 parte miere, turta de polen fiind folosită ca hrană proteică ori de câte ori este nevoie şi mai ales atunci când se cresc mătci de calitate.

Reţeta Mariontiu

• polen proaspăt conservat amestecat cu zahăr pudră (1:1),
• mierea lichefiată (utilizată ca liant) sau,
• sirop de zahăr cu ceaiuri şi suc de ceapă.

Turtiţele pregătite după reţeta de mai sus sunt introduse în stupi începând cu sfârşitul lunii februarie, după primul zbor de curăţire, în porţii de 300-400 g, câte una pe săptămână, până când albinele încep să aducă polen în stupi. După aceasta, se poate începe stimularea cu sirop.

Reţeta cu lapte integral

Pe timpul primăverii se poate administra şi sirop pe bază de lapte care dă rezultate bune folosind formula următoare: se încălzeşte 1 litru lapte până aproape de fierbere (60 grade Celsius) fără să clocotească; atunci se pune pe încetul zahăr amestecând bine până se dizolvă; când temperatura atinge 40 grade Celsius se oferă albinelor câte 50 ml, mărind cu încetul doza zilnică până la 300 ml. Când în loc de zahăr se foloseşte miere rezultatele sunt şi mai bune (1 litru lapte integral proaspăt se fierbe cu 1 litru de apă; când s-a răcit până la 30 grade Celsius se adaugă 1 litru de miere (1,450 kg) şi se dă în porţii de 250 g la 2 zile. În siropul cu lapte nu se administrează oţet.

Hrănirea cu substanţe energetice

În natură

Se face cu sirop de miere sau zahăr - la circa 150-200 m de stupină - şi dă rezultate spectaculoase cu condiţia ca:

• siropul să nu fie prea concentrat pentru a nu genera furtişag în stupină,
• în raza de zbor a stupinei să nu existe alţi stupi concurenţi.

În stupi

cu şerbet de zahăr (candi)

Zahărul fondant sau candi este foarte folosit în ţările cu apicultură avansată şi dă rezultate foarte bune atât în hrănirea de toamnă, iarnă, primăvară, cât şi în creşterile de mătci.

Prepararea şerbetului după metoda Hristea (Stupăritul, p 508-509)

• Într-o oală smălţuită (să nu fie de fontă), la 1,75 litri de apă fiartă (ceaiuri) se toarnă 10 kg de zahăr rafinat şi pisat, vasul fiind luat de pe foc. După ce zahărul s-a umezit bine, se pune din nou pe foc până ce dă în clocot 30 de minute, fără să mestecăm deloc siropul, ci numai îl spumuim. Dacă atunci când luăm o linguriţă, o cufundăm în lichidul de pe foc şi apoi repede în apă rece, zahărul se lipeşte de linguriţă şi are o îngroşare ca să-l putem învârti între degete şi să-l facem o bobiţă cleioasă, dar nu tare, adică la momentul numit de cofetari "siropul cu mărgeluţe mici", e timpul să punem în sirop 2,5 kg de miere preîncălzită în bain marie, continuând fierberea încă 3 minute (nu mai mult). Dacă siropul nu se lipeşte de lingură, cum s-a arătat, fierberea trebuie prelungită până la momentul de fierbere "cu mărgeluţe mici". Se cere multă atenţie şi o repezeală pentru a nu depăşi gradul exact al fierberii, altfel rezultatul va fi rău. Dacă fierberea s-a prelungit prea mult, la proba cu linguriţa, siropul lipit de linguriţă şi muiat în apă rece, în loc să se adune ca o mărgică cleioasă, se întăreşte şi se sparge când îl apăsăm, vom căuta să îndreptăm răul, adăugând apă siropului, până obţinem efectul dorit, adică atingerea temperaturii de 118 grade Celsius, când siropul se amestecă cu miere şi după 3 minute, se ia de pe foc.
• Vom avea grijă ca vasul să fie de mare capacitate, cu pereţii înalţi, pentru ca siropul, care se umflă ca o supapă când i se pune mierea, să nu dea în foc. Cu câteva minute înainte de terminarea fierberii, amestecului i se adaugă un dezinfectant (5-6 picături de formol pentru fiecare kg sau câte un decigram de acid salicilic, dizolvat în câteva picături de alcool de 45 grade pentru fiecare litru sirop). Hristea, folosea ca dezinfectant acidul formic 100%, cam o jumătate linguriţă la fiecare litru. Cei care folosesc acidul salicilic vor avea grijă să nu-l folosească şi în cazul hrănirii reginelor.
• După luarea de pe foc, şerbetul se lasă într-o nemişcare deplină, până ce vasul în care se află poate fi ţinut o clipă în mâini, fără să te frigă, după care începem să învârtim siropul voiniceşte cu o lopăţică de lemn şi numai în acelaşi sens, până când, îngroşându-se din ce în ce, începe să se facă ca o pastă albă. Dacă şerbetul s-a închegat prea repede - zice Hristea citându-l pe Maisonneuve care, şi el, îl citează pe Nolan, "înainte ca să se fi răcit destul, va fi mai târziu prea tare şi grunjos şi, dacă e folosit la  hrana albinelor, le-ar putea ucide". Învârtitul compoziţiei joacă un mare rol în reuşita lucrării. Pasta trebuie să fieomogenă, nici prea moale, căci ar curge, dar şi de ajuns de umezită şi cu grunzişori destul de tari, atât cât să nu rămână fărâmituri când o consumă albinele. Mierea folosită trebuie să fie provenită de la stupi sănătoşi.
• Plăcile de şerbet se fac apoi foarte uşor, turnându-l în simple rame de lemn puse pe o marmură sau pe o placă metalică, unsă puţin cu ulei, sau chiar pe o foaie de hârtie.
• Şerbetul se poate păstra vreme de mai mulţi ani, dacă vom lua măsuri de prevedere, ca să fie închis, când e frig, în cutii de tablă sau în borcane de sticlă.
• Pentru început, şerbetul se recomandă a fi făcut în cantităţi mici, până la căpătarea deprinderii obţinerii unui şerbet îndeajuns de moale, dar fără să curgă, destul de tare fără să fie însă greu de consumat şi care să mai absoarbă apă, adică să se umezească sub acţiunea vaporilor şi căldurii ghemului.

