1. Regina, organul vital al coloniei, asigură ponta şi reînnoirea coloniei. Este unică, exceptând unele situaţii cum ar fi cea de roire, când, în aceeaşi colonie pot exista temporar mai multe regine, vechea regină părăsind stupul împreună cu roiul primar. Se distinge prin abdomenul mai lung şi mai mare decât cel al albinei şi aripi mai mici în comparaţie cu lungimea abdomenului. E fecundată la începutul vieţii de mai mulţi trântori, în exteriorul stupului, la o înălţime ce variază între 6 şi 20 m, milioanele de spermatozoizi fiind stocate într-o cavitate sferică internă numită "spermatecă", la care apelează pentru fecundarea ouălor depuse în celulele de lucrătoare. Regina ouă întreaga sa viaţă, reducându-şi ponta până la încetare toamna târziu, pentru a o relua în ianuarie sau februarie. O regină poate trăi 5-8 ani dar, de obicei este înlocuită de albine atunci când devine necorespunzătoare. Pe faguri este însoţită întotdeauna de o suită care se ocupă cu hrănirea ei (cu lăptişor de matcă) şi cu transmiterea substanţei de matcă la întreaga colonie.

2. Albinele propriu-zise, după naştere ocupă funcţii variabile: curăţitoare, doici, cerese, sacagiţe, gardiene, lucrătoare, albine cisterna etc., asigurând o temperatură constantă în stup. Ca semn distinctiv albinele au aripile de aceeaşi mărime cu abdomenul.

3. Trântorii, asigură fecundarea reginelor, zburând până la 10-12 km pentru a se aduna în locurile de împerechere a mătcilor. Reginele se îndreaptă către aceste locuri atrăgând trântorii printr-un feromon pe care îl emit pentru a atrage cât mai mulţi trântori, inclusiv pe cei aflaţi în stupii vecini. Fecundarea ei este asigurată de obicei de 8-10 trântori, în mai multe zboruri de împerechere, care au loc în aceeaşi zi sau în zile diferite. Trântorii care împerechează mătcile mor imediat după împerechere, datorită desprinderii organului lor genital. Împerecherea mătcilor impune aşadar o competiţie şi o selecţie naturală, cei mai viguroşi şi mai rapizi trântori reuşind să împerecheze mătcile. Deşi nu aduc provizii în stup ci sunt mari consumatori, trântorii ajută şi ei colonia prin încălzirea puietului căpăcit. Pot fi uşor recunoscuţi prin grosimea abdomenului şi mărimea ochilor. Incapabili a se hrăni singuri, atunci când culesul e pe sfârşite şi în stupi nu sunt provizii suficiente, albinele încetează a-i mai hrăni şi îi izolează în colţurile stupului sau pe scândura de zbor, unde mor de foame. Stupii rămaşi fără mătci îi primesc şi îi hrănesc, dar, după împerecherea reginelor soarta lor e pecetluită. În unele cazuri, coloniile care au mătci bătrâne intră la iernat şi cu trântori. Pe timpul culesurilor, existenţa trântorilor în stupi dă un plus de vigoare coloniilor. Lipsa totală a acestora neliniştesc albinele şi le fac mai puţin productive.

---

Alcătuirea indivizilor

---

 

Antenele

Cu ajutorul lor albinele unei colonii se recunosc între ele după mirosul particular al fiecăreia.

---

 

Aparatul cerifer

Este alcătuit din 8 glande cerifere (4 perechi) ce se găsesc în abdomenul albinei. Durata puterii secretorii a glandelor cerifere este de cel mult 10 zile. Când albinele bătrâne primesc hrană cu proteine îşi reactivează şi ele glandele cerifere, secretând solzişori la fel cu cele tinere.

---

 

Aparatul digestiv

Este format din aparatul bucal, faringe, esofag, guşă, stomac (intestinul mijlociu), intestinul gros (depozitul de reziduuri alimentare) şi orificiul anal.

---

 

Aparatul bucal

Este adaptat pentru supt şi lins, albina sugând cu ajutorul trompei (alcătuită din 2 palpe laterale şi limbă). Când cele 2 palpe se unesc, formează un tub în care limba serveşte drept piston.

---

 

Aparatul excretor

Este format din tubii malpighieni.

---

 

Aparatul reproducător

Aparatul reproducător al albinei este lipsit de însemnătate, din ovarele ei atrofiate luând naştere doar câteva ouă, din care se nasc doar trântori.

Aparatul reproducător al mătcii este foarte complex, ovarele ei comunicând, prin intermediul unor tuburi, cu vezica spermatică care are un diametru de 1 mm, unde sunt adăpostiţi milioane de spermatozoizi adunaţi de la mai mulţi trântori. În cazul în care matca rămâne neîmperecheată ea va produce doar ovule nefecundate şi va da naştere numai la trântori. Această particularitate o au şi albinele ouătoare.

Aparatul reproducător al trântorului are două glande numite testicule, străbătute de nişte tubuleţe în care se formează spermatozoizii.

---

 

Organizarea coloniei

Albina izolată de colonie poate fi asemănată cu o celulă dintr-un organism, ea neputând activa şi nici trăi în afara coloniei. Când se rătăceşte sau rămâne undeva izolată, albina caută tovărăşia altor albine (care nu mai fac parte din vechea colonie).

Colonia este alcătuită din mii de albine lucrătoare (1/3 bătrâne şi 2/3 tinere). O colonie bine organizată are pe timpul verii 120.000 de indivizi (împreună cu puietul şi trântorii) din care 30 - 50.000 sunt culegătoare. Elementul de coeziune al coloniei îl constituie matca. Fiecare colonie are individualitatea ei ce se distinge printr-un miros specific răspândit de albine prin glandele aflate la vârful abdomenului. Viaţa albinelor este călăuzită de reflexe necondiţionate instinctuale, înnăscute, care nu se schimbă niciodată şi sunt transmise ereditar. Deseori, în decursul vieţii, albinele dobândesc reflexe condiţionate prin adaptarea la mediul înconjurător natural sau artificial, cu efect negativ (furtişag) sau pozitiv (cum ar fi culesul dirijat). Maturitatea unor organe influenţează activitatea albinelor dar, unele fenomene deosebite pot întrerupe succesiunea diferitelor lucrări, silind albinele să-şi reia anumite funcţii pe care au încetat mai demult să le îndeplinească. Astfel, s-au văzut albine bătrâne care, în lipsa tinerelor clăditoare, s-au hrănit din belşug cu polen şi şi-au reactivat glandele cerifere. Succesiunea şi repartiţia muncii în stup este impusă de necesităţile de moment ale coloniei fiecare albină trecând, în mod obişnuit,  prin diferite stadii şi efectuând diferite lucrări.

---

 

Activitatea în exterior

Activitatea din afara stupului este cea mai istovitoare sleind puterile albinelor şi contribuind la scurtarea vieţii lor. Albina este specia care şi-a păstrat cele mai strânse legături cu mediul, putând să treacă din adăposturile artificiale numite stupi, în cavităţi naturale - unde îşi continuă existenţa - perfect adaptată.

---