Cum se dă şerbetul

Şerbetul poate fi pus pe deasupra ramelor, în hrănitoare sau în rame special amenajate, acoperindu-l pe deasupra cu o folie de plastic, având grijă ca stupul să rămână bine împachetat pentru păstrarea regimului termic. 

cu zahăr cubic

Zahărul cubic pus într-un magazin aşezat deasupra ramelor şi acoperit bine cu o folie de material plastic, sub acţiunea vaporilor din cuib se topeşte treptat, fiind consumat de albine. Golul rămas liber se acoperă cu materiale termoizolante.

Folosirea zahărului, mai ales a celui tos sau cristalizat, fără o adăugare a mierii în hrană, slăbeşte puterea de rezistenţă a albinelor împotriva bolilor, în special împotriva nosemozei. Toxicoza zahărului poate fi preîntâmpinată prin adăugarea în siropul de zahăr a unei cantităţi oarecare de miere şi polen.

prin descăpăcirea fagurilor

Spre deosebire de descăpăcirea care se face toamna când pot fi descăpăciţi şi 2-3 faguri pe întreaga suprafaţă, primăvara se descăpăcesc doar 1-2 dm pătraţi, pe jumătatea inferioară a ramei, din 4 în 4 zile (lângă cuib).

cu sirop în faguri

Siropul este turnat printr-o strecurătoare cu găuri fine, deasupra fagurelui ţinut orizontal. Fagurii pot fi umpluţi şi cu un pulverizator. Singura măsură de prevedere pe care trebuie să o luăm este ca ramele, după ce au fost umplute, fie cu sirop de zahăr, fie cu sirop de miere, să fie lăsate să se scurgă bine şi apoi, cu o cârpă muiată în apă caldă, să fie spălate bine leţişoarele, ca să nu se mai prelingă miere pe fundul stupului, ceea ce ar da loc la furtişag. Ramele vor fi date numai seara, pentru ca albinele, în cursul nopţii să poată să-şi orânduiască proviziile date aşa cum vor ele. Dacă ele vor fi date ziua, vânzoleala de la urdiniş ar atrage atenţia albinelor hoaţe şi furtişagul s-ar dezlănţui cu o iuţeală de neînchipuit. De aceea, e bine ca pentru 2-3 zile să strâmtorăm urdinişurile, iar dacă cumva se dezlănţuie furtişagul să luăm cele mai drastice măsuri (inclusiv închiderea stupilor pentru o zi, având asigurată ventilaţia corespunzătoare).

cu sirop în hrănitoare sau prin pulverizare

Ca hrănitoare pot fi folosite şi borcanele legate la gură cu tifon dublu. Orice hrănire de stimulare este bine să se facă folosind la prepararea siropurilor infuzii de plante medicinale şi sucuri de plante cu acţiune fitoncidă. Siropul de zahăr este bine a fi preparat cu infuzii de ceaiuri (1:1) + 2 linguriţe miere şi 25 g suc de ceapă la litru sirop (sucul de ceapă prelungind viaţa albinelor cu aproximativ 80-90 zile).

Stimularea de atracţie

Este hrănirea folosită pe timpul verii, atunci când vrem să facem extracţie şi în natură nu se mai găseşte cules. Pentru aceasta albinele sunt atrase la 4-500 m de stupină cu un sirop slab concentrat, mult asemănător cu nectarul (cu o concentraţie sub 40%), administrat în adăpătoare de mare capacitate.

Stimularea mecanică

Se face după primul zbor de curăţire astfel: din 2 în 2 zile se dă puţin fum pe urdiniş, ciocănind timp de 1 minut, cu 2 beţe în pereţii stupului. Albinele speriate se reped la faguri, încărcându-şi guşile cu miere, înghiţind o parte din miere fapt ce determină un surplus de secreţie de lăptişor de matcă, populaţia stupului crescând mai repede.

Hrănitoare

Hrănitoarele au diferite forme şi dimensiuni: mari (pentru completare), mici (pentru stimulare). Unele se montează la urdiniş sau la spatele stupului, altele pe deasupra ramelor ori în interiorul stupului. Unii apicultori folosesc şi hrănitoare exterioare, aşezate la oarecare distanţă de stupi, condiţia de bază fiind lipsa altor stupi sau stupine în raza de zbor a propriilor albine. Cele mai bune hrănitoare sunt cele cu care alimentăm coloniile fără a fi nevoie să deschidem stupii.

Hrănitorul de urdiniş

E format dintr-o scândurică sau dispozitiv ce intră pe urdiniş, pe care sunt încrustate nişte jgheaburi, la capăt având prevăzută o adâncitură în care intră gura unui recipient vertical, în care se pune siropul. Acest tip de hrănitor necesită o perfectă aşezare la nivel a platformei stupului, altfel, siropul va curge pe fund şi de acolo jos, stârnind furtişag.

Hrănitorul Alexander

Acest tip poate fi folosit numai la stupii cu fundul mobil şi e mai practic decât cel de urdiniş.

Hrănitorul Doolittle

E alcătuit dintr-o cutie lungă şi lată cât rama stupului, înzestrată cu două umeraşe de susţinere, locul leţişorului de sus fiind ocupat de gura cutiei, prin care se toarnă siropul. Pentru ca albinele să nu se înece, hrănitorul-ramă are înăuntrul său un fel de scară care coboară în V dinspre margini spre centru. Acest hrănitor se introduce lângă diafragmă. Prezintă avantajul depozitării proviziilor pe fagurii mărginaşi. La construcţia acestui tip de hrănitor trebuie avută mare grijă ca pereţii să fie bine încleiaţi, prinşi cu cuie mici şi dese, iar interiorul să fie uns pe toată suprafaţa cu parafină topită, mai ales la încheieturi, pentru ca siropul să nu curgă.

Hrănitoarele Miller şi Sibenthal

Sunt aşezate pe podişor fiind accesate de albine prin gaura de hrănit. Au cam acelaşi principiu: 2 jgheaburi mari, puţin depărtate, prin intervalul dintre ele albinele având acces la marginile interioare ale celor două jgheaburi. Pentru ca albinele să pătrundă înăuntru, în cele două jgheaburi mari pline cu miere diluată, aceste hrănitoare au nişte pereţi despărţitori chiar alături de marginile de unde se alimentează albinele. Aceşti pereţi nu le îngăduie să umble decât prin porţiunea din interiorul lor, pe marginea celor două jgheaburi (a se vedea fotografia din cartea Stupăritul, p 505), pereţii fiind etanşaţi cu capacul în partea de sus, accesul albinelor la sirop făcându-se prin partea de jos, fără a putea pătrunde cu totul în compartimentele cu sirop. După ce au fost alimentate, hrănitoarele sunt acoperite cu un capac sau cu un geam. Sunt foarte practice, albinele putând fi hrănite pe orice vreme, atât în cantităţi mici cât şi în cantităţi mari, fără a deschide stupii şi fără a strica regimul termic al cuibului.

Exterioare

Stimularea în natură cu miere diluată sau zahăr (diluate 40%) se poate face, cu condiţia ca hrana să fie pusă la 100-150 m de stupină, peste sirop punându-se plutitoare care să prevină înecarea albinelor. Siropul nu trebuie să fie prea dens pentru a nu determina albinele la furtişag. Operaţia se va face la ore fixe şi mai per seară, când albinele din alte stupine s-au retras spre casă. Coloniile slabe care nu pot valorifica acest cules vor fi ajutate cu faguri cu provizii luaţi din familiile puternice după depozitarea siropului. În cazul când serile sunt reci siropul va fi administrat mai devreme şi în cantitate mai mică, pentru ca albinele să aibă timp să preia siropul înainte de venirea frigului.

Hrănitorul tip Jordan

Este compus dintr-un jgheab lung de 97 cm, larg şi înalt de 2 cm făcut din tablă, acoperit cu un geam de sticlă sau material plastic. La unul din capete, jgheabul are o porţiune pătrată mai lată ca să poată încăpea gura unei damigene de 5 litri, porţiune acoperită cu un capac de tablă cu deschiderea diametrului gurii damigenei. Sub damigeana răsturnată cu fundul în sus, se găseşte un prag de 1 cm din 2 foiţe de tablă lipite pe muchie, pe care se reazemă (figura de la pag. 216 ABC... vol. I). Lichidul din damigeană va curge în jgheab numai la înălţimea acestui prag, care are înălţimea de 1 cm, şi numai atunci când albinele sug lichidul, presiunea de la exterior îngăduind nivelului din damigeană să coboare pe măsura consumului din jgheab. Albinele iau hrana prin 240 de orificii a câte 1 mm făcute în pereţii jgheabului de-a lungul său, distanţate la 7 mm una de cealaltă, fără a intra în contact cu suprafaţa lichidului din jgheab. În felul acesta ele pot consuma 1 litru de hrană în 3 ore, cu o damigeană de 5 litri hrănind 50 de stupi pe zi.